Familie @ Numa' de bine.eu

Cum ajungi la muncă iarna, cu mașina, fără anvelope de iarnă?

January 25, 2012 Horhe No comments

Sunt oameni care au dat bani grei pe o mașină. Sunt și familii de 3-4 membrii care au dat bani grei pentru a-și permite o mașină/membru. Așa că nu poți să îi ceri românului să lase mașina în parcare, doar așa pentru că, vezi dom’le, ninge! Ce e asta?! Iar sunt autorităţile surprinse de zăpada viscolită? “Nu ştiu frate, eu plec cu volanul în mână la muncă!”. Şi pe bună dreptate. După ce că e criză, şi abia au românii ce să pună în burtă, acum să mai facă rabat şi la rezervor? Obiectez! Au făcut săracii destule sacrificii prin a monta GPL pe Hummer-uri, a spăla maşina doar de două ori pe săptămână şi a cumpăra mai puţine cruci pentru parbriz. Dar ajunge. Cauciul e scump. Merg şi alea de vară!

Dar cum ajungi la muncă, dacă pe străzile mari din Bucureşti sunt poliţişti puşi pe verificat cauciucuri? Echipa NdB a realizat o simulare extraordinar de precisă, adresată şoferilor fără anvelope de iarnă, care vor să ajungă la muncă fără să aibe probleme cu poliţia. Pornirea are loc pe strada Mihai Ilie (zona Mărgeanului), iar finalul este la Parcul Cişmigiu.

Câteva sfaturi foarte utile:

- planificaţi traseul înainte;

- încercaţi, doar încercaţi, să nu mergeţi ilegal pe prea multe străzi cu un singur sens de mers;

- cumpăraţi multă benzină. Cumpăraţi benzina cu câteva zile înainte şi păstraţi în rezervor bidoane de rezervă, pentru că printre blocuri nu prea sunt benzinării;

- montaţi un mini-plug la maşină pentru că multe străzi mici nu sunt deszăpezite;

- răbdare;

- atenţie la maşinile de poliţie;

Acestea fiind zise, studiaţi traseul:

Popularity: 6%

De văzut mai citim și noi o carte?

January 24, 2012 Horhe No comments

Posed calitatea de a transforma un grup monoton într-un vulcan de reacții, nu neapărat bune, dar reacții. Dețin secretul celor două fraze care pot naște păreri zgomotoase ori râsete înfundate. În ordinea utilizării, cele două sunt: „ce părere aveți despre insuflarea vaginală?” și „voi câte lucruri puteți face pe WC?”. Garantez reacții, dar nu și simpatie.

A doua sintagmă e din repertoriul personal, dar prima este de inspirație literară, de aceea astăzi o să vă recomand cartea „Ghidul Ipohondrului” de John Naish. Pariez că stimabilul autor a scris-o în lacrimi de râs, pentru că altfel nu poți reacționa când citești despre oameni ce au murit din cele mai stupide „boli”. Am fost inspirat să cumpăr scurta carte (234 pagini, dar e mică și se citește repede) și de ipohondrul din familie, acel veșnic speriat de bombe pentru care orice durere este un cancer sigur și nevindecabil.

Așa că și tu, dacă ești pândit de omul cu coasă, află că poți să mori din pricina excesului de ceai, părului din haine (dacă lucrezi la frizerie) și nu în cele din urmă, din cauza fetish-urilor sexuale extravagante. Dacă te masturbezi în folie de plastic pentru sandviciuri poți să scapi paiul prin care respiri și să te sufoci. Ori datul din cap prea mult la concerte îți poate provoca boala intitulată „Sid Vicious”. Există și un caz de orbire. Așa că mai ușor la concerte.

Dar cartea nu se axează doar pe „experimente” cu final neașteptat, ci și pe concluzii medicale interesante. De exemplu, bărbații cu soții urâte trăiesc mai mult cu 12 ani. Bărbații care gătesc singuri acasă provoacă mai multe incendii ca femeile. Și așa mai departe. Pariez că nu știi nici care sunt cele mai noi fobii: allodoxafobia (teama de păreri), bibliofobia (teama de cărți), cacofobia (teama de urâțenie), coitofobia (teama de relații sexuale) și pantafobia (teama de orice).

