Tag Archives: caine

Pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”

giulia1.1

550 de lei x 4 rate = 2,200 de lei.

Apoi au considerat că trebuie să scumpească, așa că au facut-o 600. 600 x 4 = 2,400. 2,400 x 2 ani + 2,200 (din primul an) + 600 de lei licența + 100 de lei lucrarea = 7,700 de lei. Atât am plătit timp de trei ani ca să pot spune că sunt jurnalist, că am învățat o meserie și că sunt capabil să lucrez în (aproape) orice redacție. Unii au dat mai puțin, alții mai mult, dar sunt curios cât a dat cel care a gândit titlul următorului articol:

Drama jurnalistului există. E greu de definit pentru că niciodată nu știi de ce te lovești. Poți să pleci cu handicapul că nimeni nu îți încurajează pasiunea, că în facultatea ta nu se învață nimic și nu ai reușit să faci nici măcar o oră de practică, poți să te izbești de propriul anti-talent și stângăcie în exprimare, ori pur și simplu (și e cea mai mare dramă) redactorul-șef e un cretin.

 

 

Articolul din stânga, publicat în suplimentul TV al ziarului Click, nu este semnat, și ăsta e un colac de salvare pentru redactor. De cele mai multe ori, când citești o mizerie într-un ziar cauți numele redactorului și începi să îl împroști cu laude. Dar așa cum eu nu judec vrăjitoarele, ci proștii care se duc la ele, nici pe redactori nu îi consider cei mai proști din Casa Presei.

 

 

Puțini știu cum începe ziua unui jurnalist. Pe scurt e cam așa: ședința de redacție, la prima oră, prezentarea subiectelor/ideilor, repartizarea acestora, munca propriu-zisă, prezentarea materialului. Logic și normal, redactorul-șef e responsabil și prezent la aproape 99% din evenimentele enumerate. Și dacă e prea ocupat, tot trebuie să arunce un ochi pe materialul final, că d-aia are salariu mare, funcția de șef și loc de parcare mai aproape de redacție.

 

 

Știrea din stânga, porcărie pe care sigur o citesc mulți ca niște zombii cretinizați, e rezultatul unei munci de echipă proastă. Ori proastă echipă.

 

Am încercat să prezint o probabilitate, și concluzia e cam așa: Zice lumea  că poporul e plin de proști și condus de un lider deștept (am zis deștept, nu bun). Dacă o redacție e plină de jurnaliști deștepți, licențiați, dar e condusă de un prost cu funcție?

 

Am ajuns să gândesc atât de profund doar pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”.

Popularity: 11%

Orbii nu au voie la McDonald’s!

mcdonalds 1.1

O nevăzătoare din Statele Unite a fost dată afară dintr-un restaurant McDonald’s. Angajaţii restaurantului au motivat gestul prin faptul că orbii au simţul gustului mult mai dezvoltat şi au tupeul să ceară mâncare sănătoasă.

“Deci, doamna a intrat însoţită de un câine, ceea ce pe noi nu ne deranjează că ne plac câinii. Sunt buni. Şi doamna a cerut cel mai sănătos produs al nostru. Am servit-o prima dată cu apă de la robinet, dar a spus că vrea să şi mănânce. Atunci i-am pus pe tavă un Big Mac, o porţie mare de cartofi şi un suc natural. A început să strâmbe din nas. După ce a gustat mi-a reproşat că nici dacă îşi comanda o şaorma la Cernobâl nu avea parte de atâtea E-uri”, a declarat angajatul care a servit-o pe femeie.

Regulamentul McDonald’s precizează foarte clar care sunt persoanele ce nu au voie în restaurantele companiei: orbii (pentru că au simţurile dezvolate) şi nutriţioniştii (pentru că se poartă ca nişte orbi).

Conducerea companiei şi-a cerut scuze faţă de ceilalţi clienţi, martori la tristul eveniment, şi au menţionat că vor face tot posibilul ca pe viitor să nu ştie nimeni ce se află în mâncarea de la McDonald’s.

Pa-ram-pam-pa-paaaa, I’m lovin’ it!

