Tag Archives: bor

Gură contra 40 de lei

liderul de opinie

Spre deosebire de Ungaria, în România presa scrisă e liberă. Atât de liberă încât poți să te duci să lucrezi pentru publicația România Mare (ziarul lui Vadim Tudor) și să lași sindromul Tourette să zburde liber în cadrul articolelor.  Dar România Mare, credeam până ieri, e singura publicație care nu se poate abține de la ocări cât casa. Hai, că mai dau și Cațavencii/Kamikazii o înjurătura, bine, dar ăla e umor. Trebuie să știi când să spui una bună de carne. În rest, nu îmi amintesc să mai existe un ziar axat exclusiv pe așa ceva…

Îmi place să citesc presa locală din România. E plină de subiecte bune de glume, și dacă grupurile umoristice de la noi ar pune mâna măcar pe un ziar, chiar și național, poate ar mai diversifica glumele alea săptămânal de răsuflate. Dar avantajul meu că nu citesc ei, pentru că altfel descoperea toată lumea bunătate și talent de articol din fițuica constănțeană Liderul de Opinie. Articol integral îl găsiți AICI, și merită reclamă pentru că e scris în tonul profesionalist care face diferența dintre (ca exemplu) un radio pe FM și unul pirat pe tranzistor.

Doamna Carmen Ștefănescu, pentru că e o doamnă ce textul ei, a realizat un amplu material despre un călugăr, un alt călugar, al nu știu câtelea bisericos, ce se dă la carne fragedă și comite păcatul pedofiliei. Pentru fețele bisericești nu mai e nimic nou. Poate nu știm noi cei din afara clerului, dar pe lângă șpagă și milogeli, e posibil să fie și pedofilia o probă de acceptare în cadrul BOR. Dar să fie la ei…

Cum spuneam, doamna Carmen Ștefănescu a dat un titlu foarte explicit articolului: „Muie contra 40 de lei”. De ce să te cenzurezi până la urmă? Oricum și în Constanța cel mai citit ziar e tot Liberlickcan. Concurența e dură și trebuie să dai ce e mai bun din tine. Curios e faptul că în cadrul materialului, muia devine sex oral și relație sexuală orală, sintagme pe care din motive numai de Carmen Ștefănescu știute, nu a putut să le includă în titlu. Ciudat că se abține și de la restul cuvintelor scârbovnice. Eu sunt dezamăgit și mă așteptam, sincer, la un periplu colorat, mai ceva ca în piesele celor de la Paraziții.

În rest e bine că sunt credincioși, și motto-ul publicației este „Nu ne este frică decât de Dumnezeu!”, că CNA pentru presă scrisă nu avem. Norocul lor, norocul nostru…

Popularity: 5%

Capul Sfântului Andrei, invitat la Steaua – Maccabi Haifa

Pentru că nu şi-a permis să aducă Zidul Plângerii la Bucureşti, Gigi Becali a apelat la pila lui Divină şi a înaintat o invitaţie de onoare către Capul lu’ Sfântu’ Andrei pentru meciul de fotbal din această seară.

Capul Sfântului vine la meci împreună cu un sobor de preoţi, călugări şi fripturişti, şi va sta la dreapta lui Gigi în tribuna oficială.  Înainte de meci Gigi a declarat următoarele: “După ce l-am pupat acum câteva zile la Patriarhie, eu şi Capul lui Sfântu’ Andrei am rămas în relaţii foarte bune. Plus că relaţia mea cu ‘mniezo a făcut să ne împrietenim foarte repede. M-am gândit că nu putem să îi batem pe israelieni decât cu mult ajutor divin, şi cum Zidul Plângerii e al lor, Andrei e al nostru. Bag mâna în focul Ghenei că le dăm 5 în seara asta. Dacă nu, le dau la toţi un cap în gură!”.