Și acum, dacă nu sunteți reififeliaci (atrași sexual de statui), să vă explic cum stă treaba cu insuflarea. Pariez că sunteți curioși. Se pare că, unele stimabile sunt excitate de aerul venit puternic din doi plămâni masculi. Doar că o doamnă nu mai era satisfăcută de doi plămâni, așa că a apelat la un morcov și o pombă puternică de bicicletă. Femeia a introdus aer cu putere și a făcut o embolie mortală. Satisfăcută, dar moartă.

Pentru mai multe detalii, citește.

Autor – John Naish

Titlu – „Ghidul Ipohondrului”

Editura – Nemira

Alte detalii – Se găsește ușor „în” librăriile online și costă cât un meniu mare și cancerigen de la McDonald`s.

Popularity: 5%

Fata de la pagina care nu se publică

June 19, 2011 Horhe No comments

Lumea îşi face mereu o părere greşită despre “fetele de la paginile 3,5,…,69″. Adică lumea e aşa individioasă încât crede că numai rudele fetelor se laudă cu apariţia în ziare. Greşit. Cunosc doi tractorişti şi un poliţist comunitar care numai pozele alea ştiu să le citească din ziar. Plus că aceste fete au multe de oferit ochiului şi societăţii. Altfel cum îţi explici faptul că aceste fete apar în preajma unor texte atât de moralizatoare precum cele ale lui Bichir The Panarame Hunter?

Mi-am făcut timp liber, aproximativ trei minute, şi am studiat un număr impresionant de “fete de pagină” astfel încât am ajuns la următoarea concluzie:

Majoritatea sunt românce şi provin din toate cele patru zări ale Grădinii Carpatice. Ca vârste am observat că sunt de la 18 până la 27-28 de ani, dar cele din urmă sunt deja bătrâne. “Fata de la pagină” este o fire complexă, şi îşi găseşte cu greu primele cuvinte. Uneori este doar o simplă studentă, doar cuplată, cu plată sau buticăreasă. Ironic, astăzi, pe un site cu “fete de pagină”, toate trei afişate sunt studente şi au iubit. Poate aşa e trendul.

Balanţa carierelor este de-a dreptul nebună. Moldoveanca vrea să fie Inginer Geodezic, Ardeleanca optează pentru o carieră de kinetoterapeut. Singura mai visătoare şi realistă e Munteaca. Ea ştie, şi vrea, să joace în filme. Nu spune ce filme, de accea spun că e realistă. Spectrul filmelor e larg. Intră ea undeva.

La caracterizarea fizică întâmpinăm reale probleme de orientare pe propriul corp. Una dintre duduiţe se laudă cu talia ei. Plină de colăcei. O alta se laudă cu derierul senzaţional. Cu toate astea, în poză i se vede doar faţa. Hm… Iar ultima ne incită imaginaţia cu picioarele ei lungi şi senzuale. Fiind pozată de la bust în sus.

Legat de viaţa sexuală, toate sunt virgine, indubitabil, doar că unele consideră sexul la prima întâlnire o provocare. Probabil provocarea e din partea masculului. În ciuda acestor homo femelas violatus, exemplele de astăzi (19 iunie) consideră amorul la prima întâlnire ca fiind inadmisibil. Bravo fetelor. O să pierdeţi concursul cu demnitate.

Şi “fetele de pagină” se distrează. Multe văd că pe muzică rock, dar după feţe par că ascultă “manele plus de toate”. Ultimul lucru interesant la ele şi această rubrică este modul în care pot fi cucerite. E clar nu? Bărbatul ideal trebuie să fie: inteligent, decent, modest, cu simţul umorului, să nu bea, să nu fumeze, să doneze sânge, să facă muncă voluntară, să gătească împreună cu ea, să îşi dorească maxim doi copii, să iubească natura, poezia, proza, romanele de dragoste, Dilema Veche, umorul sec, satira, berea fără alcool, ieşirile la bibliotecă, să fie atent, sensibil, să plângă la Titanic, să nu se uite la Bianca Drăguşanu, să nu iubească pentru corp ci pentru suflet, să fie student, poate chiar absolvent la trei facultăţi, salariu modest, dar mare, să nu conducă, dar dacă o face să fie un Hummer hibrid, eco şi electric. Dacă nu găsesc un tip cu toate aceste calităţi pariez că se mulţumesc şi cu cei doi tractorişti sau poliţistul comunitar de care vă spuneam la început.

