Tag Archives: actori

Mihai Petre nu a acordat un interviu pentru NumaDeBine.eu

joconde petre

Acest interviu nu a avut loc, pentru că dacă era, clar nu se întâmpla. Nu?

Reporter: Domnule Mihai Petre. Cum merge viața?

Mihai Petre: Cha-cha 1 2 3, Cha-cha 1 2 3.

R: Am înțeles. Cum merge treaba cu activitatea dumneavoastră de…?

M. P.: Actor? Merge bine. Tocmai ce am aflat că o să fiu repatriat într-un nou rol pentru o telenovelă de la MediaPro. O să am un rol interesant, și foarte original.

R: Multe replici?

M.P.: Nu. Asta e și surpriza. Joc rolul unui revoluționar din viitor, mut și în scaun cu rotile, care descoperă plăcerea dansului. Și tot serialul o țin dintr-o salsa în rumba, vals, tango și dansul pinguinului. O să fie o nebunie de serial. Mi-au spus cei de la MediaPro că Elvis era așa cântăreț că își fredona toate replicile, iar eu sunt așa talentat că le pot dansa.

R: Păi și cu Românii au talent ce facem?

M.P.: E tot acolo în plan. Nici un stres. Anul ăsta chiar mi-am făcut timp să îmi scriu câteva replici noi: „ești dezamăgitor”, „nu”, „slab” și „ntz”. Am avut timp să o învât și pe Andra altă replică, ca să mai schimbe și ea „mi s-a făcut pielea de găină”. Poate mai bine, ce naiba. Acum o să spună: „mi s-a făcut laba gâștii de emoție”. Nu că e mai inspirat?

R: Mai dansează românii?

M.P.: Da cum să nu. Peste tot. La nunți, botezuri, înmormântări. Secretul este să dansăm.

R: Cum e România în criză? Cică se scumpește și mâncare, și curentul, și gazele. Resimți criza?

M.P.: Eu chiar nu resimt criza. M-am aciuat bine pe unde sunt acum și bănuțul vine. Pe bune de nu mă simt ca la TVR, nu alta. E bine. Concurență nu prea, cerințe nu prea grele. Merge treaba. Cât despre curent și altele, nu știu. Eu cred totuși că pot să susțin singur necesarul de gaze al României.

R: Mulțumesc pentru timpul neacordat.

M.P.: Nu ai pentru ce.

Popularity: 4%

Lucruri nebuneşti pe care le faci când iubeşti

Atunci când eşti îndrăgostit eşti în stare de multe lucruri. Ajungi să cânţi pe stradă fără motiv, ţipi, măzgăleşti pereţi, dansezi şi lista poate continua. Din dragoste renunţi la hobby-uri pe care ea nu le acceptă, îţi schimbi garderoba (cică hainele mototolite şi de pe jos nu se mai poartă) şi câteva idealuri (gata! nu mă mai fac paraşutist).

Din dragoste renunţi la multe. Dar cel mai trist e când renunţi la zeci de minute bune, şi nici măcar pentru Ea, cât pentru un film. În general Ea alege filme romantice, siropoase, girl-ish şi visătoare. Nu mă deranjează. Uneori sunt bune şi astea, şi da, “A walk to remember” e un film foarte bun. Şi “Leap year”. Pentru că are un soundtrack frumos şi pe alocuri se aud şi Flogging Molly.

Dar ne întoarcem la ale noastre. După ce mi-am pierdut singur, de capul meu, o oră jumate la Poker, am hotărât, mai mult la presiunea ei, să acordăm o oră jumătate noului Bună, ce faci? Mare greşeală, mult timp pierdut când puteam să ne uităm pe pereţi.

De ce tot oftezi? De ce te tot foieşti? Ce nu îţi place? Ok, opreşte filmul că văd că nu mai rezişti!”. Asta a spus Adelina timp de 30 de minute, timp în care făceam tot posibilul să mă relaxez la film. Dar nimic. Am apreciat faptul că e printre singurele filme româneşti făcute cu mai mult de o cameră de filmat. Cadre inteligente, frumoase, imagine superbă, sunet extraordinar. Dar atât. Şi povestea e simpatică, doar că, un personaj băgat aiurea în scenariu a stricat tot.

