Ce te face să îți lingi degetele?
Faptul că mănânc cu ele și trebuie să mă curăț ecologic cu un consum redus de apă.

Ce îți încântă ochii?
Zâmbetele tuturor, pacea mondială, încetarea foametei și alte chestii cu care se câștigă concursuri de Miss… numai că eu cred în aceste lucruri.

Ce îți place să atingi?
Colțul pernei.

Ce mirosuri te încântă?
De mâncare de casă, Vamă și munte.

Pasez „jocul” celor care mai vor să răspundă unor întrebări… la trecerea timpului.

Popularity: 1%

Cititorule, mâine Kiwi Legendaru` revine pe micuțele ecrane de pe youtube. Mai exact mâine se va filma episodul cu numărul cinci. Actorul de Roomwood vă pregătește o surpriză spectaculoasă.

Până mâine, o ușoară încălzire cu un geniu:

Popularity: 1%

Un animal cu ceafa groasă, posibil trăgător de fiare, urla isteric la telefon în autobuz „FĂ TE BAT SĂ MOARĂ MAMA! Tu crezi că prima palmă aia a fost așa de… îți dau una de îți rup bidineaua!”. Din prima secundă de când am urcat am realizat că o să am parte de o călătorie neprețuită, chiar dacă biletul costa numai 1,5 lei.

Apuc repede căștile din dotare, dau drumul la ceva muzică și mă așez undeva la 4-5 metri de Godzilla. În mai puțin de un minut am făcut gaură în butonul de volum încercând să dau mai tare, mai tare, MAI TARE! numai să îl acopăr pe porcul care spumega. Spre surprinderea mea nu era beat, chiar dacă în mână ținea un pet de bere ieftină. Era așezat pe scaun în spatele unor amici care chicoteau de zor pe sistemul „ce le zice ăsta lu muierea lui. Jmecher barosanul!”.

Fără să vreau am auzit, eu și restul călătorilor, cam toată discuția demnă de Abces Direct. Se pare că albinosul (blond și palid ca un fund de bebeluș) era nervos pe iubită/ logodnică/ soție deoarece nu a gătit ce a vrut el ieri seară. Și dăi și urlă: „Fă când eu zic ceva așa faci *******! Vin acasă și te bat cu televizor *****! Și ce dacă vede copilul? Te bat și cu ăla în cap ****! Și pe mă-ta ****!”. Urlete, înjurături ( * reprezintă o singură înjurătură), amenințări. Din mai multe motive, nu înțeleg de ce ai face un copil cu un distrus? Apoi, de ce ai sta cu unul? De ce ai sta sub același acoperiș? De ce femeile nu înghit „sexismul” inofensiv al unora, dar se complac în a fi preșurile unor porci?

Manifestările porcului au continuat mai bine de 30 de minute, cât am mers eu, pentru că atunci când soarta îți scoate un așa șou la înaintare, te ține cât mai mult. Nici un minut nu au încetat înjurăturile, iar amenințările erau deja demne de cel mai prost film horror indian. La coborâre, am zâmbit. Și nu pentru că am scăpat de acest distrus al propriei existențe, ci pentru că a alunecat pe o cărămidă din propriul compozit (rahat canin, prima dată când mă bucur că avem așa ceva pe bulevarde) și a căzut ca un bolovan.

Dacă aveți probleme de genul, vă recomand să îi serviți soțului la ciorba următoarele: ardei iute, pâine, sare și detergent. Beat, va alege după culori și sunt șanse să facă bulbuci la gură mai repede decât să faceți voi echimoze. Poliția va considera că era destul de mare încât să își fi dat seama, când de fapt el nici șireturile nu mai știa să le lege.