Popularity: 9%

Banalul text, banala zi

Am fost anunţat că ultimele texte de pe blog au fost slabe (adevărul este că poza Ginei Pistol este un eşec total), aşa că astăzi, ca o formă de protest faţă de mine, voi scrie un text fără nici un pic de inspiraţie, temă, idee, fler, talent, va-lo-are, jmechereală, ecetera. Un simplu text de blog, banal, de zi cu zi.

Am venit de la muncă într-un tramvai aproape gol. Aceleaşi feţe. Cei doi boschetari care dorm pe ultimele scaune, trei eleve care se hlizează la orice şi tânărul care vine bureţi de vase dar strigă “şerveţele!”. Îi vinzi omului ce vrea să audă, nu ce are nevoie.

Am dormit foarte puţin pentru că ce-i mult strică, şi mai aveam de ridicat şi noul buletin. Da, pe cel vechi l-am pierdut, dar oricum, tot răul spre bine. Înainte barmanii îmi cereau buletinul, şi după ce le arătam buletinul îmi spuneau să vin cu părinţii pentru că în poză arătam de 12 ani. Acum arăt ca un hoţ de buzunare, deci mă prezint la terasă doar cu fişa de eliberare de la Rahova.

Apoi mi-am luat nepoţelul de la grădiniţă. Nu prea ştiu ce să zic despre asta, dar mă bazez pe cititoarele mele că vor lăsa comentarii cu “oooo, ce drăguţ că ai fost după nepoţelul tău la grădiniţă!”. După ce l-am dus acasă i-am mâncat pachetul de la grădiniţă. De asemenea, aştept cititoarele să exclame “aaaa, ce drăguţ că ai mâncat tu iaurtul cancerigen, ca să nu se îmbolnăvească el!”.

La întoarcere am încărcat sifoanele. Oare câţi dintre voi mai beau “sifon”? Eu trebuie să recunosc, sunt un melancolic. Ador apa oxigenată, umplută la colţ de stradă şi fără etichetă cu Izvorul Minunilor. Şi cum altfel să bei vinul dacă nu cu sifon?

La întoarcele spre casă am dat peste câinele comunitar al blocului. Rivalitatea dintre noi doi nu putea să nu reapară, dar mi-am spus că de data asta fac ORICE numai să nu intru iar pe geam. Stau la 2. Aşa că mi-am amintit o serie de sfaturi, dintr-un ziar. “Cum să te comporţi în preajma câinilor comunitari“. Trebuie să fiu impunător şi să îi arăt că domin. Dar bestia se ridică în 4 labe şi vine mârâind spre mine. Nu-i nimic. Sunt dotat cu două sifoane, o geacă groasă şi bocanci de tractorist. Sunt echipat ca un soldat din Irak. Potaia se apropie de mine şi latră ameninţător. În astfel de cazuri, articolul spunea să nu mă uit în ochii câinelui, aşa că mă uit la cer. Următorul pas este cel parapsihocucu, moment în care trebuie să îi transmit câinelui că eu am o diplomă de Bacalaureat, dinţi spălaţi cu AquaFresh în trei culori şi trei luni de înot profesionist la 23 August. Nu pare să mă bage în seamă şi nu vreau să aplic ultima tehnică din ziar, aceea în care latru la el şi îi spun că “dacă nu mă laşi să trec o să îţi fur căţelele!”. Nu joc murdar. Câinele da.

Mă aleargă până la cea mai apropiată maşină şi mă arunc pe capotă ca în Matrix. Unde-i Neo să mă vadă! Stau cu sifonul la ochi ca puşca cu lunetă şi aştept să plece bestia. Aş da orice să am un pistol cu 3 gloanţe. Unul pentru câine, şi două pentru cele două babe nebune care îl cresc în scara blocului. Nu vă panicaţi iubitorilor de câini, 3 gloanţe cu tranchilizant de elefant.

Într-un final ajung în casă, mă aşez în pat şi scriu prostia asta.

Numa’ de bine.

Popularity: 5%

Prinţesa Sissi de România

Am avut onoarea să mă întâlnesc pentru prima dată cu membra unei familii regale. Totul a fost pe neaşteptate, la fel cum probabil mulţi dintre voi îl întâlniţi pe Mitoşeru la Unirii când se dă la fete, ori pe Mircea Badea în parc, alergând cu poza lui Băsescu în faţă.