De asemenea, reprezentanţii BOR au menţionat, simplu şi sec aşa cum o fac mereu, că: “invitaţia lui domnul George Becali o să fie onorată pentru că trăim vremuri tulburi şi Biserica Ortodoxă vrea să se pună bine cu orice candidat la Cotroceni. Plus că, după ce am ajutat toţi săracii şi nemâncaţii din România, vrem să ajutăm şi sportul. ‘mniezo s-ajute!”.

Suporterii care vor să-l pupe pe Sfântu’ Andrei sunt rugaţi să respecte ordinea de pe bilete şi să se lepede de petardele şi fumigienele din orificii.

Aşa să ne ajute numa’ de bine!

Popularity: 7%

Woodstock ’69 vs. BORstock ’11

A mai trecut un an, un festival, o pupătoare. Şi-au dat coade pline de iubire, au tăvălit portofele pe raclă şi au blestemat în stânga şi dreapta proasta organizare. A mai trecut un festival BORstock, şi mai mult ca niciodată, a semănat şi nu prea cu vestitul Woodstock. Să analizăm situaţia.

În ’69 s-au adunat sute de mii de oameni care credeau în ceva: pace, iubire, LSD, marijuana. În 2011 s-au aliniat sute de oameni care cred în: mântuire, haine sfinţite de raclă, câştig la loto, spor în casă şi sănătate. Evenimentul de atunci a blocat un întreg stat şi au migrat mai mulţi americani spre un câmp din estul SUA mai abitir ca românii spre Spania acum 4-5 ani. Moaşteningul de anul acesta a dus la un blocaj de neam prost al drumului dinspre Rahova spre Unirii, o coadă pe un trotuar, şi un şir de WC-uri ecologice pe celălalt.

Generaţia Woodstock a trecut printr-o spiritualizare indusă de muzică şi droguri, visători şi delăsători (acum serios, când dracu’ a încetat un război în urma unui festival rock?). Cum “religia este opiumul popoarelor“, putem spune că şi pelerinii erau drogaţi, visători şi de asemenea delăsători (când a avut loc o schimbare benefică în România în urma unui pelerinaj în masă?).

Muzică a fost din belşug în ambele cazuri. În ’69 se auzea cam prost şi se mai electrocutau cântăreţii din cauza instalaţiilor, dar acordurile lor tot sunau mai bine ca lălăiturile actuale din staţii moderne de amplificare. Şi în ambele cazuri au fost obiecte handmade: hippyoţii împărţeau brăţări “ale iubirii”, creştini vând cruciuliţe ale kitsch-ului. Cu leduri. Pe atunci pruncii erau chinuiţi cu zgomotul puternic şi atmosfera pestilenţială. Azi cei mici sunt chinuiţi vizual şi psihic de babe “posedate” şi să nu mai vorbim de epuizarea fizică impusă de un părinte imoral.

Într-un final, s-au terminat toate. Toţi au plecat acasă şi au lăsat în urmă un câmp murdar şi nămolos. Florile din parcul Unirii au fost distruse, gunoaiele lăsate pe lângă copaci.

Războaie mai sunt, dar Woodstock nu mai e. Ţara o duce încă prost, dar BORstock mai e. Istoria nu e dreaptă.

Popularity: 12%

Moaşte Tour 2011 “Kiss me!”

Anul 2011 aduce un periplu de concerte de moaşting pentru români.

După grandiosul concert susţinut la Iaşi de Parascheva, în Bucureşti a sosit capul S’ântului Andrei şi zilele astea se stă la coadă la Mitropolie pentru Dimitrie cel Nou.

Ieri, în locul unde se va ridica Scena Mântuirii Neamului, numeroşi fani ai lui Daniel & Co. s-au prezentat pentru a-l vedea pe S’ântul Andrei. Reprezentanţii casei de discuri, cruciuliţe şi moaşte BOR au sosit la locul faptei în mai multe limuzine sfinte şi au dat autografe şi apă sfinţită în ochi.

Spre seară, în Piaţa Constituţiei, a început un extraordinar concert de moaşting. Aproximativ 60.000 de oameni au venit la concert, numărul fiind vizibil mai mic faţă de concertele de moaşting din anii trecuţi. Evenimentele vor continua şi în zilele următoare, reprezentanţii BOR menţionând că vor scoate moaşte la pupat în funcţie de cerere, dar “e păcat de ‘mniezo să nu stai 36-48 de ore în frig să pupi ceva bun”, a mai declarat un popă.

