Monthly Archives: April 2009

Să moară Vama Veche!

Îmi pare rău, dar ajunge. Sunt destul de sigur că anul acesta este ultimul an al Vămii Vechi. Sunt sigur că de la anul se va putea intra pe plajă cu ciocate, astfel încât fafaștoacele să nu mai aibe nici un stres cu străzile neasfaltate. Sunt sigur că nici terasele simple nu vor mai exista, deoarece vor apărea terasele betonate marca „Mamaia”.

Oricum sunt sătul de aceste schimbări bruște, de la an la an, și prefer să nu mai existe Vama Veche dacă nu e cum o cunoșteam. Acest hibrid nu este decât un mare rahat în ploaie. Nu știu cine e de vină. Am câteva idei:
- cei care au vrut să salveze Vama Veche (ONG-uri care nu aveau ce altceva să salveze);
- realizatorii concertelor Stufstock (au adus muzica la rangul de comerț);
- oamenii care veneau în Vamă pentru a fi liberi în stilul propriu, nu cel al locului;

Chiar dacă pot părea radical, dar nu cumva ar fi mai bine ca noua locație de mers cu familia la mare să nu mai poarte numele de Vama Veche? Ar fi trist sincer. Mai bine „Mamaia 2”.
Sunt, poate, mai conservator când vine vorba de anumite lucruri, dar de ce ai schimba ceva bun? Punctez, Vama Veche a murit și acum o țin aparatele de formă. De acum înainte se va transforma în locul unde nu te mai poți îmbăta și să stai la uitat de griji, locul unde nu poți fuma (ilegal) și multe altele. Încă de anul trecut apăruse cocalarul prin zonă cu Q7 și muzică la maxim. Acum și mai mulți.

Mulțumim celor care au distrus libertatea din Vama Veche. Să îi aud în cor: „Să moară Vama Veche!”.

P.S. – Să nu cumva să aud „Vama Veche era a ….!”, pentru că nu mai contează dacă a fost pentru hippioți, intelectuali, rockări sau pancări. A fost.

Popularity: 1%

Cocalar la primărie!

De când a realizat că ciolanul șefiei PSD e prea select pentru el, Vanghelie (arhi-cunoscut CA „CAre este”) a luat puțin calea nebuniei. Dacă o mai ține mult așa o să ajungă un falnic reprezentant al PRM-ului. Are tot ce îi trebuie. Trebuie doar să fie rasist, și de ce nu, doar am văzut și evrei antisemiți.

Nea Vanghelie, după ce a vopsit ciorile -fără tentă- alea de blocuri din sectorul 5 (nu arată rău, dar o treabă neterminată este o treabă proastă!) a decis să facă puțină campanie că doar vin alegerile. Și merge pe nota populistă patentată de Tătuca. De ce să asfaltezi?, dacă Sectorul 5 încă mai are ulițe, de ce să faci parcări?, când oricum se parchează haotic și nu se ridică mașini. El știe doar să aducă niște cântăreți români obosiți și să împartă masei niște mici făcuți cu hârtie igienică. De bere nu bag mâna în foc, dar poate e și aia puțin descântată cu apă de ploaie.

De fapt, supărat nevoie mare că nu poate și Vanghelie să organizeze concerte cu gust (Depeche Mode, Madonna -pentru unii-, Al Bano sau Montserrat Caballe) a zis că: „Dacă nu eu, atunci nimeni!” și a început să amenințe ca un copil fără copilărie că nu va mai avea loc concertul Depeche Mode pentru că nu are el unde să adune băbetul social-democrat să le umfle colesterolul în speranța unui vot. De ce nu regulează babele? Sincer. Sunt doamne în vârstă care pentru un sex-simbol ca Vanghelie ar vota și din mormânt. Are și un avantaj Vanghelie. E exotic. Deci e foarte ușor. Pâna la alegeri face o reuniune a pensionarelor în Romexpo și se ocupă de toate în câteva ore. Atât cât poate. Dacă nu îl ajută și evadatul Bivolaru, să mai răcorească situația. Și pentru babele cu fetish-uri nebune pot încerca n metode: cu Moș Teancă, Revolution Boy, Xerox Boy, CILF (Communist I Like to Funk), One on Oana, Mizilirea unei generații și P.S.D. (Party, Secs and Die).

