Popularity: 3%
Sondaj de bine:
Loading ...
Ieri am primit pe mail următoarea problemă de la Macea:
“Se zice că numai persoane cu un IQ peste 120 pot rezolva următoarea problemă:
2 + 3 = 10
7 + 2 = 63
6 + 5 = 66
8 + 4 = 96
Cât face 9 + 7 = ???”
Continuarea pe WWW.Nebunii de la Radio. Ro
Popularity: 2%
Roxu mi-a oferit o distincţie de care sunt foarte mândru. Conform topului ei de bloagări (Scriitor Superior), eu sunt “ăla amuzantul care o face să râdă cu lacrimi”, o antiteză destul de fericită luând în considerare că mama a spus să nu fac fetele să plângă. Dar stai… tata a spui să le fac să plângă după mine, deci să vă curgă lacrimile ca PET-urile pe Dunăre.
Acum e rândul meu să prezint un top al blogărilor fără de care nu încep ziua. Şi sincer aşa. Nici nu mănânc şi îmi bag IP-u-n blogu` lor. În ordinea alfabetică de pe tricouri:
- Ade pentru că e versiunea mea îmbunătăţită (un fel de Eu 2.0) şi e de sex feminin. Ceea ce spune multe, nu?
- Ary din Clooooj pentru că ai impresia că scrie sub influenţa narcoticelor (opiu în cazul ei). Mult şi pătrunzător.
- Roxu pentru că a fost un ghid extraordinar al oraşului în care vegetez de ceva luni. Mulţumesc pentru răbdare, şi ce pretenţii să ai de la mine?, doar am “evadat”. Până acum mă ţineau părinţii legat de calorifer.
- Roxy, care ironic, nu are multe de spus, dar postează piese extraordinare şi în 2-3 fraze îţi descrie o zi întreagă.
- Şi pentru că până acum am avut numai flori în top (Woman Power!), ultimul loc îl are nemernicul de Tibby Punct Eu, această buruiană azimută şi ecologistă a blogingului românesc.
Acesta a fost “topul” meu de Scriitori Superiori (prescurtarea S.S. mă zgârie rău pe creier!). Mai jos postez regulile, copiate ca pe vremea liceului, de la Roxu:
“1. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa dea mai departe premiul la cinci prieteni bloggeri speciali;
2. Fiecare Scriitor Superior trebuie să îşi creeze o legătură pe net la blogul (şi autorul-blogger prieten) de la care el a primit premiul;
3. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa isi prezinte premiul pe blog si sa adauge un link la acest post care ne explica ce este cu premiul;
4. Fiecare Scriitor Superior care a castigat premiul este rugat sa viziteze acest post si sa isi adauge numele la Mr. Linky List (care nu se deschide )
5. Fiecare Scriitor Superior trebuie sa posteze aceste reguli pe blogul lui.”
Mulţumesc anticipat pentru viitoarele premii, şi de asemenea mulţumesc părinţilor, fanilor, casei de discuri, MTV, CFR, Sfântul Aşteaptă, Sorin Ovidiu Vântu, Băsescu, babei care salivează în somn pe mine (în tren), controlorilor RATB pe care îi ador, paznicilor din gări şi nu în ultimul rând, mie. Sunt numa` de bine!
P.S. – Dacă tot am avut prescurtarea S.S., să ascultăm niţel punk evreiesc. Nu că-i dulce ironia?
Popularity: 2%
Chiar dacă titlul nu are nici o logică, vreau să te întreb următoarele:
- Mai citeşti Bravo?
- Mai răsfoieşti Cool Girl?
- Mai ai posterele cu Andreea Antonescu şi Tokio Hotel, din revistele mai sus menţionate?
- Mai citeşti, sau ai citit cele două reviste, pentru nuditatea “educativă”?
Acum, după ce ai răspuns la cele două întrebări, vreau să îţi spun că am văzut, după ani buni, pe cineva în braţe cu revista Bravo. Senzaţional aş spune, mai ales că persoana care îşi clătea ochii cu exemplarul părea că a terminat liceul de mult.
