Tag Archives: femei

Direct din Asia, noul trend feminin: clanțing!

doorknob1.1

Nici planking-ul nu îmi era foarte clar, dar până la un punct era inofensiv și amuzant. Așa îmi distram colegele la muncă, pentru a le distrage atenție de la greșelile pe care le făceam. Știu, eram un planking-whore. Cu toate astea, planking-ul e depășit acum. La fel și owling-ul, standing-ul și working-ul. Bine, ultimul era depășit de mult. Avantajul e că am devenit băiat serios, muncesc acum, nu mai trebuie să mă întind pe birouri pentru un ban cinstit. Plus că…

… direct din Asia, acolo unde a apărut hârtia, medicina naturistă și ceaiul, vă prezint: doorknobing-ul!

Pentru un profan ca mine, doorknobing-ul este o artă neînțeleasă. O străveche metodă chineză de tratare a migrenelor. Sau poate o metodă japoneză de a arăta onoarea față de cineva. Ori singurul lucru pe care mai pun gura nord coreenii de când se Kim atâta pe ei. În principiu, doorknobing-ul înseamnă ceva profund, altfel nu găseam pe internet cataloage întregi cu fete care ling diferite clanțe de îți vine să privești ușa cu alți ochi. Oblici.

Multe fotografii sunt abstracte, cu tinere cocoțate pe ușă și încercând să lingă clanța cât mai abstract, altele o ling semi-îmbrăcate, ori din cădițe de plastic, dar predomină clasicul „linge clanța din genunchi”. Pentru orice doritor, o altă poziție, o altă clanță. O Kama Sutra a lăcătușului. Tu alegi, cheia e la tine.

Doorknobing-ul o să prindă sigur la români, noi fiind obișnuiți cu tradiționalul „ai rămas cu clanța-n mână!”. Problema e că româncele sunt pragmatice, și lor nu poți să le dai clanța. Poate 2-3 leșinate  să stea cu gura pe mânerul de la BMW, dar sigur nu o să poți invita o duduie din club să îți lingă mânerul de la intrare.

Așa e dom`le în România. Femeile nu sunt deschise la nou.

P.S. – asta îmi amintește de remarca unui preot român după dezastrul de la Fukushima: „așa merită asiaticii, pentru că sunt păcătoși și au desenele alea animate erotice”. 8/10 persoane din grupul meu nu știu ce e aia hentai, dar un preot știe… Divin!

P.S. 2 – scenariu de film eroic: „Lucreția. O tânără de 18 ani, venită din provincie pentru a studia arta tâmplărie la o facultate particulară din București. Dar pentru a câștiga o pâine e nevoită să facă clanțing…”. Va continua.

Popularity: 13%

Oana Turcu divorțează de Cristi Brancu

duban brancu1.1

Șoc în lumea șou bizului românesc. Celebrul cuplu Oana Turcu – Papucul ei, Cristi Brancu, divorțează. Se pare că realizatorul unei emisiuni pe Antena 2 și-a mințit soția că a înșelat-o, asta când toată lumea știe că Brancu nu taie nici pâine fără să îi ceară aprobare în scris.

Echipa NdB au aflat că aseară, în timp ce luau cina, apăsat de remușcări că nu este și el considerat un bărbat viril, Cristi Brancu și-a dat jos babețica, a coborât din scaunul special pentru mâncat și s-a așezat în genunchi lângă Oana. A început să îi spună cu lacrimi în ochi faptul că într-o dimineață, când a fost scos la plimbare, a reușit să se facă nevăzut pentru cinci minute, moment în care și-a înșelat soția. Auzind acestea, Oana Turcu a început să râdă isteric și să lovească cu pumnul în masă. Și-a rugat soțul să înceteze cu glumele, pentru că râsul îngrașă, dar Cristi a spus „e prea târziu”.

Fotografiile pe care nu le avem, dar pe care se poate citii mimica foarte bine, arată că teatrul a continuat. Cristi a început să se tăvălească pe burtă și să lovească podeaua cu picioarele, încercând să fie convingător, moment în care Oana l-a amenințat că dacă nu se potolește și nu papă tot, o să îl pedepsească și nu îi mai dă voie să se joace cu Mitoșeru în emisiune. Auzind acestea, Brancu și-a ieșit din minte și a început să improvizeze: „Să știi că am fost cu Duban la fete. Da! Pe la spatele tău! Duban le spunea glume și numerele la Loto din `90 și până azi, iar eu întrețineam atmosfera. Așa am făcut!”.