Pentur domni? Nu mare lucru. Să facă aceeași turbare a maselor (eng. Mas-turbation) pe care o face de trei mandate și câștigul e asigurat. De ce nu sunt eu în PSD să dau sfaturi de campanie? Pentru că îmi place Depeche Mode și bunul gust și nu fac parte din alegătorii lui Vanghelie. Tocmai el a spus: „Ei (oameni cu bun simț, bun gust, bun bun, bonibon) nu votează cu mine”.

Pentru tine care ești de n-ai mai fi:

Popularity: 1%

Dor de ducă.

În cloaca asta fotbalistică, sincer, duc și eu dorul cuiva care acum mulți ani îmi marca copilărie prin golurile pe bandă rulantă dar limbajul de mare lemn. Brad, tăticu!

E vorba despre Claudiu Răducanu. Nu vă amintiți de el? Nu sună cunoscut? E fotbalistul cunoscut pe wikipedia sub numele de block notes sau sticky notes și care era pus pe fapte mari, gata să bage Canicula la pușcărie pentru că omoară oameni. Nici acum nu sună cunoscut? E fotbalistul care a dat gol cu Liverpool. Și a rămas și în istoria europei după ce a înscris în campionatul iberic și fanii s-au prăbușit pe teren pentru tricoul lui. Tricou cu „Jesus (inimă) 100%”.

Un scurt film pentru a înțelege mai bine fenomenul:

Profesional vorbind nu știu dacă Răducanu a fost un succes, dar a transformat fotbalul în stand-up comedy. Și asta e mare lucru deoarece acum se fură foarte serios, nu mai e deloc amuzant. Și nici Gigi așa Free sau Un-Free, nu e la fel de amuzant ca Răducanu.

Îți mulțumim. Te mai așteptăm pe la noi!

Popularity: 1%

Păscut la români.

Renunț să mai spun ceva despre cocalarii care invadează biserică la fiecare înviere. Nu mai are rost, mai ales că anul acesta au fost de două ori mai puțini. Da. Anul acesta au fost de două ori mai puțini enoriași: bătrâni, prunci adormiți sau cocalari. Pur și simplu învierea nu mai prinde la români, dar de, se repetă de aproape 2.000 de ani. E „fumată”, nu?

Multe schimbări de acest Paște. vechiul „Hristos a înviat!” nu mai este replicat cu „Adevărat a-nviat!” ci cu replici de genul:
-„ok”
-„mijto”
-„interesant”
-„iar?”
-„faci cinste?!”

Lumina știu că este aceeași peste tot (zippo sau chibrituri), dar depinde de unde o primești. O biserică mai importantă oferă o lumină mai „jmecheră”, iar dacă te arunci peste pensionari ca să primești foc de la părinte ești iertat pentru mai multe păcate și chiar scutit de cutia milei pentru 4-5 zile. Am văzut la știri cum preoții erau călăriți (da!) pentru a se arde lumânarea de la el. „Părinte las-o mai jos! Mai jos!”. Nasol părinte.

La biserica unde am fost (tradiție să iau lumină cu părinții) am observat că lumina era împărțită de Elvis a.k.a. Bănică Junior. Un băiat pregătit de o întâlnire romantică decât de un date mistic cu divinul. Cântarea a fost cam tristă, deoarece un OZN (lume a misterelor!) a blocat unda dintre microfon – boxe și începuse necuratul să cânte Dimmu Burger King. BUGA BUGA BUGA!

Dacă ai făcut Paștele în afară (incredibil, am fost la ȚARĂ!), cred că ești mulțumit de trafic. Liber și frumos. Dar ilegal! Pentru că ROVIGNETA, obligatorie, NU se găsește peste tot… mai exact NICĂIERI! De, cineva trebuie să plătească amenda, nu?

Păscut fericit.

Popularity: 1%

Televiziunea Popoului.

La ora la care scriu acest text, pe OiTV scrie mare „Urmează specialiștii oficiali în cutremure care vă spun exact data marelui seism”, și o trupă cântă despre o tipă Laura, despre care nu aflu decât că a părăsit trupa și că e cam fafaștoacă. Nasol.

