Facultate @ Numa' de bine.eu

Pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”

January 07, 2012 Horhe 1 Comment

550 de lei x 4 rate = 2,200 de lei.

Apoi au considerat că trebuie să scumpească, așa că au facut-o 600. 600 x 4 = 2,400. 2,400 x 2 ani + 2,200 (din primul an) + 600 de lei licența + 100 de lei lucrarea = 7,700 de lei. Atât am plătit timp de trei ani ca să pot spune că sunt jurnalist, că am învățat o meserie și că sunt capabil să lucrez în (aproape) orice redacție. Unii au dat mai puțin, alții mai mult, dar sunt curios cât a dat cel care a gândit titlul următorului articol:

Drama jurnalistului există. E greu de definit pentru că niciodată nu știi de ce te lovești. Poți să pleci cu handicapul că nimeni nu îți încurajează pasiunea, că în facultatea ta nu se învață nimic și nu ai reușit să faci nici măcar o oră de practică, poți să te izbești de propriul anti-talent și stângăcie în exprimare, ori pur și simplu (și e cea mai mare dramă) redactorul-șef e un cretin.

Articolul din stânga, publicat în suplimentul TV al ziarului Click, nu este semnat, și ăsta e un colac de salvare pentru redactor. De cele mai multe ori, când citești o mizerie într-un ziar cauți numele redactorului și începi să îl împroști cu laude. Dar așa cum eu nu judec vrăjitoarele, ci proștii care se duc la ele, nici pe redactori nu îi consider cei mai proști din Casa Presei.

Puțini știu cum începe ziua unui jurnalist. Pe scurt e cam așa: ședința de redacție, la prima oră, prezentarea subiectelor/ideilor, repartizarea acestora, munca propriu-zisă, prezentarea materialului. Logic și normal, redactorul-șef e responsabil și prezent la aproape 99% din evenimentele enumerate. Și dacă e prea ocupat, tot trebuie să arunce un ochi pe materialul final, că d-aia are salariu mare, funcția de șef și loc de parcare mai aproape de redacție.

Știrea din stânga, porcărie pe care sigur o citesc mulți ca niște zombii cretinizați, e rezultatul unei munci de echipă proastă. Ori proastă echipă.

Am încercat să prezint o probabilitate, și concluzia e cam așa: Zice lumea că poporul e plin de proști și condus de un lider deștept (am zis deștept, nu bun). Dacă o redacție e plină de jurnaliști deștepți, licențiați, dar e condusă de un prost cu funcție?

Am ajuns să gândesc atât de profund doar pentru că „Giulia a rămas gravidă o dată cu cățeaua ei”.

Popularity: 11%

Direct din Asia, noul trend feminin: clanțing!

January 05, 2012 Horhe No comments

Nici planking-ul nu îmi era foarte clar, dar până la un punct era inofensiv și amuzant. Așa îmi distram colegele la muncă, pentru a le distrage atenție de la greșelile pe care le făceam. Știu, eram un planking-whore. Cu toate astea, planking-ul e depășit acum. La fel și owling-ul, standing-ul și working-ul. Bine, ultimul era depășit de mult. Avantajul e că am devenit băiat serios, muncesc acum, nu mai trebuie să mă întind pe birouri pentru un ban cinstit. Plus că…

… direct din Asia, acolo unde a apărut hârtia, medicina naturistă și ceaiul, vă prezint: doorknobing-ul!

Pentru un profan ca mine, doorknobing-ul este o artă neînțeleasă. O străveche metodă chineză de tratare a migrenelor. Sau poate o metodă japoneză de a arăta onoarea față de cineva. Ori singurul lucru pe care mai pun gura nord coreenii de când se Kim atâta pe ei. În principiu, doorknobing-ul înseamnă ceva profund, altfel nu găseam pe internet cataloage întregi cu fete care ling diferite clanțe de îți vine să privești ușa cu alți ochi. Oblici.

Multe fotografii sunt abstracte, cu tinere cocoțate pe ușă și încercând să lingă clanța cât mai abstract, altele o ling semi-îmbrăcate, ori din cădițe de plastic, dar predomină clasicul „linge clanța din genunchi”. Pentru orice doritor, o altă poziție, o altă clanță. O Kama Sutra a lăcătușului. Tu alegi, cheia e la tine.

