Recent am avut o discuţie aprinsă pe tema “liberul arbitru în religie”. Eu mi-am susţinut teoria cu o oarecare virulenţă, în timp ce partenerul de dezbatere a susţinut o altă idee, dar cu o oarecare încăpăţânare. Acesta susţine că religia/ Iisus/ Deus îţi oferă şansa să alegi.
Până aici sunt de acord. E cam aşa:
- Salut, sunt Dumnezeu pe Pământ. Am venit să mă prezint. Vrei să mă alegi drept zeul tău suprem?
- Sărna Doamne, nu ştiu ce să zic. Nu pot să aleg?
- Ba da. Îţi ofer şansa să alegi. Mă alegi pe mine, sau ajungi în Iad.
- Hmmm… foarte tentantă oferta, dar îmi oferi o singură şansă. Categoric nu pot să aleg o eternitate de chin. Şi nici cealaltă ofertă nu este extraordinară.
- E foarte simplu. Mă alegi pe mine, crezi în mine şi îmi urmezi orbeşte ordinele, sauuuu… ca să nu spui că sunt un Zeu Rău, îţi ofer o a doua opţiune: Iadul! Ce spui?
Vă sună a şantaj? Cam da? Pentru CĂ CAM este.
Aici discuţia nu a mai avut sens. Eu consider că e şantaj, celălalt considera ca e “o opţiune”.
Poate tipul din film explică mai bine:
Popularity: 2%
Uh uh, iudaismul este cum ar veni doar Vechiul Testament. Nu poti sa pui in aceeasi oala cu crestinismul de dupa Iisus. E ca si cum ai compara un mar si ceea ce a fost odata un mar, numai ca acum este mancat de viermi. Poti sa nu il alegi pe Iisus si tot sa ajungi in rai, respectand cele 10 porunci. A privi in + si – este cel mai usor lucru posibil, lucru pe care il face si tipul din videoclip.
Deci vrei sa spui ca un ateu poate ajunge in rai, daca respecta cele 10 porunci?