Cititori şi cititoare. Nu îmi amintesc să fi postat vreodată pe blogul ăsta vreun text despre viaţa mea emoţională. Vă spun tot felul de chestii din particular, dar doar pentru a vă distra, dar niciodată nu cred că am scris ceva… la sentiment. Pentru că ştiu că nu interesează pe nimeni şi scopul acestui blog e să distreze, să bucure. Dar azi o să fac o excepţie. O excepţie pentru mine şi pentru Adelina (sunt sigur că ar fi vrut un text pentru ea în alte circumstanţe dar…). Cu riscul de a părea melodramatic pentru fete şi penibil pentru masculii feroce.
Am greşit. Simplu şi la obiect. Am dat cu piciorul a trei ani de relaţie (nu e mult pentru unii, dar vă spun eu că e enorm pentru mine) pentru simplu fapt că sunt prost. Da prost rău. Şi prostia asta are mai multe definiţii: imaturitate, vanitate, egoism, orgoliu, mândrie, etc. Am reuşit să stric o relaţie care mergea perfect şi se îndrepta spre ceva concludent doar fiind Eu.
Aşa cum mi-a spus şi un profesor la facultate, “Bonea, eşti foarte influenţabil dacă eşti lăudat”. Şi aşa este. Şi sper că a fost. Sufăr de o boală rară, psihică, laudele fiind un drog necesar pentru mine. Creierul meu se hrăneşte cu laude. Ambiţia şi tupeul meu trăiesc din laude. La unele locuri de muncă eram lăudat pentru că oamenii ştiau că odată apreciat voi trage mai tare… până la salahorism. Dar mie îmi plăcea pentru că “mă simţeam apreciat”. Prost. Foarte prost. Am ajuns în multe locuri să fac cea mai multă muncă, de cele mai multe ori foarte bună, şi apoi “pa pa pa pa pa”.
Exact aşa am greşit şi acum faţă de Adelina. Şi nu numai acum. M-am lăsat influenţat de laude şi am ajuns să vorbesc prostii. Multe prostii. Şi nu e prima dată. Chiar şi eu mă mir cum de am fost iertat de atâtea ori. Eu nu mă iertam. Ba da, mă iertam că doar nu sunt (atât) de prost… îmi vreau binele. Era să fiu ipocrit.
Acum, în ceasul al 13 e greu să mai schimb ceva, chiar dacă eu simt că mă străduiesc. Prostia e făcută, garanţia mea de viitor faţă de Ea a fost coborâtă de la “AAA” la “junk” (exact cum sunt cotate instituţiile financiare) şi tot aşa. Măcar, pentru prima dată, îmi recunosc mie că am greşit. Că am mai făcut eu gafe, dar le ascundeam sau treceam peste. Acum sunt 0,0001% matur şi recunosc. Am greşit. Şi mă roade timpul ăsta care “le va rezolva pe toate” mai rău decât gastrita. Plus că mă deranjează şi şacalii care o abordează la 2 secunde după ce schimba statusul pe facebook. Sunt eu prost, da şi ăla e distrus. E, am eu grijă…
Asta e cam tot ce post să spun acum. Prea mult chef de blog nu mai am (a scăzut şi calitatea/numărul de postări), dar repet, ăsta a fost un text pentru mine pe un blog… personal. Aşa cum spune şi Vlad, “bă, când te loveşte, te duci cu capu’”. Şi are dreptate şi Buhaiul, “ne căim…”.
Şi m-am dus rău cu capul.
Îmi cer scuze Ade.
(nu pun poză ca să nu zică vreun prost că nu ne stătea bine împreună)
Popularity: 11%