Ciorba @ Numa' de bine.eu

Horhe Hamburger

November 09, 2011 Horhe No comments

De la experimentul Tortilla Trotilla nu am mai intrat în vreo bucătărie fără extinctor. Până azi când mă chinuia o foame cruntă şi imaginaţia nu îmi dădea pace. Aşa că, doamnelor bucătărese şi domni pasionaţi de fast-food, vă prezint propria reţetă de hamburger:

Horhe Hamburger

Dacă tot ne place să mâncăm la fast-food şi să facem coadă la şaormerii pentru un burger nesimţit, de ce să nu îl facem acasă, în intimitate. De asemenea, dacă arăţi că poţi să faci un hamburger de calitate, poţi să impresionezi şi cea mai anti-talent bucătăreasă.

Pentru început se pleacă la cumpărături: carne tocată de vită (se poate şi de porc dacă te ţine ficatul), ori burgeri deja preparaţi din comerţ, sos de roşii, caşcaval, usturoi, busuioc/oregano, chifle, salată, castraveţi muraţi, cartofi, o pereche de blugi şi două pulovere cu anchior.

Pentru început se eliberează masa de farfuriile strânse în două zile de lene şi lehamite şi se porneşte televizorul pe Paprika TV. Ca să te simţi în pâine. Nu vrei să găteşti cu ochii pe Taraf.

Se curăţă usturoiul (cât mai mult zic eu) şi se zdrobeşte uşor cu cuţitul. Se aşează într-o tigaie cu ulei încins şi se lasă la călit. Se aşează peste bucata de carne, aranjată ca pentru hamburger. Se întoarce de pe o parte pe cealaltă până capătă o culoare frumoasă, între timp fiind aromată de patul de usturoi din tigaie.

Într-un vas se amestecă sosul de roşii cu busuioc/oregano, sare şi piper. Se toarnă peste carne, cât să o acopere foarte puţin. A nu se îneca bucata de carne în sos, că nu facem tocană. Se pune capacul şi se întoarce de pe o parte pe alta la intervale de aproximativ 5 minute.

Între timp se taie chifla la jumătate şi se scoate miezul. Se rade varza (dacă e roşie e minunat) ca la şaormerie şi se stropeşte cu puţin ulei şi oţet. Se lasă puţin la “marinat”. Se prăjesc cartofi (asta ştim deja cum se face). Se taie felii subţiri de castraveţi muraţi.

După aproximativ 20 de minute se scoate bucata de carne, se stropeşte interiorul chiflei cu puţin sos cald de roşii, şi se aşează carnea în chiflă peste caşcaval. Se pun feliile subţiri de castravete murat peste carne şi în golul din ciflă (acolo de unde ai scos miezul) se îndeasă varză… şi cartofi prăjiţi dacă îţi place să fie compact totul. Poţi să serveşti cartofii şi lângă hamburger.

Acestea fiind zise, ăsta este Horhe Hamburgerul. O combinaţie fericită de chiftele greceşti cu hamburger.

Pentru data viitoare o să combin ciorba de văcuţă cu cozonacul cu ciocolată.

Bon Hepatit!

P.S. – mai sus este versiunea light. Carne, caşcaval, varză.

Popularity: 4%

De ce îmi place la spital?

October 17, 2011 Horhe No comments

Nu ştiu. Poate pentru că în copilărie ştiam toţi medicii de la Grigore Alecsandrescu şi treceam anual pe acolo. Nu cred că vizitele mele erau rodul unor probleme de sănătate. Asta dacă facem abstracţie de cele 4 fracturi la mâini şi una la picior. Şi operaţia de apendicită. Şi… mai sunt câteva. Dar tot nu sunt motive să mergi la spital. Puteam să mă “repar” cu puţin ceai de ciuboţica-cucului.

