Tag Archives: cazare

Povețe creștine: Nașterea lui Iisus

nastere iisus 1.1

Dragi credincioși, în această minunată perioadă a anului o să vă spun povestea nașterii lui Iisus. Așa că stați comozi la masă, între alcool și fripturi, și savurați:

Se făcea că era anul 0. Ca și în 2000, 2001 și 2011, toți nebunii își dădeau cu părerea și credeau că vine Sfârșitul Lumii. Dar nu avea să se întâmple nimic special până prin decembrie…

În Nazareth trăia un tâmplar, Iosif, și o tânără fecioară, Maria, cei doi fiind mai târziu Cuplul anului, făcând Nunta anului, și cum era de așteptat Copilul anului. Puțin mai târziu a apărut și Botezul anului. De aici tradiția tabloidelor. 

Într-o zi Maria îi spune lui Iosif că a vizitat-o un înger, așa cum ne vizitează pe noi popa la Stropitoare. Nu știi de unde apare, dar te trezești cu el în casă, cu o căldare cu apă și un pămătuf. Îngerul a anunțat-o pe Maria că a fost aleasă în urma unei selecții riguroase, și o să îl nască pe Iisus, Fiul Domnului. Iosif nu a comentat pentru că și-a dat seama că nu trebuie să plătească pensie alimentară. 

Povestea începe să se complice. Prin decembrie, împăratului roman Cezar Augustus i se făcuse de referendum pe banii oamenilor. O inițiativă în dorul lerului, oricum evreii și țiganii se declarau romani. Doar ungurii își recunoșteau etnia. Auzind de acestea, Maria și Iosif au decis să plece spre Bethlehem. Călătoria a durat multe zile. 

Ajunși în Bethlehem, Maria și-a dat seama că Iosif nu făcuse rezervare și nu aveau unde să se cazeze. Auzind cearta celor doi, o femeie binevoitoare a hotărât să îi primească în umilul ei grajd, printre animale. Acolo Iosif și-a demonstrat talentul de home designer - tâmplar și a amenanjat o iesle, o cameră de zi și un living spațios, cei drept cu puțin ajutor de la Ikea. În acel loc superb, într-o seară de 24 decembrie, anul 0, s-a născut Iisus. 

Între timp, de undeva de departe veniseră și niște magi, aceștia fiind ghidați de Steaua. Pe drum s-au oprit la Carrefour și au cumpărat niște cârnați, ulei și tigăi, toate la ofertă, cadou pentru părinții lui Iisus. Cât Iisus se juca cu ciobanii cântăcioși Bănică, Hrușcă și Fuego, în celălalt colț al grajdului Fecioara Maria (își schimbase numele pentru recensământ) împodobea bradul pentru venirea lui Moș Crăciun. De aici inspirația pentru piesa „Împodobește mama bradul!”. Între timp Iosif pârlea un porc și dădea de băut pentru că are băiat.

La ora 12:01, Moș Crăciun și-a parcat tirul Coca-Cola pe străzile Bethlehem-ului și a început să împartă jucării. Iisus nu a primit nimic pentru că oricum le avea pe toate.

Asta este adevărata poveste a Crăciunului!

Popularity: 11%

Frida

Românii se duc în Bulgaria pentru că nisipul e curat (chiar dacă am auzit că şi acolo se sting ţigările în nisip), că nu sunt alge, mâncarea-i bună şi totul e ieftin. Dar mai presus de orice, am auzit că românii merg la bulgari pentru că se poartă bine cu tine. Exceptând momentele când te mai lasă fără maşină personală, relaţia turist-gazdă e aproape de perfecţiune. Aşa zice lumea. Eu…

… am privit cu scepticism Bulgaria. Ce-i drept ador Balatonul (Ungaria, mai scump, mai departe, mai frumos), şi când vine vorba de munţi, ori la noi, ori mult mai departe. Dar am zis că pentru două zile de munte, somn, mâncare multă şi un pahar de şampanie, Buşteni e numai bună. Cu greu am găsit cazare pentru că tot românul a plecat în concediu de Sântămărie, dar într-un final, cu noroc şi baie în cameră, am găsit în Buşteni, Casa Frida. Am rezervat luni şi am anunţat că vineri la ora 10 voi fi aproape de staţiune, la volanul maşinii. Ca să ştie gazda.

