Tag Archives: biserica

Iisus, miei, bere, carne, iepuri, ouă, lumină…

Încă un Paşte. Din nou acest eveniment ce adună mai multă pioşenie şi penibil, la un loc, decât orice altă sărbătoare. Mulţi creştini nu au înţeles nici acum, ori poate nu ştiu eu, care este scopul sărbătorii: o “petrecere” decentă că a re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-….-reînviat Iisus. Sunt aceleaşi cozi la magazine, indiferent de “criză”, şi aceeaşi grandomanie deja tipic creştină. Oamenii sunt la fel de proşti, falşi şi pioşi ca în restul anului, doar că acum devin penibili în faţa propriei credinţe.

Săptămâna asta, importantă, de mare post şi iertare, a început cu stângul pentru tagma creştină şi iertătoare, fiind scandalizaţi de “bebeluşii homosexuali” ce au împânzit România. Au înfierat campania de “promovare” a homosexualităţii, de parcă a ţi-o trage în fund e un trend, şi trebuie promovat precum H&M sau Zara. Bebeluşul ăla nu face reclamă pentru “cât de cool e să o arzi gay”, ci pentru “sunt gay pe planeta de n-jpe mii de ani, unii şi-au adus aportul istoriei mai mult decât ai crede, şi nu o să dispară pentru că îi arzi tu pe rug ca în Evul Mediu”. Deci, arde-o tolerant, că oricum nu ai nimic de câştigat fiind un războinic fidel al luptei între… până la urmă cine? Şi vă rog eu, măcar cei ce citiţi acest blog, nu vă mai întrebaţi “ce o să îi spun copilului meu când o să vadă doi bărbaţi că se ţin de mână pe stradă?”. Mai bine încercaţi să îi spuneţi de ce o bate Ghiţă pe Maria că e ciorba rece. Ori de ce Maria îl înşală pe Ghiţă. Ori de ce… Înţelegeţi?

Tot în săptâmâna asta au avut loc şi mai multe evenimente de maxim interes, precum pomenile, împărţelile şi postul. Toţi creştinii trebuie să ţină post, pentru că şi Patriarhul, în turnul lui de fildeş, a dat de pe masă caviarul şi acum mănâncă ciorbă de ştevie şi piure de spanac. Şi da, aşa îşi arată toată lumea nivelul de bunătate. Prin post. Nu prin a ajuta oamenii, semenii, săracii, nevoiaşii. Prin post. Când tu eşti în post, cu mielul tăiat în congelator, un muritor de foame este “excitat” de pioşenia ta.

Vorbeam mai sus de “panoul gay” şi mi-am amintit cât de penibili au fost şi mulţi reprezentanţi ai presei în perioada asta, începând cu redactorii pătrunşi de “lumină” ce au scris că “bebeluşul gay promovează homosexualitatea”. Am demontat deja prostia asta. Apoi, ziarele s-au bătut să comercializeze Biblii şi cărţi cu Iisus pentru că… Gazeta Sporturilor are legătură cu Iisus. O carte de Confucius nu puneau, ori Codul Bunelor Maniere. Nu. De ce să înveţi despre etică şi morală, aşa cum sunt ele normale. Nu. Trebuie să înveţi etica şi morala creştină, altfel, “liberul arbitru” te taxează = mori = iad = chin veşnic.

Într-un final, oamenii se bat pe carne, şi mieii stau morţi, cu fundă roşie la gât, în aşteptarea unei alte sărbători de “băgat la burdihan” şi în care, ştiu, toţi o să spuneţi “TREBUIE SĂ FIM MAI BUNI!”. Dacă o să îmi spui rahatul ăsta am să te ignor, pentru că dacă tu eşti bun doar de Paşte şi Crăciun, înseamnă că îmi recunoşti faptul că în restul anului eşti o scârbă de om. Corect?