Doorknobing-ul o să prindă sigur la români, noi fiind obișnuiți cu tradiționalul „ai rămas cu clanța-n mână!”. Problema e că româncele sunt pragmatice, și lor nu poți să le dai clanța. Poate 2-3 leșinate să stea cu gura pe mânerul de la BMW, dar sigur nu o să poți invita o duduie din club să îți lingă mânerul de la intrare.

Așa e dom`le în România. Femeile nu sunt deschise la nou.

P.S. – asta îmi amintește de remarca unui preot român după dezastrul de la Fukushima: „așa merită asiaticii, pentru că sunt păcătoși și au desenele alea animate erotice”. 8/10 persoane din grupul meu nu știu ce e aia hentai, dar un preot știe… Divin!

P.S. 2 – scenariu de film eroic: „Lucreția. O tânără de 18 ani, venită din provincie pentru a studia arta tâmplărie la o facultate particulară din București. Dar pentru a câștiga o pâine e nevoită să facă clanțing…”. Va continua.

Popularity: 13%

Prostilismul populismul

October 03, 2011 Horhe No comments

Ştie toată lumea că vin alegerile. Şi dacă nu vin azi, mâine, întotdeauna sunt nişte alegeri “pe vine”. Şi campania de acum nu e mai murdară/mârşavă/nesimţită/etc, ci e la fel ca întotdeauna, doar că se joacă alte cărţi pe masă. Şi de data asta chiar nu ştiu care e răul cel mai mic.

Nu am să vorbesc despre partidele mici, care nu vor face nici 10%, precum PRM, UDMR, (Big Bang ajută!) PP-DD, Partidul Verde, etc. Nu am să vorbesc acum nici de PDL, pentru asta fiind disponibili cei de la Intact 24/7. Da, ştiu, PDL naşpa, dar cine mai are nevoie de motive pentru ei?

Vorbim de USL (PNL+PSD), care dă dovadă de o disperare soră cu moartea, doar de dragul ciolanului. Sincer, nu te pune pe gânduri faptul că nişte oameni sunt dispuşi să facă atâtea rahaturi doar ca să câştige? Alungarea PC-ului din alianţă? Măsurile populiste? Dar pentru şutul dat PC-ului mă bucur, chiar dacă am auzit că, supărat, Voiculescu vrea să instaureze monarhia. Ha-ha-hamburger!

Cât despre măsurile populiste, hai să aprofundăm doar două, doar aşa de dragul dialogului politic:

1. Fără Bac la facultate

Mie Androneasca nu mi-a plăcut niciodată. Şi îi spun “Androneasca” pentru că aduce ca aspect şi mentalitate cu o doamnă în vârstă, educată până la refuzul nebuniei şi pitită seara în dormitor, ca să nu vadă lumea că se uită la telenovele. Cât a fost ministresă era mai preocupată ca generaţia mea să fie îndobitocită cu religie decât să… orice. Acum are aceleaşi idei de domnişoară la 50 de ani, doar că nu e proastă (deh!) şi ştie că după 18 ani, adică după ce dai Bac-ul, poţi să votezi. Aşa că ce a gândit domnişoara? Să intre la facultate toţi care au picat Bac-ul, dar au peste 7 media în liceu. Şi cum în liceu peste 7 au muuuuuuuuulţi, şi multe gloabe, e clară treaba. Sistemul de valori este 0!

Adică tu, dacă ai trecut examenul de Bac, chinuit, învăţat, o să ajungi egalul unuia care “poate trece la anul”. De ce toate astea? Pentru că facultăţile suferă, mai ales cele particulare, şi Androneasca are câteva poliţe de plătit după ce a făcut pe supărata că Spiru Haret produce studenţi pe bandă. Poftim, Androneasca este noua Spirulină Haret. Şi ştim ce e spirulina: o plantă minune. Eşti o plantă Androneasco!