Actorii sunt buni, dar nu de film. Cel puţin personajele principale sunt ok, dar lipsite de naturaleţe în faţa camerei. Şi cam atât.

Până la urmă filmul a fost atât de bun şi pentru ea că a adormit după 30 de minute. Oricum, de la acest text încolo va fi o mare presiune pe mine să aleg un film bun. Bun aşa, ne întoarcem la Poveste din Bronx. Şi dacă vrea film românesc, Actorul şi sălbaticii. Nu cred că se poate mai bine.

Popularity: 10%

Marţi, după Crăciun e WebSideStory.

`Nea Traian Băsescu ne-a rugat să susţinem producţia românească de orice, aşa că am hotărât să abandonez pentru o scurtă perioadă cinematografie sârbească (de excepţie) şi să mă avânt în meandrele ultimelor filme româneşti. Aşa că începem, azi, luni, cu:

Marţi, după Crăciun.

Din câte am auzi şi acest film a fost premiat cu tot felul de Bursuci de Aur, dar din nou nu sunt impresionat. Exceptând cadrele lungi de nuditate, povestea e simpluţă, personajele slab conturate, şi pentru numele lui Big Bang, tot filmul e static şi pare făcut cu o singură cameră. Se mai aude şi prost.

Filmul începe cu un cur şi se termină ca un cur (îmi cer scuze pentru limbajul licenţios, dar asta văd, asta spun). Amanta lui X îşi plimbă vaginul prin faţa camerei timp de 5 minute şi nu se întâmplă absolut nimic. Amanta se pupă cu infidelul de zici că sug Ciupa Ciups şi vorbesc verzi şi uscate. Apoi se ridică masculul din pat şi ne strică brandul de ţară: la următorul sondaj despre mărimea penisurilor o să ieşim pe ultimele locuri lângă chinezi şi mongoli. Atât de mică e situaţia prezentată în film.

Bărbatul fuge apoi la fumea lui, şi amanta rămâne cu goliciunea umflată. Ştie de soţie, dar e tânără şi îi place sportul extrem. Până aproape de final, când infidelul se hotărăşte să îi spună soţiei de aventură, se bat câmpii cu graţie şi mai apare “mândria aia naţională” de penis în cadru de două ori.

Într-un final am observat că şi nevasta soţului e sexy, dar purta ca proasta ochelari de vedere cu 5 mărimi mai mari. Femeie, ai bani, pune-ţi lentile de contact să îţi vadă mascului sânii.

Filmul se termină prost, ca majoritatea filmelor noi româneşti. Fără final conturat, fără morală, fără nimic… O puţă de film.

WebSideStory

Am încercat să o conving pe Adelina că un bucătar, şi scriitor, nu poate să facă filme. E prea mult chiar şi pentru însuşi Dan Chişu. Până la urmă m-am încumetat să mă uit singur la film, şi am rezistat doar 10 minute.

O puştoaică pare că vrea să se sinucidă. Bun, să fie la ea acolo. O mamă proastă se scapă la nervi că fata ei nu e fata ei şi… Stop. Aici am oprit filmul. Atât de multă falsitate în actul actoricesc încât nu cred că o să apară ceva mai târziu. Îmi cer scuze în faţa domnului profesor Oreste, dar nu am mai avut răbdare să văd filmul până acolo unde se poartă el ca un Mircea Badea.

Cam asta cu filmul bucătarului futăcios de femei dive. E de tot Chişu.

Vizionare numa` de bine!

Popularity: 7%

Eu când vreau să…

… lungesc filmul, băi trag de cadre până îmi dau oamenii un urs ca premiu. Dar nu un urs adevărat. Cam aşa pot descrie filmul românesc “Eu când vreau să fluier, fluier”. Nu e un film rău, în comparaţie cu Poker este o capodoperă cinematografică, dar îi lipseşte sarea şi piperul. Apreciez că filmul nu are nici o legătură cu fostul regim, nu de alta, dar m-am săturat de trendul ăsta de a face filme despre viaţa din comunism. Mai rămâne să facă şi Nicolaescu unul, ca să arate ce greu făcea el filme în Epoca de Aur când era preferatul conducătorilor iubiţi.