Am să petrec şi eu paştele cu familia, pentru că m-am născut într-o familie creştină, şi o TOLEREZ pentru că nu mă afectează credinţa lor. Şi da, am să merg şi la biserică să iau lumină, pentru că e o “tradiţie” de-a mea, să merg cu părinţii la lumină. Ei se bucură că “îi ajută ‘mniezo”, eu mă bucur că stau cu ei. Şi da, am să şi mănânc bucate tradiţionale de paşte, dar asta pentru că îmi place carnea de miel şi plăcinta cu brânză dulce, numită Pască. Îmi place atât de mult Pasca încât mulţumită mentalităţii tolerante a mamei mele, primesc Pască şi de Crăciun şi ziua mea.

Am să mă întorc de la biserică împreună cu familia, în corul pieselor dance ce vor rupe boxele prin balcoane şi maşini, voi saluta respectuos vecinii cu “Bună seara” şi ei vor spune că “Hristos a înviat”, de parcă nu s-a demonstrat ştiinţific faptul că reînvierea e normală. Voi observa aceleaşi babe cum fac aceleaşi ritualuri păgâne atribuite creştinismului, cu fier şi iarbă la uşă, iar în final, după ora 12 noaptea, o să mă holbez la decolteul Biancăi Drăguşanu, în timp ce aduce lumină împreună cu Bendeac şi umorul lui. Pentru că un copil nu trebuie să fie tolerant. El trebuie să fie obsedat de “ţăţe, buci şi glume cu tentă”. Altfel, conform logicii româno-creştine, nu e demn de ţara noastră.

Şi dimineaţă am să lecturez cu acelaşi interes, editorialul lui Bichir, acest N-am Cuvinte al românismului, tradiţiei şi iubirii. Omul care a reuşit într-un editorial să transforme un banal meci de fotbal între CFR Cluj şi U Cluj, într–o luptă între “românii creştini şi bozgorii răi şi ai dracu’”. Dar are voie, pentru că “eşti mai bun” doar de Paşte. În rest…

Vă urez haleală fericite, să nu vă cadă lumina, şi să vă scoată iepuraşu’ de paşte cât mai multe ouă pe…

Popularity: 5%

Caut femeie. Creştină!

Nu mai merge aşa. Nu mai pot să trăiesc în păcat şi dezlânare. Trebuie să mă căsătoresc, acum cât sunt în floarea vârstei, şi neapărat cu o femeie creştină, cu frică de ‘mniezo şi calităţi demne de biserica ortodoxă.

Dar la cine să apelez? Unde să mă duc? Cu cine să vorbesc? Necuratul colcăie pe facebook, iar hi5-ul a murit în Focurile Trendului. La biserică au început să apară tot felul de domnişorici ispititoare, dar cu sufletul murdar şi pe tocuri de 15 cm. Aliluia Aliluia!

Slavă Cerului şi Pământului deţinut de BOR că am descoperit site-ul de matrimoniale creştine. Www.cetatea-creştină.org, Lumina din întunericul internautic. Aici pot afla lucruri minunate despre taina căsătoriei între creştini. De exemplu, cum o spunea Preotul Iustin Pârvu:

- Casatoriile, nu mai vorbim, se fac de-a valma, fetele pentru un ghiul, un inel, leaga prietenie cu negri, finlandezi, arabi si se casatoresc cu ei. Am primit deunazi un grup de tineri la chilie si m-au surprins cei doi negri care ii insoteau. Insa ei erau asa de deprinsi, obisnuiti unii cu altii, incat m-am mirat foarte tare, fiindca cei doi aveau prietene romance, probabil se vor casatori. Ei bine, dragii mei, aceste legaturi biologice care se nasc in cadrul natiunii noastre nu ne mai dau voie sa vorbim de prestigiu.

Aşa este. Unde a dispărut prestigiul spermei româneşti? Şi cum să permitem femeilor din România Ortodoxă să se îndrăgostească de bărbatul din Finlanda Prosperă? Ruşine! Dumnezeu nu iartă.

