Carte @ Numa' de bine.eu

De văzut mai citim și noi o carte?

January 24, 2012 Horhe No comments

Posed calitatea de a transforma un grup monoton într-un vulcan de reacții, nu neapărat bune, dar reacții. Dețin secretul celor două fraze care pot naște păreri zgomotoase ori râsete înfundate. În ordinea utilizării, cele două sunt: „ce părere aveți despre insuflarea vaginală?” și „voi câte lucruri puteți face pe WC?”. Garantez reacții, dar nu și simpatie.

A doua sintagmă e din repertoriul personal, dar prima este de inspirație literară, de aceea astăzi o să vă recomand cartea „Ghidul Ipohondrului” de John Naish. Pariez că stimabilul autor a scris-o în lacrimi de râs, pentru că altfel nu poți reacționa când citești despre oameni ce au murit din cele mai stupide „boli”. Am fost inspirat să cumpăr scurta carte (234 pagini, dar e mică și se citește repede) și de ipohondrul din familie, acel veșnic speriat de bombe pentru care orice durere este un cancer sigur și nevindecabil.

Așa că și tu, dacă ești pândit de omul cu coasă, află că poți să mori din pricina excesului de ceai, părului din haine (dacă lucrezi la frizerie) și nu în cele din urmă, din cauza fetish-urilor sexuale extravagante. Dacă te masturbezi în folie de plastic pentru sandviciuri poți să scapi paiul prin care respiri și să te sufoci. Ori datul din cap prea mult la concerte îți poate provoca boala intitulată „Sid Vicious”. Există și un caz de orbire. Așa că mai ușor la concerte.

Dar cartea nu se axează doar pe „experimente” cu final neașteptat, ci și pe concluzii medicale interesante. De exemplu, bărbații cu soții urâte trăiesc mai mult cu 12 ani. Bărbații care gătesc singuri acasă provoacă mai multe incendii ca femeile. Și așa mai departe. Pariez că nu știi nici care sunt cele mai noi fobii: allodoxafobia (teama de păreri), bibliofobia (teama de cărți), cacofobia (teama de urâțenie), coitofobia (teama de relații sexuale) și pantafobia (teama de orice).

Și acum, dacă nu sunteți reififeliaci (atrași sexual de statui), să vă explic cum stă treaba cu insuflarea. Pariez că sunteți curioși. Se pare că, unele stimabile sunt excitate de aerul venit puternic din doi plămâni masculi. Doar că o doamnă nu mai era satisfăcută de doi plămâni, așa că a apelat la un morcov și o pombă puternică de bicicletă. Femeia a introdus aer cu putere și a făcut o embolie mortală. Satisfăcută, dar moartă.

Pentru mai multe detalii, citește.

Autor – John Naish

Titlu – „Ghidul Ipohondrului”

Editura – Nemira

Alte detalii – Se găsește ușor „în” librăriile online și costă cât un meniu mare și cancerigen de la McDonald`s.

Popularity: 5%

Despre frumusețea uitată a superstițiilor

January 01, 2012 Horhe No comments

Revelionul acesta am fost un răzvrătit, un anarhist, un anti-trendăr. Nu mi-au zornăit buzunarele a solzi de pește, nu am mâncat pește, nu am purtat lenjerie roșie, nu am ținut averea monetară a familiei în buzunare, nu am mâncat nici un bob de strugure și nu am gustat nici măcar un strop de vin roșu, fiind adeptul blondei la halbă. Nici porc nu prea am savurat, înlocuit nu cu fructe de mare, dar cu mult mai aromatul curcan. Nu am dat nici tradiționalele SMS-uri, urale și pahare pe gât. Am încununat începutul de an cu aroganța supremă față de Univers: prima persoană intrată pe ușă era blondă, pentru că politețea bate superstiția. Hai să vedem acum cât „ghinion” aduce politețea. Oricum, dacă întâlneam o pisică neagră pe stradă o trăgeam eu de coadă prin fața mea. Și e ora 22:30 când scriu acest text. Mai am timp să dau cu mătura.

