De ce titlul acesta? Pentru că este “ironic” cum cea mai religioasă familie din America este urâtă de toată lumea… E duminică şi pentru că nu e nimic de văzut la tembelizor recomand acest documentar. Are 60 de minute dar e foarte bun. E despre o familie de fanatici religioşi, cum spală ei creiere, cum îi învaţă pe copii ce şi cum să se roage. E foarte interesant sincer. Vizionare plăcută.
Cândva, programul de televiziune Antena (1,2,3…ecetera ecetera) era un etalon de seriozitate şi bun gust. Acum e un moţ la… materia digerată şi eliminată.
Dacă te uiţi la OTV o să te trezeşti cu apelative gen “incult”, “inadecvat” sau simplu şi neaoş “prostule!”. Dacă te uiţi pe Antena eşti de n ori mai depăşit de aceste apelative. Emisiunea “Acces Direct” a apărut pe modelul OTV şi a furat TOTUL din garsoniera din Romană. Invitaţii, prostul gust şi aberaţiile.
Cheamă “personalităţi” să urle, pe Nikita să îşi prezinte valenţele de dom`nişoară cu fâşu neatins, pe Magda să fie Şuie Paparude, pe Sexy Brăileanca să vadă ţara ce valori o reprezintă la TV. De ceva timp a tot apărut un personaj numit Fernando, intitulat “cel mai jmecher manelist”. El săracul nu are nici o vină. Mama lui a recunoscut că este debil şi că are probleme psihice cu acte. Dungă roşie pe buletin. Trist sincer…trist că un grup de “oameni” s-au găsit să facă “mişto” pe seama bietului “manelist” care îşi dă în petec în trust. Glume de cea mai joasă speţă pe seama inculturii personajului şi comportamentului…HUO!
Personal îmi este ruşine să mă uit al astfel de emisiuni, dar să mai şi râd de neajutoraţii care probabil primesc bani să facă circ pe sticlă. Şi într-un timp Antena făcea campanii de ajutorare a nevoiaşilor. Acum au schimbat macazul: “Să vină sărmanii la noi să râdem de ei, ca o turmă de boi!”. Voi meritaţi să fiţi legaţi!
După ce am fost “electrizaţi” de Ramones, un alt mare greu al punk-ului îşi anunţă prezenţa pe şcena din România. Iggy Pop & The Stooges vor cânta la B`estfest la Romexpo. Am aflat că nu pot să îmi cumpăr bilet doar pentru ziua când cântă ei, ceea ce e de rahat…adică dau 270 de lei pentru 3 zile de concert când de fapt eu vreau să văd o singură trupă…Jmecher! Dar vreau să văd cine mai cântă…Poate poate…
A murit Anca Parghel, Ticu Dumitrescu, Ibrahim Dossey şi în curând se preconizează şi un deces al economiei româneşti. Politica e o legumă. Partidele nu se înţeleg, nu reuşesc să îşi împartă puterea, că de doctrine nu poate fi vorba. Şomajul ia amploare şi pune stăpânire pe fiecare fabrică, uzină, companie, butic. Ţara nu e în al 9-lea cer şi nici pe Pământ nu prea stă…dar nu ăsta e subiectul.
Am înţeles care e rolul tabloidului, sau ziarului de bârfă: “Ne doare de problemele naţionale, care este, noi vrem prostie pe pâine, bârfe la kg şi umor de Vacanţa Mare!”, aşa că nu mai am pretenţii. Dar ignoranţa cumpărătorilor încă e “o necunoscută” (zise Războinicu`) şi nu cred că o voi înţelege.
Un subiect care scoală părul pe piept al românilor nu este constituit din vreunul de mai sus, ci de veşnicul tandem ţărănesc între două moldovence (originea nu are relevanţă dar nu vreau să pronunţ nume). Aceste două dive îşi împart bărbaţii, înjurături şi remarci “inteligente” spre deliciul unora şi dezinteresul meu (oare câţi sunt în asentiment cu mine?). Una din ele e un fel de Maica Tereza prin Munţii Kilimanjaro, unde îşi etalează hainele scumpe în faţa copiilor care beau doar apă plată cu pământ. Îmbrăţişează un copil care are o pânză pe post de chiloţi (marca Bote-zaţu) şi zâmbeşte larg să vadă lumea ce zâna măseluţă e ea. Acum e în focurile bliţului, pe unde păşeşte cu copilul şi bărbatul e asaltată. Mai e ceva de savurat la viaţa ei? De parcă a fost vreodată…
Cealaltă e la fel vedetă/divă/. Dar în ultimul timp îşi minţea soţul că merge după lapte pentru ăla mic, când colo se juca dea şcolăriţa cu masculul nepereche al televiziunilor. Dă lecţii de morală ecologică, dar consumă petrol cât un Airbus, doar are în dotare: Jeep-uri, SUV-uri, limuzine, motociclete, elicopter. Şi nu mă dă pe spate cu maşinuţa ei electrică şi ecologică, pentru că aia e scumpă şi nu şi-o permite tot românul. Şi ecologia asta e pe bani mulţi. La începuturi dădea dovadă de chibzuinţă şi bun gust când nu răspundea la provocări şi nimeni nu trecea cu obiectivul de zidul casei. Acum nivelul de testosteron a crescut şi o trage mai în cameră. Se adânceşte şi ea în penibil…
Femei frumoase nu sunt. Pentru că una e destul de strâmbă şi te sperie cu zâmbetul fals (să nu mai vorbim de râs), elemente numai bune de o emisiune unde să storci batista. Şi cealaltă (cică?) e siliconată, aşa că dacă avea nevoie de plastelină sigur nu era Betty Bop a Prutului.