- “Nu mai putin daunatoare pentru viata de familie sunt si casatoriile mixte, adica cele care se incheie intre crestinii ortodocsi cu parteneri apartinand altor confesiuni, catolica, protestanta sau cultelor neprotestante sau chiar necrestini: mahomedani, evrei, budisti, hinduisti, brahmani si altii.”, spune Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula. AMIN!

În final, Părintele Cleopa mă ghidează cu lumină şi logică creştină spre deznodământul căsătoriei mixte:

- Acum va intreb pe voi, se mai fac astazi nunti de acestea ?
- Nu, parinte !
- Stiu si eu ca nu ! De aceea va scoateti ochii, de aceea va imbolnaviti, de aceea divortati, de aceea face unul la dreapta si altul la stanga; de aceea unul se duce la alte femei, si femeia la alti barbati si batai si stres si betii si urgii si moarte !”.

Aşa este! Câtă dreptate şi credinţă! Simt!

Aşa că m-am înscris. Vă aştept şi pe voi.

Oare ce tânără creştină vrea să iasă la un date cu mine la Mitropolie?

Popularity: 8%

BOR îşi extinde serviciile de făcut la portofel

Salut. Eşti ocupat? Eşti atât de ocupat încât nu poţi nici măcar să treci în fiecare duminică pe la biserică să laşi un pomelnic? Nu îţi mai aduci aminte cum arată cutia milei, ori ce maşină are Popa? Nu-i nimic.
BOR vine în ajutorul tău. PreaFericitul a gândit pentru tine, în timp ce naviga pe internet, între două filme cu popi în chilie şi un Iisus într-o ceaşcă de cafea. De acum încolo poţi lăsa acatiste şi pomelnice online. Lucrăm şi pentru secţiunea de blesteme.

Vă invităm pe toţi să plătiţi pentru pomelnicele online, acum cu Vise, MasterCârd şi altele.

Tu ne spui şi ne plăteşti, noi ne facem CĂ Contezi!

P.S. – mulţumesc Alexandrei care a vrut să lase un pomelnic din Anglia, şi nemulţumită de planul tarifar a hotărât să reclame site-ul la mine.

Popularity: 3%

私はあなたを与える like!

În urma tragicelor evenimente din Japonia am primit această emoţionantă scrisoare de la un tânăr de 16 ani din “Ţara Samurailor”. Românii trebuie să se liniştească. Poporul japonez este alături de compatrioţii mei afectaţi de valul Facebook.

Dragi români,

Numele meu este Yakamura, am 16 ani şi locuiesc în Japonia, mai exact într-una din zonele afectate de tsunami, cutremur şi explozia de la centrala nucleară. Vreau să vă spun cu sinceritate, că primul lucru la care m-am gândit atunci când mi-am văzut casa spulberată de val a fost <<Oare câţi români vor da like pe Facebook după acest eveniment?>>. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că la nici câteva ore de la tragicul incident s-au strâns aproape 1 milion de Like-uri, iar acum target-ul bate spre 5 milioane. Vă mulţumesc din suflet. Toată această solidaritate internautică mă umple de căldură sufletească, şi mama, care este aici lângă mine şi adună de prin moloz nişte obiecte, vă salută cu respect. Spiritul civic de care daţi dovadă este exemplar.

De asemenea, vreau să mulţumesc tuturor celor care se roagă pentru Japonia, mai ales acum după toate cele întâmplate. Dacă ştiam că rugăciunile sunt aşa folositoare vă imploram să o faceţi de 3 ori pe zi, astfel nu se mai întâmpla nimic, dar e bine că lumea se roagă pentru <<mai bine>> după ce aproape jumătate din ţară este distrusă. Nu în ultimul rând îi mulţumesc reprezentantului Bisericii Ortodoxe Române care a sugerat că toată această catastrofă o merităm pentru că suntem păcătoşi, ne uităm la hentai, manga, langa şi mai facem un bukake la ocazii. Adevărat grăieşte!

