Chitara @ Numa' de bine.eu

Aventuri din câmpul muncii: Băiatul de la Ruby Rose

January 04, 2012 Horhe No comments

La 16 ani ai vise, cerințe, dorințe. Vrei să îți cumperi lucruri pe care părinții tăi le văd complet nefolositoare. Așa cum mi-am dorit și eu la 16 ani o chitară electrică. Cică totuși trebuia să muncesc pentru asta. Și nu genul de job prestat acasă: un vas spălat = 1 leu. Nu! Treabă serioasă, cu trezit de dimineață, semnat un act, și tot tacâmul.

Piața muncii la 16 ani e mai degrabă buticul muncii. Ai de ales între împărțit pliante, domeniul vânzărilor și firma părinților. Am ales domeniul vânzărilor, o experiență nouă, plus că în anunț spunea că pot face și 2.000 de lei pe lună. Cine nu vrea 2.000 de lei pe lună, mai ales când scrie negru pe alb, sincer și onest, că atât o să câștigi?

Într-o casă înghesuită undeva pe la Piața Muncii (ironic, nu?), ne-am adunat 20 de tineri, 15-16-17 ani, toți cu dorința de a câștiga bani. Mulți. Nu 2.000 de lei, dar măcar 1.900. Cele două săptămâni de training au dus la următoarea concluzie: „fetele trebuie să poarte fuste scurte și băieții să mintă frumos”. Ce vindeam? Produse de îngrijire corporală și cosmetice. Pentru cine? Oricine aflat într-o bancă, farmacie, butic, gheretă, cașcarabetă. Nu aveam voie să deschidem geanta cu produse pe stradă, ci doar între patru pereți. Am primit harta cu zona pe care trebuia să merg două săptămâni, geanta neagră, produsele înghesuite în geantă și încurajări. Timp de opt ore pe zi, de luni până vineri, trebuia să bat la pas străzile din zona Gara de Nord. Să intru în benzinării, hoteluri, buticuri, tonete de ziare, covrigării, marochinării, sex shop-uri, etc. Mă descurcam bine. Știam că doamnelor cu buze groase trebuie să le recomand rujurile „pentru a evidenția frumusețea și senzualitatea gurii”, duduile cu ochi frumoși le vorbeam despre „rimelul cu aplicare ușoară”, iar bărbaților le recitam din memorie, timp de cinci minute, despre proprietățile săpunului lichid, când ei tot ce vroiau era o ojă pentru soție.

Produsele erau de la Ruby Rose, așa că în scurt timp am devenit cunoscut în zonă ca Băiatul de la Ruby Rose. Entuziasmant! Rapid mi-am dat seama că afacerea nu mergea. Fetele vindeau mai mult ca băieții și noi prezentam mai mult decât să vindem. Plus că la un calcul rapid, 10% din cât vândusem era aproape nimic. Acopeream transportul și mâncarea, deci profit zero. Am mai rezistat alte două săptămâni, zile presărate cu un leșin public la 44°C și un sprint olimpic de 400 de metri cu 10 câini turbați de căldură după mine. Într-un final am demisionat în condiții amiabile, mi-am primit salariul și un bonus de două creme și un gel de duș. Cremele le-am făcut cadou și gelul de duș mi-a provocat o epilare zdravănă pe picioare. Era gel de duș cu efect de epilare. Tot restul verii am avut picioarele galbene și fine, precum fotbaliștii metrosexuali.

Am învățat din această primă experiență. Banii se câștigă greu. Oamenii sunt naivi dacă le faci complimente. Tinerii sunt naivi dacă le arăți sume mari de bani. Dar într-un final părinții apreciază efortul, așa că am primit restul de bani pentru chitară. A mai rămas doar să îmi dau seama apoi că nu știu să cânt la ea.

Urmează un alt loc de muncă, bani pentru profesor…

Popularity: 9%

Parisul e mai frumos când plouă

October 28, 2011 Horhe No comments

Nu ştiu dacă ăsta e titlul potrivit, dar mai am o variantă: “Era mai bine în trecut”. Cel puţin astea sunt singurele variante care îţi vin în minte după ce vezi filmul “Midnight in Paris”. E o regulă pe care cred că am descoperit-o. Dacă vrei să vezi un film romantic, să fie bun, şi nu suporţi altă limbă exceptând engleza, trebuie să cauţi filme cu Paris, filmate în Franţa, cu doi-trei actori franceji. O să fie, precum în cazul de faţă, cu un actor american pe care nu îl apreciez (luând în calcul celelalte filme), dar ambientul şi atmosfera o să te facă să uiţi de jocul actoricesc şi grosolonia de a vorbi atâta engleză în Paris. Au şi eu mândria lor.