2. Pleacă Nokia

Nu dau vina pe USL că vrea să înduioşeze oamenii şi să îi prostească pentru că ăsta e rolul fiecărui partid politic. Se hrăneşte cu prostia şi ignoranţa alegătorilor. Dar şi oamenii sunt responsabili, cei care pot, să mai pună “mâna dreacu pe un almanah ceva!”. Nu?

A plecat Nokia, şi da, este o dramă pentru cei care au lucrat acolo şi au rămas fără locuri de muncă. Dar nu poţi da, neapărat, vina pe guvern pentru asta. Poţi să dai vina pe capitalism, pe faptul că unele ţări sunt mai ieftine prin definiţie, dar cred că nici dacă aveam 12312 de km de autostrăzi nu stăteau cei de la Nokia prea mult pe aici. Pentru că au scăzut vânzările Nokia în Europa şi muncitorul român e mult mai pretenţios ca cel asiatic.

Dacă era aşa bine în România/Europa, marile branduri de haine produceau p-aici, nu în Taiwan, Vietnam şi alte ţări sărace. Şi acum o scurtă comparaţie, ca să explicăm de ce unii români apelează la angajaţi asiatici:

- românul cam bea. Şi vrea pauză de masă. Şi salariu mare. Şi mai vrea o pauză. Şi concedii lungi şi dese. Şi cred că mai cere câte ceva, dar nu primeşte;

- asiaticul vrea să muncească, tace dacă îl exploatezi şi protestează doar când i se termină şi ultima gaură la curea;

Aşa că dacă te duce capul, şi nu trăieşti în epoca mercantilismului USL-ist, o să te întrebi la fel ca mine:

Care e răul cel mai mic?

Popularity: 8%

Salahorii pasiunii!

September 10, 2011 Horhe No comments

Ştie cineva cine e Natalia Mateuţ? Vreunul dintre voi a fost coleg cu ea la facultate? Aţi avut onoarea să lucraţi cu ea? Dacă la toate aceste întrebări răspunsul este “nu” înseamnă că suntem de aceeaşi parte a baricadei.

Natalia Mateuţ, pentru cine nu ştie, este o “nimeni” a industriei româneşti. Esti visul oricărei persoane lipsită de simţul realităţii şi, de asemenea, Natalia Mateuţ este dorinţa angajatorului din România. La umbra unei imagini făcute în puşcării şi paturi, Natalia Mateuţ aduce oricărei spelunci de televiziuni un capital de imagine. Natalia Mateuţ nu cere (încă) să fie Mihaela Rădulescu/Andreea Marin/Teo Trandafir, dar ea vrea să fie pe sticlă. Şi este. Pentru că Natalia Mateuţ nu cere bani, ea cere să fie.

În ultimele zile un scandal a adus-o în atenţia publicului larg pe jurnalista de canal D. A mers într-un restaurant după Andreea Marin şi a vrut să îi arate cum se face “reporterie”, aşa la buza farfuriei. De acolo toată lumea ştie cursul poveştii.

Nu m-am apucat de acest text ca să vorbesc despre un ALT eşec al “şcolii de media” româneşti. E clar, sper pentru toată lumea, ăia bunii se apucă de altceva, ori lucrează mult în umbra Mateuţilor. Toate emisiunile astea “de succes” de la TV, prezentate de rateuri sociale, credeţi că sunt roduri ale minţilor prezentatorilor? E în stare Adelina Vârciu, Oana Zăvoranu, Giulia, etc., să gândească un format de succes? Sunt sigur că dacă emisiunea este un eşec e 100% rodul moderatorului. Dar când emisiunea are şi succes, e clar că în spate sunt 2-3-100 de rupţi în coate care nu dorm de dragul emisiunii unui jurnalist abjectiv.

În ultimul timp nu am mai fost pe la interviuri, complăcut în contextul economic şi social. “Se angajează pe bani puţini, şi e şi bătaie pe locuri”. Dar din când în când mai încerc marea cu sarea în domeniul mult iubit. Şi din proprie experienţă am (mai) descoperit un lucru trist ce îţi poate distruge pasiunea pentru jurnalism: angajatorul să îţi exploateze pasiunea. Să te transforme în Salahorul propriei iubiri.

