Tag Archives: 3

Povestea Celui cât Trei Purceluşi şi Personalităţile de Aur!

Dragi copilaşi, băieţei şi fetiţe, în această seară (ori dimineaţă dacă munciţi de la vârsta asta, şi staţi pe bloguri) am să vă spun povestea Celui cât 3 Purceluşi şi Personalităţile de Aur.

A fost odată ca niciodată, că dacă nu era să fie aveam buletinele de vot mai subţiri şi poezii mai puţine, un Purceluş cât trei purceluşi. Şi el avea trei personalităţi, de aur, care se schimbau în funcţie de cum bătea/sufla vântul.

Cu mulţi ani înainte, Purceluşul avea personalitate artistică, şi o ducea foarte bine. Avea o casă din fîn, moale şi confortabilă, lux pe care îl întreţinea cu o serie de poezii şi laude bine plasate. De la codiţa învârtoşată mai jos. Acolo. Problema este că a sosit vremea schimbării şi Purceluşul a trebuit să se lepede de hăinuţa cu chipul Favoritului, de poeziile lăudăroase şi de pupat codiţa. A lăsat în bătaia vântului schimbării până şi căsuţa de fîn.

A purces agresiv spre un nou val şi a adoptat o altă personalitate: capitalistă. S-a mutat în casă nouă, de lemn, cu vedere la Cotroceni. De acolo a aşteptat şi a tot aşteptat…

Într-un final a trebuit să se mute din nou. Un nou val de schimbare l-a forţat să îşi schimbe atât personalitatea cât şi casa. A ales să se mute într-o casă din: cărămidă, beton, lemn, B.C.A., fier beton, etc. Constucţia îi reflecta personalitatea complexă.

După mulţi ani de huzurit, şi sperat că va ajunge să aibe căsuţa mare şi frumoasă de la Cotroceni, Lupul cel Rău al Justiţiei a venit să îi sufle căsuţa frumoasă. Purceluşul a reacţionat agresiv şi a aruncat cu un pahar de apă pe Lup. Dar Lupul nu era Vrăitoarea cea Rea din “Vrăjitorul din Oz”, aşa că a supravieţuit. Atunci, Purceluşul a încercat să îl atace verbal pe Lup cu o serie precisă de insulte şi caracterizări, dar cum Lupul avea Şcoala Vieţii nu a păţit nimic.

Nervos de îi ieşea şoricu` prin pantaloni, Purceluşul a apelat la o ultimă tactică de apărare. A aruncat cascheta Lupului pe jos, iar apoi şi-a legat cârnaţii de casă.

Am încălecat pe ea de treabă şi până la această oră nu ştiu ce s-a întâmplat…

Morala? Porc să fii, noroc că eşti.

Popularity: 5%

Bucătarii Matinalii!

Astăzi am hotărât să ne hrănim ascultătorii, aşa că am pus de o omletă (de criză) şi am improvizat până am mâncat.

Vizionare plăcută:

Mai multă nebunie pe www.NebuniideLaRadio.ro

Popularity: 12%

Codul lu` Marinică. de Eustaţiu Fasolea.

Mulţumiri:

Îmi mulţumesc mie, pentru că m-am ambiţionat să rămân fără loc de muncă (de aceea am atâta timp liber să scriu), pentru că mi-am stresat mama şi a considerat că e timpul să îmi mut derierul din casa părintească (la 42 de ani) şi nu în ultimul rând îi mulţumesc tatălui meu, care a reuşit să mă înveţe două lucruri importante în viaţă: a bate câmpii aduce bani şi “te poţi droga cu scorţişoară”.

Prefaţă:

Când Danuţ Brown a scris “Codul lui Da Vinci” nu ştia că undeva în România există un cod, o congregaţie şi un mister mai mare decât orice spirală nudistă de la Sarmisegetuza. Eu am descoperit această poveste într-o bodegă din Gara de Vest a oraşului, încrustată cu un capac de bere pe o masă de plastic. Aştept ca Mihaela Rădulescu să îmi ceară un interviu, bineînţeles, dacă i se face dor de nămolul din România. Nu vreau să îşi murdărească Porcu` Cayene fabricat la Piatra Neamţ.

Capitolul 1. La şaorma la poartă-i o mâţă coaptă.

Marinică. Janes Marinică cum îi stă scris în buletin. Lui Marinică nu îi place să îi spui Janes, mai ales când e în cercuri înalte, elitele şaormelor internaţionale. Cel puţin asta vrea el, să ajungă în cercurile importante ale şaormelor.

Marinică lucra la Şaorma Non+Stop din Gara de Sud şi nu avea habar că în jurul lui se coace o conspiraţie mondială. Mica şaormerie la care lucra se afla pe Axa Răului: Paris (suburbie) – Obuda – Ploieştenia – Islamabad – Falafel. Marinică nu ştia asta, şi până acum nici nu îl interesa. Punea ketchup picant cu zâmbetul pe buze, indiferent că vroiai dulce, şi mai presus de orice, îl durea undeva de zgârciul tău din lipie. Să îţi sortezi singur carnea de 10 lei.