La final, fără a supăra pe nimeni, mai ales pe fanii înrăiţi ai emisiunii “Cronica Cărcotaşilor”, vreau să vă spun că apreciez gluma unuia dintre cârcotaşi: <<japonezele nu sunt alea cu rahat?>>. Gluma a fost făcută cu 2-3 zile înainte de tsunami, dar şi aşa, este o glumă foarte reuşită la adresa poporului meu. Tot ce mă supără este faptul că Bebeluşa Oana nu ştie să prezinte o emisiune şi se poartă ca o adolescentă în faţa camerelor, iar vocea de pe bâlbe este cam… 吸う.

Vă mulţumesc pentru toată această solidaritate, şi nu uitaţi că japonezii pot reface un drum distrus de cutremur în 4 zile. Voi ce puteţi face în 4 zile?”


Popularity: 10%

Pentru tine Olga.

Doi ani de liceu mi-am enervat colega de bancă cu ideile mele ateiste, muzica pe care o ascultam şi remarcile ironice la adresa BOR. Şi acum îmi amintesc când mă întreba “mă, dar pentru tine numai religia e vinovată?”.

Aşa că, pentru Olga, probabil sătulă de piese cu mesaj anti-religios, o piesă Ska cu iubire de Hesus. Vă rog să remarcaţi ce prieteni mijto are Hesus, ce mişcări are în el chitaristul şi… SKA SKA SKAleluia!

Popularity: 11%

Tu cu cine faci moaşting?

De acum, cu BOR (Biserica Ortodoxă Română, sucursala Iaşi) poţi achita facturi atât pe Pământ, cât şi la 3 metri sub. Mbine, rai.

Sus pi dial la Mitropolie,

Si faşi cămătărie.

De ieşti creştinopat,

Ai luat caşu ş-ai plecat.

***

Nu-i cu DAE sau masoni,

Bancheri, masoni şi alţi nasoi

Îi cu iubirii şi ferişirii

Se dă anunţ în creştinimii.

***

Bichir îi la casierie

Dă cu banii, îi pe felie

Şi Dan Puric nu stă dejeaba

Faşe marketing-n Piaţa Centrala

***

La trei credite înfăptuitie

Primeşti moaşte gratuite

Iar de-ntârzii prea mult la plată

O s-ajungi în Iad de-ndată!

***

Dar vino şi tu creştine

Ia banu’ cu miluire

Asta-i cămătărie

Fără şanse de puşcărie.

***

Nu mai râdeţi măi flăcăi,

Şi Iisus dădea cu lei

Ş-avea dobânda foarte mare,

2.000 şi tot mai are.

***

Hai lume la Mitropolie

Să iei ban spre ferişire

De faci creditul baban

Îi Rai vei fi un baştan!

Popularity: 11%

Mică introducere în minieconomie.

Claudiu Bleonţ a auzit că Emil Boc urmează să fie demis din funcţia de ministru, şi vrea să îi ocupe locul. Cum am am ajuns la această concluzie? Domnul Bleonţ a decis să facă o scurtă prezentare tehnocrată şi teatrală a situaţiei economice din România. Atât de captivat a fost de prezentare încât a rămas în statistica goală.

Claudiu Bleonţ a început prin a spune câteva cuvinte despre piesa de teatru în care vrea să joace, “În căutarea lui Prim-Ministru al Njpelea”, iar la final a arătat scala evoluţiei economice din România, precizând că “e mică, dar îţi faci treaba cu ea”.

De asemenea, viitorului prim ministru Claudiu Bleonţ a făcut o aluzie la adresa bisericii din România, spunând că: “Sunt creştin, da eeeee!“. Analiştii consideră “eee”-ul ca fiind o metaforă a faptului că Guvernul bagă bani în BOR de zici că BOR bagă ceva în noi.