P.S. – unde dintre concurente menţionează că atunci când merge în club consumă “Zombi”. Asta e o băutură sau aşa se spune acum când bei până te faci “fată de pagină”?

Fata de la pagina care nu se publică niciodată

Popularity: 10%

Text cu efect lacrimogen

June 17, 2011 Horhe No comments

Acest text poate avea efecte tragi-comice şi îţi poate induce o oarecare stare de milă. Efectele adverse pot fi ireversibile şi există şanse să te apuci să îmi faci cadouri într-un mod inconştient. Dacă te încadrezi în tiparul prezentat, continuă să citeşti.

M-am născut într-o caniculară zi de vară, şi aşa cum am înţeles de la părinţi, medicii au declarat că sunt singura fiinţă de pe Terra ce a fost bătută de Soare în cap încă dinainte să se nască. Probabil de acolo mi se trage această constantă “coacere” la nivel neuronal. La naşterea mea planetele au fost aliniate în aşa hal încât se eclipsau toate între ele, iar adolescenta Carmen Harra a fost lovită de o putere parapsihocucu atât de puternică încât a realizat că menirea ei e să bată câmpii despre alte persoane.

În copilărie mi-am descoperit talentele motiv pentru care părinţii au declarat în repetate rânduri: “eşti… special…”. Găuri în pereţi, bijuterii aruncate pe geam, incendierea patului, (încercarea) paraşutismului cu umbrela şi multe altele mi-au adus titulatura de “STAI DRACE!”. Mai târziu, la şcoală, am descoperit că pe mine matematica şi desenul nu mă vor descoperii niciodată, în schimb eram olimpic la pauze. Problemele existenţiale au continuat şi la 14 ani, când din cauza unui exces de păr am întâmpinat probleme în a trece la profa de fizică. Concluzia de geniu a fost că un chiul pe zi mă poate ajuta. “Eşti… special…”, zise mama.

La liceu am continua seria surprizelor şi puterile mele speciale erau deja la un alt nivel. Eram singura persoană care putea fi (în Argentin) “la înălţime” sub masă. Toate astea se datorau unei influenţe astrologice de gradul 5% alcool şi gravitaţiei. Prea greu de luptat.

Şi aşa am ajuns astăzi. Încă mă descopăr şi mă surprind zilnic. Am capacitatea să mă îmbrac total haotic şi fără noimă, să îmi promit bicicletă de 3 ani (încă fără rezultat), să stric şi să repar laptopul cu puterea privirii şi să mănânc între mult şi enorm. Deţin două recorduri nerecunoscute internaţional, o pizza mare în 4:36 de minute, şi un bol de paste în 10:12 minute. 32 de mici cu muştar şi pâine şi numeroase ciorbe în Vama Veche. “Sunt… special…”, zice lumea.

De asemenea, deţin puterea de a deţine un mp3 ce are un singur buton pentru toate funcţiile. Dacă apeşi pe Play de sus în jos îl deschizi, de la stânga la dreapta (şi mai apăsat) măreşti volumul, iar de jos în jos (foarte apăsat) schimbi piesa. Dacă îi dau un pumn se stinge.

Scopul acestui text este de a spune că… “sunt… special…”. Şi m-am întors din concediu.

Popularity: 5%

Homofobii vor doar lesbiene

June 03, 2011 Horhe No comments

În urma unui dialog cu un cetăţean citit mi-am dat seama că şi ca doctorand poţi avea probleme de orientare. Am trecut cu vederea ironiile şi remarcile rasiste ale colegului pentru că era târziu şi eram obosit, dar nu am putut să mă abţin când a venit vorba de homosexuali.

Dialogul a pornit de la faptul că în weekend o să fe Gay Parade. Pentru a demonstra că el nu aparţine nici unui grup (chiar dacă svastica de pe desktop spune altceva), mi-a spus că sunt penibile ambele tabere ale paradei: şi homosexualii şi cei care aruncă cu pietre. De a doua grupare nu am nici o îndoială că au probleme din registrul “cum se ne mai petrecem sfântul timp liber?”, dar de ce sunt penibili homosexualii? “Pentru că promovează o boală”. Doamne, nu puteam să îmi doresc un răspuns mai stupid şi prost.

