Totul a început acum aproximativ o săptămână, într-o dimineață de un viscol nemernic, când mânat de un entuziasm tipic de a ajunge mai repede la muncă, am alunecat pe scările de la intrarea în firmă. Condițiile se prezentau în felul următor: trepte înalte de marmură, fără nimic pe ele care să împiedice alunecarea, ude de la zăpada proaspăt căzută, nici o balustradă. Șase la număr, fatidică cifră. Eu, posesorul unor bocanci impresionanți, și să nu uităm, burgundy, am pășit cu încredere, cu stângul. Vă rog, luați aminte la simbolistică: șase trepte, piciorul stâng, viscol, loc de muncă. Am căzut. Piciorul stâng s-a extorsionat spre dreapta, urmând o prăbușire frontal-stânga, cu genunchiul pe următoarea treaptă.

Au urmat apoi momente de agonie, blesteme, luminița de la capătul tunelului, pasaje din Biblie, reveniri la origini și alte ezoterico-incursiuni. M-am adunat și am purces șontic spre lucru.

Cu timpul durerea a dat dovadă de încăpățânare, Diclofenacul fiind frecție la picior, genunchiera o simplă formalitate și mersul la medicul de familie o revedere amicală. Între timp, la același sediu, în ciuda faptului că unii dintre ei bravează și acum la citirea acestui text, alți nefericiți patinau pe scări. Patinau, se loveau, comentau. Nici o schimbare.

Ieri am aflat de la un renumit medic ortoped că am o leziune a ligamentului. Miroase rău a bisturiu. Mai bag antiinflamatorii și poate scap, dar surpriză: la aproape o săptămână de când scările au devenit imposibil de escaladat, au fost puse preșulețe verzi.  Această schimbare mă întristează din două motive: îmi plăcea să urc scările precum un ninja, lipit de perete; de asemenea, mă duce cu gândul la faptul că a picat un fund important pe scări, lucru ce a dus la această schimbare. În curând poate apare și o balustradă. Și dacă tot e vremea schimbărilor, și genunchiul nu se lasă vindecat de pastile, montăm și un lift pentru scaunul cu rotile.

Așa că, un sfat pentru situații de criză asemănătoare: dacă vreți o schimbare, trebuie să se rupă un fund/gât important. Altfel, slabe șanse.

Se făcea că era anul 30. Și Iisus avea, cum e firesc, 30 de ani. O vârstă frumoasă, până la care acesta a adunat experiență de viață, a învățat și s-a plimbat. Presupunem. Nu știm prea multe despre toate acestea, deoarece Biblia nu acordă atenție unui număr semnificativ de ani din viața lui Iisus, dar noi suntem siguri că având puterea de a face apa în vin nu a trăit în plictiseală și singurătate. 

Deci cum spuneam, Iisus împlinise 30 de ani, vârstă la care a decis să își aleagă religia și să se boteze. Iisus avea o mamă cool, pe Fecioara Maria, care credea că nu trebuie să îți scufunzi copilul în apă când habar nu are ce e religia, ci trebuie să îl lași să își aleagă singur drumul spiritual. Când a crescut i-a zis: „Te-am lăsat să vezi ce religie îți place, dar mamă, nu te băga cu rastafarienii, că aia fumează mult. Și nu-i frumos să stai toată ziua cu jointu`-n gură”. Așa că Iisus a hotărât să se boteze pe 6 ianuarie, pe un ger de înghețase și apa Iordanului.

Dis de dimineață Iisus a ajuns pe malul Iordanului, unde Ioan, cunoscut prin cartier ca Botezătorul, scufunda niște copilași într-o cristelniță pentru spălarea păcatului strămoșesc. Îi băga cu capul în apă regulamentar, ca să nu facă șoc apneic de la primul contact cu creștinismul. Văzându-l pe Iisus la coadă, Ioan și-a amintit că are o datorie la Maria și a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”. A zâmbit lung spre Iisus și i-a făcut semn să sară peste persoanele de la coadă și să intre în față. Iisus a sărit, și a aterizat în picioare după un triplu șurub și o țucahara pe spate. 10!

„Cum vrei să te botez fiule? Am cristelnița cam mică pentru tine. Și de ce nu ai venit să te botezi când erai copil? Păi tu nu știi ce au spus babele din sat pentru că nu te-ai botezat? Au zis că ești din familie de rockeri!”, îi zise pe un ton dur Ioan Botezătorul. „Măcar dacă era apa caldă în cristelniță, ori Evian, da așa… Hai să mă botezi în râu. Cică băile în ape înghețate fac bine la inimă”. Și atunci, Ioan Botezătorul și Iisus intrară în apele reci ale Iordanului de li se micșoră pulsul ca la chinezi. Îl scufundă de trei ori sub apă, dar la ultima scufundare lui Iisus îi intră puțină apă în ochi. Când să deschidă ochii, totul era în ceață, și i se părea că sunt numai porumbei albi pe cer. „Nu mai bâzâii, că îți trece până te însori!”, îi spuse amuzat Ioan Botezătorul. „Acum hai pe mal să ne jucăm Prinde Crucea. Și dacă vrei, stai și tu la coadă pentru puțină apă sfântă de sărbători, ori să atingi crucea de gheață. Am pregătit câteva momente de dezmăț, așa ca pentru după de Revelion”, îi zise Ioan în timp ce îl invita la petrecerea ad-hoc.

Și distracția a continuam până seara. Ioan a rugat un alt preot să arunce în apă, dintr-o barcă, o cruce de lemn, și toți au înotat până la ea în apele reci, dar Iisus știa stilul fluture și a ajuns primul. Apoi au stat la coadă pentru apă sfințită în butoaie, și au privit cu orele la crucea de gheață. Spre seară unii au plecat cu Ursul, dar Iisus avea treabă dimineață, așa că a plecat cu ultimul autobuz.

Asta este adevărata poveste a botezului lui Iisus.