Ce făceam eu anul trecut, în această minunată zi de luni… Eee…

Îmbrăcat ca un ginerică (cel puţin asta era descrierea celor care veneau la BAC cu hainele de cocozauri din cei patru ani de liceu), am păşit emoţionat în curtea liceului unde aşteptam să susţin prima probă: Limba Maternă Oral (LMO = La Mătrăşeală Orbeşte). Nu ştiu dacă aveam emoţii, poate că da, deoarece în general vorbesc foarte mult şi de plictiseală devin hyper-isteric-energic, dar atunci eram calm, tăcut şi încercam să mă gândesc la tona de subiecte care îmi puteau pica… era clar faptul că va pica un rahat despre care nu am învăţat.

Fiind norocosul purtător al literei B la numele de familie am intrat foarte repede. În clasa a V-a am dorit să îmi schimb numele de familie în Zbonea, dar apoi am descoperit profesorii care spuneau “hai să ascultăm, de la coada catalogului!”. Oricum dascălii au râs destul când au aflat că, de fapt, numele meu se scrie cu “Z” mut. Şi am intrat pe holurile liceului, mai curat şi liniştit ca în toţi cei patru ani de isterie adoleşcentină. Am aflat din start: La clasele 1 şi 3 sunt două ţărănci care dacă nu îţi dă maxim 5-6, te pică! Cum sunt un norocos fără pereche (numai premiul Loto mă ocoleşte), am nimerit la sala 2. Toate bune şi frumoase, sacoul şi cămaşa erau deja lipite de corp (BAC la 40 de grade) şi am extras un subiect. Mulţumesc pe această cale colegei care a spus că în stânga sunt “alea uşoare cu UE şi în dreapta alea naşpa cu istorie”. Am extras din stânga şi am dat de Grigore după Ureche.

Nici o problemă. Sunt capabil să bat câmpii atât la teze cât şi la proba orală. Am început să gândesc, să scriu, iar gândit, iar scris, iar gândit… ce să mai. Solicitant frate! Am luat fericita notă 9 (nouă) deoarece nu am ştiut anul de naştere al lui Grig. Nici el nu îl ştie pe al meu, iar la ultima aniversare o dădea cotită că e la muncă… Şi vorba colegei mele: “Morţii cu morţii, vii cu vii!”. Oricum aveam un singur scop, acela să trec bacaloreatul.

Ce fac azi? E luni. Merg la muncă şi mă chinui cu tovarăşul de microfon să mimăm entuziasmul primei zile de muncă. Nu merge, dar măcar râdem isterici. Apoi plec emoţionat şi fleaşcă (istoria celor 40 de grade se repetă) la Poliţie în Pipera unde trebuie să preschimb un act la maşină. E clar că din tona de acte, lipsea o chichiţă pentru care a trebuit să fac drum întors două ore, nu? Acum sunt tot aici, este ora 15:40 şi o să mai stau sigur până la 16:30… Nici o problemă, măcar nu mă întreabă nimeni de Grigore Ureche. Dar parcă lipseşte entuziasmul ăla de la Bac…

În final, un filmuleţ de acţiune din şcoala românească, cea plină de etică, morală şi bun simţ (în materie). Vom viziona un clip în care Mihai (Ştefan Bombă-Mică Junior), cuprins de atâta chimie, Bacovia şi războaie daco-romane, sare la pieptul (exact ca în Floare albastră de M. Eminescu) celei care astăzi este o Isoscel slabă, anemică, fără bani de mâncare, dar cu mândria că are tot atâtea kg cât Simona Sensual:

Popularity: 1%

Exact ca într-un film de acţiune, când maşina eroului se opreşte pe şina de tren la 5 secunde de “dezmăţ”, telecomanda mea a cedat sâmbătă seară pe emisiunea Test de Penibilitate. O deliciu…

Chiar dacă sunt trucate, mereu am fost curios să ştiu de ce se înjosesc oamenii pentru 5-600 de lei (am aflat că acesta este salariul pentru prestaţie)? În primul rând te văd toate gospodinele ţării, şi apoi te dă şi în reluare, să vadă şi colegii de la muncă. Deci oricum ai pune problema, tot ajungi vedetă pe scara blocului.

Povestea de sâmbătă a fost debordantă în lirism şi poezie, cât şi prin penibil şi prost gust. O avem pe duduia Marţofina care presimte că Bâzdâcel se dedă la carne nouă. Marţofina, cu durere în suflet îţi spun, la cum vorbeşti şi la câtă feminitate zace în vocea ta buhăită de Carpaţi, iubirea vieţii tale a fost beată cu formol atâta timp dacă a stat cu tine. Trecem mai departe… Cică Bâzdâcel vine acasă duhnind a parfum de femeie, şi ciudat, nu e consoarta că doar ea nu se parfumează decât la nunţi, botezuri şi înmormântări.