În timp începuse să îmi placă. Când eşti bolnav nu vrei să stai acasă. E oribil să stai acasă şi să vezi oameni sănătoşi, să te trateze toată lumea ca pe un invalid şi să vrei să faci de toate, doar eşti acasă. Dar nu poţi. Pentru că eşti bolnav. Nu vrei să păţeşti ca mine acum, care vegetează în pat, îşi ascultă prietena care se duce la muncă (bine, după asta nu cred că tânjesc, dar totuşi se duce). De asemenea, tata spală geamurile, cocoţat pe exterior şi eu nu pot să îl ajut. Nu pot să spăl nici vasele. Aş putea, dar mă tratează toţi ca pe un operat pe cord. În spital nu ai parte de aşa ceva. Toţi te tratează ca pe un cineva rănit, asistentele te vizitează când trebuie sau vor, iar rudele şi prietenii vin cu gândul să plece mai repede. Nimeni nu vrea să stea printre oameni bolnavi. Şi nici bolnavi nu vă plac pe voi sănătoşilor!

Recenta mea internare a însemnat o introspecţie generală şi chiar mi-am pus o serie de întrebări. Poate mă ajutaţi voi să răspund la ele:

De ce mâncarea din spital e aşa bună?

Nu sunteţi toţi de acord şi nu vă înţeleg. Care sunt primele cerinţe ca ceva să fie comestibil şi delicios? Să arate bine, să miroasă bine, să îţi fie servită la nas/pat şi să fie gratis. În spital toate acestea se îndeplinesc. Mâncarea acolo arată bine, pentru că e făcută la cazan şi tot ce e la cazan arată ca într-o revistă cu mâncare de la bunica. Dacă tu citeşti revistele lui James Olivieră e problema ta. Mirosul este minunat. După ce este plimbată pe la 2 etaje, şi tu stai de ieri cu o banană şi o mandarină în burtă, “porţia” de unt, gem şi cu ceai sunt delicii burgheze. Şi să nu mai vorbim de ciorba fără carne, mâncarea de cartori, argei umpluţi, etc. Apoi, mâncarea îţi este servită la pat. Lux. Şi este gratis. Plăteşti la salariu cu ceva%, dar la spital nu mai laşi nici 10-15%. Se poate ceva mai bine? Se poate? Nu.

Singura problemă pe care o întâmpin e reacţia doamnelor care servesc mâncarea. Se uită la mine ca la un hămesit şi cred că sunt ţinut pe cartofi cu pâine acasă. Ele nu înţeleg. Ele nu înţeleg că mă internez doar pentru mâncare. Şi restul.

De ce se dă şpagă în spitale?

Asta e o problemă ceva mai serioasă. De exemplu, eu sunt angajat. Şi plătesc o serie de contribuţii la stat, printre care şi ceva (puţin, dar nu pentru că aşa vreau eu) medicilor. Cu toate astea, în salon şi pe holuri se discută precum la Bursa de Valori Bucureşti: “cât ai dat la medic?” “400″ “şi la anestezist?” “200″ “şi la asistentă?” “100″ “şi la cea care îţi schimbă patul?” “10″ “şi brancardierului?” “5″ “şi portarului?” “4″…

De ce? De ce trebuie să plătesc? Categorig nici un medic nu mi-a cerut bani, dar oamenii pleacă de la premisa că “nu te bagă în seamă”. Ei şi? Vreţi să ştiţi ceva? Eu NU AM DAT nimic şi uite că am trăit şi fără linguşeala falsă a asistentelor, anestezistei sau medicului. Bine, recunosc, pe medic l-am cinstit, dar era prea de comitet. Dar atât, şi categoric nu cu 400 de lei. Doar nu sunt prost să îi dau aproape jumătate din salariu din moment ce îi dau lunat din salariu. Nu?