Bun, deci Gay Parade nu promovează. Nimic din ce ai putea spune “uuu ce cool e să te lingi cu un bărbos! Vreau şi eu!”. Gay Parade are loc pentru a demonstra, chiar şi unei societăţi aşa idilice ca a noastră, că homosexualii există, sunt oameni şi nu fac nici un rău prin simpla prezenţă. Deci nu promovează. Şi nu poţi PROMOVA o boală! E absurd. Tu ai putea să promovezi SIDA? “HEY! Toată lumea sex cu strâmba asta! Are SIDA! DA!”.

Până la urmă nu am căzut la un acord că homosexualitatea e o alegere pentru că… “oamenii de ştiinţă” au spus că e o boală, “o chestie pe la ADN, etc.”. Bine, prin absurd, dacă e o boală, unde e problema? Avem şi epileptici, sado-masochişti, cleptomani şi soţi ce se bat. Ei nu sunt o problemă? Ei nu au o boală? Şi de ce o boală? Filosofii greci şi marii oameni de ştiinţă homosexuali erau consideraţi bolnavi?

“Da, dar menirea noastră pe Pământ este să procreem”. Bun. Deci ne înmulţim, dar ce facem cu oamenii care nu vor să aibe progenituri? Şi ştiu că sunt şi heterosexuali care nu vor? Lor ce le facem? Plus că mulţi “cercetători” spun că suntem prea mulţi pe planetă. Deci, nu mai facem copii. Hm, am putea înfia. Bun. Aşa merge. Da. Dar să nu înfieze gay. Pentru că ăştia sunt “dubioşi”. Adică o familie de alcoolici, care se bat şi poate bat şi copilul e OK, dar o familie de gay, NU! Puteţi spune că exagerez, dar până acum nu am citit nicăieri despre vreun caz de abuz asupra unui copil într-o familie de gay… în familii normale căcălău.

Plus că am întâlnit fete care URAU bărbaţii pentru că tatăl lor era violent cu mama. Aşa că nu te naşti gay. Alegi orientarea asta pentru că vrei tu, şi poate eşti influenţat de nişte factori. Indiferent, nu e condamnabil.

În final am realizat că noi oamenii nu facem sex, sau dragoste. Noi facem “procreere”. M-am liniştit. Acum ştiu.

În final nu am apucat să îl întreb, şi îmi dau palme pentru asta, “ce te faci dacă o să ai un copil bolnav de Gayoşenie?”. Nu ştiu ce răspuns ar da, dar am nişte recomandări împotriva “bolii”:

- dus la biserică. Bătut cu crucea şi cădelniţa, apoi sodomizat în chilii;

- dus la plafar. Îndopat cu ceai de Ciuboţica Cucului şi Coada Şoricelului;

- dus la spital. Sedat până se legumifică şi uită cine e;

- dus acasă seara pe ascuns, bătut pe silent, ostracizat, legat cu lanţul, torturat până iubeşte femeile/bărbaţii de frică;

- dat afară din casă şi anunţat familia că a fugit în lume cu perechea (de sex opus obligatoriu);

- să te consideri un tată ratat, posesor al bolii. Şi să te sinucizi;

Apropo. Homosexualii sunt bolnavi, dar îi plac lesbienele… mi se pare normal. Doar e heterosexual.

Popularity: 10%

Iisus, miei, bere, carne, iepuri, ouă, lumină…

April 23, 2011 Horhe No comments

Încă un Paşte. Din nou acest eveniment ce adună mai multă pioşenie şi penibil, la un loc, decât orice altă sărbătoare. Mulţi creştini nu au înţeles nici acum, ori poate nu ştiu eu, care este scopul sărbătorii: o “petrecere” decentă că a re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-….-reînviat Iisus. Sunt aceleaşi cozi la magazine, indiferent de “criză”, şi aceeaşi grandomanie deja tipic creştină. Oamenii sunt la fel de proşti, falşi şi pioşi ca în restul anului, doar că acum devin penibili în faţa propriei credinţe.

