Tag Archives: aberant

Am prea mult timp liber…

Am ajuns la concluzia că am prea mult timp liber. Şi din exces de timp liber am ajuns să citesc toate bălăriile, inclusiv cele ale spectaculoasei Adriana Bahmuţeanu. Da, atât de mult timp liber am. Astăzi am dat peste un editorial al ei, asta în cazul în care nu ştiaţi, duduia Prigoană este editorialistă, nivel la care tind mulţi tineri talentaţi care ies pe poarta facultăţii. Dar madam Prigoană se ROSAL pe toţi. La valoarea ei.

La sfârșit de săptămână n-am avut ce face și am stat acasă în fața televizorului. Dau pe Prima, fetele alea două de la Mondenii. Schimb pe Antena, Bendeac, cheliosul  de la Mondenii. Pe Pro tv, Dragoș Stoica, ăla înalt de la Mondenii, care-l imita pe Becali. Ce mai, peste tot, Mondenii. Cred că și la rubrica meteo e vreunul infiltrat de la Mondenii, care încearcă să-l imite pe Busu.”

Ce bine că ai stat acasă, pentru că suntem sătui de tine la TV. Ai dat pe Prima. Nici tu nu te uiţi la televiziunea unde eşti angajată? “Fetele alea două” sunt actriţe, ce pana de la pălăria dumitale. Şi Bendeac e cunoscut şi dacă ar avea dreduri, nu e nevoie să fiţi cinică/ miştocăreasă/ haladită. “Dragoş Stoica, ĂLA”?! Doamna Prigoană, e urât să vorbeşti cu “ăla”, dar să mai şi scrii aşa e de… vacă. Frumoasă glumiţa cu Busu. Îmi aminteşte de Vacanţa Mare… umor de calitate.

Mondenii a fost o emisiune de succes la vremea ei. Succesul a fost atat de mare încât între timp protagoniștilor li s-a urcat la cap,  s-au certat între ei, s-au țigănit ca la ușa cortului cu producătorii, au emigrat la alte posturi și uite asa ne-am trezit cu o explozie de mondeni mai buni sau nu pe la mai toate televiziunile.”

Protagoniştilor li s-a urcat la cap pentru că era şi normal. Sunt buni. Mata ce ai făcut ca să ţi se urce la cap? De ţigănit nu s-au ţigănit, asta fac invitaţii de la “Şuşuetă cu Bahmu”. Şi e bună explozia asta de mondeni. E mai sănătoasă decât explozia de soţii.

Apoi mai bate ea câmpii în 4-5 rânduri.În final:

Nu vreau să fiu rea, deți uneori imi iese, dar azi din farmecul celor patru nebuni de la Prima n-a mai rămas decât un pisvais aruncat în ochii telespectatorului  și la care, din păcate, nimeni nu mai râde decât cu forța.”

Eşti rea. Nu te mai scuza. “Deţi”? Băi puştoaicelor care munciţi prin redacţi aia, ce dracului păziţi?! Transcrieţi corect textul MADmoaselei, că dă la popor că e proastă. Ceea ce este un secret naţional. “Pisvais”? Sunt sigur că ai auzit acest cuvânt la designer-ul tău Dârţă. Cât despre râs cu forţa, ai dreptate, nu râd la ei când te imită şi te fac de râs, când originalul e aşa de… turkish delight.

Bahmuteanu

Popularity: 2%