Şi Adelina îmi spunea că “să îi dai ceva tipei care îţi face patul, ca să fie totul ok?”. Ştiţi ce? Nu i-am dat nimic! Am ţinut mâinile în buzunar în timp ce ea îmi aranja patul şi am lăsat impresia că mă pregătesc să îi dau ceva. La final doar “mulţumesc”. Tata a fost mai ghinionist acum doi ani. O scârbită a reuşit performanţa să îi facă patul în stilul sauvage pentru că nu a primit nimic prima dată. Nu face nimic. Patul pot să îl fac singur. Ea îşi făcea oricum prea greu MESERIA!

Asistentul mă tot pasa şi mă plimba cu branula în mână la plecare. Nu aveam de gând să îi dau nimic. Cât putea să mă plimbe pe holuri cu branula în mână? Într-un final, la insistenţa medicului, a scos drăcia, cu o scârbă şi dezinteres total. Ma durut. Ma durut cum a tras de ea din mână. Atât.

Brancardierul nu vroia să mă ducă pe scaun de la reanimare/camera de gardă (nu ştiu, o cameră cu oameni slăbiţi după operaţie, ori cu complicaţii post-operatorii). Am insistat până şi-a dat seama că nu scapă nici de gura mea şi nici cu bacşiş!

Liftierul, asemenea portarului, doreau sponsorizări pentru statul jos. Dacă stai mai tare pe picioare şi eşti insistent cedează. Şi nu pentru că sunt deştepţi.

Amuzantă a fost anestezista. A încercat să mă tragă de limbă ca să afle ce lucrez, să vorbească mult cu mine, poate poate… Nimic. I-am răspuns la toate întrebările, i-am spus că am o migrenă şi am rugat-o să mă anestezieze mai repede. Să scap de durere. Şi ghici ce? Trăiesc! Bine, am stat 5 ore sub anestezic, pentru o operaţie de 30 de minute, am rămas perfuzat la camera de gardă/reanimare şi m-am simţit puţin legumificat, dar totuşi. Mă omora pentru că nu i-am dat şpagă?

Eu îi înţeleg că au salarii mici şi îi compătimesc, dar nu pot să îmi dau tot salariul pe o lună la o “vizită”. Dacă nu le convine cât câştigă să convingă oamenii să voteze raţional, să nu mai accepte construirea de biserici în curtea spitalelor deplorabile şi… altele. E stupid că mulţi oameni se înghesuie la hypermarket-uri pentru struguri gratis, dar nu merg la medic pentru că nu au bani! Când multe sunt “gratis” (plătite prin cotizaţia din salariu).

Morala? Se poate şi fără şpagă. Sunt dovada, încă, vie.

Popularity: 5%

Ce-mi doresc de ziua mea

July 25, 2011 Horhe 2 Comments

- să dorm seara;

- să mănânc mai mult;

- să fiu cuminte;

- să mănânc legumele din ciorbă;

- să câştig la Loto fără să joc;

- să fiu sănătos tun, nu praştie;

- să mi se maturizeze ficatul;

- să ajung la performanţe notabile în a sta degeaba;

…

Şi lista poate continua.

P.S. – Cine îmi spune o asemănare şi o deosebire între cele două poze câştigă o conservă cu hamsii.

Popularity: 11%

Text cu efect lacrimogen

June 17, 2011 Horhe No comments

Acest text poate avea efecte tragi-comice şi îţi poate induce o oarecare stare de milă. Efectele adverse pot fi ireversibile şi există şanse să te apuci să îmi faci cadouri într-un mod inconştient. Dacă te încadrezi în tiparul prezentat, continuă să citeşti.

M-am născut într-o caniculară zi de vară, şi aşa cum am înţeles de la părinţi, medicii au declarat că sunt singura fiinţă de pe Terra ce a fost bătută de Soare în cap încă dinainte să se nască. Probabil de acolo mi se trage această constantă “coacere” la nivel neuronal. La naşterea mea planetele au fost aliniate în aşa hal încât se eclipsau toate între ele, iar adolescenta Carmen Harra a fost lovită de o putere parapsihocucu atât de puternică încât a realizat că menirea ei e să bată câmpii despre alte persoane.