Şi începe Dexterică (detectivul de serviciu, preşcolar, dar care îşi îngroaşă vocea) să relateze ce ştie despre Bâzdâcel. Se pare că tânărul e chelner şi nu serveşte cafeaua cu muşte, ci doar se bagă ca munsca în ea. Cine apare în peisaj? ISPITA! Sună bine nu? E uite că nu e deloc aşa, pentru că la vederea cabalinei îţi vine să te tragi de părul de pe picioare (dacă urmăreşti de mult emisiunea eşti deja spân). Duduia care trebuie să ispitească este o copie nereuşită dintre Nikita şi Naomi (NN = No Never!) care nu trezeşte nici un sentiment de plăcere, mai mult, când o vezi îţi iei nevasta cu mustaţă, şi pleci în Insulele Feroe sau În Sula Mare a Brăilei.

Ce mă amuză cel mai mult este că Ispita este, de fapt, o silfidă care se păstrează neatinsă până la canonizare, dar pentru 700 de lei joacă rolul de ciozvârtă (cuvânt inofensiv, caută în DEX). Şi pleacă iapa la agăţat…

Cu camerele ascunse începe filarea lui Bâzdâcel, în timp ce Ispita îşi foloseşte metodele de Willy eşuată pentru prinderea cocozaurului. Conform şcenariului, bibistrocelul cade la drum de seară şi aşternut cu văzdoaga (alt termen inofensiv, acelaşi Dex). Vine Bâzdâcel la ispita acasă şi începe:

“Vai prinţesa mea, da bună eşti. Mamă ce bună eşti. Wow. Eşti un talent! Cât de bună eşti sufleţel. Oooo, da te pricepi… şi ce decoraţiuni Versailice ai (a.k.a. Versailles)! O da… O da… Oda lui Topârceanu ar fi perfectă acum să îmi reciţi. Dar fata mea, stinge întunericul să economisim prostie şi bagăte cu mine sub carpetă. Aşa iubire… Upss să nu te-nţepi în catarama mea că e de tablă…”

Din bucătărie cine credeţi că urmăreşte şcena cu pungi de popcorn în braţe? Marţofina şi Dexterică. O duduie ca ea ar fi sărit pe Dexterică, numai aşa de amorul artei şi al răzbunării, dar hai să fim serioşi… Şi ăia doi în cameră se jucau, iar Marţofina fierbea în bucătărie. Când a simţit că nu mai poate (oricum jenibilul era de mult atins) duduia înşelată a plecat tăvălug în dormitor şi a zis:
“Băi Titus Steel! Las-o dracu de treabă! Stai dă juma de oră cu ea sub draperie şi tot ai budigăii pe tine!? Nici să-nşeli nu ştii, Gloabă!”
A urmat un meleu în care Dexterică arunca vorbe grele din spatele maimuţelor cu cagule, iar Ispita spunea “fraiere fraiere… cum ai căzut tu la pat cu o ştirbă ca mine!”.
La detectorul de minciuni (pentru că după ce te faci de râs, mergi pe acelaşi drum în viaţă), aceeaşi poveste, dar spusă calm de un psiholog.

După cum observaţi povestea e foarte simplă. În tot acest episod avem mai multe personaje de râsul lumii:
- Marţofina = la cum arată/ vorbeşte/ se manifestă e şi normal să fie înşelată, chiar şi la OTV;
- Ispita = acum ştie toată lumea, nu numai cartierul tău, că eşti o iapă;
- Bâzdâcel = eşti de răsul lumii! Ai o fostă urâtă şi proastă, pe care ai înşelat-o cu o urâtă şi o proastă, şi nici dacă erai gay nu o scoteai bine pentru că…
…Dexterică = e un cioflingar (din nou termen inofensiv, trăiască ROMÂNA!)

Aştept viitorul format al emisiunii: “BĂTĂI ÎN DIRECT!”. Un ring, o isterică, un prost, o pastilă care arată dacă ai înşelat, un K.O.! Pentru toţi ceilalţi avem cărţi…

Popularity: 1%

De vorbă cu Iulia despre noul ei telefon am descoperit că suntem unul din popoarele care mimează prosperitatea cu o nonşalanţă desăvârşită. Exact ca într-un film prost vizionat într-o seară, când un personaj puncta la fiecare cinci minute: “Dacă vrei să ajungi bogat trebuie să te porţi ca un bogat.”