Dacă te gândeşti metaforic, toate tabloidele se uită în farfuria vedetelor. Ce ciorbă de “porcule” a mâncat X, ce ciorbă de “vaco” a mâncat Z. E ca la o şhaormerie de cartier. Combini elemente de rahat, le înveleşti în ceva moale, dai cu zeamă şi faci ca totul să miroasă şi să arate bine. Uite aşa se vinde scump rahatul în ţara asta. Doar a zis-o şi Jean Constantin: “La voi la România mâncat mult rahat.” Poftă bună.
O stimez de mic pe doamna Dara Mihaela Codescu de la 7 Plus, deoarece am avut mereu o simpatie pentru curajul şi răbdarea de care dă dovadă. Când ajung acasă şi dau drumul la televizor, schimb canalele până găsesc ceva “vizionabil” sau fac întindere la deget şi închid cutia. Doamna Codescu are atâta răbdare să vizioneze toate porcăriile de la “tembelizor” încât este demnă de Steaua României pentru luptă pe frontul prostiei. Felicitări şi să tot fie…că prostie e căcălău.
Nu credeam că o să mai văd vreodată un film bun, dar cinematografia românească îmi salvează din nou globul ocular. Şi vorbesc aici despre un film fără “băieţi buni“, Lazariuc, Sergiu Nicolaescu în toate rolurile sau mai ştiu eu ce statuie de actor mai avem prin telenovele.
Filmul pe care îl recomand se numeşte “12:08 la est de Bucureşti. A fost sau n-a fost?“, un film făcut cu doar 200.000 de dolari care a câştigat 3 premii TIFF (Transilvania International Film Festival), premiul Camera d’Or (pentru debut), şi La Belle Europa Cinema (marele premiul al secţiunii Quinzane des Realisateurs). Adică nu vorbim de “lacrimi de iubire”, “Nicolaescu Reloaded” sau “Nicolaescu şi restul lumii”.
De ce merită? - pentru că prezintă cutumele unei societăţi restrânse (oraşul Vaslui din câte am aflat).
- umorul este tipic românesc, neaoş şi de nota 10.
- mai multe efecte speciale am eu în clipuri decât are tot filmul ăsta. Simplitatea denotă un mare gust.
- actorii joacă magistral rolul de români. O să înţelegi când o să asculţi replicile tipice.
- prezintă o Românie a anului 2006. Nu departe de anul în care ne aflăm.
- pentru că e românesc şi e bun.
Vă doresc vizionare plăcută şi să râdem împreună… Trailer film:
…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….. Îl felicit pe cel care a făcut acest colaj de imagini pentru concertul Ramones. Scoate în evidenţă atmosfera…
Nimeni, dar nimeni nu se aştepta la aşa ceva. Pentru DOAR 50 de lei am avut onoarea să asist la cel mai bun concert punk din România. Şi vorbesc şi pentru viitor. Puţini artişti se mai pot ridica la nivelul ştafetei înălţate aseară de Marky Ramone şi restul trupei Blitzkrieg. Şi când spun puţini mă refer la Sex Pisolts, Toy Dolls, Iggy Pop şi maxim alte doua-trei trupe.
Am suportat temperatura scăzuta pentru a aştepta să intru la concert dar m-am mirat încă de la început de ce atât de puţină lume. 250 de oameni sunt prea puţini pentru un concert de o asemenea anvergură. Dar probabil liceenii cu tricocuri cu Green Day nu au auzit de Ramones…
În ropote de aplauze şi în uralele mulţimii, Marky Ramone, Michale Graves (ex-Misfits), Clare şi Alex Kane au intrat pe şcenă şi au început. Stilul unic Ramones cu melodii pe nerespirate a electrizat publicul. A urmat un pogo general în care toată lumea vroia o bucată mai mare din atmosferă. Oameni cu vârste între 13 şi 60 de ani au simţit în egală măsură ce înseamnă un adevărat concert punk. 30 de melodii cu semnătura Ramones au fost interpretate MAGISTRAL de cei 4. Vârsta nu şi-a pus deloc amprenta şi sunt la fel de tineri şi energici. La fel ca acum 30 de ani, publicul a fost în picioare. Pogo, sărituri de pe şcenă, cântat împreuna cu Graves (care a rămas cu aceleaşi gesturi din perioada Misfits)…tot tacâmul. Sunt mâhnit că a ţinut atât de puţin…prea puţin. Dar oricum a meritat fiecare bănuţ şi fiecare zi de aşteptare. Şi la sfârşitul concertului, cu bunul simţ de rigoare, membrii trupei au ieşit la autografe, poze şi chiar au împărţit corzi de chitară, pene de bass sau beţe de tobe. Publicul îi devora şi nu le mai dădea drumul.
Nu există termen de comparaţie între Marky Ramone, Michale Grave şi tot ce înseamnă industrie muzicală punk. Modestia şi atitudinea degajată cu care vorbesc denotă simplitatea de care dau dovadă… Calitate care lipseşte atât pe plaiurile mioritice cât şi peste ocean.
Pentru că cele două interviuri pornesc singure şi asta poate deranja cititorul, am ales să postez link-ul unde pot fi ascultate. Click aici!
Deja am exasperat cu acest subiect, dar a mai rămas o singură zi până la marele concert… Mai pun o melodioară pentru bucuria timpanului şi ne vedem mâine seară la Preoteasa.