Îmi savuram şaorma la 4 lei în apropierea parcului Izvor, când cine credeţi că traversa strada, trasă violent de zgardă? Prinţesa Sissi, o potaie regală albă, talie mică şi chitită să îşi facă nevoile în mijlocul drumului. De, sânge albastru, pretenţii regale. Am rămas plăcut uimit de atitudinea stăpânei care şi-a încurajat potaia să se grăbească, ori să continue pe trotuar unde sunt şanse mai mari să calce un om pe cărămidă.

Prinţesa Sissi nu avea nici o jenă, fiind probabil rebelă ca Prinţul Harry. Nu o deranjau şoferii isterici, înjurăturile birjăreşti, privirea mea admirativă şi nici şaorma ce se scurgea senzual pe tricoul meu. Era în lumea ei regală, acolo unde te poţi îmbrăca în ofiţet nazist, poţi face căcuţă-n drum, ori, de ce nu, să alergi în blana goală prin faţa muritorilor de rând.

Stăpâna Prinţesei Sissi de România a continuat să îşi apostrofeze comoara într-un monolog cât se poate de plin de viaţă:

- De ce mă pui dragă în situaţii de genul? Păi e frumos? Sissi!? Cu tine vorbesc! E frumos ce faci?! Eşti o lady  măi… ne vede lumea!

Cu ocazia faptului că scriu despre câini vreau să precizez că recordul meu (20 de ani) de a nu vedea un om să strângă după propriul câine a fost distrus de un tânăr care a procedat conform legii şi a şters dovada faptului că şi câinii fac o cărămidă pe ţara asta. Doresc să îl felicit pe această cale, şi îl rog din tot sufletul talpei mele norocoase şi multi-câştigătoare la Loto, spune cum reuşeşti performanţa de a curăţa mizeria propriului câini, nu de alta dar sunt mulţi maimuţă-sapien care nu cunosc acest secret.

Împreună putem pune o cărămidă la construcţia intelectuală a României! Slogan încurajat de Prinţesa Sissi de România.

Popularity: 25%

Sunt o pisică pentru câini.

Probabil dintre toţi pământenii eu sunt cel mai îndreptăţit să posed un aparat împotriva caninelor, breloc cu nu-ştiu-ce-sunet. Nu de alta, dar prea mult jogging cu inima-n gât dăunează. Sincer nu îmi pot explica de unde atracţia asta canină asupra ciolanelor mele, care ca să fiu sincer, nu prea este, care este.

Dacă am plăcerea să merg cu un grup de cetăţeni pe stradă, şi ne intersectăm cu un alt grup, dar de câini, toţi ceilalţi îşi vor continua promenada în timp ce eu voi alerga în jurul lor, într-un şir indian homo-caninus. Şi nu urăsc potăile. Nu suport posesorii de câini care se orgasmează când javra personală se c¤că pe trotuar, dar asta e altă poveste. Chiar îmi plac câinii, în special cei din rasa boxer, cunoscuţi pentru idioţenie specifică şi feţele de câini tălâmbi.

Cred că dacă eram câine, inventam stilul emo pentru patrupede. Eram mereu singur, alergat de ceilalţi şi muşcat de coadă. Probabil eram un prototip atât de prost încât mă năşteam cu un defect de “vorbire” şi… mieunam. Poate şi mersul meu era mai pisicesc, ceea ce mă făcea chiar un câine gay, hăituit de alţi câini, în mod special cei din rasa verde.

Nu ştiu unde greşesc în abordarea mea cu potăile, mai ales că am încetat de mult să mai fiu microbist (stelist), şi nu ezit să hrănesc animalele. Până acum nu am încercat metoda să latru şi eu la câini, dar la cât de prost ştiam păsăreasca în copilărie, nu mă bazez nici pe câinească.

Popularity: 8%

Ce freaza mea!?

Recent am fost comparat de colegi cu un patruped cu freză… şic, gest ce a început să mă pună pe gânduri: “dacă tot a venit noul an, eu de ce să nu îmi schimb look-ul?”. Acum cică părul meu bate spre un Elvis în Beatles cu influenţe Emo. Deci un dezmăţ vizual.

Continuarea pe WWW.NEBUNIIDELARADIO.RO!

freza canina

Popularity: 2%