Gil vine tocmai din California la Paris, cu logodnica, pentru a-şi da seama că nici o vilă dinn Malibu nu poate fi mai fascinantă ca Parisul (zi şi noapte). E mirajul ăla care îi atrage pe toţi pseudo-artiştii. Să meargă toţi la Mecca literaturii şi să calce pe urmele idolilor literari, aşa cum un chitarist începător se chinuie la cover-urile legendelor rock. De asemenea, Gil îşi dă seama că nici logodnica lui nu e muza lui, dar asta e partea siropoasă a filmului şi te las să o savurezi fără să-ţi spun nimic.

Gil e atât de norocos încât numai un scenarist bun putea să gândească o asemenea poveste. Întoarcerea în timp, în epoca pe care ţi-o doreşti, cu oamenii pe care îi adori, în atmosfera după care tânjeşti. Dali, Hemingway, Fitzgerald, Cole Porter, etc. Ăştia sunt oamenii pe care eroul filmului vroia să îi cunoască. Şi vă spun sincer, îmi place Salvador Dali (la Ploieşti aveam Geopoliticus Child deasupra televizorului, pentru că era… o nebunie) dar după ce am văzut filmul ăsta vreau să cunosc mai multe despre Omul Salvador Dali. Şi acelaţi lucru şi în cazul lui Hemingway.

Filmul e bun. E atât de bun încât merită să îl vezi de fiecare dată când simţi că eşti mai aproape de o lume precum cea din Melancholia. Ajută. Chiar e un tratament pentru urechi, ochi şi inspiraţie. Acum ştiu sigur cum va arăta finalul cărţii mele, dacă ma hotărăsc la un moment dat să scriu una.

Popularity: 5%

Teoctistu` Punkistu`!

October 16, 2010 Horhe 1 Comment

Senzaţional şi incredibil! Fotografii de aventură şi scandal ai blogului NumaDeBine.eu au imortalizat o scenă incredibilă la un concert de punk:

Se pare că Patriarhul Teoctist Daniel este punkist şi nu ascunde asta, fiind primul şi cel mai distrat la pogo. Experţii în religie şi lingo-politică explică fenomenul, prin video-chat la telefon:

- Stimabili şi dear cititori, sunt eu Cercetătorul Britanic. După cum se bine vede, Teoctistu` este punkist, fiind mult prea păros pentru titulatura de skinhead. Ce-i drept e cam “albicios”, şi te duce cu gândul la KKK, dar e clar că se distrează la pogo. Deci e pancăr! This is it!

- Domnule cercetător, înainte să vă daţi jos tricoul şi ciorapii, ce părere aveţi de trecutul punkist al bisericii şi teoctistului?

- Hmmm… trecutul punkist al bisericii este foarte clar, aceasta fiind mereu în strânsă legătură cu poporul: când oamenii au vrut catedrale şi biserici, au fost făcute; când populaţia a dorit să pupe oase, au fost puse moaşte pe masă; când credincioşii au vrut o ţară prosperă pentru biserică, biserica a facut pe devil în 4 şi a reuşit să iasă din sărăcia în care cică se scălda. Legat de Happy Daniel nu pot spune decât că sunt sigur că a dat mult din coate la pogo ca să ajungă aşa Prea-Happy.

- Aţi mai aflat ceva despre Teoctistu` Punkistu`?

- Yes, chiar very… cum spuneţi voi românii, muci, despre el, şi ce face atunci când este în culmea punkismului. De exemplu, când vrea să fie singur, să cânte la chitară, să se integreze în natură, se retrage în cele peste 100.000 de mii de hectare de pădure. Când simte că trebuie să atingă pulsul societăţii şi să propovăduiască bună-voinţa, toleranţa şi acceptarea semenului, se retrage pe Dealul Mitropoliei. În spatele acelor maşini scumpe şi dăruite (donaţii de la credincioşi şi pancări) se ascunde un om sărac. Cu duhul.

Patriarhul mai este şi eco. Cu ajutorul Arhiepiscopiei Craiovei, Very-Happy Daniel deţine o firmă care tranzacţionează energie electrică. Să fie lumină la everybody.

