Tag Archives: CFR

Cine e Ramona?

Ramona e peste tot. Mai exact Ramona.Ramona43. Am întâlnit-o pe Ramona atât în personalul de Ploieşti Sud, cât şi în autobuzul 226. Ramona e peste tot în viaţa mea, şi am ajuns să cred că îmi e sortit să mă văd cu ea pentru că altfel nu înţeleg rostul acestor mesaje dumnezeieşti cu marker-ul.

Prima dată când am întâlnit-o pe “ramona.ramona43″ era în Gara de Nord. Stătea pe peretele din Sala de Aşteptare, şi mai că cerşea să fie băgată în seamă şi în listă. Am ignorat-o total, în ciuda faptului că nu avea nici o completare, ca de exemplu: “dă add ramona.ramona43. O sug bine”, “…fac clătite”, “…îmi place în Gară”, etc. Apoi un timp nu am mai dat de ea, probabil supărată că nu mi-a păsat de ea.

În cele din urmă am văzut-o trei luni de navetă, în fiecare zi, în trenul Personal Bucureşti Nord-Ploieşti Sud şi vice-versa. Deja ştiam unde să mă aşez ca să fiu cu ea. Dar m-am lăsat cucerit cu greu. Am zis să o văd  cum fierbe în pasta de pix proprie. Supărată că timp de trei luni nu i-am dat nici măcar un pic de add a hotărât să dispară iar din viaţa mea. Şi odată cu ea şi naveta.

Acum, când nu credeam că o să îi mai văd vreodată id-ul, negru şi misterios ca noaptea, am întâlnit-o în tramvaiul 32 şi în aceeaşi zi în autobuzul 300. Eram stânjenit şi transpirat pentru că eram de faţă cu prietena şi de… înţelegi. E clar că e înapoi în viaţa ea. Nici acum nu vreau să îi dau add, pentru că nu cred că poate exista ceva între noi, exceptând un drum cu tramvaiul/autobuzul/trenul.

Oare o ştie cineva pe ramona.ramona43? Cum arată? Are părul negru ca marker-ul? Ochii albaştrii precum caroseria de tren Personal? Ori e roşcată precum trenul Rapid Bucureşti – Constanţa (da era şi în trenul ăsta)? E o tipă selectă? Pentru că nu am văzut-o niciodată pe pereţii toaletelor. Îi place să călătorească sigur, şi poate locuieşte şi aproape de mine… poate că în fiecare zi e lângă mine, dar eu nu o văd când îşi scrie id-ul în faţa mea.

Cine e Ramona?

Popularity: 9%

În WC-ul CFR/ Mi-am ars… buzunarele!

Sunt singurul care crede că imaginea asta simbolizează incinerarea posteriorului? Adică, apeşi pe buton şi se aprinde flacăra pasiunii?

Popularity: 5%

Săptămâna asta grevuim:

Săptămâna asta continuăm să nu sărbătorim nimic pentru că e grevă, dar putem aduce ofrande zeilor, drept mulţumire, pentru următoarele lucruri:

- mersul pe jos, care e practicat din greu în această perioadă;

- poluarea redusă din partea RATB, Metrorex, CFR. Aşa poluăm cu maşinile personale;

- nervii provocaţi de grevă, nervi ce vor produce scurte preinfarcturi, bune pentru întărirea sistemului imunitar;

- încălzirea psihică pentru viitorul care nu va aduce nici o schimbare;

Popularity: 6%

Sunt un trist.

În timp ce mă deplasam, cu capul în pământ şi freza-n vânt, spre gară, am fost apostrofat de un cetăţean de etnie cocalară: “băi, emo!”. Aşa este. Sunt un emo. Ce mă dă de gol? Tunsoarea? Zâmbetul isteric? Muzica ska?

Cu această ocazie mi-am reamintit un episod recent de confuzie între emo şi restul oamenilor cu păr mai mare de 2 degete gelate.

Tot în gară (hm… încep să cred că stau prea mult pe acolo) un tânăr pletos se grăbea să ajungă la tren. În nebunia produsă de o confuzie marca CFR, tânărul pletos a împins un bătrânel aflat sub influenţa mai multor băuturi răcoritoare româneşti, cunoscute şi sub numele de Poşirci. Supărat nevoie mare că i-a fost bruscat yingu` şi yangu`, bătrănul a strigat în gura mare spre roacăr: “EMO! MORI!”. Din această povestioară fără haz (amuzantă doar la faţa locului) deducem că tot ce este trist/ supărător/ enervant/ cu păr/ tânăr este emo.

Am hotărât să îmi arăt adevărata faţă. Acesta sunt eu când mă ascund de civilizaţie:

Popularity: 7%

CFR se duce de râcă

Închid ochii şi adorm, aşa cum fac în fiecare tren Personal, pe ruta Ploieşti – Bucureşti. Deja m-am obişnuit cu “nesimţirea” controlorului care mă atinge tandru pe umăr (de ce nu sunt mai multe controloare?) şi îmi cere biletul. Enervantă procedura. Deja am mers aşa de mult cu trenul pe ruta asta că sincer aş învăţa măcar căciula pe care o port. Nu-i nimic. Mă trezesc, mă dezmeticesc, îmi scot căştile din urechi, mă pipăi în căutarea biletului şi… voila-la-la-laaa. Îmi pune un X pe bilet (ce rudimentar) şi pleacă mai departe.

