Atipic, încep prezentarea filmului “Win Win” cu finalul. Adică morala. Problema e că filmul ăsta are nu una, nu două, ci mai multe moraluri. Şi eu am descoperit doar patru, dar mai sunt foarte multe. În ordinea explicaţiilor ar fi următoarele:

Adulţii greşesc. Şi cel mai dificil pentru ei este să admită că greşesc în faţa tinerilor. Şi dacă admit tot e un capăt de ţară şi totul devine o dramă şi o conspiraţie.

Părinţii nu trebuiesc iubiţi necondiţionat. O regulă stupidă spune că trebuie să îţi iubeşti părinţii. Indiferent. Ceea ce este o prostie fără margine. Copiii abandonaţi nu trebuie să facă sacrificiul de a-şi adora părinţii doar aşa, de decalogul cuiva.

Uneori să minţi e bine. Mereu spunem că e rău să minţi. Dar toţi minţim uneori cu scopul de a face un bine. Filmul ăsta arată că uneori, cu sacrificii, o minciună e binevenită.

Munca nu e ruşinoasă. Poate un avocat să fie barman? Poate un avocat să fie barman ca un al doilea loc de muncă? Da. Atunci unde e problema. Te sacrifici pentru familie.

“Win Win” e genul de film care îi arată adultului că nu trebuie să ai un idol în cei mai în vârstă, şi că undeva este un puşti de n ori mai cerebral şi matur ca toţi idolii tăi. Povestea se învârte în jurul unui avocat ce îşi riscă cariera pentru un câştig în plus.  Nu o riscă aşa cum se face în România, dar pentru un orăşel din New Jersey, ce face el e destul de imoral. În peisaj apare un puşti de 16 ani care vorbeşte puţin şi face puţin. Cu o atitudine de rebel, dar o morală puternică, le demonstrează tuturor din gesturi ce trebuie făcut în viaţă. Plus că puştiul e zeu la wrestling (sportul, nu teatrul în izmene).

Filmul nu doar că merită văzut, dar şi asimilat. E bun. Cum îmi dau seama când un film e bun rău? Nu apare în cinematograf. Nici măcar 3D.

P.S. – ghici cine e mama alcoolică şi drogată a puştiului minune? Hai ghici?! Cine ar putea juca bine rolul unei mame nebune, drogate şi imorale? Rose din “Doi bărbaţi şi jumătate”. Nu că e gândit tot filmul?

Popularity: 4%