Încă din istorie am observat că eram un popor econom. Când veneau turcii pe la 1400 în vizită ce făceau românii? Ardeau păşunile şi otrăveau fântânile. Cum se numeşte asta? Upgrade şi stabilitate financiară. De ce upgrade? Păi avansau producţia de la materie brută la praf în ochi, inducând în eroare investitorii cu iatagane şi hrănind cu ţărână poporul. Prin otrăvirea fântănilor se realiza o stabilitate economică de zile mari, deoarece după ce 2-3 turci se constipau cu apa “proaspătă de izvor cu bule”, Baiazid & Co. spunea “Să nu mai beţi! Să le stea lor în gât după ce plecăm!”. Şi uite că ne stă în gât.

Sărim un pic peste paginile de istorie ca să ajungem în perioadele de regim ale istoriei româneşti, când principiul “Avem o ţară, cum o mătrăşim!” a funcţionat perfect. A nu se comenta perioadele de dezvoltare, deoarece când noi începeam să ridicăm blocuri, Tutankamon şi gaşca lui serbau 2.000 de ani de viaţă veşnică în piramidele lor termo-izolate şi rezistente la seminţele vecinilor de deasupra.

Trecem puţin peste perioada comunistă şi intrăm în capitalism, prima mişcare liberă-cugetătoare a “Românilor Noi” fiind să tragă, precum Rambo, în monumentele statului. De, atâta se putea cere.
Unde ne aflăm acum? Păi bani sunt, resurse se mai pot scoate, aşa că dacă vindem toată piaţa auto de pe Dorobanţi ne-am putea permite 22 de milioane de români câte un dric dotat cu MP3-player şi ABS (Ai Bă Servici?). Problema e că acela care îşi cumpără limuzina, tot în garsonieră locuieşte, tot merdenele mănâncă şi tot în faţa blocului îşi spală tancul. Iar dacă a hrănit vaca bălţată cu pate şi pâine, o să îşi permită şi un drum în Centru şi înapoi.

Peste:
7 paşi
7 sărituri
7 paşi ai piticului
7 blocuri
7 străzi
7 cartiere
7 sectoare
7 oraşe
7 judeţe
7 zone agricole
7 state
7 munţi
7 râuri
7 fluvii
7 mări
7 oceane
7 continente
7 straturi ale planetei
7 planete
7 stele
7 galaxii
… trăia un român. Şi într-o dimineaţă iese la geam şi spune: Băi departe mai sunt…
p

Popularity: 1%

Aseară Gogol Bordello a electrizat peste 2.000 de oameni la Teatrul de Vară din Herăstrău. Din ciclul “mă duc la puţine concerte, dar alea sunt demenţiale!”, cel de aseară a depăşit orice aşteptări. Pe drum chiar vorbeam cu grecul Cristi, “să vezi ce puţină lume o să vină la un asemenea concert”. De unde. Cozi kilometrice la sucuri, bere şi tricouri.

Concertul a început cu Taraful Haiducii, care sincer, nu cred că o să mai spun asta vreodată, dar au fost FOARTE TARI! Crestaţi, bătrâni, tineri, pletoşi, toţi au dansat pe muzică lăutarească… şi nu erau beţi… nu toţi:))

Când în şcenă a intrat Eugene Hutz deja totul era altfel. Arena a început să tremure. Nici nu au cutezat cei de la Gogol Bordello şi au început să cânte piesă după piesă, cu o scurtă pauză, pentru a descrie povestea unei piese (cu o tabără de ţigani distrusă) şi cum într-o lume normală nu e corect să se întâmple aşa ceva…

Pe piese ca Wonderlust King şi Start wearing purple nimic nu mai avea logică. Toţi săreau, făceau pogo dacă aveau loc şi cântau în gura mare. Mulţumim Gogol Bordello, mai vrem şi vă aşteptăm săptămâna viitoare. Până atunci ne delectăm cu filmuleţe de la concert:

Popularity: unranked

Linişte. Aici se doarme… bine…

Popularity: unranked

Dragă Bill Gates. Eu nu prea te plac încă din copilărie pentru că ai monopolizat totul prin programele tale cretine, fără de care nu ne putem lipsi, oricât de nesuferite sunt. Uite cum stă treaba:
Pe lăptuciul meu era Vista. O prostie inventată de tine pentru cei care vor să vadă efecte şi nu performanţă. Pentru că e un rahat de Windows care nu recunoaşte nici măcar o cameră video, am decis să revin la unicul tău succes, XP. Nu te umfla în pene că acum îţi spun…
De când am instalat XP-ul, la un interval de 24-30 de ore apare asta:
Cum comentezi? Nu comentezi? Era de aşteptat, doar eşti un terminat. Problema este că imediat după eroarea asta, tot ce mai îmi gâdilă urechile sunt sunetele de Windows, filmele sau muzica fiind mătrăşeşion. Adică dacă dau click pe Volume Control, apare:
Din nou nu comentezi? Era de aşteptat, doar spui Bill Gates şi tragi apa. Problema este în felul următor. Am avut un virus care îmi încălzea procesorul de îmi făceam micul dejun la birou. Am reinstalat Windows-ul, am schimbat mărimea partiţiilor, am scanat din nou de viruşi, am instalat driverele BUNE şi SUPER NOI şi am evitat site-urile dubioase (gen: Bill Gates and the M.I.L.F.S.). Băieţii de la service nu ştiu care e faza, şi pe bună dreptate că e un cretinism.