În copilărie mi-am descoperit talentele motiv pentru care părinţii au declarat în repetate rânduri: “eşti… special…”. Găuri în pereţi, bijuterii aruncate pe geam, incendierea patului, (încercarea) paraşutismului cu umbrela şi multe altele mi-au adus titulatura de “STAI DRACE!”. Mai târziu, la şcoală, am descoperit că pe mine matematica şi desenul nu mă vor descoperii niciodată, în schimb eram olimpic la pauze. Problemele existenţiale au continuat şi la 14 ani, când din cauza unui exces de păr am întâmpinat probleme în a trece la profa de fizică. Concluzia de geniu a fost că un chiul pe zi mă poate ajuta. “Eşti… special…”, zise mama.

La liceu am continua seria surprizelor şi puterile mele speciale erau deja la un alt nivel. Eram singura persoană care putea fi (în Argentin) “la înălţime” sub masă. Toate astea se datorau unei influenţe astrologice de gradul 5% alcool şi gravitaţiei. Prea greu de luptat.

Şi aşa am ajuns astăzi. Încă mă descopăr şi mă surprind zilnic. Am capacitatea să mă îmbrac total haotic şi fără noimă, să îmi promit bicicletă de 3 ani (încă fără rezultat), să stric şi să repar laptopul cu puterea privirii şi să mănânc între mult şi enorm. Deţin două recorduri nerecunoscute internaţional, o pizza mare în 4:36 de minute, şi un bol de paste în 10:12 minute. 32 de mici cu muştar şi pâine şi numeroase ciorbe în Vama Veche. “Sunt… special…”, zice lumea.

De asemenea, deţin puterea de a deţine un mp3 ce are un singur buton pentru toate funcţiile. Dacă apeşi pe Play de sus în jos îl deschizi, de la stânga la dreapta (şi mai apăsat) măreşti volumul, iar de jos în jos (foarte apăsat) schimbi piesa. Dacă îi dau un pumn se stinge.

Scopul acestui text este de a spune că… “sunt… special…”. Şi m-am întors din concediu.

Popularity: 5%

Ghid culinar: ce pizza să mănânci la muncă?

May 12, 2011 Horhe 2 Comments

Suntem tineri şi ne lovim în această perioadă de trei probleme existenţiale: “de unde bani?”, “de unde loc de muncă?” şi “de unde pizza la locul de muncă?”. În următoarele rânduri voi face o trecere prin blog a câtorva pizzerii de care sunt mai mult sau mai puţin legat.

Presto Pizza

Cât era o pizzerie de cartier, abia deschisă în faţa blocului meu, Presto era minunată. Bună, caldă şi la timp, plus faptul că îmi comandam pizza pe messenger. Acum, ca orice lucru bun, s-a stricat.

Am hotărât să nu mai mănânc de la Presto Pizza şi m-am ţinut de cuvânt. Aproape. După noaptea când mi-am aşteptat trei ore comanda şi nu venea nici în a patra oră, am jurat că nu mai comand la Presto. Dar a trebuit să îmi calc pe promisiune pentru că îmi era foame şi… Mi-am pierdut minţile. Da, asta e cea mai bună scuză. Aşa că am comandat toţi colegii pizza de la Presto, am aşteptat ca întotdeauna de două ori mai mult decât a spus duduia la telefon şi am mâncat-o cu poftă pentru că, da, nu pun ei blat la pizza, dar e topping căcălău. Problema a apărut după, când am observat că pe una din cutii scria că am câştigat o pizza (concurs organizat cu Radio 21, cred). Am sunat la ora 3 noaptea să comunicăm că suntem fericiţii fomişti ai unei pizza gratis şi am aflat că nu ne pot aduce pizza câştigată pentru că: trebuie să te plimbi tu, câştigătorule, ca un dobitoc cu bonul şi cutia după tine, până la sediul Presto de la Cucuieţii din Deal şi acolo… Aţi înţeles, nu? Bine că nu mă pune să mă duc până la sediul Radio 21, să mă abonez la Vodafone şi să îmi pregătesc şi singur pizza câştigată.