Titlurile din ziare spun că românul a exagerat și Revelionul acesta cu mâncarea, băutura, prostia și superstiția. Au respectat dogma strămoșească și s-au pus în cap, cu friptura de porc opintită-n gât, beți la volan și respectând datini pre-creștine (pre-creștine, un mod creștinesc de a evita cuvântul „păgân”).

Ne caracterizează tradițiile bahice, pâinea și ciomăgeala, dar nici o superstiție nu spune „să pui mâna pe o carte și să citești în prima zi a anului”? Pfiu, drace! Cum să citești când abia nimerești cheia în contact, locul de parcare și paharul de după?

Dacă vrei totuși să începi anul 2012 în tenta asta anti-superstițioasă, pune mână pe o carte. Și îți recomand o lectură ușoară, filosofie bună de citit pe șezlong, scaun de bucătărie, ori sugrumat de bara unui autobuz: Andrei Pleșu – „Despre frumusețea uitată a vieții”.

Cine a mai citit editorialele lui Andrei Pleșu din Dilema Veche sau Adevărul, și nu a spumegat că e „pro-băsist”/„depășit”/etc, știe că textele merită toate la un loc o copertă frumoasă. Tocmai asta este cartea de față. „Un compediu de înțelepciune cotidiană”, adunată din editorialele celor două publicații mai sus enumerate. Despre onoare, meserie, decență, bani, fericire, iubire, altruism, manele, televizor, ș.a.m.d, câte puțin din toate, atât cât e nevoie.

Un singur lucru am de obiectat, faptul că sunt multe referințe religioase, și nu îmi place să văd orice aspect al vieții prin spectrul Vechiului Testament/Noului Testament, dar îmi convine creștinismul temperat. Vorbim totuși de omul care a spus: „Nu știu de ce cred unii că Dumnezeu a avut o slăbiciune pentru întorsura Carpaților. Că vărful creației lui e situat în jurul Buzăului”.

Autor – Andrei Pleșu

Titlu – „Despre frumusețea uitată a vieții”

Editură – Humanitas

Alte detalii – Se găsește în librării și costă cât două șaorme mari și un cico.

Popularity: 8%

Lucruri de făcut în viață

November 13, 2011 Horhe 3 Comments

Mi-am propus multe în viață, dar am o listă pe care vreau neapărat să o bifez până la 35 de ani: să particip la un triatlon, să merg cu bicicleta până în Vamă, să particip la un concurs de mâncat pizza, să scriu o carte, și cel mai recent țel adăugat pe listă, să merg pe jos mult. Ultima idee nu îmi venea dacă nu exista un film atât de inspirațional precum The Way.

The Way e genul de film pe care nu trebuie să îl ratezi pentru simplul fapt că nu prea o să îl vezi la cinema, și nici nu cred că o să fie premiat la Oscar. Atât de bun este.

Daniel, un american aventurier fără șanse de vindecare, moare în prima lui zi de pelerinaj spre Santiago de Compostela. Un pelerinaj lung de aproximativ 800 de km, început în Pirineii francezi. Tatăl lui vine în Europa pentru a lua trupul fiului și are parte de o revelație atunci când se hotărăște să parcurgă traseul pe care fiul său nu a mai ajuns. Și pleacă la drum cu echipamentul fiului și o cutie cu cenușa acestuia, cenușă ce o împarte pe drum.

Povestea e simplă, moralizatoare și hilară de multe ori, filmul fiind lipsit de acel clișeu religios. Pelerinajul nu are ca scop religia, mulți dintre cei care îl fac fiind pur și simplu în căutarea unei aventuri sau evadări. Pe drum, Thomas, tatăl lui Daniel, întâlnește oameni foarte diferiți: Joost din Amsterdam, un olandez petrecăreț, mai mereu drogat, ușor indiscret, dar politicos; Sarah, o canadiancă cu multe probleme în viață, printre care un fost soț violent și un avort nedorit; și Jack „din Irlanda”, un scriitor țâfnos, arogant și pedant care nu intră în biserici pentru că „de unde vine el bisericile au provocat multe lacrimi”.