Auzind toate acestea Oana Turcu a răbufnit. A vrut să îl apuce de perciuni pe Cristi și să își scoată cureaua, dar și-a dat seama că nu rezolvă nimic cu dezbrăcatul. A început să plângă, iar printre sughițuri spunea că nu poate să trăiască în casă cu un mitoman, un visător care nu înțelege realitatea.

Până la această oră am fost informați de faptul că Oana Turcu este în sufragerie și face un mileu, iar Cristi este pedepsit și nu are voie să iasă la joacă.

Revenim cu detalii.

 

 

Popularity: 16%

Ion Ţiriac este solidar cu românii în criză

Ion Ţiriac crede că în 2012 românii vor avea parte tot de criză. Îndurerat de acest viitor sumbru, a hotărât să ofere câteva sfaturi românilor de rând, pentru a trece mai uşor peste momentele financiare dificile:

“Nu pot să fiu snob când românaşii mei o duc în asemenea hal. Ieri am rămas şocat să văd că oamenii stau la coadă la şaorma la Dristor şi nu îşi permit şi ei un falafel la Miami la Cristi Borcea. Asta nu e viaţă. Când am intrat în AFI Mall am rămas siderat de faptul că pensionarii nu îşi permit nici măcar un bilet la IMAX 3D. În ce lume am ajuns să trăim. De aceea vreau să fiu un exemplu pentru toţi şi vă anunţ că renunţ la traiul burghez de până acum.

În primul rând renunţ la mâncarea străină. Gata cu icrele de Manciuria. O să caut să mănânc icre de Ilfov, Giurgiu sau Călăraşi. Gata şi cu pizza săptămânală servită la Roma. De mâine o să mănânc numai bulz, făcut de mânuţele mele, cu brânză de la propria vacă. Da, mi-am cumpărat o vacă şi o ţin în garaj lângă Jaguar. Apropo de Jaguar, vă anunţ că am făcut modificări şi în acest registru, şi noul meu Jaguar XF-R are instalaţie pe GPL. Trebuie să fac economie. Pleacă mai greu de la semafor şi depăşesc greu căruţele pe DN, dar se simte la buzunar.

Renunţ şi la femeile scumpe. Gata cu “atenţiile”. De acum încolo doar o masă la Mc, un sandvich la metrou sau o cafea la dozator.

Şi nu în cele din urmă renunţ la vânătoarea anuală. Nu în totalitate, dar anul ăsta o să impun ca numărul porcilor ucişi să fie sub limita decenţei. Să fie totuşi un măcel decent. Plus că doresc să vânez aşa cum am auzit că o fac bărbaţii, fără să îmi sperie cineva prada ori să fie îngrădită. Vreau să mă simt bărbat.”

Acestea fiind zise, recapitulăm: dacă vreţi să faceţi economie şi în 2012, mâncaţi ce găsiţi la buticul de cartier, încercaţi produsele româneşti făcute în casă, treceţi pe GPL şi vânaţi moderat. Dacă Ţiriac poate, voi nu?

Popularity: 4%

Bienvenue en Ainamor!

Un francez simpatic şi boem, pe Pro TV, în faţa unei case ţigăneşti, undeva prin România: “îmi place arhitectura tipic românească. Este surprinzător faptul că se finalizează acoperişul şi apoi restul clădirii. Minunat!”. Da, România este o ţară minunată, neapreciată nici măcar de compatrioţii avizi de multiculturalism, dar dacă noi nu ne apreciem ţara, măcar să o vindem frumos în ochii străinilor. Poftiţi vă rog, în România, şi vă bucuraţi de tot.

Nu doar casele ţigăneşti încep cu acoperişul suspendat şi apoi continuă cu “trupul” clădirii. Casa Poporului a fost ridicată în jurul scaunului lui Ceauşescu. De asemenea, atunci când va apărea o cruce mare de fier deasupra Casei Poporului, să nu vă minunaţi. E începutul Catedralei Mântuirii Neamului. În ţară, oriunde apare un acoperiş de hală industrială, nu este un patinoar suspendat, ci începutul unui Mall. Şi culmea, în oraşul Buşteni a fost construită o cruce la 2291 de metri altitudine. În ani a venit şi Muntele Caraiman sub ea.

Lucrurile “pe invers” nu se rezumă doar la arhitectură în România. P-aicişa se mai practică şi sexul în reluare. Uneori se începe cu orgasmul şi se continuă cu preludiul. De aceea, multe femei se plâng că nu mai ajung la preludiu şi porcul adoarme până la giugiuleală. Tot legat de relaţia bărbat – femeie, sunt zone în ţară unde bărbatul, mai întâi, îşi bate femeia, apoi o cere de soţie, şi o iubeşte până aceasta îi pune detergent în vase. Nu trebuia invers? Străinii numesc asta Sindromul Stockholm, dar noi nu credem în aşa ceva. Şi mai sunt unele care rămân gravide, nasc, şi apoi se întreabă cine-i tatăl. Probabil sarcina îţi ţine mintea ocupată şi nu poţi să te întrebi multe.