Am trecut prin asta. Am muncit zile şi nopţi pentru bani puţini, pentru salariu primit în rate (ori deloc), pentru laude mincinoase. Toate astea pentru că îmi plăcea ce făceam. Grasu’ (nu îi pot spune numele pentru că este secretos), maturizat şi trecut de vârsta de 21 de ani (la care munceam pe gratis cu contract de muncă), îmi spunea anul trecut: “nu te mai spetii pentru nimic. Caută altceva. Trebuie să existe ceva, să îţi placă, şi să nu te rupă în stomac ca acum”. Atunci nu înţelegeam. Eu vroiam să fac X lucru. Era visul meu. În timp îţi dai seama că dacă nu te caci tu pe visele tale, o fac sigur alţii.

Tinerii de azi, cu vise ca ale mele, vor să lucreze la ziare, radiouri şi televiziuni. Dar nu prea se poate. Eu nu cred (nu vreau să cred) în varianta pile. Nici dacă există nu mă interesează. Eu ştiu că poţi să ajungi să lucrezi bine în domeniul ăsta prin următoarele:

- noroc/şansă;

- calităţi evidente;

- dispus să salahoreşti;

Din păcate, cei mai mulţi ne încadrăm la ultima categorie. Categorie în care tu, salahorul, cu evidente calităţi, eşti pus să lucrezi în umbra unei vedete. Şi chiar dacă nu faci munca pentru o vedetă, ţi se pare normal să fi un “amărât” de redactor pe 800 de lei? 8 ore de muncă pe zi, probabil prelungite, cu stresul unui redactor-şef zelos? E normal să ţi se ceară performanţă, calitate şi să o livrezi pe 800 de lei? E JUST să primească Natalia Mateuţ un salariu de 1.500 de lei pentru o mizerie amestecată cu microfonul? Bine, e televiziune, salarii mai mari, dar e normal ca un reporter amărât, ţinut în ploaie şi inundaţii să primească 1.300 de lei?

Eu m-am hotărât. La următorul interviu la care mă duc am să fiu foooarte natural. Renunţ la cămaşa alba, sacou şi pantofi. Nu mai îmi scot nici cercelul din ureche. Şi nici nu mă bărbieresc. Mă voi prezenta natural, în ţinuta de zi cu zi, aia în care fac transmisiuni/redactez/moderez. Voi fi natural până la a-i spune angajatorului: “vrei să fac toate astea pentru 800 de lei? Pe banii ăştia să o pui pe Natalia Mateuţ să îţi facă muncă de calitate! Eu am făcut o facultate ca să îţi baţi tu joc? Vrei să te bat cu lucrarea/diploma de licenţă/master/doctorat?“.

În ciuda faptului că sunt tânăr, şi aş putea să mai înghit mulţi ani căcaturi pentru a prinde un post bun la un ziar/radio/tv m-am hotărât că nu merită. E un domeniu pentru care munceşti prea mult ca să stai toată viaţa în umbra unor pseudo. Să le scriu eu materiale? Să le compun eu idei? Să le dau mură în gură? Să bucur un patron de media cu specializare… speologie (ca un exemplu)? Nu merită. E la fel de frustrant ca atunci când faci toată viaţa ceva ce nu ţi-ai dorit. Doar că de data asta e un strat subţire de miere pe căcat.

Aşa că doamnelor şi domnilor, stimaţi jurnalişti cu stimă şi încredere personală, la următorul interviu să vă evaluaţi bine competenţele, şi în faţa unui angajator milos să nu aveţi milă. Pentru un salariu mizerabil puteţi întotdeauna să recomandaţi un jurnalism mizerabil. Natalia Mateuţ.

Popularity: 10%

Vă rog frumos nu vă mai bateţi joc de mine,

September 06, 2011 Horhe 4 Comments

Popularity: 9%

5 + 10 = 15 / 2 = ?

July 14, 2011 Horhe 2 Comments

Eram aseară la muncă şi când deschid Dilema Veche… bine, Libertatea, ce să văd?! Sâni, dar acum vorbesc despre altceva. O văd pe Roxana Nemeş, a mea cole de facultate. Fericită că a terminat cu facultatea şi se vedea pe faţa ei că se bucură de rezultatele celor trei ani de studiu la foc intens.