Filmul are un final fericit, și nu doar pentru că Thomas descoperă pasiunea fiului, dar și pentru că îți dai seama că greșești atunci când îți faci impresii greșite despre o etnie/nație: americani – atotcunoscători, olandezi – drogați, irlandezi – cu nasul pe sus, țigani – hoți.

Îl recomand din căldura unei camere de octombrie.

Popularity: 6%

Alina Vidican-Borcea seamănă izbitor cu o bombă şi-o petardă!

November 05, 2011 Horhe No comments

Liberţâţea titra acum câteva zile că “Alina Borcea seamănă izbitor cu o bombă din Argentina”. Şi da, nu pun la îndoială investigaţia jurnalistică a celor de la Liberţâţea. Alina Borcea seamănă cu una din bombele din Argentina, asemănare explicată şi de psihologul Hanibal Dumitraşcu: “Genul acesta de bombe se află peste tot. Avem bombe în Franţa, Germania, Spania, dar şi în România. În ultimul timp am putut observa o migraţie a bombelor din România spre Spania şi Italia, dar asta nu ne îngrijorează pe noi ca naţie deoarece suntem o fabrică imensă de produs bombe. Spr deosebire de chinezi, care în fiecare an ne aprovizionează cu periculoasele petarde, noi ne putem lăuda cu bombe în întreaga lume. Alina Vidican este un exemplu, dar în Liberţâţea întâlnim exemple în fiecare zi”.

De asemenea, Cristi Borcea a oferit un interviu în exclusivitate de la şaormeria lui din Miami: “Alina e cea mai bombă, asta e clar, dar trebuie să recunosc faptul că seamănă puţin cu prima mea iubire, o petardă din Valea Boului, de la mine de acasă. Îmi plac genul ăsta de femei, care au ceva în comun dar totuşi sunt unice. Aia era petardă, Alina e bombă, poate dau şi de o atomică, hăhăhă. Hai că mi-a curs şi zeamă de şaorma pe tricou d-atâta râs!”.

Acestea fiind zise, din punct de vedere militar putem spune că suntem peste Spania, Italia, Franţa şi Republica Moldova.

O recunoşti pe Alina Vidican? Dacă da, mai lasă tabloidele şi pune mâna pe o carte!

P.S. – Liberţâţea a împlinit pe 4 noiembrie 2011 fabuloasa cifră de 7.000 de ziare publicate. Să aplaudăm în şoaptă publicaţia care pune punctul pe “i” în cuvântul: IncalIfIcabIl de IncompetentI jurnalIstIc!

Popularity: 5%

Ghidul gospodinei: cum să pui murături

October 19, 2011 Horhe No comments

*Text nerecomandat celor slabi de înger şi cu intoleranţă la oţet şi subtilităţi.

A venit sezonul când gospodinele care pungi grele de legume (şi fructe), gata toate de pus la murat. Tinere, bătrâne, slabe, grase, cu unghii de 3 cm şi lungi, cu batic în cap şi capod pe trupşor, femeile se pregătesc să pună murături. Poate din acest motiv a apărut şi pe internet cartea “Tickle His Pickle” de dr. Sadie Allison. Traducerea românească, aproximativă, ar fi: “Gâdilă-l la murătură” sau, versiunea lungă, “Cum să îi bucuri murătura”.

Înainte să prezint pe scurt şi subtil despre ce e vorba în carte, ţin să menţionez că lucrarea de faţă este scrisă de o doamnă din SUA. Ceea ce înseamnă că, undeva pe coasta de vest a Statelor Unite, doamna doctoriţă Sadie cară saci de rafie plini de castraveţi, conopidă şi gogonele. Şi mai e şi doctoriţă. Cum să nu ai încredere în murăturile puse de mâna unei doctoriţe.