Problema îşi revine după restart, sau după ce dau start la Windows Audio din Control Panel/ Administrativ Tools/ Setup. Nu este nici o problemă, pot face asta până la adânci bătrâneţi, dar oare nu se strică mai rău programul de operare?

Aştept ajutor din partea tuturor, şi apoi să facem un marş anti-Bill. Oare Linux e mai bun?

Popularity: 1%

Mâine, la ora 19:00, în Teatrul de Vară din Herăstrău, va avea loc concertul celor de la Gogol Bordello. Ne vedem acolo să ne distrăm pe acordurile ţigăneşti ale trupei. Sper să avem parte de piesele cele mai cunoscute ca “Start wearing purple”, “Wonderlust King”, “Sally”, ecetera ecetera.

O să ataşez două piese ale trupei pentru încălzire şi o să discutăm despre concert la emisiunea de sâmbătă seară, Punk up your life!

Cine îşi dă seama despre ce este vorba în piesa următoare, bea o bere cu mine

Popularity: 1%

În timp ce făceam cercetări istorice în zona Lipscani, am descoperit după 3 beri fără alcool, MOPUL MAMEI LUI ŞTEFAN CEL MARE! De ce a lui Ştefan cel Mare? Pentru că sătul de Gaboriţele şi Columbencele din zona lui a venit la Bucureşti să caute o domniţă pe Dorobanţi. Mama lui a spus atunci: “Uite mopul meu, şi aia care ştie mai bine să mopuiască (jargon istoric moldav), îi bună de muiere la palat”.

Ştefan a căutat zile şi nopţi întregi, călare printre iepele putere de pe Dorobanţi, dar nu a găsit nimic. Trist că va mopui singur prin castel, a decis să îngroape Mopul Războiului şi să se întoarcă acasă, unde tocmai fusese părât la mămică pentru că îi bătuse iar pe turci în faţa castelului.

Atunci a decis: “Voi îngropa acest mop undeva unde se vor ridica bodegi multe şi ieftine, iar alcoolici nu vor realiza ispita casnică din cauza licorilor. Aşa îi voi ferii pe toţi!”

Îţi mulţumim Ştefane.

Popularity: 1%

Ştiam asta deja, dar un şofer nesimţit de la firma de pază şi poluţie Bere Grăsimi Şuncă a ţinut morţiş să îmi demonstreze CĂ COnduce aşa cum scrie pe numărul maşinii. Oare nu mai avea numere NCV: “Nevastămia e cu vidanjorul”.

Popularity: 1%

Pentru că muzica românească a fost mereu o “meandră a necunoscutului”, propun astăzi să facem o scurtă incursiunea printre cele mai cunoscute piese româneşti care au marcat istoria României. Audiţie plăcută:

Începem cu ceva relativ recent, trupa Mamelino, probabil cu referire la Mame-Cu-Linoleum, trupă care a spart topul verii 2002 cu piesa Scoate limba. Ţin să precizez că după marele succes din 2002, trupa a hotărât să se retragă într-un buncăr atomic pentru a se întoarce în 2012 cu o nouă piesă: Limba scoasă.

Continuăm cu o trupă foarte cunoscută în anii “99-”00, Genius, care producea hituri pe bandă rulantă (Ciocolata e a mia, rupi flotoru după iea). Cu tristeţe în glas, trupa nu a mai continuat şi în secolul 21 deoarece erau în vârful carierei mondiale şi nu au dorit să cadă în anonimat precum 3 Studenţi. Vom asculta, în reamintirea piţipoancelor din “99 cu burete în Cupa D, Macho Man:

Încheiem topul de weekend cu trupa Body and Soul, o trupă de băieţi simpatici, promovaţi excesiv în 2000, ca apoi să se retragă în apicultură şi industria de ciolofan. Chiar dacă acum sunt probabil băieţi la rampă pe la vreun Petrom din ţară, au rămas în istorie cu piesa Super Femei, imn al turismului în perioada respectivă:

Popularity: 1%