Viaţa socială e tot “pe invers”. Dacă totul merge bine lumea nu e mulţumită, şi dacă totul merge prost poporenii dansează în Piaţa Revoluţiei. Protestele au un uşor iz ironic. Vezi protestele Noua Dreaptă împotriva homosexualilor: bocanci de piele, uniforme asortate şi muşchi încordaţi. Nu că te pune pe gânduri? Şi mai am un exemplu: de cele mai multe ori, oamenii se documentează despre aleşi după ce au pus ştampila.

Exemplele ar putea continua, dar nu vreau să le răpesc plăcerea străinilor boemi, avizi de descoperiri ştiinţifice-fantastice.

România e o ţară minunat de ciudată. Trebuie să ieşi din ea ca să simţi cu adevărat că ai vizitat-o.

Popularity: 5%

Şocant: Un bebeluş promovează intoleranţa pe un panou publicitar

Reclamă scandaloasă pe panourile din capul unor români. Un panou publicitar uriaş, înfăţişând un nou-născut cu o brăţară la mână pe care scrie “Intolerant” şi câteva înscrisuri despre atitudinea socială a apărut în plin creier, iscând o revoltă socială în rândul oamenilor care nu sunt interesaţi de viaţa altora.

Scandalizaţi de acest panou, un grup de evrei, ţigani, chinezi, africani, homosexuali, femei ş.a.m.d. au atacat panoul cu vopsea. Aceştia au dorit să atragă atenţia asupra faptului că România este o ţară laică, liberă, frumoasă şi nu trebuie să apară motive de ură şi discriminare atâta timp cât toţi suntem egali (în bine şi rău). Aceştia au declarat că sunt scârbiţi de iniţiativa botezată “bebeluşului intolerant”.

Reprezentanţii panoului nu au putut fi contactaţi.

Popularity: 7%

Să pupăm în fond drapelul, să câştige ciorăpelul

Gata, am încheiat şi un capitol important al televiziunii: “Românii au talent!”. Nu mai contează că vor avea loc alte sezoane. Ăsta mi-a ajuns, oricum am impresia că am pierdut prea mult timp la TV încercând să suport trasul de timp al lui Smiley şi Bartoş. Mi-a ajuns şi Mihai Petre, acest N-am-Cuvinte al Pro-ului, cât despre Andra şi pielea ei de găină nici atât. Am ajuns să nu mai suport carnea de găină pentru că de câte ori mă uit în farfurie văd cum îmi râde copanul. În continuare despre Andi Moisescu nu am ce să spun. De rău.

Finala s-a încheiat aşa cum mulţi din anturajul meu nu credeau. Ciorapărul a câştigat şi talentele, alea cu talent, au plecat acasă cu mâna-n buzunare şi cu speranţa că poate în scurt timp îi bagă cineva în seamă. Mă bucur pentru Ţuţu că a câştigat pentru că vrea să îşi renoveze apartamentul şi are multe puştoaice de scos în oraş. Cât despre cariera lui muzicală? Oare o să îl ia Puya sub aripă? Ori BUG Mafia? Oare o să ajungă el “Eminem” de România, aşa cum spunea Andra? Bine, Andra în cultura ei muzicală, nu ştie că Eminem o cam hulea pe “mami” şi într-una din piese îi săpa mormântul. Dar ţi se face pielea de găină.

Ţuţu a câştigat pentru că a ştiut cum. A fost golănaşul ciorăpaşul cu suflet de aur, lovit în aripă şi învelit în tricolor. Ceilalţi nu au avut nici măcar 10% din ambiţia de a câştiga pe care a avut-o Adelina să ţină cu ei. Aseară se frământa lângă mine că “ăla e bun”, “ba ăsta e bun”, “Ţuţu e varză”, “ăştia sunt buni”, dar nu a ieşit cum vroia ea. Tânăra soprană nu a câştigat pentru că lumea nu are cultură muzicală. Asta e clar. Tânărul contratenor nu a câştigat pentru că lumea nu are cultură muzicală şi mai presus de orice, pentru curocefali, Ianis e un băiat fără testicole, doar pentru că are vocea subţire. Mă rog. Bine că au românii ouă bune, masculine, numai bune de ciocnit în sezonul ăsta luminat. Tânărul din Ploieşti nu a câştigat pentru că probabil e ţigan. De ce să nu luăm în considerare latura rasistă din moment ce ţiganul a avut voce şi patriotul a avut steaguri? Mai departe nu am văzut, dar am auzit că toţi au fost buni.