Acum eu nu o să îi comentez nici talentul de cântăreaţă, chiar dacă îi ascult piesele non-stop, nici aspectul de fată mare şi nici cum cred eu că plăteşte să apară peste tot (chiar şi la TVR, trăiască dinozaurii deontologi şi corecţi). Eu vreau doar să punctez un lucru minunat: 5 + 10 = 15 / 2 = … Nu ştie nimeni? Dau o fotografie indecentă cu Roxana Nemeş (de parcă nu a văzut-o toată ţara în toată splendoarea) celui care îmi rezolvă ecuaţia asta cu silicon necunoscut.

Ziarul Liberţîţea titrează că Roxana Nemeş a luat 8,33 la licenţă. În mod normal mă durea în studiul de caz de licenţa ei, dacă era la Spiru sau Stat, dar făcând aceeaşi facultate cu mine, mă simt ruşinat şi vreau să clarific puţin situaţia pentru colegi, cei ce judecă particularele şi pentru Liberţâţea.

Roxănica-Sân-Versat a luat 5 la scris. Asta e, ca să pozezi goală nici măcar nu trebuie să ai talent la semnătură, dar nota asta o poate afla tot poporul chinez. E pe site-ul facultăţii, e la avizier şi e prin tabloide. La oral, acolo-i baza, când a ieşit de la probă a zis în gura mare “am luat 10″. O credem pe cuvând că ea nu e “dintr-ălea“. Aşa că mai întreb odată:

5 + 10 = 15 / 2 = ?

Tot nu vă dă 8,33? Ceva nu e bine. Am impresia că redactorii Liberţâţea au învăţat matematică după caietele mele din liceu. Altfel nu înţeleg. Oricum, aşa cum spune Dana Grecu, “egzistă două teorii”:

- 1. Roxana Nemeş plăteşte profesorii de tabloid să îi modifice notele;

- 2. De fapt a luat 8,33 şi Hyperion merită un viitor scandal precum la Spiru;

Repet, cât face 5 + 10 = 15 / 2 = ?

Şi acum premiul vostru:

Popularity: 34%

Bilanţ de facultate. Ep. 2

July 09, 2011 Horhe No comments

Am spus că revin cu episodul numărul 2 al subiectului “am terminat facultatea” şi îmi expun părerile de licenţiat.

De ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism? E o întrebare dificilă, mai ales dacă vrei să iei 10 la examene, dar ce faci cu 10 la jurnalism? Nu faci mare lucru nici cu licenţă/master, deci cu atât mai mult dacă ai 10 pe linie. În grupurile studenţeşti temele de discuţie referitoare la note sunt cam aşa:

- dacă lucrezi în domeniu eşti deja de 10;

- dacă nu lucrezi în domeniu, şi nu cunoşti nici măcar interiorul unei redacţii, dar ai 10 pe linie la facultate, o să îţi găseşti greu de muncă;

- dacă lucrezi şi ai şi 10 pe linie eşti prea de tot;

- dacă trei ani ai învăţat şi apoi ţi-ai găsit de muncă imediat eşti un neno… norocos;

Un ilustru filosof, Sergiu I, a propus spre discuţie la o bere o teorie imbatabilă: jurnalismul nu se învaţă. Ori ai papagal/ talent/ condei/ îţi place, ori face câte şcoli media şi-au făcut vedetele şi tot prost rămâi. Şi tind să îi dau dreptate. Mai ales acum când există atâtea “Media Academy” şi ies la prezentatoare de ştiri şi DJ de radio pe bandă, dar foarte puţini din ei lucrează în domeniu.

Şi dacă printre cititorii acestui blog sunt şi studenţi la jurnalism (anul I şi II) să îmi împărtăşesc puţin din experienţa de student: am lucrat şi căutat să lucrez în domeniu încă din liceu. Pentru că notele pot fi contestate (“tu eşti de la facultate particulară, lasă că ştim noi cum se dau notele la voi“), dar experienţa în domeniu nu poate să o conteste nimeni. Pe perioada studenţiei am trecut pe la facultate cât să aflu cum arată profesorii, ce dau la examene şi implicit la examene. Practic am făcut FR la Zi. Am trecut toate examenele de la 5 în sus (şi acum simt şampania în stomac după 5 la Geopolitică) şi la licenţă am luat 9 (8 scris, 10 oral). De ce? Pentru că atât la scrisă cât şi la oral profesorii vor să vadă că ai papagal şi condei, că te exprimi foarte cursiv şi corect, şi dacă bagi şi puţin “din experienţa proprie” te-ai scos.