Popularity: 4%

Şocant: Un bebeluş promovează intoleranţa pe un panou publicitar

Reclamă scandaloasă pe panourile din capul unor români. Un panou publicitar uriaş, înfăţişând un nou-născut cu o brăţară la mână pe care scrie “Intolerant” şi câteva înscrisuri despre atitudinea socială a apărut în plin creier, iscând o revoltă socială în rândul oamenilor care nu sunt interesaţi de viaţa altora.

Scandalizaţi de acest panou, un grup de evrei, ţigani, chinezi, africani, homosexuali, femei ş.a.m.d. au atacat panoul cu vopsea. Aceştia au dorit să atragă atenţia asupra faptului că România este o ţară laică, liberă, frumoasă şi nu trebuie să apară motive de ură şi discriminare atâta timp cât toţi suntem egali (în bine şi rău). Aceştia au declarat că sunt scârbiţi de iniţiativa botezată “bebeluşului intolerant”.

Reprezentanţii panoului nu au putut fi contactaţi.

Popularity: 7%

BOR îşi extinde serviciile de făcut la portofel

Salut. Eşti ocupat? Eşti atât de ocupat încât nu poţi nici măcar să treci în fiecare duminică pe la biserică să laşi un pomelnic? Nu îţi mai aduci aminte cum arată cutia milei, ori ce maşină are Popa? Nu-i nimic.
BOR vine în ajutorul tău. PreaFericitul a gândit pentru tine, în timp ce naviga pe internet, între două filme cu popi în chilie şi un Iisus într-o ceaşcă de cafea. De acum încolo poţi lăsa acatiste şi pomelnice online. Lucrăm şi pentru secţiunea de blesteme.

Vă invităm pe toţi să plătiţi pentru pomelnicele online, acum cu Vise, MasterCârd şi altele.

Tu ne spui şi ne plăteşti, noi ne facem CĂ Contezi!

P.S. – mulţumesc Alexandrei care a vrut să lase un pomelnic din Anglia, şi nemulţumită de planul tarifar a hotărât să reclame site-ul la mine.

Popularity: 5%

私はあなたを与える like!

În urma tragicelor evenimente din Japonia am primit această emoţionantă scrisoare de la un tânăr de 16 ani din “Ţara Samurailor”. Românii trebuie să se liniştească. Poporul japonez este alături de compatrioţii mei afectaţi de valul Facebook.

Dragi români,

Numele meu este Yakamura, am 16 ani şi locuiesc în Japonia, mai exact într-una din zonele afectate de tsunami, cutremur şi explozia de la centrala nucleară. Vreau să vă spun cu sinceritate, că primul lucru la care m-am gândit atunci când mi-am văzut casa spulberată de val a fost <<Oare câţi români vor da like pe Facebook după acest eveniment?>>. Nu mică mi-a fost mirarea când am aflat că la nici câteva ore de la tragicul incident s-au strâns aproape 1 milion de Like-uri, iar acum target-ul bate spre 5 milioane. Vă mulţumesc din suflet. Toată această solidaritate internautică mă umple de căldură sufletească, şi mama, care este aici lângă mine şi adună de prin moloz nişte obiecte, vă salută cu respect. Spiritul civic de care daţi dovadă este exemplar.

De asemenea, vreau să mulţumesc tuturor celor care se roagă pentru Japonia, mai ales acum după toate cele întâmplate. Dacă ştiam că rugăciunile sunt aşa folositoare vă imploram să o faceţi de 3 ori pe zi, astfel nu se mai întâmpla nimic, dar e bine că lumea se roagă pentru <<mai bine>> după ce aproape jumătate din ţară este distrusă. Nu în ultimul rând îi mulţumesc reprezentantului Bisericii Ortodoxe Române care a sugerat că toată această catastrofă o merităm pentru că suntem păcătoşi, ne uităm la hentai, manga, langa şi mai facem un bukake la ocazii. Adevărat grăieşte!