Săptămâna asta, importantă, de mare post şi iertare, a început cu stângul pentru tagma creştină şi iertătoare, fiind scandalizaţi de “bebeluşii homosexuali” ce au împânzit România. Au înfierat campania de “promovare” a homosexualităţii, de parcă a ţi-o trage în fund e un trend, şi trebuie promovat precum H&M sau Zara. Bebeluşul ăla nu face reclamă pentru “cât de cool e să o arzi gay”, ci pentru “sunt gay pe planeta de n-jpe mii de ani, unii şi-au adus aportul istoriei mai mult decât ai crede, şi nu o să dispară pentru că îi arzi tu pe rug ca în Evul Mediu”. Deci, arde-o tolerant, că oricum nu ai nimic de câştigat fiind un războinic fidel al luptei între… până la urmă cine? Şi vă rog eu, măcar cei ce citiţi acest blog, nu vă mai întrebaţi “ce o să îi spun copilului meu când o să vadă doi bărbaţi că se ţin de mână pe stradă?”. Mai bine încercaţi să îi spuneţi de ce o bate Ghiţă pe Maria că e ciorba rece. Ori de ce Maria îl înşală pe Ghiţă. Ori de ce… Înţelegeţi?

Tot în săptâmâna asta au avut loc şi mai multe evenimente de maxim interes, precum pomenile, împărţelile şi postul. Toţi creştinii trebuie să ţină post, pentru că şi Patriarhul, în turnul lui de fildeş, a dat de pe masă caviarul şi acum mănâncă ciorbă de ştevie şi piure de spanac. Şi da, aşa îşi arată toată lumea nivelul de bunătate. Prin post. Nu prin a ajuta oamenii, semenii, săracii, nevoiaşii. Prin post. Când tu eşti în post, cu mielul tăiat în congelator, un muritor de foame este “excitat” de pioşenia ta.

Vorbeam mai sus de “panoul gay” şi mi-am amintit cât de penibili au fost şi mulţi reprezentanţi ai presei în perioada asta, începând cu redactorii pătrunşi de “lumină” ce au scris că “bebeluşul gay promovează homosexualitatea”. Am demontat deja prostia asta. Apoi, ziarele s-au bătut să comercializeze Biblii şi cărţi cu Iisus pentru că… Gazeta Sporturilor are legătură cu Iisus. O carte de Confucius nu puneau, ori Codul Bunelor Maniere. Nu. De ce să înveţi despre etică şi morală, aşa cum sunt ele normale. Nu. Trebuie să înveţi etica şi morala creştină, altfel, “liberul arbitru” te taxează = mori = iad = chin veşnic.

Într-un final, oamenii se bat pe carne, şi mieii stau morţi, cu fundă roşie la gât, în aşteptarea unei alte sărbători de “băgat la burdihan” şi în care, ştiu, toţi o să spuneţi “TREBUIE SĂ FIM MAI BUNI!”. Dacă o să îmi spui rahatul ăsta am să te ignor, pentru că dacă tu eşti bun doar de Paşte şi Crăciun, înseamnă că îmi recunoşti faptul că în restul anului eşti o scârbă de om. Corect?

Am să petrec şi eu paştele cu familia, pentru că m-am născut într-o familie creştină, şi o TOLEREZ pentru că nu mă afectează credinţa lor. Şi da, am să merg şi la biserică să iau lumină, pentru că e o “tradiţie” de-a mea, să merg cu părinţii la lumină. Ei se bucură că “îi ajută ‘mniezo”, eu mă bucur că stau cu ei. Şi da, am să şi mănânc bucate tradiţionale de paşte, dar asta pentru că îmi place carnea de miel şi plăcinta cu brânză dulce, numită Pască. Îmi place atât de mult Pasca încât mulţumită mentalităţii tolerante a mamei mele, primesc Pască şi de Crăciun şi ziua mea.