Melteni. Aşa se întâmplă când îţi ajunge pizza la nas.

Jerry’s Pizza

Nu am nimic de obiectat faţă de pizza de la Jerry, legat de calitate, dar e MICĂ RĂU! Pizza aia normală, de 14-15-16 lei, e mică. Mică cât o gaură de fund de oală de ciorbă. Ea e bună, blat pufos, dar ca să te şi saturi, trebuie să cumperi o pizza care sare lejer de 25-30 de lei. Şi mai bine bagi o şaorma dacă e pe aşa. Dar am colege care se satură şi din mogâldeaţa aia de pizza. Ţine de apetit.

Gambino’s Pizza

De la oamenii ăştia nu am comandat decât o singură dată, şi tot ce mai îmi amintesc e că se prelingea uleiul pe felia de pizza, precum Dâmboviţa prin Bucureşti. Deci, în concluzie, am comandat o singură dată.

Acapulco Pizza

De la Acapulco nu am comandat eu, ci colegii mei, care mai trăiesc şi astăzi, dar nu păreau foarte excitaţi de produsul din cutie. Cred că unul dintre motivele pentru care şi eu sunt sceptic în legătură cu pizza de la Acapulco este sloganul firmei: “Zâmbeşte, mâine ar putea fi mai rău!“. Nu vreau să cred că bucătarul lor gândeşte aşa.

Popularity: 8%

Iisus, miei, bere, carne, iepuri, ouă, lumină…

April 23, 2011 Horhe No comments

Încă un Paşte. Din nou acest eveniment ce adună mai multă pioşenie şi penibil, la un loc, decât orice altă sărbătoare. Mulţi creştini nu au înţeles nici acum, ori poate nu ştiu eu, care este scopul sărbătorii: o “petrecere” decentă că a re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-….-reînviat Iisus. Sunt aceleaşi cozi la magazine, indiferent de “criză”, şi aceeaşi grandomanie deja tipic creştină. Oamenii sunt la fel de proşti, falşi şi pioşi ca în restul anului, doar că acum devin penibili în faţa propriei credinţe.

Săptămâna asta, importantă, de mare post şi iertare, a început cu stângul pentru tagma creştină şi iertătoare, fiind scandalizaţi de “bebeluşii homosexuali” ce au împânzit România. Au înfierat campania de “promovare” a homosexualităţii, de parcă a ţi-o trage în fund e un trend, şi trebuie promovat precum H&M sau Zara. Bebeluşul ăla nu face reclamă pentru “cât de cool e să o arzi gay”, ci pentru “sunt gay pe planeta de n-jpe mii de ani, unii şi-au adus aportul istoriei mai mult decât ai crede, şi nu o să dispară pentru că îi arzi tu pe rug ca în Evul Mediu”. Deci, arde-o tolerant, că oricum nu ai nimic de câştigat fiind un războinic fidel al luptei între… până la urmă cine? Şi vă rog eu, măcar cei ce citiţi acest blog, nu vă mai întrebaţi “ce o să îi spun copilului meu când o să vadă doi bărbaţi că se ţin de mână pe stradă?”. Mai bine încercaţi să îi spuneţi de ce o bate Ghiţă pe Maria că e ciorba rece. Ori de ce Maria îl înşală pe Ghiţă. Ori de ce… Înţelegeţi?

Tot în săptâmâna asta au avut loc şi mai multe evenimente de maxim interes, precum pomenile, împărţelile şi postul. Toţi creştinii trebuie să ţină post, pentru că şi Patriarhul, în turnul lui de fildeş, a dat de pe masă caviarul şi acum mănâncă ciorbă de ştevie şi piure de spanac. Şi da, aşa îşi arată toată lumea nivelul de bunătate. Prin post. Nu prin a ajuta oamenii, semenii, săracii, nevoiaşii. Prin post. Când tu eşti în post, cu mielul tăiat în congelator, un muritor de foame este “excitat” de pioşenia ta.

