Bani @ Numa' de bine.eu

Metrorex, de ce nu răspunzi la SMS?

February 01, 2012 Horhe No comments

Când aștepți în stația de autobuz și îngheți de frig, când un șofer îți strică ziua cu frânele lui nervoase, ori când pur și simplu o controloare nu înțelege că tu ai validat cardul dar aparatul țipa la tine, primul lucru pe care îl auzi din boxele carcasei pe roți e „RATB a îmbunătățit sistemul de taxare pentru bla bla confortul tău bla bla orgasmica deplasare…”. Mă miră faptul că în metrou nu auzim același discurs motivațional, mai ales că în ultimii ani a tot crescut biletul călătoriei cu metroul de zici că… nu știu ce să zic, dar 4 lei pentru două călătorii e mult. De banii ăștia intru dimineață la metrou și ies seara ca să simt că am investit bine suma.

Pentru o îmbunătățire a sistemul de taxare, Metrorex a introdus sistemul de taxare prin SMS, dar o să vedeți și voi că lumea nu o știe unde și cum să dea SMS-ul, o să fie coadă la aparat, haos, metrou pierdut, nervi, bătaie, paznici ce nu se vor băga, etc. Așa că trebuie să explic pe înțelesul tuturor cum se intră la metrou cu SMS-ul. Totul se rezolvă în cinci pași:

1. Se coboară la metrou după ce te-ai asigurat că nu există nici o altă metodă mai ieftină și mai rapidă de a ajunge la punctul B.

2. Se scormonește prin buzunare în căutarea sumei de 4 lei. Dacă ai 10 lei e mai rentabil să optezi pentru zece călătorii, dar în situația de față ești sărac. Nu ai bani nici de un covrig sau o ojă produsă la Fukushima și vândută la una din coșmeliile de la metrou.

3. Îți pui mâinile în cap și înjuri printre dinți sistemul, birocrația, locul de muncă, șeful, zeii, etc. Dar…

4. … Metrorex te salvează. Cu un simplu SMS activezi extraopțiunea de intrat la metrou. Tot ce trebuie să faci este să realizezi o rapidă, dar eficientă, scanare a agendei telefonului personal și să trimiți un SMS persoanei care stă cel mai aproape de locația ta. Mesajul trebuie să fie următorul: „Salut X. Sunt Horhe. Ce mai faci? Uite pe mine tocmai ce m-a lovit metroul la gura de metrou de la tine. Poți să ajungi repede aici? P.S. – Adu 4 lei plz”. Dacă prima persoană nu răspunde prompt la apel, repetă până lărgești aria și îți dai seama că trebuie să mergi pe jos.

5. Așteaptă și gândește o replică amuzantă pentru cel care îți aduce banii de bilet.

Acestea fiind zise, este adevărat, Metrorex a îmbunătățit sistemul de taxare, iar în curând vor să implementeze următoarele modalități de a intra la metrou: pe caiet, pe ochi frumoși, pe credit, pe viață. Pe cuvântul meu.

Popularity: 4%

Pensie pentru Revoluția din 14 ian. 2012

January 30, 2012 Horhe No comments

Conform datelor furnizate de reporterii NdB, care stau non-stop în preajma Primăriei Capitalei pentru că în zonă e o șaormerie bună, astăzi, 30 ianuarie 2012, aproximativ 100.000 de oameni au luat cu asalt instituția cu pricina cu scopul de a cere pensii de revoluționari, pentru participarea la evenimentele din perioada 14 ian. – 20 ian. 2012. Se pare că aceștia au prezentat acte, poze și martori, pentru a justifica faptul că au fost la a mai nouă Revoluție, motiv pentru care solicită pensie și ajutor, precum revoluționarii din 1989.

Numărul mare de oameni care solicită pensie de revoluționar arată faptul că mai mulți au protestat în case, feriți de jandarmi și frig, suferind totuși răni grave în altercațiile sângeroase avute cu consoarta pe telecomandă. Alți protestatari au prezentat certificate medico-legale cu numărul de vânătăi produse de jandarmi, iar suporterii prezenți la violențe au adus un inventar exact al pietrelor aruncate.