De curând, am avut oroarea să ascult Paraziții și să mă minunez de cât de mult s-au schimbat. Din trupa aia amuzantă au ajuns un grup de sexiști, rasiști, homofobi, ecetera ecetera, adică toate calitățile. Lumea îi ascultă pentru că ei „zic așa funny cum să umfli botul unei femei”, dar cât de benefică e mentalitatea asta? Nu mai spun că nu e nimic educativ la alde Trepădușii, dar nici nu mă cutremură plăcerea să aud fanteziile violente ale lui Ombladon care probabil și-a pierdut virginitatea cu un monstru cu sâni sau a fost violat de un cârd de babe călătoare. Altfel nu îmi explic cum de toate femeile din viața lui sunt bestii.

Popularity: 1%

OZN-uri, bule de energie, pete de grăsime, fluber, fantome, paranormal, paranormali și căpcăuni. Acestea sunt neregulile pe planetă. Ele ne forțează să ne bombardăm și să ne auto-infectăm cu viruși mortali. Se fac emisiuni speciale cu psihologii lui Pește-Opărit iar misticii și masonii se întrec în declarații belicoase.

Am și eu o întrebare. Masoneria nu era ceva SECRET!? Sau e ca în bancul: „Bush a declarat în presă că există un plan american, secret, de asasinare a lui Hassam. Oare Hassam știe?”. Oreste e mason? Și Badea nu? Că e la pachet? Atunci e și Voiculescu, că e șeful. Și dacă e Voiculescu e toată Antena. Și dacă e Antena e și Abces Direct. Deci așa și prin urmare: Nikita, Sexy Braileanca, Roxy și Fernando de la Caransebeș sunt Masoni. Gata am înțeles. Deci masoni vine de la „mă-suni-și-vin-în emisiune”.

De curând, în pașnica mea existență, a intrat un element nou. O revistă dedicată paranormalicilor. Cei care nu se culcă de frica extratereștrilor că o să vină să le facă o circumcizie… craniană. Nu o să spun numele revistei ca să nu îmi fac reclamă pe spatele ei, oricum e o lume misterioasă.

Mă amuză faptul că în aceea redacție nu prea există redactor, ci doar un „poștaș” care face trecerea de la „Voiculina din Tecuci ne spune că: …(toată scrisoarea)….” + semnătura redactorului. Am observat pe internet că au apărut și la TV unde au discutat despre o serie de poze care prezentau „bule de energie”. Bulele erau urme de jeg de pe obiectiv. Dar minune! Fotograful nu fumează iarbă ci se îmbată cu ochii la stele.

Acești paraplitaci sunt în aceeași oală cu preoții care în loc să vadă de cele lumești se așează cu mâinile pe burți și se roagă la salarii mai mari, stagnarea tehnologiei și venirea unei molime care să demonstreze că Apocalipsa e ceva real și bine venit. Pe la noi pe meleaguri se vând prunci pentru organe și se omoară oamenii pe stradă. Nici paralelii ăia cu masoneria în frunte nu intervin dar nici preoții CU Crucea-n frunte. Deci facem binele cu mâna noastră… adică manual. Cred că ne merităm soarta dacă ne lăsăm impresionați de așa oameni și nu ne croim un viitor fără să ieșim din cercul desenat de ei.

Popularity: 1%

Sunt proaspătul câștigător al unei mari frecții marmoțiene (cuvânt inventat de mine ca și: fafaștoacă, gigibigi, ecetera ecetera). Dacă don`șoara Pasqualina a înțeles că între mine și ea nu va fi decât tasta WWW și ecranul albastru, acum sunt asaltat de premii, bani, miliarde și excursii in Laba Laba Botu (țara). Să fi avut Pasqualina dreptate? Să mă lovească banii și averea în moalele căsuței de e-mail?

Ieri am aflat pe mail că sunt utilizatorul cu numărul 999999 pe site-ul „CucuBau” deci așa și prin urmare am parte de 15.000 de euro. De unde îi ridic sau ce site e ăla nu știu. Dar e bine să câștigi, nu? Apoi, compania de prezervative la mâna a II-a ma înștiințat că, pentru rezultatele notabile din timpul liceului am fost premiat cu fabuloasa sumă de 1.000.000 de euro. Nu știu ce ați făcut voi în liceu dar metaforic vorbind, la câtă plictiseala și frecare de mentă a fost în liceu, parcă merit și mai mulți bani.

