Tag Archives: domnisoara

Lucruri pe care Cristina Țopescu nu știe să le facă

Nu o cunosc foarte bine, dar o mai văd din când în când la ora 18 pe Prima TV când prezintă știrile. Îmi aduce aminte de diriginta mea din generală, veșnica domnișoară la 44 de ani. Dar nu o condamn pentru asta. De fapt nu o condamn pentru nimic, pentru că eu sunt aici să râd pe seama ei, nu să îi spun ceva ce o poate face să plângă în direct. O cred în stare, doar știm cu toții cât de fină și delicată e.

Cristina Țopescu nu prea știe engleză. Ori dacă știe, are o pronunție de te bufnește râsul. Eu cel puțin nu mă mai satur de Bărac Obeama și nici de Șicagou, dar cred că asta în timp o să îi devină etichetă. De la o vârstă nu cred că le mai poți repara.  De asemenea, doamna Țopescu nu reușește să se abțină și să devină serioasă pe parcursul știrilor. Îi mai scapă din când în când momente când se vrea amuzantă, ori mămoasă, dar de cele mai multe ori, după o știre cu micuți morți de foame, o auzi „Doamne ajută!” și îi vezi chipul de cățel plouat. Îți vine să țipi „DAR AJUTĂ DOAMNE ȘI TU!”.

Dar peste lacunele profesionale mai treci, că până la urmă e de ceva timp în domeniu, deci știe să își facă meseria. Mai nou însă își dă cu părerea despre tot, și apare prin presă să completeze din propria experiență, orice eveniment ce are în colimator o vedetă. Precum a fost cazul lui Mircea Lucescu. A dat un interviu în care a spus că și ea a pățit la fel, și că vatmanii sunt niște brute, insensibile, care au intrat accidentat-o și au reușit să-i strâmbe petalele. Nemernicii! Dar povestea nu e atât de simplă:

Așteptam să trec regulamentar pe sensul opus, dar rămăsesem pe linia de tramvai…”. E clar din primul rând că poate doar faptul că stătea pe locul șoferului era regulamentar la Cristina Țopescu. Apoi continuă să explice faptul că vatmanul a văzut-o blocată pe mijlocul străzii, dar a intrat în ea cu putere, cu ură, împins de un orgasm al suferinței.

Eu văd întâmplarea puțin altfel: Cristina Țopescu este la semafor, undeva a 3-4a mașină. Se face verde. În mai puțin de o secundă un cretin de la coadă claxonează și mașinile se pun în mișcare. Intersecția pare deja blocată, așa că, precum un șofer deștept, Cristina Țopescu rămâne la semafor, nu se angajează în schimbarea sensului de mers, cu gândul că „poate rămân pe șina de tramvai și blochez circulația”. Dar din spate, grobianul grăbit și isteric, dobitocul fără manere care are ca ultimă școală absolvită cea de șofer, a început să claxoneze și să o înjure pe Cristina, că de ce stă la semafor și nu se bagă. Speriată și emoționată de contactul dur cu viața, vedeta penetrează intersecția cu teamă și rămâne pe șina de tramvai. Tramvaiul vine. Am întâlnit și eu vatmani cretini care trăiesc cu impresia că au primit centrul străzii ca zestre, dar de ce ar vrea un vatman să își strice ziua intrând în Cristina Țopescu? Să fie un fetish? Că dacă e așa, e deja compliment… Poate că pur și simplu nu a putut să oprească la timp, a lovit-o și asta e. Un accident într-un oraș sufocat de mașini și șoferi lipsiți de viziune și tact.

Așa că da, Cristina Țopescu nu știe nici să draiving.

Popularity: 5%

My pink “lady”.

E ea. Imbracata numai in roz din cap pana in picioare. Obsedata de roz si viseaza totul in roz. Arata ca o bomboana dintr-un brad daramat de kitch. Imaginea bombastica o face sa sara si in ochi orbilor. Si nu se opreste aici.
Are mersul gratios, precum o gaina beata pe cioburi sparte. Calca suav, printre mortii parfumului ei din Europa. Angro-ul. In urma ei, dara de parfum roz, imi produce eczeme si caderi masive de par. Merge in rasini.
Se apropie de mine si se uita adanc in ochii mei. Eu ma uit adanc in golul din creierul ei, tapetat cu roz, si ma gandesc ca sunt prea tanar sa mor in chinuri vizuale. Imi sopteste la ureche, intr-o engleza stricata, ceva ce cu greu am inteles, neintelegand daca e “love you” sau “f*ck you”. Ii apreciez delicatetea verbala, si o imping cu o scarba plina de recunostinta, sperand sa cada pe scari. Bineinteles roz.
Isi scoate telefonul (roz daca mai are rost), si porneste pickup-ul doldora de manele. Ii spun ca nu apreciez genul, si o rog sa isi bage castile…in ureche. Se uita scarbita la mine, imi rade in nas, si da mai tare. Incepe sa miste suncile, cu o gratie groteasca, pe ritmul manelelor. Danseaza senzual pe o melodie dedicata unei “mame” moarte. Ii apreciez inca odata gusturile, si o felicit pentru recitalul de zile mari (deja ziua se scurgea efemer pe langa mine).
O rog sa imi spuna ceva despre ea. Imi povesteste despre obiceiurile ei scabroase si cum aprecieaza oamenii mai inteligenti ca ea. Am realizat ca iubeste pe toata lumea. Isi prezinta trecutul, si o ascult cu acelasi interes. Zero.
Imi spune ca e virgina si ca atunci cand va fi mare vrea sa fie tot virgina. Imi spun ca e ceva ce se castiga in timp. Vrea pace mondiala, dar e de o vanitate si ura de neinteles. Uraste tot ce nu e al ei. Si iubeste, bineinteles, rozul.
O rog sa isi coboare tricoul mai jos. Ii vad burta aplecata peste slit. Si ea vede ce am mancat in dimineata aceea. Ma ia de mana, ma iau de Soarta. Ma strange de mana, ma strang de gat.
Vorbeste ca o birjareasa. Nu ma atrage deloc, dar imi da de gandit ca undeva in lume sunt peste 1 miliard de femei mai atragatoare. Ea e doar un exemplu prost. Ma uit tandru in ochii ei si ii spun ca imi provoaca dureri pe retina si creierul mi se netezeste daca o mai ascult mult. Polueaza totul, deci polutie peste tot in jurul ei. Ii multumesc in genunchi ca pleaca. Sau eram daramat de acelasi miros.
Ea e “doamna” mea in roz. Femeia care prin gabarit, imi umple ziua, si prin prostie, o face mai usoara.
Morala?

Popularity: 1%