Vorbeam mai sus de “panoul gay” şi mi-am amintit cât de penibili au fost şi mulţi reprezentanţi ai presei în perioada asta, începând cu redactorii pătrunşi de “lumină” ce au scris că “bebeluşul gay promovează homosexualitatea”. Am demontat deja prostia asta. Apoi, ziarele s-au bătut să comercializeze Biblii şi cărţi cu Iisus pentru că… Gazeta Sporturilor are legătură cu Iisus. O carte de Confucius nu puneau, ori Codul Bunelor Maniere. Nu. De ce să înveţi despre etică şi morală, aşa cum sunt ele normale. Nu. Trebuie să înveţi etica şi morala creştină, altfel, “liberul arbitru” te taxează = mori = iad = chin veşnic.

Într-un final, oamenii se bat pe carne, şi mieii stau morţi, cu fundă roşie la gât, în aşteptarea unei alte sărbători de “băgat la burdihan” şi în care, ştiu, toţi o să spuneţi “TREBUIE SĂ FIM MAI BUNI!”. Dacă o să îmi spui rahatul ăsta am să te ignor, pentru că dacă tu eşti bun doar de Paşte şi Crăciun, înseamnă că îmi recunoşti faptul că în restul anului eşti o scârbă de om. Corect?

Am să petrec şi eu paştele cu familia, pentru că m-am născut într-o familie creştină, şi o TOLEREZ pentru că nu mă afectează credinţa lor. Şi da, am să merg şi la biserică să iau lumină, pentru că e o “tradiţie” de-a mea, să merg cu părinţii la lumină. Ei se bucură că “îi ajută ‘mniezo”, eu mă bucur că stau cu ei. Şi da, am să şi mănânc bucate tradiţionale de paşte, dar asta pentru că îmi place carnea de miel şi plăcinta cu brânză dulce, numită Pască. Îmi place atât de mult Pasca încât mulţumită mentalităţii tolerante a mamei mele, primesc Pască şi de Crăciun şi ziua mea.

Am să mă întorc de la biserică împreună cu familia, în corul pieselor dance ce vor rupe boxele prin balcoane şi maşini, voi saluta respectuos vecinii cu “Bună seara” şi ei vor spune că “Hristos a înviat”, de parcă nu s-a demonstrat ştiinţific faptul că reînvierea e normală. Voi observa aceleaşi babe cum fac aceleaşi ritualuri păgâne atribuite creştinismului, cu fier şi iarbă la uşă, iar în final, după ora 12 noaptea, o să mă holbez la decolteul Biancăi Drăguşanu, în timp ce aduce lumină împreună cu Bendeac şi umorul lui. Pentru că un copil nu trebuie să fie tolerant. El trebuie să fie obsedat de “ţăţe, buci şi glume cu tentă”. Altfel, conform logicii româno-creştine, nu e demn de ţara noastră.

Şi dimineaţă am să lecturez cu acelaşi interes, editorialul lui Bichir, acest N-am Cuvinte al românismului, tradiţiei şi iubirii. Omul care a reuşit într-un editorial să transforme un banal meci de fotbal între CFR Cluj şi U Cluj, într–o luptă între “românii creştini şi bozgorii răi şi ai dracu’”. Dar are voie, pentru că “eşti mai bun” doar de Paşte. În rest…

Vă urez haleală fericite, să nu vă cadă lumina, şi să vă scoată iepuraşu’ de paşte cât mai multe ouă pe…

Popularity: 7%

Îmbuibare Fericită şi La Mult Colesterol!