Ca și în 1989, unii români au declarat că „revoluție, revoluție, dar brânza e pe bani” și s-au bătut cu pumnul în piept că ei nu sunt eroi, dar au făcut ceva și merită să fie răsplătiți pentru eroismul lor, care de fapt nu e eroism, ci simț civic, dar poate trece și ca eroism, doar că eroismul nu se plătește, și eu vor să fie plătiți, deci… să nu le spunem eroi.

Popularity: 5%

Supremația Facebook este amenințată de mIRC

January 25, 2012 Horhe No comments

Stimați utilizatori de Facebook, vă aduc la conștiință faptul că astăzi, 25 ianuarie 2012, Mark Zuckerberg a făcut o declarație șoc la un post local din Statele Unite. O să vă redau integral cele spuse de creatorul platformei de socializare:

„Vă mulțumesc pentru invitația de a intra în direct cu dumneavoastră, direct de acasă de pe platforma Facebook. Am un mesaj foarte important pentru toți utilizatorii de Facebook. Nu intrați pe mIRC! Dacă iubiți compania asta și vreți să facem bani și like-uri, nu intrați pe mIRC. Am primit date confidențiale că românii, acel popor mesianic cu capitala la Budapesta, au început să își închidă conturile de Facebook și vor să îi convingă pe toți să intre pe mIRC. Repet. Nu SOPA e problema, ci mIRC! Îmi este frică de românii, pentru că sunt peste tot. Și China e speriată de ei!”

Da, este adevărat. Românii au început să renunțe la conturile de Facebook, deranjați de asocierea cu numărul mare de pațachine și gigoloi. De asemenea, compatrioții mai sunt deranjați și de faptul că datele personale nu sunt confidențiale, și la angajare sunt verificați. Românii preferă să se întoarcă la simplele „asl plz” și descrierile sincer de fabulante, așa cum ne amintim toți de „sunt tânăr, am 22 de ani, un BMW Z7, o vilă la Mamaia și una la Sinaia. Dar, momentan stau cu părinții într-o garsonieră din Berceni. tu?”.

Așa cum a spus-o și Mark Zuckerberg, pe wall-ul său, românii sunt oameni de o complexitate ieșită din comună, și nu sunt ușor de mințit. Durează timp, bani și pungi. Zuckerberg e împăcat cu gândul că a pierdut piața din România, dar ține cu dinții de celelalte 192 de țări.

Românii sunt mai fericiți acum și spun că e exact „ca pe vremuri” când pierdeau nopți întregi în internet-cafe-uri, se mințeau și socializau. Să ne bucurăm. România impune trendul în 2012.

Asl plz?

Popularity: 8%

Eurovision, ceva?

January 14, 2012 Horhe No comments

Panică și isterie! Anul acesta se pune problema ca România să nu participe la Eurovision. Cică e vorba de bani, dar știe toată lumea că de vină pentru o posibilă absență e lipsa de valoare. Că, păcatele mele, pentru un concurs unde se votează între vecini și pe criterii politice, aș impune o taxă Eurovision, pe lîngă taxa radio-tv. Și orice pasionat de geopolitică vrea să știe: „Rep. Moldova ne dă nouă, sau Rusiei, 12 puncte?”.

Așa că să nu ne ducă pe noi de nas cei de la TVR, că știm adevărul. Avem și patru propuneri (numa` dive) pentru anul 2012, toate fiind garanții ale succesului:

- Inna Hot, pentru că prinde la public. Nu știu de ce, dar prinde;

- Marina Voica, pentru că Finlanda a căștigat cu monștrii de la Lordi, așa că merită să încercăm cu un monstru clasic;

- Mădălina Manole feat. Mălina Olinescu. Ambele au reclamat un con de umbră înainte de suicid. O prezență la Eurovision scoală, pardon de expresie, morții;

- Roxana Prințesa Ardealului. Inevitabil se va maneliza și Eurovisionul;

Așteptăm votul vostru în dreapta sus. Da, acolo!

Popularity: 6%

Pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”

January 07, 2012 Horhe 1 Comment

550 de lei x 4 rate = 2,200 de lei.