Am să mă întorc de la biserică împreună cu familia, în corul pieselor dance ce vor rupe boxele prin balcoane şi maşini, voi saluta respectuos vecinii cu “Bună seara” şi ei vor spune că “Hristos a înviat”, de parcă nu s-a demonstrat ştiinţific faptul că reînvierea e normală. Voi observa aceleaşi babe cum fac aceleaşi ritualuri păgâne atribuite creştinismului, cu fier şi iarbă la uşă, iar în final, după ora 12 noaptea, o să mă holbez la decolteul Biancăi Drăguşanu, în timp ce aduce lumină împreună cu Bendeac şi umorul lui. Pentru că un copil nu trebuie să fie tolerant. El trebuie să fie obsedat de “ţăţe, buci şi glume cu tentă”. Altfel, conform logicii româno-creştine, nu e demn de ţara noastră.

Şi dimineaţă am să lecturez cu acelaşi interes, editorialul lui Bichir, acest N-am Cuvinte al românismului, tradiţiei şi iubirii. Omul care a reuşit într-un editorial să transforme un banal meci de fotbal între CFR Cluj şi U Cluj, într–o luptă între “românii creştini şi bozgorii răi şi ai dracu’”. Dar are voie, pentru că “eşti mai bun” doar de Paşte. În rest…

Vă urez haleală fericite, să nu vă cadă lumina, şi să vă scoată iepuraşu’ de paşte cât mai multe ouă pe…

Popularity: 7%

Cum ai sărbătorit Moş Coca Cola?

December 27, 2010 Horhe No comments

A fost frumos? Te-ai bucurat de aceste sărbători miraculoase? A fost “fie ca…”, şi dacă da, de câte ori? Ai stat la cozi în hypermarket-uri şi ai înjurat faptul că trăieşti într-o ţară de întârziaţi şi lenţi? Ca tine.

Ai căutat cadoul perfect? Ai umblat prin cele mai scumpe magazine în căutarea celui mai ieftin şi mijto cadou? Ai sperat la un cadou de toată mândria la colegi, şi poate că eşti ateu, dar ţi-ai dorit şi tu ceva de la Moş Crăciun, nu?

Ţi-au plăcut filmele de la TV, cu acelaţi Moş care uită să îi taie mâinile Crăciuniţei, şi acelaşi Iisus, care insistă să aibe plete de parcă nu ştie că în şcoli pletoşii sunt persecutaţi de profesorii habotnici. Alo, Iisus era tuns 2, da?

Emisiunile de la TV au fost din nou, iarăşi şi încă odată, de toată jena. Dacă Pro vrea să facă pe Belzebut în patru cu toţi jupânii, Antena a abordat umorul stătut, învechit şi aşezat al lui Nae şi Vasile. B1 a dat cu Fuego la greu, Naţional a adus dinozaurii şi TVR… habar nu am, dar se putea mai bine? De atât am avut răbdare.

Ai mers la colindat? Nu? Te cred, până la urmă ai şi tu o vârstă şi nu îţi mai permiţi să o arzi dilaila prin blocuri în căutarea “covrigului” cu Mihai Eminescu pe el. În schimb au plimbat tradiţionaliştii ursu şi brezaia prin oraş. Au bătut cazanele şi au învârtit pieile de urs de mi-a ieşit creştinismul pe urechi. Şi apropo de creştinism, ai contribuit la Catedrala Neamului? Te-ai rugat pentru bunăstare? Ai pupat mâna PreaFericitului? Ai primit Popa în casă? Nu de alta, dar să nu se simtă tata singurul fraier care a plătit 15 lei pentru o stropeală pe un perete, un “Aliluia Aliluia” de 10 secunde şi un “dat bine în ochii vecinilor religios-bârfitori”.

Nu ai fost acasă de sărbători? Ai fost în club? Am înţeles. Până la urmă îţi permiţi, din banii tăi, ori ai părinţilor, să bei o tequila de pe buci lucrate la sală. Problema e că te vede lumea la televizor şi te consideră un filfizon penibil. Până şi alcoolici din Gara de Nord au mai multă decenţă şi stil.

Până acum nu am acoperit nici măcar 10% din nivelul de ipocrizie al acestei sărbători, dar trebuie să înţelegi că am avut un Crăciun Fericit. Am primit şi cadouri, şi lumină şi a fost şi “fie ca…”. Deci nu mă plâng, doar subliniez.

Tu?

Popularity: 4%

Universitatea N.d.B.!