Nu numai banii sunt buni ca premii. Doamna Ugunda Burundi și soțul Fanta Burundi au trimis un email către „Misteri Bonia Giorgi” (grec?) prin care îl anunță că banii către săracii din Ciad au ajuns la sursă și este așteptat să viziteze țara, probabil împreună cu Zâna Surprizelor, Zâna Măseluță și Zâna Zânelor. Promit să vin.

Adevărul este că sunt un tip norocos, cel puțin la bani trag ca undița la pește. La loz în plic câștigam numai experiență, la 6 din 49 îi donam biletele mele lui Ogică și la PariLoto toate echipele pe care pariam mâncau bătaie la scor ca să mă oftice. Paștele lu mama ta de noroc împuțit!

Un apropiat a avut o experiență de genul, acum mai bine de o lună. A completat un chestionar pentru o amică într-un Mall, dar nu știa că participă la un concurs serios. A precizat că are 30 de ani, căsătorit, cu loc de muncă serios și cu ieșiri anuale din țară. El are sub 20 de ani și o poftă nebună de viață în Vamă, nu în Elveția, Grecia și Italia. Sunat la două săptămâni după, află că el și soția au câștigat „locul în finală” și să vină la decernare, de unde se pot alege cu un ceas de lux, o plasmă sau un sejur in Elveția. Tonul vocii a murit iar fața a căpătat un verde de invidiat, mai ales pentru că nu avea nici soție și, mai ales, 30 de ani. Nervi, nopți sub duș și tensiunea mărită: „O să vină cu garda! O să fac pușcărie! Fals în acte! Uz de fals! Ce mă fac!?”. Până la urmă acest film demn de o comedie de Oscar a rămas nefinalizată… o să revin la momentul oportun.

Audiție plăcută:

Popularity: 1%

Acum ceva ani, mai exact 3-4, în Piața Constipației, a avut loc un concert „pro rock”, ceva de genul, deoarece se punea problema să cenzureze muzica rock. Eu așa țin minte. Oricum nu contează asta, deoarece multe trupe au făcut din concertul ăla ceva comercial și cocalăresc. Atunci am realizat că băieții de la Lună Amară se simt rock stari și că de fapt…

Concertul a fost plăcut, mai ales pentru doi pletoși cretini care au făcut chetă pentru două tricouri anti-biserică, ca mai apoi unul să ajungă în fiecare duminică să pupe icoane (scuze frate dar e prea mare ironia). Rețin că un rocker a suferit la mine că „pe vremea lui…” și alte tristeți dastea jalnice. Rockării de genul sunt la fel de penibili ca și „pacării” care bat puștii pentru 1 leu, alde travestiții-ideologic din zona TNB.

Tot ce mai am în minte acum de la concertul ăla e că am adormit pe piatra cubică, pufăiam o țigară căpătată și ascultam:

Popularity: 1%

După nebunia de aseară am găsit piesa care să mă aducă înapoi în timp. SKA SKA SKA!
Audiție plăcută și să ne iubim mult la party-uri, poker, zile naționale (maghiare/românești), peste hotare și în interiorul unor dungi roșii pe hartă.

Popularity: 1%

Nu sunt un adept sau un fan înfocat al concursului RoBlogFest, dar fiind deja de aproape un an și ceva în fenomen, mi-am propus să citesc și eu din câștigători și de asemenea să mă interesez de modalitatea de premiere, votare, ecetera ecetera.