Apoi au considerat că trebuie să scumpească, așa că au facut-o 600. 600 x 4 = 2,400. 2,400 x 2 ani + 2,200 (din primul an) + 600 de lei licența + 100 de lei lucrarea = 7,700 de lei. Atât am plătit timp de trei ani ca să pot spune că sunt jurnalist, că am învățat o meserie și că sunt capabil să lucrez în (aproape) orice redacție. Unii au dat mai puțin, alții mai mult, dar sunt curios cât a dat cel care a gândit titlul următorului articol:

Drama jurnalistului există. E greu de definit pentru că niciodată nu știi de ce te lovești. Poți să pleci cu handicapul că nimeni nu îți încurajează pasiunea, că în facultatea ta nu se învață nimic și nu ai reușit să faci nici măcar o oră de practică, poți să te izbești de propriul anti-talent și stângăcie în exprimare, ori pur și simplu (și e cea mai mare dramă) redactorul-șef e un cretin.

Articolul din stânga, publicat în suplimentul TV al ziarului Click, nu este semnat, și ăsta e un colac de salvare pentru redactor. De cele mai multe ori, când citești o mizerie într-un ziar cauți numele redactorului și începi să îl împroști cu laude. Dar așa cum eu nu judec vrăjitoarele, ci proștii care se duc la ele, nici pe redactori nu îi consider cei mai proști din Casa Presei.

Puțini știu cum începe ziua unui jurnalist. Pe scurt e cam așa: ședința de redacție, la prima oră, prezentarea subiectelor/ideilor, repartizarea acestora, munca propriu-zisă, prezentarea materialului. Logic și normal, redactorul-șef e responsabil și prezent la aproape 99% din evenimentele enumerate. Și dacă e prea ocupat, tot trebuie să arunce un ochi pe materialul final, că d-aia are salariu mare, funcția de șef și loc de parcare mai aproape de redacție.

Știrea din stânga, porcărie pe care sigur o citesc mulți ca niște zombii cretinizați, e rezultatul unei munci de echipă proastă. Ori proastă echipă.

Am încercat să prezint o probabilitate, și concluzia e cam așa: Zice lumea că poporul e plin de proști și condus de un lider deștept (am zis deștept, nu bun). Dacă o redacție e plină de jurnaliști deștepți, licențiați, dar e condusă de un prost cu funcție?

Am ajuns să gândesc atât de profund doar pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”.

Popularity: 11%

Aventuri din câmpul muncii: Băiatul de la Ruby Rose

January 04, 2012 Horhe No comments

La 16 ani ai vise, cerințe, dorințe. Vrei să îți cumperi lucruri pe care părinții tăi le văd complet nefolositoare. Așa cum mi-am dorit și eu la 16 ani o chitară electrică. Cică totuși trebuia să muncesc pentru asta. Și nu genul de job prestat acasă: un vas spălat = 1 leu. Nu! Treabă serioasă, cu trezit de dimineață, semnat un act, și tot tacâmul.

Piața muncii la 16 ani e mai degrabă buticul muncii. Ai de ales între împărțit pliante, domeniul vânzărilor și firma părinților. Am ales domeniul vânzărilor, o experiență nouă, plus că în anunț spunea că pot face și 2.000 de lei pe lună. Cine nu vrea 2.000 de lei pe lună, mai ales când scrie negru pe alb, sincer și onest, că atât o să câștigi?

Într-o casă înghesuită undeva pe la Piața Muncii (ironic, nu?), ne-am adunat 20 de tineri, 15-16-17 ani, toți cu dorința de a câștiga bani. Mulți. Nu 2.000 de lei, dar măcar 1.900. Cele două săptămâni de training au dus la următoarea concluzie: „fetele trebuie să poarte fuste scurte și băieții să mintă frumos”. Ce vindeam? Produse de îngrijire corporală și cosmetice. Pentru cine? Oricine aflat într-o bancă, farmacie, butic, gheretă, cașcarabetă. Nu aveam voie să deschidem geanta cu produse pe stradă, ci doar între patru pereți. Am primit harta cu zona pe care trebuia să merg două săptămâni, geanta neagră, produsele înghesuite în geantă și încurajări. Timp de opt ore pe zi, de luni până vineri, trebuia să bat la pas străzile din zona Gara de Nord. Să intru în benzinării, hoteluri, buticuri, tonete de ziare, covrigării, marochinării, sex shop-uri, etc. Mă descurcam bine. Știam că doamnelor cu buze groase trebuie să le recomand rujurile „pentru a evidenția frumusețea și senzualitatea gurii”, duduile cu ochi frumoși le vorbeam despre „rimelul cu aplicare ușoară”, iar bărbaților le recitam din memorie, timp de cinci minute, despre proprietățile săpunului lichid, când ei tot ce vroiau era o ojă pentru soție.