Acum, dacă sunt bune sau nu sfaturile rămâne să vezi, dar cred că în domeniul ăsta se poate “mai uşor”. Şi nu asculta de fosilele din domeniu care te agasează cu mizerii precum “învaţă că notele de 10 definesc un jurnalist desăvârşit”. Dacă auzi vreodată prostia asta să îţi pui întrebarea “câţi redactori şefi/ editori/ DJ de radio/ moderatori TV/ etc au terminat jurnalismul şi câţi cu 10?”.

Numa’ de bine!

Popularity: 7%

Bilanţ de facultate. Ep. 1

July 07, 2011 Horhe 1 Comment

Astăzi, în primul episod al bilanţului o să vă împărtăşesc secretul licenţei de nota 9:

În următoarele episoade o să discutăm despre:

- de ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism;

- de ce grupul de pe Yahoo al promoţiei 2008-2011 e bun să te ştergi la fundul clasei;

- viaţa după licenţă?;

- de ce nu meritam 10;

Acum, să ne bucurăm toţi de binele meu.

Popularity: 9%

Sa te dai cu alifie. Pentru succes.

June 28, 2011 Horhe No comments

Când eram în primul an la Jurnalism (sunt pe final de studenţie şi devin emotiv) întrebam în stânga şi dreapta, timid şi ruşinos: “care e reţeta succesului?”. Am primit diverse răspunsuri, de la “muncă” la “noroc”, “pupat în fond” şi “ambiţie”, dar niciodată răspunsul ăsta:
Cred că aici am greşit eu, şi categoric părinţii mei. În primul rând, când am fost conceput, nu au respectat calendarul necesar să facă o fată. Nu ştiu ce lună plină a fost de am ieşit aşa mascul feroce, dar categoric, din start sunt dezavantajat. Cu toate astea, recunosc faptul că nu sunt ambiţios şi nu mă străduiesc deloc să arăt ca în reclama de mai sus. Pur şi simplu parcă nu dau impresia că vreau o schimbare de derier.

Acum mi-am învăţat lecţia şi cu sinceritate vă spun că în acest moment, da, chiar acum când scriu textul, mă masez cu Revicel pe ‘cilea şi pe ‘colea. Frec la piele de 10 minute că mi-am găsit şi tricoul cu Metallica, dar încă nu mi-am netezit drumul spre succes. Oare cei de la Revicel cât recomandă să te cremuieşti? Oare Daniela Crudu, Bianca Drăguşanu, etc. cât s-au alifit?

Dom’le, greu mai ajungi vedetă în România… muncă şi freacă, freacă şi învaţă…

Popularity: 9%

Andreea Antonescu a devenit tătic!

May 25, 2011 Horhe No comments

Orice jurnalist, care nu şi-a plafonat creierul la umbra unei redacţii de tabloid sau revistă glosy, ştie că o ştire este atunci când “un om munşcă un câine, nu invers” (ca la manual). Această regulă se aplică şi în cazul Andreei Antonescu, care miraculos, a născut, deci a devenit mămică. Greşit. Totul trebuia să decurgă aşa pentru a ajunge o ştire demnă de luat în seamă şi presă:

“Andreea Antonescu a devenit tătic!

Solista ce nu a mai cântat de ani buni, Andreea Antonescu, a adus pe lume şi pe ureche, precum în legendele antice, o fetiţă de 3 kilograme, cu abilitatea extraordinară de a semăna cu un băieţel. Copila nu a plâns la naştere, dar aşa cum era normal şi genetic, a fredonat câteva piese proaste din repertoriul mamei.

Naşterea a avut loc în condiţii normale, proaspăta tătic fiind fericită că are cui să lase moştenire talentul cu care a fost înzestrată.”