Nu credeam că mai există revista, mai ales că odată cu trecerea timpului, tinerele din generaţia mea au renunţat la celebra revistă şi au apelat la internet. Se pare că valul de elevi mai tineri şi persoanele care mor de dorul textelor puerile din Bravo, ţin încă pe piaţă această revistă. Foarte tare!
Din ce am putut vedea, peste umăr, textele sunt la fel de seci, neinteresante, dar cu un limbaj foarte “cool”. Mi-a atras atenţia pagina despre sex (parcă eram iar la şcoală) şi titlul “Tokio Hotel – toţi îi copiază pe băieţii veseli”. Cât de tare e titlul ăsta!? Să înţeleg că a apărut curentul Happy Emo, şi acum te arunci de pe bloc în hohote de râs. Până nu apare Ska-Emo nu cred.
După ce bravoista a dat pagina şi nu mai erau nici trupe penibile şi nici “probleme existenţiale pe bază de sex” am întors capul spre partenera de scaun (în tren), tânără ce răsfoia ceva mult mai interesant şi cu mai multă nuditate. Uite o lucrare pe care o recomand tuturor celor care vor poze şi nu scris (care apropo e mult, şi în altă limbă): Patologia Chirurgicală a Sânului! Aşa da. Şi era Capitolul 3. Păcat că până la Ploieşti nu a terminat capitolul 3, ca să pot aprofunda şi al patrulea mod de operare. Operare al sânilor.

Popularity: 3%
Recent ne-am procopsit cu o gaură, autor necunoscut. Putem spune că un perete vrea să devină swaiter, şi a început frumos cu o gaură dodoloaţă. Cum sunt un “meşter mare”, cu diplomă micuţă (dacă ştiţi modelul), am decis să îmi aduc aportul în utilizarea găurii.
Continuarea pe WWW.Nebunii de la Radio.Ro

Popularity: 5%
Sfântul Celular a prezis următoarele piese pentru fiecare zodie în parte. Ascultă cu atenţie şi vezi ce îţi rezervă viitorul. Dacă nu îţi place piesa de la zodia ta… încearcă altă zodie.
Popularity: 1%
Dacă trăieşti cu impresia că acest text are un final trist (moarte, viol, jaf), îmi pare rău să îţi spun că nu va fi aşa. E o simplă relatare, imaginară, bazată pe fapte reale, a vieţii unei tinere care a venit la Bucureşti ca să se afirme. E vorba despre Miruna. Miruna Moldoveanca.
A intrat în Bucureşti cu gândul să se afirme într-un domeniu şi să îşi facă părinţii mândrii. A ales jurnalismul pentru că… e cu scrisul, cere condei, şi e o arie unde ca femeie te poţi dezvolta foarte rapid. Asta dacă mai ai şi talent. Nu ştiu dacă Miruna are talent, dar oricum povestea nu gravitează în jurul talentului ei.
A intrat pe uşa facultăţii îmbrăcată simplu, cu părul negru-natural, prins într-un coc simplu la spate. Mergea tăcută spre clasă şi nu vorbea cu nimeni. Nu ştia pe nimeni. Era o simplă, neinteresantă. Timpul a trecut şi a început să cunoască persoane, să se integreze într-un grup, să se implici în activităţi de grup şi să vină la facultate doar când e rost de venit. Adică la examene.
Mult timp nimeni nu a mai dat de ea, nu a mai avut plăcerea să schimbe un “salut” cu ea şi nici să se bucure de zâmbetul ei de fată simplă de la ţară, din Botoşani, Moldova.