Şeful lui, Zergu Nicolaesco, era băgat până în gât într-o maioneză ilegală. Trafic de lipii cubaneze. Marinică nu îl văzuse niciodată la faţă pe Nicolaesco, dar de fiecare dată când deschidea casa de marcat îi vedea chipul în fotografia dintre mărunt şi bancnote. Poza lui era acolo ca să nu uiţi că munceşti pentru el. Eşti o simplă bucată de cartof pentru el.

Într-o zi, la şaormerie vin cei 3 iezi cucuieţi. Clienţi fideli şi periculoşi. După nume.

- Marinică! 3 mari, picante şi cu multă ceapă şi usturoi. Diseară mergem la capre, hăhăhă!

Marinică era cel mai experimentat şaormar pe o rază de 4 gări, şi aplica maiestuos tehnica japoneză LyPi A, învăţată de mic de la bunicul lui, traficant de gumă şi blugi în zona Zoster – Caucaz – Turcia.  În nici 3 minute şaormele erau gata. Curgea grăsimea şi zeama din ele ca din ciorbă. Stilul lui. Semnătura lui personală. Mai bine nu se poate. Ţinea câte o şaorma în mână şi se întreba: “ăştia nici azi nu plătesc. Tu-le ceapa…”.

Cu o mişcare bivolariană, iedul Taceus se încheie la şliţ după ce desenase un roman de Coelho pe zidul şaormeriei. Îi trase şaorma din mână lui Marinică şi se aruncă asupra ei cu tot râtul şi bojocii din dotare. Se linse pe tricoul pătat, trase un râgâit şi spuse:

- Bună… îmi aminteşte de Frăţia Şaormei.

Va şaorma!

Popularity: 7%

Roldies but dă valoare!

Continui şi săptămâna asta cu un top 3 al pieselor care au făcut valuri timp de maxim 2 luni. Probabil multe dintre piese le ştiţi de pe plajele noastre sau din toaletele restaurantelor. Reamintire plăcută:

I.Susta – Nu te iert

Habar nu am când a existat trupa asta, dar după videoclip, versuri şi ritm pare foarte veche. Cu toate că instrumental este o piesă sărăcăcioasă, videoclipul este o adevărată poveste. TOTUL se întâmplă pe plajă, semn că programul Prima Casă dădea rateuri de acum mulţi ani. Tipa a.k.a. cântăreaţa, se tăvăleşte în diverse locaţii şi se aoleşte că nu îl iartă, bla bla. Motoscârţul, zis şi Cântăreţul, se plimbă cu motocicleta pe plajă şi îşi mişcă dubios mâinile… cică dans. Povestea devine complicată. El se miră de prostia tipei care nu îl părăseşte, dar nu suportă să o piardă. E cu schepsis filosofic. Şi apare o altă paparudă pe şaua lui şi totul se duce pe apa mării. El aleargă după amorul rănit şi cade precum un preşcolar schizofrenic. Ţi se rupe inima! În final vreau să precizez că piesa este în stilul pre-meltenism, şi se vede bine asta în momentul în care tipa circulă cu maşina pe plajă. O deschizătoare de drumuri nisipoase.

II. NON Stop – Vreau să pleci

Ca şi titlul, piesa pare făcută de un grup de vânzătoare de la Non-Stop. Are un ritm ca bătut în tejghea, şi versuri ca:

“Vreau să pleci acummmmm

Aşa-i mai bine!

Nu mai vreau să-ţi spun…

La butic e mai bine”

Totuşi, cei trei solişti arată ca un grup de emo-satanişti-roacări-creştini, mai ales în minutul 1.44, minut în care bunica mea făcea puţin infarct. Hai că închide la Non-Stop.

III.  Giglio – Oare de ce?

Dacă nu ştii această piesă înseamnă că nu ai avut copilărie pe Atomic. Serios. Din ciclul “preşcolarii ataCĂ COrasonul”, trupa de pitici amorezaţi GIGLIO!

Piesa este o combinaţie energică de techno- electro- trance- dubstep- hip hop eJay- baie antifonată- studio de 2/2.

Chiar vă recomand să urmăriţi videoclipul. Plâng de durere când văd prin ce dureri treceau bieţii puşti la 10-11 ani, vârsta la care eu făceam diverse chestii, gen păr, mătreaţă şi uneori micţionam galben (WOW!). Şi la întrebarea “oare de ce ai plecat?” o să răspund eu: PENTRU CĂ NU AI BULETIN ŞI SE FACE PUŞCĂRIE 15 ani!

Popularity: 2%