S-a pornit o isterie tinerească pentru “omorârea televizorului”. Frumoasă iniţiativă, curajoasă şi de ce nu… de viitor, asta dacă în viitor românul de rând nu ar fi tot un manelist, isteric, meltean şi nepoliticos. M-am interesat, m-am documentat şi am aflat că această Cruciadă a Culturii are ca scop îmbunătăţirea nivelului cultural de viaţă din România: teatru, concerte, cărţi, ecetera ecetera. Foarte bine. Păcat că se adresează elitiştilor şi clasei de mijloc (ca să vorbesc în termeni politici). Şi cu toţii ştim că nu cele două grupe de oameni au nevoie de cultură şi de o spargere de tub catodic.
Dacă cineva îmi spune că “oricum Cruciada nu este pentru prostime“, atunci de ce mai are loc? Educăm educaţii?
Întregul demers a copt (cel puţin pe internet) din mintea boemului Tudor Chirilă, zeul adolescentin. Probabil neîmpăcat cu statutul de vedetă ştearsă (nema trupă de succes, nema iubită de succes), God Chirilă a hotărât să mai penetreze spaţiul media, de data aceasta cu o campanie care are lipici, dar presimt că nu o să aibe nici un final.
Supărat că nu mai este invitat la televizor, şi nu mai este subiect de tabloide, Chirilă este hotărât să omoare TV-ul. Şi cine îmi spune că lui Chirilă nu îi convenea faima din trecut înseamnă că e visător… Cu ce să încep? Să justific de ce campania nu e bună, sau de ce e Tudor Chirilă cam ipocrit?
Campania are un mesaj drăguţ şi un radicalism amuzant, care trezeşte spiritul rebel al tinerei generaţii, dar ca orice lucru prost, generalizează. “Kill your TV” implică ŞI distrugerea suficientor programe de educare. Lucru pe care elitistul Chirilă sigur nu îl vrea. Nu cred că are el vreun studiu despre copii îndobitociţi de Discovery sau Animal Planet. Şi e destul de simplu, dacă nu vrei să te uiţi la porcării mondene, nu îţi instalezi programele respective în televizor: Euforia, Acasă, Kanal D, ecetera. E uşor. Dacă eşti destul de deştept încât să te declari un cruciat al culturii sunt sigur că nu sorbi din ochi Poveştirile Adevărate, nu?
Chirilă dă dovadă de puţină ipocrizie, fiind atât de înverşunat să omoare TV-ul, acum, când el nu mai e pe sticlă. De ce nu a omorât tubul catodic atunci când apărea aproape zilnic în ipostaze mai bune sau mai proaste? Subit îl trece un val de cultură? Crede el că e prea multă incultură la TV? Acum? Era incultură şi pe cremea când el era mai vedetă… din câte îmi amintesc, în perioada aia erau anii de glorie ai maneliştilor la televiziune. Deci prostie a fost dintotdeauna.
Şi încă un lucru: de ce “Kill your TV”? Adică luptăm pentru valori naţionale, ne dăm patrioţi, anti Valentine`s, dar ne stă în gât să spunem “Omoară-ţi Televizorul”? Cui se adresează această Cruciadă? “Instaurarea frumosului asupra urâţeniei din România”, adică asupra manelizării. Şi cineva chiar crede că melteanul o să îl lase pe Guţă pentru Andre Rieu? Hai să fim serioşi. Şi realişti.
Cruciada Culturii e un lucru frumos, dar o să se stingă imediat ce nu o să aibe un rezultat.
Şi pentru Chirilă, recomand campanii mai de succes: “Kill your câine care se c*că pe trotuar”, “Kill your vedetisme din cap”, “Kill your plăcere de a apărea în presă”. Parcă astea pot avea un rezultat.
Îmi pare rău, dar eu încă nu cred în campanii… publicitare, şi zei… media.
Popularity: 3%