December 10, 2010 Horhe No comments

Din acest moment am intrat în sezonul “IAR N-Am pauză la mâncat”, adică o să mă forţez să sparg toate barierele fizice ale stomacului meu, poreclit Gaura Neagră de Sergiu.

Din acest moment am să mănânc precum un porc următoarele: porc (hmmm… canibalism), curcan, tobă, cârnaţi, ciorbă de văcuţă, zamă de varză, murături până plânge gastrita-n mine, pască (Paşte, Crăciun, tot o burtă), tort, prăjituri, de toate. Aşa că aştept pe adresa mea de blog toate aceste mâncăruri, deoarece fără sprijinul vostru o să pun pe masă doar O LAIE! Şi ştim cu toţii că e săţioasă.

De azi până la Revelion (când începe ultima rundă de îmbuibare), asta e poziţia mea în toate topurile: artistică şi grăitoare.

Popularity: 8%

O blogăreală nebună, nebună!

October 24, 2010 Horhe No comments

După o săptămână de investigaţii medicale (mulţumesc doctorilor de la Spitalul Universitar) am primit următorul verdict:

- probleme acute la nivelul creierului;

- zgâlţâitus creieratus;

- stomac sensibil la stres şi mâncăruri tradiţionale româneşti: sarmale, varză, ciorbă, shaorma, McDonald`s, KFC, etc.

- vase de sânge subţiri şi firave;

- plâmâni curaţi ca o scrumieră spălată;

- rinichi strălucitori precum scrumiera de mai sus;

- inima pompează bine, dar sângele evită creierul;

Aşa că, săptămâna asta, ne bucurăm de un blog cu dungi roşii. Şi nu pe buletin, ci pe headăr!

Numa` de bine!

Popularity: 3%

Vama Veche, Vama Nouă. Prima zi.

July 28, 2010 Horhe 4 Comments

Ora 5:20 min – Gara de Nord. Peronul 6 e plin de oameni dornici de puţină mare. Eu sper ca toţi să meargă în staţiunile de “lux” de pe litoral şi să fie Vama goală.

6:15 – Trebuia să fim în tren, şi pe drum, de jumătate de oră, dar coşmelia întârzie.

9:15 – trenul merge ca împins de Naş.

10:30 – Suntem depăşiţi de un biciclist de pe autostradă. Menţionez că bicicleta era model “Velociped 1817″.

11:33 – Trebuia să fim în Mangalia de 10 minute, în schimb suntem depăşiţi fără stres de un beţiv pe scuter şi un bondar.

11:50 – Oare trenul acesta se deplasează, ori se mişcă planeta şi noi alunecam încet pe ea?

12:45 – Ajung în camera de cazare. Mă loveşte în suflet un parfum de hamsii şi mă simt cu adevărat liber. Închid telefonul. Dacă mă caută vreun mogul să mă angajeze pe mii de coco, să revină.

Cred că 13 şi puţin – mă aşez cu prietena “La Meduze” pentru o ciorbă de văcuţă, aşa cum cere tradiţia anuală. Servirea nu mai e la fel de bună ca în alţi ani, dar cui îi pasă? Ei îi pasă. Vine ciorba, minunată ca întotdeauna. O termin ca un nebun şi mă arunc entuziasmat în farfuria Ei. În timp ce Ea se sperie de muştele din olivieră, eu îi controlez pe ascuns porţia de mâncare. Cedează, scârbită de “murăturile” din oţet şi îmi împinge farfuria. Înseamnă că e sătulă.

O oră când cerul e senin – Mă aşez pe plajă, pregătit de un bronz original, ca în fiecare an. 2008 a fost “Bronzul Alex Velea”, 2009 “Bronzul cu motive Leopard şi poate anul acesta o să mă aleg cu “Bronzul Chipul lui Iisus”.

Puţin mai târziu – Plutesc printre alge.

Încă puţin mai târziu – Adorm pe plajă.

Acum – Stau şi scriu asta. Lenevesc. E bine.

…

Popularity: 6%