Produsele erau de la Ruby Rose, așa că în scurt timp am devenit cunoscut în zonă ca Băiatul de la Ruby Rose. Entuziasmant! Rapid mi-am dat seama că afacerea nu mergea. Fetele vindeau mai mult ca băieții și noi prezentam mai mult decât să vindem. Plus că la un calcul rapid, 10% din cât vândusem era aproape nimic. Acopeream transportul și mâncarea, deci profit zero. Am mai rezistat alte două săptămâni, zile presărate cu un leșin public la 44°C și un sprint olimpic de 400 de metri cu 10 câini turbați de căldură după mine. Într-un final am demisionat în condiții amiabile, mi-am primit salariul și un bonus de două creme și un gel de duș. Cremele le-am făcut cadou și gelul de duș mi-a provocat o epilare zdravănă pe picioare. Era gel de duș cu efect de epilare. Tot restul verii am avut picioarele galbene și fine, precum fotbaliștii metrosexuali.

Am învățat din această primă experiență. Banii se câștigă greu. Oamenii sunt naivi dacă le faci complimente. Tinerii sunt naivi dacă le arăți sume mari de bani. Dar într-un final părinții apreciază efortul, așa că am primit restul de bani pentru chitară. A mai rămas doar să îmi dau seama apoi că nu știu să cânt la ea.

Urmează un alt loc de muncă, bani pentru profesor…

Popularity: 9%

Despre frumusețea uitată a superstițiilor

January 01, 2012 Horhe No comments

Revelionul acesta am fost un răzvrătit, un anarhist, un anti-trendăr. Nu mi-au zornăit buzunarele a solzi de pește, nu am mâncat pește, nu am purtat lenjerie roșie, nu am ținut averea monetară a familiei în buzunare, nu am mâncat nici un bob de strugure și nu am gustat nici măcar un strop de vin roșu, fiind adeptul blondei la halbă. Nici porc nu prea am savurat, înlocuit nu cu fructe de mare, dar cu mult mai aromatul curcan. Nu am dat nici tradiționalele SMS-uri, urale și pahare pe gât. Am încununat începutul de an cu aroganța supremă față de Univers: prima persoană intrată pe ușă era blondă, pentru că politețea bate superstiția. Hai să vedem acum cât „ghinion” aduce politețea. Oricum, dacă întâlneam o pisică neagră pe stradă o trăgeam eu de coadă prin fața mea. Și e ora 22:30 când scriu acest text. Mai am timp să dau cu mătura.

Titlurile din ziare spun că românul a exagerat și Revelionul acesta cu mâncarea, băutura, prostia și superstiția. Au respectat dogma strămoșească și s-au pus în cap, cu friptura de porc opintită-n gât, beți la volan și respectând datini pre-creștine (pre-creștine, un mod creștinesc de a evita cuvântul „păgân”).

Ne caracterizează tradițiile bahice, pâinea și ciomăgeala, dar nici o superstiție nu spune „să pui mâna pe o carte și să citești în prima zi a anului”? Pfiu, drace! Cum să citești când abia nimerești cheia în contact, locul de parcare și paharul de după?

Dacă vrei totuși să începi anul 2012 în tenta asta anti-superstițioasă, pune mână pe o carte. Și îți recomand o lectură ușoară, filosofie bună de citit pe șezlong, scaun de bucătărie, ori sugrumat de bara unui autobuz: Andrei Pleșu – „Despre frumusețea uitată a vieții”.

Cine a mai citit editorialele lui Andrei Pleșu din Dilema Veche sau Adevărul, și nu a spumegat că e „pro-băsist”/„depășit”/etc, știe că textele merită toate la un loc o copertă frumoasă. Tocmai asta este cartea de față. „Un compediu de înțelepciune cotidiană”, adunată din editorialele celor două publicații mai sus enumerate. Despre onoare, meserie, decență, bani, fericire, iubire, altruism, manele, televizor, ș.a.m.d, câte puțin din toate, atât cât e nevoie.