Pe scurt, Daniel mai deţine: multe maşini, multe case, multe vile, multe de toate, un purcoi de bani, radio, televiziune, bling-bling-uri, fani, moaşte, racle, etc.

Numa` de Verry-Happy-Pogo!

Popularity: 7%

Vama Nouă. A treia zi: 4+2

August 03, 2010 Horhe 5 Comments

Acum 30 de minute – 4 unguri virgini (?) încearcă să agaţe 2 românce extra-virgine. Mimica şi dialogul e demn de jocul SIMS.

Aproximativ 60 de minute în urmă – Îmi cumpăr o bere de la un butic şi o plimb toată plaja. Ea îşi cumpără din Stuff o “Şurubelniţă” de 14 lei. Ne minunăm de preţ, şi o îndemn să bea repede ca să uite de preţul de rahat.

Puţin mai devreme – Un cocalar adoarme beat în Stuff. Amicii lui îşi bat joc de el şi îi urlă în urechi: “HAI BĂ!”. Îi toarnă apă în cap. Îl chinuie. Îl torturează. Coma persistă.

Mult mai devreme – Bem o bere pe bordura de la “Botu` Calului” şi ascultăm un chitarist străin care îşi câştiga vacanţa. Cânta piesele lui James Blunt mai bine ca britanicul.

În acel timp – Patru melteni de Bucureşti parchează alături, în dreptul şaormeriei şi se uită miraţi la tot. E lux maxim să baţi drumul de la Bucureşti în Vamă ca să mănânci şaorma şi să te porţi ca un meltean.

O oră după trezire – Nu mai vreau pierce.

30 de minute mai devreme – Vreau pierce.

15 minute înainte – Nu vreau pierce. Îmi e frică de ace.

Mă trezesc – Pierce tată! Acum!

Popularity: 6%

Aurică Moldoveanu`, fata primarului

December 17, 2009 Horhe 1 Comment

Ieri am deschis televizorul ca să mai văd o vedetă, un vedet, să fiu cult. Pe Antena 2, Mihaela Tatu are o emisiune, un fel de “3 X Femeie”, dar cu alt nume. Tot cu vedete, tot cu public plătit, aceeşi Mihaela dar cu altă pălărie. Tocmai când am dat eu pe canal (cum sună să spui de Antena 2 că e un canal?) făcea playback Aurel Moldoveanu. Avea chitara acustică în mână, bâjbâia nişte acorduri şi se extazia în platou… fără microfon.

Cine e Aurel Moldoveanu? E normal să nu îl cunoşti, fiind genul de artist care apare doar în sezonul colindelor sau când se plictiseşte în anonimat. Face parte din generaţia lui Temişan, Cotabiţă şi Adrian Enache. Apropo de Enache, am fost fascinat de “statutul lui de macho”.

Adrian Enache: Mă iubesc femeile!

X: Câte?

A. E.: Multe…

X: Spune 2 nume.

A.E.: Marciuc şi Iulia Marciuc.

Revenim la moldoveanu nostru. Şi pe când se zbenguia colindătorul, am observat cât de bine se “pupă” cu colindele creştineşti. Cămaşa desfăcută, să se vadă părul de pe piept, cercel în ureche, zâmbet cuceritor. Hai să fim serioşi, Hruşcă, aşa frumos cu fruntea până la ceafă, imită mai bine pioşenia.

Oricum super playback. Dublu playback. Şi la gură, şi la chitară.

Şi azi aflu din presă că Moldoveanu a avut şi accident de maşină, Q7.

Cum se face că numai săracii ăştia cântă colinde şi muzică de bocit pe deal la Mitropolie? E aceeaşi antiteză ca aceea în care Carmen Şerban spune “mie îmi e milă de oamenii săraci… vă place Merţanu meu?”.

De ce te-ai duce la un concert Aurel Moldoveanu? Sau Hruşcă? Hai mai bine la un concert de colinde cu Carmen Şerban.

Nu am găsit colinde pe internet, dar tot un cocalar creştin, doar că e pe plajă:

Popularity: 3%

Tag Archives: chitara

Aventuri din câmpul muncii: Băiatul de la Ruby Rose

Parisul e mai frumos când plouă

Teoctistu` Punkistu`!

Vama Nouă. A treia zi: 4+2

Aurică Moldoveanu`, fata primarului

Sondaj de bine:

Horhe e de bine și aici:

Reclame de bine: