El nu are nici o vină că îşi întinde picioarele pe scaunele din faţă, doar atâta îl duce capul, şi cu oamenii proşti nu prea ai şanse de reuşită. Vorbim de scaunele pentru persoanele cu handicap, gravide sau bătrâne. De asemenea, nu e vina lui că e burtos ca o gravidă şi nici faptul că scuipă seminţe în autobuz nu îi poate fi imputat. Cel mult amputat organul scuipător. Dumnezeu la procopsit cu o gură slobodă. Şi cum să dai vina pe el pentru mini-manelele care piuie din telefon, că doar nu îi dai tu bani de tricouri de prost gust ca el să îşi cumpere căşti la mobil din banii de la părinţi. Şi da, mini-manele, pentru că toţi Regii Manelelor râdeau de Roxy Manelista, dar acum toţi îmbină tigaia-turbată cu acordeonul lipit cu aracet.

Acum în poveste apare şi elementul X. Persoana care dă sarea şi piperul, adică duduia care face mersul cu RATB-ul o poveste numai bună de blog. O doamnă, pentru că de “merg cu maşina, sunt o doamnă ce pana de scris a lui Eminovici”, se postează cu tupeu înaintea cracilor lui Lungilă. Nu puteam să spun “în faţa cracilor”, că îi anulam prezumţia de faţă pe cap a tânărului. Şi cu un strigăt demn de o doamnă aceasta orăcăie: “auzi bă! Da aici stau oameni cu fundul. Ai de la măta mai multe locuri?! Porcule!?”.

Românul din mine ar aproba un astfel de dialog între două genii purulente, dar parcă se puteau prevenii ambele situaţii. Dacă Lungilă nu se crăcea pe patru scaune scăpa de isteria doamnei, şi acum cât de prost să fi încât să crezi că scapi nelinşat verbal într-un autobuz plin? Şi doamna putea să dea dovadă de înaltă prestanţă regală, că doar are sânge albastru, şi să îi spună “tinere jun de viţă românească, te rog cu stimă şi simpatie să îţi înlături bucăţile transportatoare de pe aşezătoarea mea, aşezătoare destinată derierului meu burghez şi plătitor de abonament… de mâine înainte”. Nu sună mai bine? Şi apoi tânărul putea să răspundă la fel de perspicacius: “doamnă îmi cer scuze că mă port ca un porc în cucuruz. Salutări de bine mamei dumneavoastră şi iertare întregului auditorium din autobuz”.

E? Nu se poate şi aşa?

Trei metri mai în spate un domn îl roagă respectuos pe un altul: “BĂ! Închide bă geamul că a dat drumul la aer condiţionat mrrr!”. Îl înţeleg, pentru că aerul condiţionat vine în RATB precum lumina de Paşti. Din părţi.

Oare toţi aceşti cetăţeni se bucură că reîncepe un nou sezon din reality-show-ul By Monica Columbeanu?

Popularity: 35%

Cel puţin aşa zic băieţii de la Deal` Gone Bad. Ce voce calmă are tipul, ce ritm de ska minunat iese din chitara “tatuatului”, iar restul trupei formează un nucleu mirific. Pe deasupra, basistul, rupt de lume, cu ţigarea în colţul gurii, cântă…

Ska ska… aşa târziu… să gâdile sufletele:

Popularity: 1%

Fac parte dintr-o familie pentru care masa este un ritual de grup. Nu se mănâncă prânzul sau cina în dormitor sau separat. Şi asta e bine pentru că ai un prilej minunat de a face Sinteza zilei şi de a comenta noutăţile de la ştiri. Mai convenabil aşa decât singur la masă vorbind ca un papagal în gura presei.

Cum ştirile de astăzi au fost necomestibile – mamă canibală sau Anna Lesko cântăreaţă – părinţii au gândit că e un prilej bun de a îmi reaminti performanţele bahice dinainte de buletin. Mult înainte. E frumos să afli că la 2 ani te distrai la petreceri cu pălincă şi cădeai de pe mese, în aplauze. Ca să nu mai spun că Mircea Badea e un lame, fiind mereu frustrat  de poliţişti, pe când eu la 3 ani am aruncat cu bile de cauciuc în ei. Da, eram beat, dar scopul scuză mijloacele. Şi acum stau şi mă gândesc, la noi la români e o laudă să spui că “beau cel mai mult băă!”. Uite că mă laud şi eu, dar gata cu alcoolul, că pe la 4 ani, când petreceam cu studentele de la ASE, m-am băgat la o băută cu o rusoică şi o unguroaică de am ajuns sub masă. Cu o pungă de alune în ciocolată şi o sticlă de pălincă. Of ce vremuri…