Dar a venit şi sesiunea de final de an II, şi Miruna trebuia să vină la examene, să arate că în restul anului de chiul a aprofundat ceva. Şi să vezi schimbare. Miruna Moldoveanca devenise Miruna Emancipata. Mergea lent şi cu mişcări lascive de şold, îmbrăcată sumar (sau mai deloc), cu buzele roşii a semafor şi părul lung, desfăcut şi blond platinat, efect de orbire. Zâmbea mai puţin ca înainte, dar se uita de sus la toţi mucoşii ce nu au evoluat ca ea.
Nu mai vorbea de casa săraca de acasă ci de ultimul club în care a dansat pe cub. De prietenul din Botoşani nici nu mai sufla, din moment ce atârna de braţul ei un Tarzan cu 4 clase şi facultate. Afară o aştepta o maşină mare care să o ducă la şomping de UGG-uri. Cei pe care îi purta o strângeau în cot.
Şi plecă, fără să mai salute jovial cum făcea odată.
Concluzia: e coaptă. Aştept să o văd ofilită în anul 3, cu coşuri de nervi, fără fond de ten, fără bani, cu haine vechi, imagine de “consumabilă” şi filme deocheate pe internet. Dacă nu, sigur apare la TV.

Popularity: 3%
În trenul Personal, din gară
Sta un mascul, feroce, dur.
Cu patru “trelinguri” pe el,
Şi pantalonii rupţi în tur.
***
Se pregătea să plece, aşa
La mândra lui, la Ciorogârla,
Dar ea nici nu-şi imagina
Că Hercule vine spre ea.
***
Apollo simţea de mult, ceva
Un sentiment de disperare, frica!
Şi se ruga la dumniezo
Ca Miţa să nu-l înşele c-un Romeo.
***
Ajuns la ea, o aşteptă
În frig, pe linia a IV-a,
Şi când văzu că nu mai vine,
Trecu la fapte, acţiune!
***
În faţa casei părinteşti
Miţa avea un BMW mare
Tunat, cu spoilere şi roţi
Şi cruciuliţe colorate.
***
În casă, lângă soba caldă
Se încălzea Miţa şi El.
Nervos, Ulise ţipă către ea:
“Fumea mea, eşti proastă?!”
***
“Da tu ce vrei aici? ţărane!
Fără maşină şi bănet.
Eu m-am emancipat băi sclav!
Mă upgradaşi, de la căruţă la Q8!”
Popularity: 2%
Am străbătut meandrele concretului şi ale muzicii româneşti şi am mai dat peste 3! opere muzicale demne de acest top:
1. Spicy – Bikini Party
Trupa nu este foarte veche, dar a intrat total în inimile noastre după şlagărul: “Mi-e frică să dorm singurică”. Nu ştiu dacă mai există duo-ul, deoarece imediat după ce au cunoscut succesul au ales să se retragă în anonimat şi să lase cântăcioase precum Shakira şi Beyonce să se chinuie să le atingă gloria.
Apropo, este cumva o ironie faptul că era să scriu titlul piesei aşa: “bikini partz“?
2. Blondy – Numele tău
Răutăcioşii îşi amintesc piesa după versurile: “Numele tău/ E scris pe cavou”, dar de fapt, cele două dive blonde ale şoubâzului românesc sunt de neegalat. Au în spate ani grei de muzică proastă împreună, şi atunci când mulţi credeaţi că vine sfârşitul, cele două au ales să cânte solo. Aşa că dezmăţul continuă, la puterea a doua. Pe lângă artiste nepereche, Blondynele sunt şi fătătoare, românul fiind bombardat cu informaţii de genul: “cum naşte?!”, “pe cine naşte!?” şi “pe unde naşte!?”.
3. Trident – Babe
Cele trei dudui au rămas în istorie, nu pentru muzica lor, nu pentru vocile lor, ci pentru pantalonii rupţi în fund cu vedere la coarde. Moda lansată de ele a fost copiată de toţi papagalii şi toate tinerele dornice de afirmare. Mulţumesc pentru că a existat Trident. Aşa am văzut cu toţi maximum de prostituţie muzicală.
Popularity: 1%