Acum fiecare o să se întoarcă la ale lui. Pro-ul se pregăteşte de al doilea sezon, dar sunt curios câţi se vor mai uita, după decepţia de acum, Ianis o să se întoarcă la Bacău, şi fie ca ‘mniezoul Raţional să îl ajute, copila să plece acum cât nu e prea legată de ţară, iar restul. Să încerce şi ei peste tot. Poate pică. Cât despre Ţuţu, ar fi mai mare ruşinea pentru Pro şi votanţii lui, să nu ajungă mare raper. Oricum voce nu are, şi despre părinţi morţi nu poţi să cânţi prea mult, cum nici despre femei bătute (Paraziţii), blocuri gri (Puya) şi jmecheria de cartier (BUG Mafia). Dar să se bucure de bani că a muncit şi el.

Acum se poate supăra oricine pe mine, dar sfânto-patriotismul ăsta mie nu îmi place, şi ca să vedeţi că nu e numai “specific românesc”, am să vă spun că şi în Anglia, unde Razy Gogonea face valuri după dansul lui genial, există curocefali. Mulţi frustraţi au văzut că Razy e ţigan, şomer, imigrant, etc., numai talentat nu are.

Anglia a avut o finală cu Susan Boyle şi nişte dansatori. Au câştigat ceilalţi, dar Susan a făcut istorie. Poate aşa o să se întâmple şi la noi.

Popularity: 8%

La Brăila e fericirea.

O tot bat la cap să ne mutăm din tomberonul ăsta de oraş de când ne-am cunoscut, dar cu toate astea ea e încăpăţânată şi vrea un oraş cu “chestii” (metrou, magazine deschise noaptea, etc). Eu în schimb nu pot să mă împac deloc cu ideea că îmi consum existenţa într-un oraş gri, ultra-aglomerat şi lipsit de orice formă de civilizaţie. Chiar şi acolo unde mai dai de homo civilizatus sigur apare un mamut care să strice totul. “Păi şi crezi că în alte oraşe nu sunt nesimţiţi?”. Ba da. Dar nu sunt mai puţini, daca e lume mai puţină? Şi eu nu am auzit niciodată de “Mârlanul/Miticul/Gherţoiul de Timişoara/Cluj/Braşov”.

“Lasă dragă că am văzut eu pe Descopery cum nişte cetăţeni respectabili din SUA au renunţat la viaţa <<dă oraş luxos>> precum New York, Chicago, Miami, şi au trecut pe modul eco. Şi-au construit case în zone mai liniştite, case dotate cu de toate. Panouri solare, generatoare eoliene, sistem de irigaţii din apa de ploaie şi tot felul de astfel de invenţii… Nu că e mişto? Plus că aveau şi WC în casă, nu în curtea casei. Îţi spun eu, e LUX!”. Ăsta e măreţul meu plan, şi ciudat, eu chiar nu sunt ecologist. Dar sunt sătul de dependenţa asta de companii (de gaz, de electricitate, apă, etc.). Cred că vă e clar faptul că o femeie pragmatică nu o să asculte planul unui “boem”.

Aşa că trebuie să caut în continuare locuri unde ea să aibe civilizaţie, şi eu linişte. Şi am găsit. Nimeni nu ştie, dar postul de televiziune Taraf TV promovează turismul în România. Într-una din nopţile când urmăream, ca de obicei, Taraf TV, a apărut pe sticlă domnul Nelu Vlad, cu piesa “La noi la Brăila”. Din prima am descoperit frumuseţile oraşului Brăila, piesajele fiind minunat prezentate pe un ecran verde (green screen). Probabil domnul Nelu Vlad când a auzit că va filma videoclip cu green screen a concluzionat că trebuie să poarte verde. Şi de acolo minunatul efect de “peisaj în măţăraie”.

Nu mai e nevoie să o conving că Brăila este un oraş numai bun pentru amândoi. Are magazine, flori, femei, Nelu Vlad, Dunăre, toalete în case, copaci, parcuri, femei, Tanti Elvira, etc.