Primele impresii? Cam proaste. Văd că blogul a devenit o a doua variantă a tembelizorului, adică vulgaritatea și cocalărismul din tubul catodic s-a mutat pe internet. În primul rând, nu am înțeles ,de ce sunt apreciați rezumiștii? Ce e fenomenal la o persoană care îți copiază o știre de pe internet și o comentează în cel mai sec mod cu putință, fără umor, fără critică și chiar fără bun simț. Apoi, am observat că fenomenul de votare la blogfest e o cerșeală constantă. „Te implor cu mâna pe jingler și tastatură să îți faci cont și să dai un vot și la mine că altfel…” ce? Respect și sincere urări de bine celor înscriși în concurs care au lăsat votarea la decizia sinceră a prietenilor și, de ce nu, a străinilor racolați pe internet.

De când cu blogfestu`, au apărut și blogării-hi5-iști. Schimburi de link-uri fără să se citească între ei, te treci că urmărești un blog doar ca să primești același tratament sau pitești în listă pe cineva foarte citit, doar doar o face și el așa. Și eu militam pentru libertatea și ruperea blogului de tagmele astea „comerciale”. Până la urmă cum se oferă locurile la BlogFest? În urma voturilor? E cumva o comisie cu putere de veto, care alege unicul câștigător? Ambele metode sunt proaste și mă și justific:
- prin vot: o vedetă ca… hmm… Mircea Badea să spunem, poate să își facă super publicitate la blog și țaca-paca, SĂ CURGE VOTURILE! Da chiar? Cum de Badea nu e prin câștigători că doar mânca rahat Turcesc(u, ce am zis-o aici cu Turcescu hă hă hă!) că e cel mai citit și că rupe fibra când postează el 5 rânduri? Huird?
- comisie: cum stabilești „pe ăi mai buni în blogăreală când nu cunoști cel mai bun juriu”? Așa că nici așa nu e prea… corect.

Până la urmă, nu e un concurs rău, deoarece încurajează blogăreala, dar până nu avem mai mult bun simț și demnitate în concursuri e doar „urinat în vânt” cum spunea un geniu.

Audiție plăcută…

Popularity: 1%

Oricât am încercat să zâmbesc astăzi, ziua de 13 s-a dovedit, dacă nu dramatică, cel puțin deprimantă.

În așteptarea surorii mele am văzut pentru prima dată cum arată o morgă. Te sperie intrarea, da să mai vezi și frigiderele…îngheață sângele în tine. Apoi, cel mai deprimant moment a avut loc când, o tânără a ieșit grăbită din spital, a alergat spre un bărbat și a început să îi plângă la piept. În urmă, o doamnă vomita iar o alta plângea. Apare apoi, din senin, o femeie care întreabă „A MURIT?!” și nici nu primește vestea că izbucnește în lacrimi. Sigur a murit un om bun, deoarece, numai nenorociții nu sunt plânși. Oare a făcut bine Deus? Sau e soarta? Să fie ăsta „planul divin” al fiecăruia? Nu pot să cred că e mai bine acolo sus din moment ce nimeni nu a venit să îmi spună „ce bine o duc! hai și tu!”. De bine de rău, în lumea asta haotică și violentă, există măcar O PERSOANĂ care să te iubească. Și e mai bine să fi aici cu ea, măcar de dragul ei, că apoi o lași singură.

Episodul dramatic a avut loc în fața mea la 5 metri. Pentru a nu mă pierde cu firea am dat muzica mai tare în căști și am făcut câțiva pași înapoi. Mă uitam impasibil în gol, dar nu la ei, pentru că publicul nu renaște morți. Nimeni nu o face.

Apoi am ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon, unde ca prin ironie, patul tatălui meu era înconjurat de alte paturi ocupate de oameni distruși fizic de accidente. Nu era un film de groază, pentru că alea sunt false, ci realitatea în starea ei crudă.

Acesta este printre puținele texte triste pe care le fac, dar dacă ajung să fac unul pe lună e prea mult. Azi nu e o zi cu ghinion pentru că e 13, ci doar … Un ceai o să ajute, sunt foarte sigur, mai ales dacă e din plante uscate manual.