Un singur lucru am de obiectat, faptul că sunt multe referințe religioase, și nu îmi place să văd orice aspect al vieții prin spectrul Vechiului Testament/Noului Testament, dar îmi convine creștinismul temperat. Vorbim totuși de omul care a spus: „Nu știu de ce cred unii că Dumnezeu a avut o slăbiciune pentru întorsura Carpaților. Că vărful creației lui e situat în jurul Buzăului”.

Autor – Andrei Pleșu

Titlu – „Despre frumusețea uitată a vieții”

Editură – Humanitas

Alte detalii – Se găsește în librării și costă cât două șaorme mari și un cico.

Popularity: 8%

Ultimul trend la party-urile prichindeilor

December 30, 2011 Horhe No comments

Vremurile când petrecerea unui copil era animată de un clovn, ori un personaj de desene animate, au apus. Costumele colorate, personajul cu nas roșu, și maroniul Scooby Doo, toate sunt înlocuinte acum de mături, gloabe de cristal și cărți tarot. Cele mai multe cereri le înregistrează vedetele locale, Vrăjitoarele Melisa și Vanessa. Și așa cum am aflat de la o firmă de profil, pentru o sumă consistentă, cele două vrăjitoare vin la petrecere și cu Oana Zăvoranu și alți proști cu bani.

Pentru o sumă modică de 500-1.000-5.000 de euro, Melisa și Vanessa îți vin acasă pe o mătură de BMW și îți fură ochii și banii cu acordul tău. În timp ce tu așezi pe masă sandviciurile pentru prichindei o să remarci faptul că îți lipsește cașcavalul. Un truc, așa de început. Dar o să vă enumăr toate trucurile celor două vrăjitoare, ca să știți pentru ce plătiți:

- se începe cu un discurs motivațional, în care amândouă vrăjitoarele se jură că sunt adevăratele fete ale Mamei Omida, chiar gemene, dar „gemene d-alea diferite de vârstă”;

- se cere pe o hârtie toate datele personale ale celor de la petrecere: locul nașterii, ora, data, ce îi place, ce nu, de cine, cum, când, ce cod are la card, etc. Se face pișing cum spun cei care lucrează în domeniul bancar;

- se începe cu trucul Oul eclozat;

- se aduce apă sfințită de la 7 mânăstiri de cartier și se udă cu ea un busuioc cules într-o seară de marți pe lună plină și stomacul gol. Cu apa asta se udă pereții pentru a vedea că apa curge conform legilor gravitației;

- se invită un copil în fața publicului. Se apucă trupșorul cu forța și se lovește violent de masă. Sângele scurt este argintul viu. Tocmai ați fost martori la o scoatere de argint viu. Ce naiba, e ilegal să mergi cu mercur în nas;

- se iese în parcare și se găsește cea mai luxoasă mașină (dar nu a vrăjitoarelor). Se acoperă cu o prelată și se lasă acolo până când oamenii nu mai văd că a dispărut;

- scoaterea banilor de după portofel;

- spre final se fac câteva blesteme pentru impresionarea publicului;

La plecare, Vanessa și Melisa au un program special. Se bagă amândouă într-o cutie și o taie.

Acestea fiind zise, nu ezitați să îi oferiți celui mic momente de neuitat de ziua lui.

Popularity: 7%

Țuțu Adrian Prodacșăn!

December 26, 2011 Horhe No comments

„Iooo! Țuțu Adrian Prodacșăn… șăn…șăn…șăn. Atenșiăn… șiăn… șiăn… șiăn. Ai prizent tu iu niu stail… stail… stail.”

Cam așa începe piesa „Shut the fuck up!” compusă de Țuțu Adrian, la Țuțu Adrian Prodacșăn Studiouz. Probabil. Știți cine e Țuțu, nu? E băiatul acela care a câștigat Românii au talent, înzestrat cu aptitudinea de a fi orfan. Bine, și stilul lui ciorăpăresc prinde la puștimea cu drept de vot prin SMS, dar oricum, băiatul are. Are 120 de mii de euro.