Până vineri am hotărât să nu mai iau maşina. Mi se acrise de condus după experienţa Bucureşti-Vama Veche-Bucureşti şi mai am cupoane de CFR. Aşa că am hotărât să plecăm cu trenul. Aşa că vineri dimineaţă, la ora 9:30 îmi sun gazda să o anunţ că nu vin cu maşina şi că ajung mai târziu, pe la ora 14. Ca să ştie…

- Alo. Sărut mâna. George din Bucureşti. Am făcut o rezervare luni…

- Aoleuuuu…

- Staţi calmă. Nu am ajuns încă. Nu mai vin cu maşina. O să ajung pe la 14. Sper că nu aţi ieşit deja la strada principală.

- Nu. Dar nu mai am rezervarea.

- Cum aşa?

- Păi am şi uitat de d-voastră şi cineva şi-a prelungit şederea… am uitat… dar vă rezolv eu… în 30 de minute vă găsesc pe alături. Nici o problemă. Revin repede cu un telefon.

Am plecat la gară (deci 30 de minute din Rahova) şi nu am primit nici un telefon. Am hotărât că dacă nu vreau să îmi stric mie şi Adelinei weekendul să găsesc cazare atunci. Cu ajutorul lui Vlad am dat aproximativ 10 telefoane, şi am găsit într-un singur loc, Poiana Ţapului. Am acceptat pentru că nu aveam de ales. Era chiar singura opţiune.

Ne-am urcat în tren şi uitasem de Frida şi nesimţirea gazdei. Cu cinci minute înainte să coborâm din tren primesc un telefon:

- Alo. Aici Frida. V-am găsit cazare! (la 3 ore după cele “30 de minute”)

- Da? Unde?

- Păi vin nişte oameni acum la mine, şi dacă nu vor să stea împreună vă bag la mine în vilă… dacă nu alături. Vorbesc cu ei şi în funcţie de ce zic ei vă sun.

- Chiar vă rog.

Nesimţirea de a nu ţine cont de rezervarea mea e una, dar să fiu şi la mâna altor turişti e deja…

Am refuzat să mai comunic cu Frida, deja eram la cazarea noastră, şi într-un final, tot răul spre bine.

Frida, sper să mai ai turişti când am să mai îmi fac eu rezervare la tine.

Popularity: 8%

Vama Veche, Vama Nouă. Prima zi.

Ora 5:20 min – Gara de Nord. Peronul 6 e plin de oameni dornici de puţină mare. Eu sper ca toţi să meargă în staţiunile de “lux” de pe litoral şi să fie Vama goală.

6:15 – Trebuia să fim în tren, şi pe drum, de jumătate de oră, dar coşmelia întârzie.

9:15 – trenul merge ca împins de Naş.

10:30 – Suntem depăşiţi de un biciclist de pe autostradă. Menţionez că bicicleta era model “Velociped 1817″.

11:33 – Trebuia să fim în Mangalia de 10 minute, în schimb suntem depăşiţi fără stres de un beţiv pe scuter şi un bondar.

11:50 – Oare trenul acesta se deplasează, ori se mişcă planeta şi noi alunecam încet pe ea?

12:45 – Ajung în camera de cazare. Mă loveşte în suflet un parfum de hamsii şi mă simt cu adevărat liber. Închid telefonul. Dacă mă caută vreun mogul să mă angajeze pe mii de coco, să revină.

Cred că 13 şi puţin – mă aşez cu prietena “La Meduze” pentru o ciorbă de văcuţă, aşa cum cere tradiţia anuală. Servirea nu mai e la fel de bună ca în alţi ani, dar cui îi pasă? Ei îi pasă. Vine ciorba, minunată ca întotdeauna. O termin ca un nebun şi mă arunc entuziasmat în farfuria Ei. În timp ce Ea se sperie de muştele din olivieră, eu îi controlez pe ascuns porţia de mâncare. Cedează, scârbită de “murăturile” din oţet şi îmi împinge farfuria. Înseamnă că e sătulă.

O oră când cerul e senin – Mă aşez pe plajă, pregătit de un bronz original, ca în fiecare an. 2008 a fost “Bronzul Alex Velea”, 2009 “Bronzul cu motive Leopard şi poate anul acesta o să mă aleg cu “Bronzul Chipul lui Iisus”.

Puţin mai târziu – Plutesc printre alge.

Încă puţin mai târziu – Adorm pe plajă.

Acum – Stau şi scriu asta. Lenevesc. E bine.


Popularity: 6%