La final, fără a supăra pe nimeni, mai ales pe fanii înrăiţi ai emisiunii “Cronica Cărcotaşilor”, vreau să vă spun că apreciez gluma unuia dintre cârcotaşi: <<japonezele nu sunt alea cu rahat?>>. Gluma a fost făcută cu 2-3 zile înainte de tsunami, dar şi aşa, este o glumă foarte reuşită la adresa poporului meu. Tot ce mă supără este faptul că Bebeluşa Oana nu ştie să prezinte o emisiune şi se poartă ca o adolescentă în faţa camerelor, iar vocea de pe bâlbe este cam… 吸う.

Vă mulţumesc pentru toată această solidaritate, şi nu uitaţi că japonezii pot reface un drum distrus de cutremur în 4 zile. Voi ce puteţi face în 4 zile?”


Popularity: 10%

Pentru tine Olga.

Doi ani de liceu mi-am enervat colega de bancă cu ideile mele ateiste, muzica pe care o ascultam şi remarcile ironice la adresa BOR. Şi acum îmi amintesc când mă întreba “mă, dar pentru tine numai religia e vinovată?”.

Aşa că, pentru Olga, probabil sătulă de piese cu mesaj anti-religios, o piesă Ska cu iubire de Hesus. Vă rog să remarcaţi ce prieteni mijto are Hesus, ce mişcări are în el chitaristul şi… SKA SKA SKAleluia!

Popularity: 11%

Tu cu cine faci moaşting?

De acum, cu BOR (Biserica Ortodoxă Română, sucursala Iaşi) poţi achita facturi atât pe Pământ, cât şi la 3 metri sub. Mbine, rai.

Sus pi dial la Mitropolie,

Si faşi cămătărie.

De ieşti creştinopat,

Ai luat caşu ş-ai plecat.

***

Nu-i cu DAE sau masoni,

Bancheri, masoni şi alţi nasoi

Îi cu iubirii şi ferişirii

Se dă anunţ în creştinimii.

***

Bichir îi la casierie

Dă cu banii, îi pe felie

Şi Dan Puric nu stă dejeaba

Faşe marketing-n Piaţa Centrala

***

La trei credite înfăptuitie

Primeşti moaşte gratuite

Iar de-ntârzii prea mult la plată

O s-ajungi în Iad de-ndată!

***

Dar vino şi tu creştine

Ia banu’ cu miluire

Asta-i cămătărie

Fără şanse de puşcărie.

***

Nu mai râdeţi măi flăcăi,

Şi Iisus dădea cu lei

Ş-avea dobânda foarte mare,

2.000 şi tot mai are.

***

Hai lume la Mitropolie

Să iei ban spre ferişire

De faci creditul baban

Îi Rai vei fi un baştan!

Popularity: 11%

Mică introducere în minieconomie.

Claudiu Bleonţ a auzit că Emil Boc urmează să fie demis din funcţia de ministru, şi vrea să îi ocupe locul. Cum am am ajuns la această concluzie? Domnul Bleonţ a decis să facă o scurtă prezentare tehnocrată şi teatrală a situaţiei economice din România. Atât de captivat a fost de prezentare încât a rămas în statistica goală.

Claudiu Bleonţ a început prin a spune câteva cuvinte despre piesa de teatru în care vrea să joace, “În căutarea lui Prim-Ministru al Njpelea”, iar la final a arătat scala evoluţiei economice din România, precizând că “e mică, dar îţi faci treaba cu ea”.

De asemenea, viitorului prim ministru Claudiu Bleonţ a făcut o aluzie la adresa bisericii din România, spunând că: “Sunt creştin, da eeeee!“. Analiştii consideră “eee”-ul ca fiind o metaforă a faptului că Guvernul bagă bani în BOR de zici că BOR bagă ceva în noi.

Închei această ştire de ultimă oră cu precizarea că e mică, dar e a noastră!

Popularity: 6%