Cartea se adresează ambelor sexe, dar în centrul atenţiei este gospodina. Aceasta este încurajată să citească lucrarea ştiinţifică pentru a aprofunda actul punerii murăturilor. Şi soţul poate pune mâna pe această carte cu scopul de a-şi încuraja soţia, ori de a o critica, bineînţeles constructiv: “vezi dragă unde greşeşti tu de ies murăturile moi şi floştocite?!”.

Cartea e groasă. Aproximativ 362 de pagini, dar nici actul în sine nu e demn de o broşurică. Dacă vrei să fi o gospodină desăvârşită poţi să citeşti cam o pagină pe zi, iar într-un an, dacă bărbatul tău nu a fugit la o altă gospodină mai bună la pus murături, eşti pe cai mari. Metaforic.

Cartea are 10 capitole, foarte bine structurate. De exemplu, în primul capitol se vorbeşte despre tine şi se caută un răspuns la eşecul tău în arta gastronomică. În capitolul secund se iniţiază întâlnirea cu murătura, iar de la capitolul trei până la zece este numai practică.

Cartea, după cum v-aţi dat seama, este un bestseller. Aşa că, doamnelor şi domnişoarelor, spre deliciul gurmanzilor şi grobienilor, puneţi mâna pe carte şi învăţaţi să puneţi murături. Este o activitate mult mai nobilă şi veţi avea parte de aprecierea partenerului de viaţă. Vizionatul 24/7 de telenovele, reality-show-uri, filme siropoase, seriale, etc. nu vă vor îmbunătăţii performanţele culinare.

O recomandare personală ar fi să nu citiţi în timp ce… gătiţi.

Numa’ de bine!

Popularity: 5%

Moldamin. Memorialul durerii.

October 18, 2011 Horhe No comments

Revederea unui vechi prieten nu e mereu motiv de bucurie. Recent am aflat că trebuie să îmi dau întâlniri săptămânale cu un fost amic, Moldamin.

Când ne-am cunoscut prima dată nu ne-am plăcut. Ne-am cunoscut în cabinetul unei asistente bătrâne şi ursuze, şi prietenia a început cu urlete, lacrimi şi un mers chinuit până acasă. În timp am învăţat să plâng acasă şi să mă schimonosesc de durere în intimitatea dormitorului. Dar nu putea să ţină mult relaţia asta, aşa că după aproximativ 3-4 luni ne-am despărţit, eu fiind deja obişnuit cu el.

Nu i-am simţit lipsa, dar uneori mai zâmbeam la amintirea momentelor când stăteam la şcoală pe o margine de scaun, ori la antrenament, după întâlnirea cu Moldamin, îmi spuneau “încordează piciorul!”. Întrebarea era mereu “care picior? că eu nu îl mai simt!”.

Acum ne revedem după ani şi nu ne mai privim aşa amical. Îl consider chiar un inamic, dar am aflat că astea sunt ultimele întâlniri pe viaţa asta. Aşa să fie.

Pentru cine nu poate să înţeleagă de ce prietenia cu Moldamin te lasă cu o durere în inimă, picior şi derier, îl invit la următorul experiment. Să îşi cumpere o fiolă de moldamin, o seringă cu ac gros, apă distilată (de ce nu cu sifon, dacă tot ai de gând să mergi pe calea Zen) şi să roage o asistentă să le facă cunoştinţă. Injecţia trebuie făcută foarte repede pentru că Moldamin are prostul obicei să se cimenteze în seringă. Garantez un sentiment de apropiere de divin, posibil o trecere a vieţii prin faţa ochilor şi, de ce nu, e posibil să îţi doreşti să îmi sabotezi blogul pentru că te-am convins să îţi baţi joc de tine.

În încheiere, pentru persoanele care folosesc des expresia “mă doare în fund!”, le recomand, pentru veridicitate, Moldamin. Pentru mai multe detalii, contactaţi pe Facebook persoanele cu numele: Deejay Moldamin, Moldamin Hollow şi Moldamin Ion. Dacă îţi place grupul ăsta select poţi să te împrieteneşti şi cu Retarpen.