August 27, 2010 Horhe 5 Comments

Citeam în trenul Personal (mijlocul de transport al navetiştilor elitişti) broşura unei facultăţi fantomă de pe la noi. Nu pot să îi dau numele pentru că “mă dau în judecată”, dar e o facultate care funcţionează pe principiul: fără frecvenţă. la distanţă şi prin corespondenţă. Adică te şcoleşte de te doare-n timbrul poştal. Pornind de la aceasta, am hotărât să îmi fac propria facultate: Universitatea N.d.B., fără frecvenţă, fără profesori, la mare distanţă şi prin corespondenţă pe messenger!

Motto: “Facultatea e brăţară de aur!” , Bartolomeu al IV-a

Studiile universitate de licenţă durează 3 luni, masterul 2 luni, iar doctoratul o lună şi jumătate. Poţi cumpă…ăăă… începe cu oricare vrei tu. Taxe de la 100 de euro în jos. Acceptăm şi bonuri de masă.

Universitatea N.d.B. dispune de o sală de curs pentru cei care vor să imite învăţatul la sediu, un laborator de Counter-Strike şi World of Warcraft, un secretariat-anticariat, o sală de biliard profesionistă, 4 mese de Ping-Pong, 2 baruri complet echipate la subsol şi păcănele pe holuri.

Cum este şi normal, universitatea este acreditată pe bune. Deci fără mijto, suntem acreditaţi, încredinţaţi, reangajaţi, abonaţi, calificaţi, repatriaţi şi irefutabili.

Ce este Universitatea N.d.B.?

Orice vrei tu. Facultate, club, bar de negrii, striptiz, cişmea, toaletă, orice. Când tu ai o nevoie, noi suntem acolo pentru tine.

De ce să alegi Universitatea N.d.B.?

Pentru că nu ai bani de o facultate la fel de neserioasă şi pentru că noi îţi oferim o consumaţie de 50 de lei în prima zi de student.

Este N.d.B. o universitate de prestigiu?

Pfuai. Mai întrebi? Sunt sute de mii de studenţi în Koala-Lumpur şi Bongo care urmează cursurile noastre pregătitoare în “Limba şi Literatura Română” şi “Istoria culinară a Dobrogei de Sud”.

O să dau admitere?

Da. Doar cu buletinul şi o copie falsă după certificatul de naştere a diplomei de Bacaloreat.

O să râdă oamenii de mine pentru că sunt student la Universitatea N.d.B.?

Numai dacă le spui.

De asemenea, Universitatea noastră nu are limită de vârstă: dacă eşti tânăr, virgin şi cauţi să spargi monotonia aici poţi să te afunzi în adevărate probleme sociale. Dacă eşti pensionar şi ţi se rupe de tăierea pensiei aici poţi să investeşti o mică sumă în viitorul tău.

Super Oferte!

Oferta Family – înscrie tot familionul la facultatea noastră şi plătiţi 250 de euro toţi. De asemenea, diploma de licenţă/master/doctorat o primiţi în singur exemplar.

Oferta Gaşca – înscrie grupul de prieteni la noi şi primiţi la pachet 2 gonflabile “studenţeşti”/2 vibratoare peticite în coate.

Oferta F.U.T. – Facultate de Umplut Timpul. Dacă vrei să faci o facultate la “oha” aici e de tine.

Oferta C.O.C.A.R. – Contestaţie Opţională Calificată d-Adevăratelea, Româneşte. Dacă nu eşti mulţumit de rezultatele tale la altă facultate, fă contestaţia la noi.

De asemenea, toate diplomele noastre sunt recunoscute la nivel Indo-European şi poartă sigla M.U.E. (Masterant în Uniunea Europeană).

În încheiere, câteva scrisori de la studenţii din ţară şi de peste hoinare:

“Nu-mi vine să cred. Am plecat la cules de căpşune şi mi-am cumpărat Audi şi am făcut şi-o facultate. Mulţumesc N.d.B.!” Costel, Palma din Mallorca.

“Nu ştiu cum am dat de voi, dar arată senzaţional diploma de doctorant lângă posterul cu Puya din sufrageri, şi bunica îmi face şi un mileu pentru diplomă!” Mimi, Cocârzenii de Sus.

“Nu crede-am că am să fiu vrodată dăştept!” Anonim, Bucureşti.