Zi tu că nu e dezmăţ? Îmi vine să valsez nu alta…

Popularity: 13%

Narcisa Orgasmică

Zilnic apar în presă secvenţe erotice din serialul românesc “Narcisa Sălbatică”. Se pare că producătorii/actorii/(poate şi) figuranţii se întrec în “cine ştie cât mai multe poziţii şi locuri de făcut amor?”. Şi concursul e în toi. Aşa că am şi eu câteva recomandări pentru viitoarele emisiuni.

Toate scenele de amor vor fi jucate de Radu Vâlcan, zis şi “Große Vezuviu”, împreună cu X (X = orice siliconată din Românie).

- în Piaţa Revoluţiei în timpul unui protest. Aşa se îmbină utilul cu plăcutul, şi o să sune minunat “Johohohohohos Băsescuuhuhuhuhu!“;

- la coadă la moaşte. Fiind o ţară cu foarte mulţi bătrâni trebuie să ne adresăm şi lor. Aşa că Radu Vâlcan şi X-uleasca vor face amor în timp ce stau la coadă, şi babele vor spune în spatele lor “Vai mamă, ce lungă e!“;

- în tramvaiul 32. Şi în timpul partidei de amor să treacă prin spatele lui Vâlcan tipul cu “Şerveţele. 3 la 10 mii”;

- la protestul anti-etnobotanice, iar lumea va urla către X-uleasca “eşti fumată!“;

- în Zăbrăuţi, noaptea. Pe versurile “Noi o scoatem la capăt/ Când se stinge lumina…”;

- pe Nikita. De ce? Pentru că se poate;

Şi cam astea sunt fanteziile mele…

Popularity: 15%

10 Sfaturi pentru Valerică Dei!

Amorezi ş-amorezate, cu această ocaziune de maxim amor al artei, vreau să vă împărtăşesc 10 sfaturi de iubire, numa` bune de Valerică Dei. Prin acest demers vreau să îmi imaginez că lucrez la Liberţâţea, că scriu despre Ogică şi că îl bârfesc cu Bahmu pe Minimus-ul lui Prigoană.

1. Femeii nu îi place plua cu aromă de mentă. Şi nici pluii nu îi place pasta de dinţi.

2. Femeile nu prea ştiu să conducă, dar nici bărbaţii nu prea ştiu să conducă femei.

3. Partenerul nu greşeşte niciodată, poate doar se înşală uneori.

4. Bărbatul nu ştie de Valerică Dai, cum femeia nu ştie de ce grobianu` se uită la fotbal.

5. Femeia nu bate. Otrăveşte.

6. Bărbatul bate. Tradiţional româneşte, zice el.

7. Femeile merită iubire. Bărbaţii merită bani.

8. Valerică Dai se joacă în minim 2.

9. Dacă presimţi că nu o să ai bani de Valerică Dai, rupe relaţia cu 2 luni înainte.

10. Dacă ai citit asta, înseamnă că ai probleme groaznice în cuplu, şi ciudat, eu sunt singura ta speranţă.

P.S. – Poate greşesc, dar cred că de Valerică Dai au apărut două tipuri de oameni:

- cei care URĂSC sărbătoarea = pentru că nu sunt în stare să facă bani sau sex de pe urma ei;

- cei care IUBESC sărbătoarea = pentru că sunt prea trendy şi nu pot face cadouri oricând;

Popularity: 4%

Om mai corect ca mine…

… nu ai să vezi NICI în paginile ziarului Liberţâţea. Sunt mai corect ca băbuţele care găsesc valize de bani şi le restituie. Mai onest ca Gigi care zideşte echipa Steaua în Catedrala Neamului. Şi că tot a venit vorba de Gigi şi a lui echipă, să vă spun de ce sunt aşa corect.

Joia trecută (da, ştiu că a trecut mult timp, dar câtă importanţă îi daţi lui Gigi? sau echipei Steaua? ori fotbalului?), am urmărit partida de umor-negru fotbalistic FC Utrecht – Steaua Bucureşti, scor 1 la 1. După meci am început să cotrobăi pe site-urile de ştiri şi am ajuns pe Liberţâţea, unde, ce să vezi:

După cum vedeţi, puteam paria pe meciul Utrecht – Steluţa şi după meci… şi în momentul ăla am avut o premoniţie că meciul se va terminat cu scorul de 1 la 1. Nu ştiu de unde visul ăsta ciudat. Cu toate astea, mi-am lăsat intuiţia de suporter şi am preferat să îmi văd mai departe de treburi. Deci, sunt un om bun. Nu am vrut să îl sărăcesc pe Victorică Chandler. Că dacă eram din neamul lui Ogică îmi pariam şi dinţii pierduţi în club.

Morala? “Profa de sex” le încurajează pe femei să meargă la ginecolog.

Popularity: 7%