Popularity: 7%

Gâdilă o carte sub copertă…

September 13, 2011 Horhe No comments

De mult nu am mai pipăit o carte sub copertă, acum fiind un adept al cărţilor electronice şi audio-book-urilor. De, cărţile în varianta originală sunt scumpe şi pe internet găseşti publicaţii peste care nu ai fi aruncat niciodată un ochi. Din acest ciclu vă recomand Ghidul tatălui în sala de naştere de Mark Smith.

Din câte ştiam eu, la români, tatăl nu ajunge până în sala de naştere. Cel mult dacă îşi aminteşte să îşi ducă fumea la spital, dar în rest e mereu reţinut cu treburi: bea cu ăla, fă cinste lui X, dă de la băut la Y, mai trage o duşcă la Z acasă, etc. Aşa că dacă ai un tată bucuros de venirea ta pe lume, o să îl vezi, pentru prima dată, pe la 11 ani, când iese din coma alcoolică produsă de venirea ta pe lume. Şi într-un fel e bine, nu vrei ca tăticul tău beţiv să fie în preajma unei femei gravide cu toane (vezi ştirile cu gravidele bătute).

Dar la străineji e altfel. Ca şi la noi, mai nou ţi se permite, ca tată, să îţi bagi capul la propriu în… poarta raiului şi să vezi “de unde vin copiii”. Acum dacă eşti spontan poţi să filmezi, nu de alta dar sunt sigur că la un moment dat, pe la 14 ani, o să vrei să îi arăţi fiului cum şi-a chinuit mama cu capul lui mare şi încăpăţânarea de a rămâne înăuntru. Şi mama o să vrea să se audă ţipând. Asta da filmare de văzut peste ani. Şi 3D, mai nou. Dacă eşti vedetă e mai simplu. Chemi televiziunea, îşi bagă ăia carul de reportaj între cracii tăi, Realitatea TV transmite din elicopter de deasupra ta şi Antena 3 face un studio în dreapta medicului de unde comentează lipsa lui Băsescu la un astfel de eveniment. Şi într-un final, toţi proştii se uită la tine la TV cum naşti. Ca orice femeie.

Cam din anii ’70 li se permite bărbaţilor să asiste la naştere, rezultat al mişcării feministe, dizolvării familiei nucleare, etc etc. Totul coincide cu apariţia femeii de afaceri, ocupate, femeie ce îşi implică bărbatul în treburile casnice. Probabil o să vină şi perioada când bărbatul va fi trimis să nască pentru ea. Mai e până atunci.

Mark Smith atrage atenţia că până în momentul naşterii, ca bărbat, o să treci prin multe: poftele femeii, crizele ei, crizele tale la crizele ei, nopţi nedormite că are mereu greţuri, ori vrea X şi Y. Dar înghiţi totul că nu a vrut singură copil de capul ei. Ţi-ai pus şi tu capul la contribuţie pentru asta.

Cartea te poartă de la primii paşi, până la travaliu, sala de aşteptare, pachetul de spital, cum să stai calm, cum să o calmezi pe EA, ce să îi dai să mănânce, ce să îi spui, şi trece şi prin “date tehnice” precum mărimea pelvisului, date despre cezariană, etc. Se omite aglomeraţia din trafic când disperat nu ştii cum să ajungi mai repede la spital. De asemenea, nu se menţionează nimic de meciul de fotbal din seara când femeia “are chef” să nască. Nici de faptul că nu ai nici o bodegă aproape ca să bei de fericire ca tot românul. V-am spus că asta e o carte pentru străineji.

Cartea are doar 47 de pagini, aşa că nu e o lectură prea grea. Când nu te cerţi cu EA pe telecomandă, poţi să răsfoieşti cartea de faţă cu ea. Măcăr îi arăţi că îţi pasă, că nu eşti ca toţi ceilalţi, chiar dacă tu îţi faci în cap lista cu prietenii cărora le vei da de băut.