Filmul “Eu când vreau să fluier, fluier” ar fi un scurt metraj simpatic dacă nu ar avea cadre statice şi plictisitoare lungi de n-jpe minute. Şi apropo, jur că nu am văzut în nici un film atâta ceafă de actor câtă am văzut în această producţie. Pur şi simplu, scenele de urmărire ale actorului principal sunt nelimitate. Cum de nu m-am gândit să îi număr negii de pe ceafă…

Povestea e simplă, simpatică, dar lungită pâna la plictisitor. Un puşcăriaş se enervează că mă-sa vrea să plece în Italia cu fratele lui mai mic şi face tot posibilul să nu se întâmple asta: bate un poliţist, ţine ostatică o studentă, o pune pe mămica lui să jure că nu pleacă în Italia cu fratele (puterea jurământului e ridicată la rang de promisiune supremă), scoate ostatica la o cafea, mai stă ceva ani la puşcărie. Chiar aşa se termină filmul. Se predă pe o şosea. Punct.

Filmul nu excelează în materie de multe lucruri, dar cred că a primit premiul (cred…) pentru că ilustrează foarte bine viaţa puşcăriaşilor din România.

Din partea mea vă recomand “Eu când vreau să fluier, fluier”, dar doar dacă vreţi să vă uitaţi la “Poker”. Mai bine…

Popularity: 8%

Suntem o ţară anti-actori

A apărut şi Efect 30. Nici nu trebuia să apară că ştiam deja: “copie 100% a serialului Totul despre sex”. Totuşi, sunt mici diferenţe. Serialul american e făcut ca orice serial bun american, în schimb cel românesc este un turkish delight cu etichetă de România. Am ajuns să fim Boilywood de Europa. O altă diferenţă, şi una notabilă, Sarah Jessica Parkar este urâţică (părerea mea, hâc!), dar ştie cum se mănâncă meseria de actor. În schimb, Andreea Raicu e şi urâtă şi joacă la fel de bine precum imitam eu somnul de prânz cu ochii deschişi. Plus, Andreea Raicu are buzele unui rinocer, mai nou.

Nu ştiu de ce ţara asta continuă să dea cu piciorul miilor de studenţi care termină anual câte o facultate de teatru. Nu sunt toţi talente geniale (precum Raicu), dar din toate fetele care ies pe poarta instituţiilor scumpe, nici măcar una nu poate să fie Andreea Zăbavă? Foarte trist.

Am o recomandare pentru toţi studenţii de la teatru. OPRIŢI TOTUL ACUM! Nu mai cheltuiţi bani pe aşa ceva. Nu vă mai omorâţi timpul cu monoloage, piese de teatru şi nu vă mai “prostiţi” imitând copaci şi nuci. Bateţi toţi la porţile televiziunilor. Prezentaţi emisiuni de duzină care nu ţin nici o lună. Pozaţi în budăgăi prin reviste cu hărtia bună de şters la… nas, şi o să ajungeţi şi actori. Garantez. Am o mie de exemple: Raicu, Luciu, sora lui Luciu, Viziru, Loredana Groaza, Vârciu, Selena (cântăreaţă ignoranţilor) şi mulţi alţii.

Cineva încerca să mă convingă de faptul că serialul “Aniela” este foarte bun pentru că prin distribuţie sunt presăraţi şi MARI actori ca Marin Morar, Stela Popescu şi Papadopol. Îmi cer scuze pentru numele mari care îmi scapă, dar în fruntea listei îi găsesc pe: Adela Popescu (e actriţă de meserie, deci bravo ei), Mihai Petre (am auzit că e “lingău de meserie”), Nicoleta Luciu (inconfundabila) şi sora ei, pentru că aşchia nu sare departe de o alta aşchie.

Mare bucurie că joacă şi 2-3 actori mari? Prin comparaţie cu filmele vechi? În peliculele care au făcut istorie, joacă NUMAI actori mari, şi filmul are un şcenariu bun. În ziua de azi, joacă puţini actori, şcenariul de multe ori este jenibil iar rolurile principale sunt oferite în familie… şi în familia trustului.

Vă anunţ că la Cannes nu se premiază aşa ceva.

Cine a văzut măcar 20 de secunde din Totul despre sex, o să realizeze că noi avem o copie… indiană:

Popularity: 2%