Acum sunt treaz, hai să mai cuget puţin cu ochii deschişi.

Trei rânduri mai în faţă un cocozaur se înscrie la un dialog, abordat de controlor:

- Beletul vă rog.

- Nu am… nu am bani, şi scoate 2-3 lei din buzunar pe care îi întinde controlorului râzând.

Controlorul calculează suma cu privirea, pune mâna pe bani, se întoarce cu spatele, îi bagă în buzunar şi spune:

- Băi nene, cumpără bilet măi… că nu e frumos. Of, n-am văzut aşa ceva…

Vizibil impresionat de drama controlorului, forţat să primească şpagă, am adormit. CFR, o instituţie cu oameni de valoare, care fac, uneori, greve pentru salarii mari, ei fiind primii care nu îşi respectă meseria.

Îmi pare rău că nu salivez în somn. Aş fi salivat 5 minute în tren, pe scaun, drept omagiu pentru acel controlor. Icsulescu.

cfr

Popularity: 2%

Grevă la CFR? Să fie dezmăţ!

Astăzi am auzit că se discută o posibilă grevă CFR (pe 27 noiembrie). Deci episodul cu alergatul după tren o să se repete. Doar că acum nu o să mai plece. Pot să merg pe burtă până la el.

Cu ocazia asta, The Clash – Train in vain… şi dacă nu vă afectează greva CFR, piesa mai are un titlul, “Stand by me”. Deci am acoperit toate gusturile, plus că are subtitrare în spaniolă, deci “te quedas con tu hombre”, andale andale!

Popularity: 1%

Spaima seminţelor

Pe peronul 8 în gară. Vântul îmi zburătăcea cârlionţii iar soarele îmi intra în ochi şi mă făcea să privesc încruntat. Aveam o bere la bord, şi două sandvisuri cu salam, ceea ce însemna că respiraţia mea numai a gheaţă nu era. Dar te puteam îngheţa.

Mă plimbam agale pe peron cu parpalacul în mână şi admiram… persoanele: “ea merge până la Ploieşti… ea coboară la Iaşi…ea la  Băicoi… ea nu mai are rost să coboare…” şi tot aşa. Trenul deja întârzia 20 de minute. Dar nu face nimic. Pe criza asta mulţumim lui dumniezo că mai vine.

Pe peron, în dreapta mea, o tânără. Vârstă greu de definit, 19-20 de ani, rubicondă, cu geanta atârnată de antebraţ, cu buzele rose şi cu ochii conturaţi până la tocirea creionului. Era… era dezmăţul vizual de care avea nevoie Gara de Nord pentru a arăta bună de UE. Gara. Se întoarce către mine şi mă fixează cu privirea. Cad pradă senzualităţii ei de baltă şi precum Ielele, aud cântece în cap: “la inimă m-ai ars, dar nu am să te las…“. Îmi zâmbeşte. Îmi curge salivă din gură.

Trenul vine. Urc în vagonul 3 (cifră magică) şi mă aşez la numărul 33 (cifră la fel de magică, adică 3 + 3 = am dat de dracu`). Cine  se aşează în faţa mea? Ea. Numai ea. Se ploşteşte pe scaunul din faţă, iar prietena ei alături. Îmi face ochi dulci. Bine că nu sunt diabetic. Ne fixăm cu privirea. Ea îmi zâmbeşte cu ochii, eu încerc să mă concentrez asupra Academiei Caţavencu (de fapt mă holbam în ziarul Liberţâţea). Printr-o mişcare suavă scoate din geantă o hârtie A4. E clar, îmi va scrie o poezie… sunt fleaşcă de emoţie. Îşi plimbă hârtie printre degete până se taie de vreo trei ori. Sângele ei e albastru. Bea mult spirt prin pâine.

Încet… încet… face din hârtie un con. Eram stupefiat şi siderat de ce vedeam. Aşteptam ca din moment în moment să deschidă conul şi în el să scrie “TE IUBESC!”. Dar nu… din geantă mai scoate ceva. O pungă mare de seminţe. O desface graţioasă prin procedeul trage-şi-împrăştie-jumate şi se apucă de masticat.

O vedeam de la un metru cum îşi aruncă sămânţa în gură şi cum mitraliază conul. Eram înnebunit de plăcere. Vroiam mai mult. Ea scuipă în continuare, eu îmi muşc buzele. Ea scuipă şi pe jos, eu îmi ling buzele a poftă. Ea scuipă pe mâini, piept (era şi greu de nimerit…) şi pe prietena ei, mie îmi vine să mă tăvălesc pe jos de plăcere. Dar nu aveam loc de cerşetori.

Mai vreau…

Da…

Ya…

Fick me…

Fick me…

Ya…

Naturlich…

Ya…

Spinnen grenade!

……….

Ca orice poveste de dragoste, întotdeaună există un zgârcit care nu a plătit decât pentru jumătate din drum. Nu-i nimic. Se va întoarce ea la Mall la Bucurieşti. Iubirea noastră-i marfă. CFR MARFĂ!

P.S. – Această poveste este un pamflet care poate fi sau nu adevărat, dar totul este imaginaţie pură bazată pe fapte reale.

tren

Popularity: 1%