Tag Archives: alex velea

Mika e prea mare pentru Mamaia!

Cu întârzierea de rigoare, vă anunţ că am fost şi eu prezent la Mamaia pentru concertul Mika de sâmbătă seara.

Înainte de toate, vă aduc la conştiinţă că EU nu voi mai călca niciodată, de bună voie, în staţiunea Mamaia, ori altă luxuriantă staţiune de pe litoralul românesc. Dacă vreţi să mai păşesc în tărâmul acela plin de ignoranţi, melteni, fafaştoace şi frecători de dosuri în grup pe petecul de nisip lăsat liber de firmele cu şezloange, va trebui să moară şi ultimul vamaiot.

Revenim. Doamnelor şi domnilor, melomani cu preferinţe dubioase, comerciale şi, de ce nu, skabroase, vreau să vă anunţ că Mika  e mai bun live decât orice piesă românească făcută într-o baie-studio. Adică eu, care nu sunt nici fan, nici indiferent la muzica lui, am rămas plăcut impresionat de voce, talent şi spectacolul pe care îl face pe scenă. Mika a demonstrat (hapciupaliticilor din industria muzicală) că poţi face şi live şi şou. Alooo!? Andreea Bănică?! Lasă dragă atâta “Love in Brasil” şi nu mai face muzică pe banii soţului că eşti mai bună la goblenuri. Dacă tot nu poţi să te laşi de microfon, pune-o pe Cosmina Păsărin să te înveţe ce să faci cu el.

Revenim. Mika a cântat aproximativ o oră, eu simţind undeva la 2 ore, dar probabil din cauza spectacolului. Publicul a cântat împreună cu el, şi senzaţional, Mika a avut parte de ovaţii şi “mâini ridicate” fără să strige ca prostul: “Şi acum, toată lumea mâinile SUS! DA! DA! HAI MAMAIA!”, cum se mai practică la români. Gata încetez cu aceste comparaţii penibile.

Plusurile concertului au fost multe, printre care vocea-talentul artistului, spectacolul de lumini, sonorizarea şi entuziasmul publicului. Spre deosebire de alte concerte, la acesta nu am remarcat nici o vedetă din România, ceea ce înseamnă că nici o Delia Matache, Giulia, Alex Velea, ş.a.m.d. nu au fost prezenţi la această lecţie de muzică.

Punctele în minus, pentru că au existat, au fost la 2 metri sub Mika. Adică o parte din spectatori. Euforici de oportunitatea de a merge la un concert gratis, românul nescos din casă de la Crăciun a avut oportunitatea să îşi demonstreze aprecierea prin remarci homofobe, glume de autobază şi urlete isterice. Mai nou la concerte nu se aplaudă, ci se urlă precum la viol… nu te pui cu trendul. Probabil de aici se trage şi următorul minus al concertului: gratuitatea. Să cânţi în faţa unor manelişti (2, 3 sau 1.000) doar aşa de amorul artei mi se pare najpa. Vreţi muzică bună? Banul tată! Cum altfel să îşi facă şi Mika vilă cu turnuleţe?!

Am fost plăcut surprins de 3 puştoaice isterice, dornice să îi sugă ciorapii lui Mika, altfel nu ştiu de ce se împingeau să ajungă lângă scenă, şi de burtosul din spatele meu care a confundat o piesă ska (în timpul warm-up-ului) cu o lăutărească.

Apropo, ultima piesă din playlistul warm-up-ului era din repetoriul lui Mişel Jacson. Am  fost revoltat că Mika nu a intrat în scenă pe Mădălina Manole – Fată dragă.

Felicitări Oringi, Mika şi celor care ştiu să se poarte în public. Mika, nu uita, în România eşti iubit de toţi, mai ales de meltenii homofobi tatuaţi cu hena.

P.S. – În Mamaia, plozi graşi şi veseli călăresc ponei slabi şi trişti.

Popularity: 17%

Vama Veche, Vama Nouă. Prima zi.

Ora 5:20 min – Gara de Nord. Peronul 6 e plin de oameni dornici de puţină mare. Eu sper ca toţi să meargă în staţiunile de “lux” de pe litoral şi să fie Vama goală.

6:15 – Trebuia să fim în tren, şi pe drum, de jumătate de oră, dar coşmelia întârzie.

9:15 – trenul merge ca împins de Naş.

10:30 – Suntem depăşiţi de un biciclist de pe autostradă. Menţionez că bicicleta era model “Velociped 1817″.

11:33 – Trebuia să fim în Mangalia de 10 minute, în schimb suntem depăşiţi fără stres de un beţiv pe scuter şi un bondar.

11:50 – Oare trenul acesta se deplasează, ori se mişcă planeta şi noi alunecam încet pe ea?

12:45 – Ajung în camera de cazare. Mă loveşte în suflet un parfum de hamsii şi mă simt cu adevărat liber. Închid telefonul. Dacă mă caută vreun mogul să mă angajeze pe mii de coco, să revină.

Cred că 13 şi puţin – mă aşez cu prietena “La Meduze” pentru o ciorbă de văcuţă, aşa cum cere tradiţia anuală. Servirea nu mai e la fel de bună ca în alţi ani, dar cui îi pasă? Ei îi pasă. Vine ciorba, minunată ca întotdeauna. O termin ca un nebun şi mă arunc entuziasmat în farfuria Ei. În timp ce Ea se sperie de muştele din olivieră, eu îi controlez pe ascuns porţia de mâncare. Cedează, scârbită de “murăturile” din oţet şi îmi împinge farfuria. Înseamnă că e sătulă.

O oră când cerul e senin – Mă aşez pe plajă, pregătit de un bronz original, ca în fiecare an. 2008 a fost “Bronzul Alex Velea”, 2009 “Bronzul cu motive Leopard şi poate anul acesta o să mă aleg cu “Bronzul Chipul lui Iisus”.

Puţin mai târziu – Plutesc printre alge.

Încă puţin mai târziu – Adorm pe plajă.

Acum – Stau şi scriu asta. Lenevesc. E bine.


Popularity: 6%