Tag Archives: alcohol

Din lac în prepuț

politist 1

Mă lamentam ieri că nu mai am căști și o să fiu nevoit să ascult „muzica” vieții, dar nu mă mai plâng pentru că soarta a ținut să îmi demonstreze că tramvaiul 32 are multe povești pe care nu pot să le aflu cu muzică în urechi. Întâmplarea mea de azi începe artistic, ca într-o piesă de teatru. Este ora 06:45, 26 decembrie. Atmosfera de sărbătoare plutește în aer…

Se închid ușile la Sebastian și se ridică cortina. În fața mea, pe partea dreaptă a tramvaiului, un polițist comunitar beat. Nu doar beat. Vai gradele lui comunitare de beat. O mândrie pentru instituția pe care o reprezintă. În stânga tramvaiului, o doamnă. Polițistul se apleacă eroic spre doamnă și o întreabă fâstâcit:

- Doamnă… mă scuzați de deranj, da… aveți idee cât costă o sticlă de 0,5 de Sprite?

- Păi… cam 2-3 lei.

- 2 lei?! Pfuai (și se lovește cu putere peste frunte). 2-3 lei!? Păi eu am dat 80! 80! E normal să dau 80 de lei pe o sticlă de Sprite!? Pfuai de capul meu…

- Păi depinde unde.

- Aici doamnă, aproape de stație la butic. I-am dat domnișoarei o hârtie de 100 de lei, mi-a zâmbit și mi-a dat înapoi 20 de lei. Și la ieșire am zis să fiu băiat cu obraz și am dat restul unor boschetari. Pfuai de capul meu! Am dat 100 de lei pe un Sprite și aurolac. 

- Îmi pare rău…

- … dă capul meu…

Între timp mai trec stații, polițistul pare resemnat că e prost și femeia își vede de contemplarea matinală a peisajului urban.

- Doamnă, da mă scuzați că insist. Am și eu o întrebare. Aveți băiat?

- Nu, am fetiță…

- Să vă trăiască. Da nepoțel aveți?

- Nu…

- Verișori? Frățiori? Ceva?

- Nu.

- Da măcar sunteți măritată?

- Da. De 20 de ani.

- Atunci mă scuzați că insist. Eu sunt mai nebun așa. Și nu am fost la medic, dar, pe soțul domneavoastră l-ați văzut dezbrăcat?

- Ăăăă… da…

- Și mă scuzați că întreb da… deci îmi e și rușine, dar eu nu știu… cum trebuie să arate pielea la… ăăă… puță? Adică când se bel…

Minunea nu e că polițistul era atât de beat încât să întrebe așa ceva. Ci faptul că femeia a dispărut din peisaj cât ai spune „ce!?”.

Nu mai bine angajăm polițiști evrei, ca să rezolvăm problema organului?

Popularity: 10%

Unde şi ce beau românii? Studiu britanico-român.

Un cercetător britanic se afla, ca prin minune, în Gara de Sud – Ploieşti, şi a imortalizat cu pixul şi carneţelul lui de şoarece de laborator, următoarea scenă:

“I mă aflam în Gara de South din Ploieşti, when am văzut o scenă foarte… cum îi spuneţi voi, interesting. Se făcea că un tânăr de 16 ani (etnie română) era beat rangă şi plimba împreună cu gang-ul lui mai multe pet-uri de beer pe peron. Au deranjat mai mulţi călători şi mult mai multe călătoare cu propuneri de prietenie şi invitaţii la un drink. Am fost impresionat de vârsta fragedă la care romanians încep să bea şi să deranjeze femei în acelaşi timp, şi de asemenea, very interesant sistemul de pază din gările from Romania: paznicii nu intervin dacă nu eşti pe peronul unde îşi fumează ei ţigarea. Very interesant. În urma celor văzute am scris pe genunchi un studiu ce va apărea în ziarul Liberţâţea”.

A doua zi, în ziarul Liberţâţea, între editorialul Adrianei Bahmuţeanu şi fata de la pagina 5:
“Românul, cunoscut şi ca <<sapiens sapiens>>, este o specie very old, aproximativ 2.000 de ani. Acesta a apărut în urma sexului neprotejat dintre daci şi romani. La această mare orgy mai participau uneori şi tracii, lucru ce explică numărul mare de fetişişti romanians. Acest studiu îmi aparţine mie, Cercetătorului Britanic, şi am scris pentru ziarul Liberţâţea următoarele locuri de băut, plus tipurile de alcool:”

- la volan = bere, aceasta fiind răcoritoare şi uşor de manevrat (varianta la cutie). Pet-ul necesită o a doua persoană pentru procesul “turnare pe gât”;
- în gară = bere la pet, deoarece denotă masculinitate şi forţă brută;
- pe macara = bere la cutie, fiind uşor de transportat, iar distanţa mică de soare necesită o băutură răcoritoare;
- la masă = vin. Înalta clasă de alcoolici poate ajunge la înalte stări psihotice după 2-3 sticle degustate;
- nuntă = vin + whiskey + bere, combinaţie cât mai aleatorie pentru un furt de mireasă neaoş, cu viol inclus;
- înmormântare = vin, în combinaţii diferite: la pahar, la halbă, la sticlă, la farfurie, cu pâine, cu friptură, etc. Toate acestea garantează o boceală reuşită şi o pomană de ţinut minte;
- botez = vin. Roşu. Exclusiv doar popa;
- aniversări = whiskey, în combinaţie cu energizant, pentru un afect cât mai tru;
- party/clubbing = whiskey + energizant + “tic tac”, combinaţie ce duce inevitabil la purtare de ochelari de soare indoor;
- în pat = vin, pentru amor, bere pentru fotbal şi certuri conjugale. Nu combinaţi situaţile între ele;
- blog meet = apă plată şi cico. Nu vrei să ratezi un sfat bun despre cum să ajungi jmecher. Bei acasă de fericire că o să ajungi vestit.
- la pescuit = vodka. Recomandată braconierilor, bună pentru dilatarea timpului şi spaţiului. “Mititica” devine “măricica”, şi sună mai bine la cazier.
Sunt mult mai multe situaţii, dar aştept recomandări de la alţi cercetători britanici.
Să bem only de bine!

Popularity: 6%