Şi alţii.

Vă aşteptăm!… măcar la o bere.

Popularity: 7%

Când .Eu nu e acasă, vecinii se bat pe masă!

February 23, 2010 Horhe No comments

O discuţie pe messenger, duminică, ora 15:30. Citire plăcută:

ade: se ceartă vecinii tăi de la 12 (intriga)

eu: ora 12? (timpul)

ade: da.

eu: de ce?

ade: nu stiu (motiv necunoscut)

ade: se ceartă… soţ cu soţie… băi… se bat… vino mai repede acasă!

eu: se bat? eşti sigură?

ade: da!

eu: ce te face aşa sigură? (băieţii… greu de convins…)

ade: o aud pe ea ţipând şi se tot aleargă prin casă. (Jocurile Olimpice de Iarnă de la Ploieşti)

eu: poate sunt în sezonul de împerechere… şi unde naiba se aleargă? E o garsonieră!

ade: nu ştiu… aşa se aude. Ca şi când ar trântii lucruri… (“trântesc” rezultatele la Olimpiadă)

eu: dacă se împing în pereţi vor intra în apartamentul meu.

Cu părere de rău, când am ajuns acasă la ora 16, bătaia nu mai exista, aşa că nu am putut să înregistrez audio. Cu toate acestea, discuţia de mai sus atestă că nu locuiesc într-un bloc numai de babe violatoare, ci şi de români neaoşi.

Popularity: 1%

Moldovencele nu se sparg. Se coc.

January 27, 2010 Horhe 1 Comment

Dacă trăieşti cu impresia că acest text are un final trist (moarte, viol, jaf), îmi pare rău să îţi spun că nu va fi aşa. E o simplă relatare, imaginară, bazată pe fapte reale, a vieţii unei tinere care a venit la Bucureşti ca să se afirme. E vorba despre Miruna. Miruna Moldoveanca.

A intrat în Bucureşti cu gândul să se afirme într-un domeniu şi să îşi facă părinţii mândrii. A ales jurnalismul pentru că… e cu scrisul, cere condei, şi e o arie unde ca femeie te poţi dezvolta foarte rapid. Asta dacă mai ai şi talent. Nu ştiu dacă Miruna are talent, dar oricum povestea nu gravitează în jurul talentului ei.

A intrat pe uşa facultăţii îmbrăcată simplu, cu părul negru-natural, prins într-un coc simplu la spate. Mergea tăcută spre clasă şi nu vorbea cu nimeni. Nu ştia pe nimeni. Era o simplă, neinteresantă. Timpul a trecut şi a început să cunoască persoane, să se integreze într-un grup, să se implici în activităţi de grup şi să vină la facultate doar când e rost de venit. Adică la examene.

Mult timp nimeni nu a mai dat de ea, nu a mai avut plăcerea să schimbe un “salut” cu ea şi nici să se bucure de zâmbetul ei de fată simplă de la ţară, din Botoşani, Moldova.

Dar a venit şi sesiunea de final de an II, şi Miruna trebuia să vină la examene, să arate că în restul anului de chiul a aprofundat ceva. Şi să vezi schimbare. Miruna Moldoveanca devenise Miruna Emancipata. Mergea lent şi cu mişcări lascive de şold, îmbrăcată sumar (sau mai deloc), cu buzele roşii a semafor şi părul lung, desfăcut şi blond platinat, efect de orbire. Zâmbea mai puţin ca înainte, dar se uita de sus la toţi mucoşii ce nu au evoluat ca ea.

Nu mai vorbea de casa săraca de acasă ci de ultimul club în care a dansat pe cub. De prietenul din Botoşani nici nu mai sufla, din moment ce atârna de braţul ei un Tarzan cu 4 clase şi facultate. Afară o aştepta o maşină mare care să o ducă la şomping de UGG-uri. Cei pe care îi purta o strângeau în cot.

Şi plecă, fără să mai salute jovial cum făcea odată.

Concluzia: e coaptă. Aştept să o văd ofilită în anul 3, cu coşuri de nervi, fără fond de ten, fără bani, cu haine vechi, imagine de “consumabilă” şi filme deocheate pe internet. Dacă nu, sigur apare la TV.

taranca