Revenim la OiTV. Oare nimeni nu se sesizează că Dan Diaconescu (cât mai e el rege pe tron) induce o stare de panică și efectiv minte poporul cu televizorul? Nuuu. CNA-ul e cu ochii probabil pe Discovery și HBO, deoarece am înțeles, Sexy Brăileanca sau alți maimuțoi nu sunt de interes pentru ei, dar Dan „Neo” Diaconescu chiar e singur pe lume? Sunt sigur că în emisiune iar o să apară secția Agitați de la Bălăceanca, dar dacă e o bătrânică extaziată moare de inimă, de frica mareului zgâlțâit?

Și nu e primul cutremur eșuat al celor de la OiTV. Am avut seisme, bilete loto, sinucideri, tomberoane, senzaționale, penibile, cretine și multe alte evenimente LAMENTABILE!

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Am aflat când va avea loc cutremurul. În ziua apocaliptică a despicării Nikitei. Când din ea o să iasă… OB Vai Kanaibi, iar Dark Father va zice „Eram beat fiule!”.

Popularity: 1%

AC/DC. Nu fuse dar se duse.

Probabil până la această oră ați aflat: AC/DC nu va cânta nici un minut pe patria noastră. De ce? Simplu! Acum Ciordeală / Deloc Concert!

Înainte să înceapă fiecare fan AC/DC să înjure în stânga și în dreapta, vreau să scot în evidență GENIUL persoanelor care au pus la cale această mârșăvie. Este incredibil cum cineva a reușit, chiar și pentru termen scurt, să pună la punct o astfel de hoție.

Firma care a „organizat” concertul a fost înființată acum o lună. Probabil aș spune eu, la un notar jegos din Zăbrăuți. Oare există Birou Notarial în Zăbrăuți? Și ce au zis băieții care au înscris firma? Românul vrea rock, mult rock, festivaluri. Facem un contract fals cu o super-trupă (AC/DC) și apoi un contract cu un furnizor de bilete. Zis și făcut. Totul a mers ca pe roate, iar în contractul dintre firma organizatoare și furnizorii de bilete se specifica: neapărat să se trimeată în contul organizatorilor, vânzările ZILNICE.

La numai 4 zile de la confirmare s-au vândut 8.000 de bilete, echivalentul a 250.000 de euro. Se preconiza un furt total de aproximativ 3 milioane de euro. Un furt, național, de 3 milioane de euro. Spre bucuria celor care deja au cumpărat bilet, banii lor nu au fost trimiși în cont, conform contractului… avea directorul de la furnizor o bănuială.

Eu nu am văzut pe site-ul AC/DC nici un text cum că aceștia vor cânta în România, dar am citit dezmințirea AI MAI OFICIALĂ direct din Australia, ca să fiu cât mai corect: „Romania? WTF no!”. Să mă mai aștept la vreun concert AC/DC pe bune? Nu cred.

Acum, aștept să văd dacă cineva din firma respectivă o să fie prins. La prima vedere hoția nu a reușit dar planul a avut un succes răsunător pentru patru zile.

Cunoscute fiind preferințele mele muzicale am fost întrebat ieri dacă mi-am cumpărat bilet. Nu. Și nu îmi cumpăram oricum după două-trei zile de la anunț. De ce?

1. Nu aveam bani. Deducem din asta că sărăcia salvează România.
2. Un concert de o asemenea anvergură nu se anunță cu mai puțin de 6 luni înainte.
3. E un concert în câmp. Dacă sunt delăsător și nu apuc să îmi cumpăr bilet (slabe șanse), stau în câmp.
4. Chiar dacă au fost cumpărate 8.000 de bilete în patru zile, asta nu înseamnă că așa se vor vinde biletele mereu. Să nu uităm că biletele sunt scumpe și românul sărac. Deci, aș fi găsit bilete lejer și peste trei săptămâni.

Îmi pare foarte rău să o zic dar, TOTUL A FOST UN VIS! O Minciună. Și nici măcar nu au fost 8.000 de camere ascunse.