Popularity: 10%

Integramele prosteşte!

September 01, 2011 Horhe 1 Comment

Mama îmi spunea “mai lasă naiba revistele de benzi desenate (că nu aveam computer) şi pune mâna pe o carte. Fă şi tu o integramă ceva. Că o să ajungi la 22 de ani să locuieşti cu părinţii, lucrezi de noapte şi să baţi câmpii pe un blog fără cititori!”. Ce intuiţie au femeile astea!

Puneam mâna pe integrame. Îmi plăceau că erau colorate şi aveam pătrăţele cu desene. Într-un pătrăţel era desenată o vacă şi eu trebuia să scriu ce e: “Vacă din 4… Gabi, colega mea de clasă”… “Măgar din 5… Mihai”. Şi uite aşa îmi satisfăceam şi nevoia de cultură.

În timp am evoluat. Am ajuns să aflu ce înseamnă “Cristian Marin = C.M.” şi să raspund chiar corect la întrebări. Dar ca orice lucru bun, m-am oprit. Era enervant să fac un întreg rebus doar ca să aflu o glumă pe care o ştiam de ani buni. Am abandonat.

Acum după mulţi ani mă reîntâlnesc cu un Rebus, în mâinile Adelinei. Hm, suspicios ea face integrame cu cuvinte, fără desene sau fete în poze. Şi cu toate că integramele ar trebui să te ajute, să îţi sporească nivelul de inteligenţă, uită că am coborât ştacheta:

Şi cum adică? Daniela Crudu nu e coaptă? Asta este o jignire! Cum poţi spune aşa ceva despre un fruct al pasiunii atât decăzut din copac?

Popularity: 11%

Lucruri de făcut în 30 de zile

July 20, 2011 Horhe 3 Comments

Pornind de la următorul film:

… îmi propun ca de la 1 august, timp de 30 de zile să:

- nu mai circul cu RATB-ul. M-am săturat să dau bani pentru nesimţiţii ăia. Timp de 30 de zile voi circula cu nesimţiţii de la Metrorex (mai rar că e scump), cu nesimţita mea de maşină (consumă benzină), cu bicicleta şi perpedesul;

- să nu mai mănânc ketchup. E clar că sunt obsedat de aşa ceva din moment ce mănânc zilnic;

- o oră de TV pe zi;

- două ore de computer pe zi, cu excepţia celor opt de la muncă. Deci acasă o să stau foarte puţin pe net;

- să citesc minim 10 pagini dintr-o carte, pe zi;

- un fruct pe zi;

- un compliment pentru fiecare persoană care intră în contact cu mine (mess, facebook, telefon, faţă-n faţă)/ unu pe lună de persoană, că nu e lumea aşa grozavă;

Să vedem cum decurg treburile după 30 de zile…

Popularity: 11%

Yoda către popor!

January 17, 2011 Horhe No comments

Studenţi de carte iubitori. Ah ah ah! Porcării ce zic aici acum. Bă! Dacă de partea învăţăturii veniţi, şi berea din mână lăsaţi, eu promit că mari oameni ajungeţi! Da bă, tu! De din mână laşi cutia de bere şi pe carte tu mâna pui o să îţi fie de mare ajutor. Plus de asta, dacă berea din mână o laşi o să mai poţi ridica sabia laser de la pământ. Garantat Vanghelie cum spun alţii.

Dacă mâna pe carte puneţi, puteţi multe să ajungeţi: TV asistente, asistente TV, alte prostii.

Cum licenţa se apropie, voi trebuie responsabili să fiţi. Să clădiţi de aur viitor şi să gândiţi la familie. Nu, nu familia aia făcută în cămin, când fără prezervativ te-ai trezit că… peste trecem.

Şi voi, de liceu puştani, pe mesele bodegilor să nu vă culcaţi. Pe carte mâna să puneţi şi note mari la teze să luaţi. De prostii voi să nu vă ţineţi!

Într-un numai cuvânt: DeParteaÎnvăţăturiiVeniţi!

Popularity: 3%