Acum, la o bere rece fără alcool, situaţia se discută altfel. Părinţii erau speriaţi să nu ajungă la ştiri că şi-au îmbătat copilul sau că au crescut o progenitură alcoolică. A trebuit să cresc eu ca să le spun ce răspuns era perfect în faţa judecătorului: “Domnule, noi nu îi dăm, dar ne bate şi gângureşte urât de ne aud vecinii…”. Şi credeaţi că filmul The Omen e o poveste…

Popularity: 2%

Într-un Tico la semafor, un ciocoflendăr cu mâna scoasă pe geam îşi controla de zor prietena la amigdale. Deducem că era medic.  Din boxele de mii de coco se încălecau ritmurile sacadate de rap, fătuca fiind vădit impresionată de versurile misogine ale paraziţilor. Deducem că era tolerantă. Capacele de la roţi săreau în văzduh, maşina îşi pierdea din stabilitate. Şi toate astea la semafor, dar în curbă la 40 de km pe oră. Personajul principal nu este nici ciocoflendărul şi nici maşina, ci tânăra silfidă, probabil pacientă la cât de aprig e controlată de ORL-ist, frumuseţe care peste ani îşi va etala calităţile gastronomice într-o emisiune de televiziune.

Să presupunem că silfida e tocmai venită de la coada vacii, sau de la eleronul Tico-ului, şi printr-un noroc porcesc – dacă e cu vacă e şi cu romanian lucky delight – ajunge duduie în Capitală. Aici săraca trece prin adevărate drame, fiind singurică mai mereu, bărbaţii nefiind statornici în aşternuturile ei. Chiar dacă patul ei este uneori Gara Lipscani. Şi cum nu are şanse nici la fotbalişti, nici la bogaţi şi nici la poponeţi, ajunge să îşi prezinte talentele de bucătăreasă în emisiuni, mai-mai s-o îndura cineva să o ceară de soţie. S-o ţie cineva!

Cum încă de când se juca sub prispă gătea cu mâzdarela, brânză cu mucigai şi mango e obişnuită să ceară numai aşa ceva de la viaţă. Şi se satură şi ea de caviar şi icre negre, că doar nu ţine doliu sub unghii, nu?

Deci dragelor, nu uitaţi, dacă vreţi să fiţi de fiţă nobilă totul începe într-un Tico, se termină într-un Gip, dar într-un fel sau altul tot ajungi la final fără amigdale.

Şi pentru că se potriveşte ca o mănuşă, audiţie plăcută:

Popularity: 3%

Draga mea, ooo sufletul meu şi lumina ochilor mei miopi, de ce nu mai îmi răspunzi la sticlele cu mesaje şi hârtiuţele de sub uşă? Eu sunt de vină, nu? Am greşit atunci la micul dejun când am pus şerveţelele în stânga? De ce nu putem fi ca în Romeo şi Julieta – dar fără moarte şi fără hainele vechi – deci nişte Romeo şi Julieta mai moderni… ca nişte bogaţi manelişti cu Q7. Atât de moderni.

Eu sunt nebun după tine. Încă de când ţi-am văzut contul de hai-fă am salivat la poza cu faţa ta pe bancnota din Botswana. Nu realizam că valorezi atâtea… bancnote botswaneze. Apoi photoshop-ul a realizat ceea ce nu o să realizezi tu nici dacă îţi schimbi numele în Columbeanu- Gabor: banner pe străzile din Milano. Cum să nu mă amorezez de stilul tău? Eşti grozavă. Şi tu ai fost impresionată de contul meu, nu? Spune doar, cine mai are cont, aşa de mare, în lei… moldoveneşti? Eu dragă. Şi sunt dispus să îi cheltui pe toţi cu tine. Şi să-mi cadă rugina de pe caroseria la Dacia Q1300 de nu te plimb prin toată Periferia. Promit… şi centura dacă eşti cuminte.

Am mai păstrat o singură poză de la tine… Aceea în faţa căreia îmi pierd capul aşa cum îţi pierzi tu fundul:

Offf…de ai realiza că derierul tău mort – sau viu – valorează atât de mult… în Botswana.

Te sărut oral Ioneilia,

Semnat: Autobaza Poplaca.

CONCURS – Ghiceşte de unde este poza şi poţi câştiga o nefericită cină cu Ioneilia!!! Doar aici pe Numa` de bine.eu

Popularity: 1%

După multe merdenele mâncate am reuşit să mut blogul pe domeniu. Încă se lucrează la el şi vor apărea multe alte schimbări, dar în principiu asta este noua casă, o altă Mărie dar cu altă pălărie. Toate acestea se datorează lui Tibby.eu, casa de discuri, fanii, părinţii, dădaca şi tuturor celor care mi-au fost alături.

Cât mai lucrez la blog – trebuie să arate şnur – vă transmit Numa`de bine.eu şi vă dedic următoarea piesă:

Popularity: 1%

Parteneri media: RRM Student Fm
www.investigatii.ro

Ne vedem acolo! Creasta sus!

Popularity: 1%