Închei această ştire de ultimă oră cu precizarea că e mică, dar e a noastră!

Popularity: 4%

Ce se întâmplă pe aicişea?

Am adunat zilele acestea numai ştiri una şi unu pentru voi. Deci se face că e cam aşa:

- Evenimentul Zilei a publicat un material despre PreaLegionarele funduri bisericeşti, cum fac ei karaoke pe piese închinate “Căp’tanului” şi cum se salută (un fel de hi5, dar mai nazi). Are rost să mai vorbim de morala creştină?

- De acum încolo poţi să suni la 1363 şi să “Spui ce te doare”. Am spus “ce te doare”, nu “unde te doare”!

- PSD cere sancţionarea TVR-ului pentru că şi-a permis să facă o emisiune, în ziua în care a murit Păunescu, despre cât de “poet mediocru” era Ăl Mare. Foarte rar se întâmplă să merite TVR-ul banii pe taxa radio/tv, şi atunci nu e de acord câte un partid care pupă morţii-n… Big Bang fereşte!

- Daniela Gyorfi a născut. O altă fătare banală cu iz de “naştere fenomenală”.

- OTV întreabă: “Credeţi că Bogdan Mitu a fost pus de poliţie în apă?”. Da. Poliţiştii nu mai aveau cretă, pentru a trasa conturul în jurul cadavrului, aşa că l-au aruncat în apă şi au zis “să îi văd eu pe scafandrii cum desenează pe fundul apei?!”.

- În metrou a apărut o reclamă la Cosmote: “Ţii în mână cea mai tare cartelă” (citez din memorie). Pe criza asta nu era mai simplu doar “o ţii în mână”?

- Puştiul de 15 ani de la Românii au talent a fost descoperit de organizatori anul trecut când s-a filmat emisiunea. Cum se face că de Revelion, PROu’ a ales să promoveze Vârciurile?

- Un primar PDL doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă. Şi? Sunt români care au poza Elenei Udrea la WC, pe pereţii vestiarului de la muncă, în Dacia 1300, în portofel etc…

Ce zile pline cu numa’ de bine!

Popularity: 3%

Hedăr în plata Domnului.

Şi cu această ocazie am să ofer premiul “Comentariul de Aur”, distinsei persoane care la ştirea de pe realitatea.net, cu “sfânta cruce într-un picioc“, a spus următoarele:

Asta nu-i nimic. Eu am găsit o reproducere foarte detaliată a Bisericii Trei Ierarhi într-o rădăcină de țelină.”

Felicitări!

Popularity: 3%

Cu MiGu`n curte şi sufletu`-n Rai!

ÎPS Bartolomeu se simte din ce în ce mai rău. Atât de rău încât numai George Carlin ar putea să o spună bine: “Omul are peste 90 de ani! Toţi ne ducem mai devreme, ori mult mai târziu. A trăit bine în ambele regimuri aşa că…”.

Ca să arate că mai face ceva prin ţară, BOR a hotărât să ridice un monument comemorativ pentru Aurel Vlaicu. Aşa că, pe banii tuturor românilor, Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului a hotărât să cumpere: două bucăţi MiG 21, fără armament şi şanse să mai cadă din cer. Valoarea achiziţiei: 2308739,40 lei, bani achitaţi de beneficiar (BOR). După cum bine ştiţi, BOR nu are bani că… nu are. De unde bani când ai atâtea donaţii pe cap? Aşa că dacă vă simţiţi săraci, şi vă vine să protestaţi în frig şi ploaie, undeva în Moldova aveţi două avioane pe numele voastre. Zbor plăcut!

P.S. – propun alte două monumente comemorative: pentru Giordano Bruno, Galileo Galilei, şi ultimele 4 sisteme politice slujite de… e hai că ştii şi tu ce vreau sa zic.

Popularity: 2%