P.S. – Moment de mare bucurie pentru cei care la 5 minute după confirmarea concertului umpluseră netul de mesaje: „ROCKUL E CU SATANA! BUGA BUGA BUGA!”. Cât de hilari sunt oamenii ăștia? Cam atât de hilari (obligatoriu să urmăriți filmul până la final):

Popularity: 1%

De 3 ori ska și o singură dată Toasters!

După cum deja știți, ieri, a fost concert The Toasters în București, mai exact Silver Church (Preoteasa). Simplu și la obiect: fără cuvinte!

Concertul a început cu o întârziere de aproximativ 45 de minute. Probabil pentru că nu sunt mulți ascultători de ska în București (puțini fani, rușinos pentru România). Deschiderea a fost făcută de trupa Dekadens. După cum mă așteptam, trupa românească nu avea nici în chin nici în mânecă cu SKA. Semănau foarte mult cu The Ting Tings. Solista avea o voce aproape identică, chitaristul era un Slash chelios cu țigare în gură, dar nu avea… chestia aia! Tobarul nu a impresionat, daaaaaar basistul a fost cel care a înclinat mult balanța. Am fost foarte impresionat de riff-urile lui. Supărător a fost că au cântat foarte mult. Prea mult pentru mine care vroiam DOAR SKA!

Deal`s Gone Bad?! Geniali. Ska! Solistul prietenos, guraliv, sociabil și talentat. Instrumentiștii? Made Not In Romania! Trompeta și Saxofonul au ridicat publicul în picioare, iar chitaristul era „rebelul” trupei, imaginea dură. Tobarul era un amalgam de ritmuri iar basistul… un visător. Cânta și părea că e în lumea lui, singur…

THE TOASTERS! Sunt la fel. Live cânta la fel de bine ca în studio. Au făcut un adevărat show și au demonstrat că nu avem, chiar nu avem, ska pe aici prin țară. Au cântat cele mai cunoscute piese ale lor și publicul a dansat și a cântat cu ei. Cuvintele sunt de prisos.

La plecare am reușit să mai smulgem 4 cântece de la ei, deoarece nu vroia nimeni să plece. Am dansat aproape două ore și aș mai fi dansat mult și bine. Și DANS nu alte alea. Au încercat 2-3 huligani să mimeze un pogo dar lumea avea chef de dans nu de dureri. Și dăi și rupe teneșii/ pantofii. Superb. Cel mai plăcut a fost că toți dansau cu zâmbetul pe buze. Peste tot numai rânjete!

Am plecat fericit și cu moralul în tavan, plus un patch cu 2 Tone. De ieri seară viața pare mai ska. Nu știu cât o să țină, dar pentru orice problemă recomand:

Ne vedem la următoarele concerte și am să postez poze cât de curând. SKA SKA SKA!

Popularity: 1%

Viața lui Tabula Rasa. ep. I

Într-o cușcă de sticlă există viață. Și ea se numește Tabula Rasa. Născut în vremuri de vâltoare istorică, hamsterul cu ochii tuciurii are un statut de lider în acvariul de sticlă. Este singur, dar orice animal îi calcă talajul este persecutat, marginalizat, cretinizat, sodomizat, desfințat, decapitat. Nu are principii și nici nu se calcă pe labe în căutarea unor norme. Nu are deontologie, dar știe să se învârtă pe roată mai ceva ca toate celelalte dobitoace.

Este conștient de ce poate și știe că pute, dar se lasă greu mirosit deoarece se uită sfidător și dur în ochii tăi de câte ori îi spui că este nebun. Nu știe de regula „când trei îți spun că ești beat, dormi!”. El știe de „când trei (milioane) îți spun că ești beat înseamnă că au ceva cu tine!”. Un hamster cu mania persecuției nu vezi pe toate drumurile, nu?

Sunt George Bonea, și pe parcursul mai multor episoade demne de Discovery Șanel o să vă prezint viața lui Tabula Rasa. Regele junglei moderne…

Va turma…

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

Popularity: 1%

Săptămâna mică!

PUBLICITATE!

Dragă cititorule, e săptămâna mare și acum trebuie să fim mai buni, mai milostivi, mai miloși. Doar acum. Pentru că în această perioadă – și de Crăciun – trebuie să ne afișăm latura umană. Doar acum. Să nu mai înjurăm, să ne ajutăm semenii și să oferim o șansă tuturor. Doar acum. Singura posibilitate a celor năpăstuiții se află în mâinile noastre… dar doar acum, pe parcursul unei singure săptămâni.