Poate vă întrebați cum de am ajuns să ascult ciorap. E simplu. Am fost „jignit” în ultimele zile că sunt oarecum limitat în materie de muzică. Adică 1.500 de piese în Winamp nu înseamnă prea mult. Așa că m-am hotărât să mă cultiv muzical. De unde era să încep dacă nu de aici d-aproape? Am găsit pe internet o selecție de piese marca Țuțu și hai să simt că românii au talent.

Băiatul e român de-al nostru. Șapte piese, și aproape atâtea remixuri și variante. E greu să te decizi când ești talentat. Dar nu-i nimic. Am timp să ascult toate cele trei variante de „Iubiți-vă părinții”, piesă care a făcut diferența în concurs. Cred că am și plâns. Cred. Eu nu prea sunt credincios.

În ciuda faptului că a câștigat 120.000 de euro, a cumpărat un apartament în București și câteva sesiune de „fă-mi album” cu Marius Moga, tot nu e fericit. În piese plânge după fete. Și știm că multe liceence plâng după el. Până la urmă, dacă pun bine urechea pe boxă, și boxa pe mute, piesele lui nu sunt rele de un radio pirat-comercial. Linia melodică e făcută într-un Hip Hop Ejay mai vechi, dar îți faci treaba cu el.

Hai că-i clar și evident/ Țuțu are ioc talent!

Popularity: 11%

Din lac în prepuț

December 26, 2011 Horhe No comments

Mă lamentam ieri că nu mai am căști și o să fiu nevoit să ascult „muzica” vieții, dar nu mă mai plâng pentru că soarta a ținut să îmi demonstreze că tramvaiul 32 are multe povești pe care nu pot să le aflu cu muzică în urechi. Întâmplarea mea de azi începe artistic, ca într-o piesă de teatru. Este ora 06:45, 26 decembrie. Atmosfera de sărbătoare plutește în aer…

Se închid ușile la Sebastian și se ridică cortina. În fața mea, pe partea dreaptă a tramvaiului, un polițist comunitar beat. Nu doar beat. Vai gradele lui comunitare de beat. O mândrie pentru instituția pe care o reprezintă. În stânga tramvaiului, o doamnă. Polițistul se apleacă eroic spre doamnă și o întreabă fâstâcit:

- Doamnă… mă scuzați de deranj, da… aveți idee cât costă o sticlă de 0,5 de Sprite?

- Păi… cam 2-3 lei.

- 2 lei?! Pfuai (și se lovește cu putere peste frunte). 2-3 lei!? Păi eu am dat 80! 80! E normal să dau 80 de lei pe o sticlă de Sprite!? Pfuai de capul meu…

- Păi depinde unde.

- Aici doamnă, aproape de stație la butic. I-am dat domnișoarei o hârtie de 100 de lei, mi-a zâmbit și mi-a dat înapoi 20 de lei. Și la ieșire am zis să fiu băiat cu obraz și am dat restul unor boschetari. Pfuai de capul meu! Am dat 100 de lei pe un Sprite și aurolac.

- Îmi pare rău…

- … dă capul meu…

Între timp mai trec stații, polițistul pare resemnat că e prost și femeia își vede de contemplarea matinală a peisajului urban.

- Doamnă, da mă scuzați că insist. Am și eu o întrebare. Aveți băiat?

- Nu, am fetiță…

- Să vă trăiască. Da nepoțel aveți?

- Nu…

- Verișori? Frățiori? Ceva?

- Nu.

- Da măcar sunteți măritată?

- Da. De 20 de ani.

- Atunci mă scuzați că insist. Eu sunt mai nebun așa. Și nu am fost la medic, dar, pe soțul domneavoastră l-ați văzut dezbrăcat?

- Ăăăă… da…

- Și mă scuzați că întreb da… deci îmi e și rușine, dar eu nu știu… cum trebuie să arate pielea la… ăăă… puță? Adică când se bel…

Minunea nu e că polițistul era atât de beat încât să întrebe așa ceva. Ci faptul că femeia a dispărut din peisaj cât ai spune „ce!?”.

Nu mai bine angajăm polițiști evrei, ca să rezolvăm problema organului?

Popularity: 10%

Tag Archives: bani