Popularity: 1%

Vorbeam ceva texte mai jos despre freze, școală și am ajuns să îmi amintesc de școala generală. Încă de pe atunci am spus că o să scriu cândva despre colegul meu de bancă. Nu știu din ce motiv am ales mai mereu să fiu de partea celor „slabi” (de aceea joc FIFA mereu cu echipa națională a Arabiei Saudite). Așa „slab” era și colegul meu de bancă din clasa a 5-a până prin a 7-a că apoi ne-am americanizat și aveam bănci de o persoană, moartea copiatului.

Colegul a căpătat porecla de „Muc” din cauza unui neg (glume de școală generală), și din cauza comportamentului de „tace și face” era de multe ori servitorul colegilor nu știau să scrie, dar știau arta războiului. Niciodată nu comenta sau nu refuza, spre deosebire de mine, care preferam să fiu alergat toată școala decât să cumpăr ceva pentru un îmbuibat. Așa mai făceam și sport.

Pe parcursul celor 4 ani de școală a avut o serie de porecle: Muc, Ibric, Șosete Explodate (ratase la fotbal de pe linia porții), Petardă și la liceu a intrat cu porecla Tarzan (după piesa de mare greutate cântată de trupa Dolly). Problema nu a fost niciodată la el, ci undeva în familie.

Tatăl lui era genul de bărbat, însurat de tânăr, prea tânăr, cu prima femeie iubită, sub papucul ei și neinteresat de lume, existență, masoni, OZN și altele. Era un corp, posibil o bucată de carne în mâinile soției. Doamna era cochetă, cu o atitudine dictatorială. Îmi amintesc de faptul că nimeni nu îi ieșea din vorbă în familie și cuvântul ei era literă de lege biblică. Îmi amintesc de colegu` că, atunci când se mai lipea de un 4 sau 5 mă chema pe la el să mai jucăm GTA 2 (el avea computer, eu aveam mașinuțe). Am înțeles apoi de ce mă chema. Spera ca mama lui să nu îl altoiască de față cu mine. Slabe șanse:
Mama – Ce notă ai luat?
El – 5…
M – Cum 5!? George, cât ai luat?
Eu – 6.
CUM DE EL A PUTUT ȘI TU NU! ZDRONG! TROSC! Ghiozdane în cap și cam tot ce prindea în mână. Eu ședeam pe scaunul de birou cu popcorn în mână și priveam meciul. Și asta se întâmpla pe cât de des posibil, eu fiind un spectator fidel.

În clasa a 8-a eram pletos și aveam probleme cu profesoara de fizică (despre care o să vorbesc în alt post) deoarece nu dorea „plete inadecvate la oră”. Eram deja într-o situație urâtă (parcă trei de 4) și ca un copil inconștient eu chiuleam prin săli de calculatoare, unde învățam arta CS, arta ce a durat 2-3 zile deoarece mâncam bătaie de la toți sugarii. Așa că am schimbat placa. Mergeam la Muc împreună cu Gusti ca să jucăm fotbal (respinsea) în sufragerie. Zilnic aveam campionat. Zilnic duduiam mingea. Aproape zilnic Gusti se îmbăta cu alcoolul găsit prin casă și se urca pe mobilă de unde, ca un copil isteric, arunca tot ce prindea.

Ultima zi de chiul (pentru că după acest eveniment nu am mai intrat pe aceea ușă) a fost cea mai nebună dintre toate. În euforia campionatului de fotbal din sufragerie am spart un geam, am distrus două tablouri, calculatorul avea găuri de memorie din cauza șuturilor și televizorul avea un crater din cauza unei statuete din bronz căzute de la mare înălțime. Am încheiat ziua apocaliptic când am dărâmat suportul de perdea (ăla mare din lemn bătut cu bolțuri în perete), care a căzut la podea cu tot cu bucăți mari din perete. Colegul era în genunchi terifiat iar Gusti râdea malefic lângă…

Ooo amintirile… Dacă tot am căutat despre trupa Dolly, îmi dedic următoarea piesă de la ele (ce trist să îmi dedic singur):

Popularity: 1%