Așa sună OMUL în această perioadă a anului. Asta auzi peste tot, radio, TV, presă și mai ales la oamenii care tot anul și-au mânjit caracterul.

Anul acesta a început la fel. Crime, violuri, cretinătăți demne de rasă superioară (omul) și rahaturile celor care, DOAR ACUM, îmi intoxică creierul cu mesajul „Noi am fost niște animale insensibile tot anul, dar cum vrem să ajungem în Rai, fi milostiv acum când Iisus reînvie pentru a 2009 oară!”.

Dragă omule, pentru care speranța este tot ce ai, află că oamenii blajini de la TV, care îți aruncă un zâmbet și strâng donații pentru tine, sunt niște prefăcuți. Un an întreg și-au hrănit buzunarele cu dramele tale (rating) și acum mai fac un rating din mediatizarea blajină a unor dureri. Ei comercializează umanismul. Îl vând acum și culeg ponoasele în restul anului. Oricum ești prins în cușcă deoarece e un ajutor, dar când ajungi acolo în fața lor să le spui „Unde ați fost până acum? Pe plaje în Ibiza?!”. Nu vor dona bani de la ei, vor cere de la alți năpăstuiți cu dare de mână. Aaa, și dacă alde Răduleasca sau Oțil vor da 1 Leu, credemă că se va afla pâna pe Muntele Athos și înapoi!

Sunt sătul de „umanismul de sărbătoare”. Dacă pentru a fi oameni avem nevoie de sărbători, atunci să fie săptămânal o săptămâna mare. Sau să nu ne mai mințim și hai să ne dăm arama pe față. Suntem animale!

P.S. -Am să câștig un cozonac de la Simona, deoarece alde Hrușcă sigur va bate drumul din Canada pâna aici să ne cânte aceleași triluri obosite de Paște și Crăciun. Nu se poate abține sau are contract cu sărbătorile.

Popularity: 1%

Probleme existențiale.

După un vis ciudat aseară și multă gândire în gol am realizat că mulți oameni mor în momentele lor de glorie și unii chiar sunt uciși de ceea ce îi sperie.

Din istorie am observat că militanții anti-discriminare sunt omorâți de rasiști, cei care luptă împotriva bolilor cad pradă virușilor, iar lupta împotriva unui sistem duce la o moarte subită undeva pe trecerea de pietoni sau în propria baie. Chiar pot să declar că sunt scârbit de felul în care merg lucrurile. Când eram pornit să scriu acest text eram chiar mai virulent, dar un somn bun de după-amiază a reușit să îmi calmeze sinapsele distruse.

Să fie implicare dumnezeiască? Plan divin? Habar nu am, dar nu mă mai interesează. Oricum viața e cam crudă cu unele persoane. Am stat și mi-am imaginat un sfârșit conform propriei teorii: o armată de preoți rasiști, sexiști, homofobi care mă blesteamă de undeva din înaltul Mitropoliei să am toate bolile cu S. Cunosc multe persoane care spun cu seninătate „o să mor dălcat de mașină” sau „o să cad de pe peron și o să mă stropșească metroul. Pe banii mei!”. Ironic, de cele mai multe ori așa se întâmplă.

Părinții mei aveau o prietenă foarte bună, Sofica, și îmi pare rău că a murit înainte ca eu să fiu conștient (a murit când aveam câteva luni). Din câte am auzit era înnebunită să crească un copil, și cum nu avea puteam să fiu eu „micul” răsfățat. Dar era obsedată de simpla idee că o să moară ca actrița ei preferată, Romy Schneider, adică supradoză de alcool cu cofeină. Știa asta, aticipase perfect și vârsta. A murit chiar și la aceeași dată. Parcă moartea nu mai e ceva așa inopinant, nu?

La ce concluzii am ajuns astăzi? Unii Oameni mor în momentele de glorie (am să mai aprofundez această teorie), Unii Oameni mor de propria fobie, iar alții mor așa cum își „doresc”.

Popularity: 1%