Săptămâna asta am dus o luptă acerbă pentru fruntea topului ZeList. Atât de grea a fost lupta încât nu mai ştiu care din cei doi sunt eu şi care nu sunt eu. Sper, cu ajutorul vostru, să rezolv măcar una din enigme.
Scurt istoric al fotografiei: o frumoasă zi de primăvară, petrecută la mai multe simpozioane culturale, cu ocazia Zilei Crâşmelor Deschise (Fire-Argentin-Club A-Bordură-Basement).
Numa` de, hâc, bine!
Popularity: 6%
Probabil vă miră de ce atât de “multe” texte pe blog pe ziua de azi. Simplu, compania Electrica a decis să mă lipsească de electricitate şi să mă întoarcă în timp cu 200 de ani, fiind locuitorul unei locuinţe luminate de lumânări.
Până le demonstrez că sunt incompetenţi şi că sunt îndreptăţit să îmi fac nevoile la bec aprins, vă las în compania piesei:
Popularity: 1%
Era 24 decembrie, ziua lu` Cristi (pe aceasta ocazie ii urez din nou LA MULTI ANI! si WE`RE FOREVER BLOWING BUBBLES!), eram in fumurile Backstage-ului, umeziti de vin rosu, si din senin ne bate o foame, ne reamintim ca ne e foame si trebuie sa mancam ceva cald. Fast-food sa fie, doarece pe langa faptul ca e calda si rapida (redundant), mai are si E-uri multe si cancer. Mai multe intr-unul. Si batem drumurile si nimic.
Ajungem de la Unirii in Ghencea si nimic de mancare si nimic deschis. De acolo ne riscam spre Apaca, unde nu vom gasii nimic…de mancare si de intors acasa. Idea era sa comandam ceva pentru acasa. Nimic. In seara de Craciun toti inchid. Daca imi doream o pizza sau shaorma de Craciun sigur nu primeam, norocul meu a fost ca mi-am dorit o plimbare prin frig. Asta am primit.
Infometati, ne intoarcem o parte buna din drum pe jos, acompaniati de cainii cartierului, caini aflati in compania babelor cartierului.
Ajunsi in casa pornim in urmarirea (pe internet) a restaurantului/fast-food-ului inca deschis. Nimic mancabil. Am dat peste ceva cu Hindu/Bangladesh Funky-Food, dar nu vreau sa am Hacaheana in farfurie nici daca traducerea inseama “Struto-camila in sos de lapte batut de soarta”. Nu vreau. Chinezii nu mai aveau nici Ling-Cea-Puc, Farfuri-a-Goal-a si nici Jumari-Ly Praji-Ty. Nimic de mancare. Trebuie sa revin la vechile obiceiuri si sa ii cer Mosului dulciuri.
Am adormit dupa ce am devorat tot ce nu era de sarbatoare in frigider si am adormit nu inainte sa imi iau doza de calciu de pe pereti.
Dimineata m-am trezit devreme spre a ajunge acasa sa il prind pe Mos de barba, sa ii spun ca orice are in traista, daca nu e calda, cu ketchup si nu miroase frumos nu merita. Dar pana acasa am prins ultimul taxiu. Era si ultimul din cartier dar probabil si ultimul din viata mea.
Rambo de la volan arata ca ultimul client “La Cateaua Lesinata”, si conducea ca si cum s-ar ocupa cu degustarea de acolo. Ii platesc cursa in avans + spaga, deoarece nu are rost sa ma complic si in fond cu banii dati in avans putea sa ma colinde tot Bucurestiul. Ce face Schumi? “Frate nu e nici un politist pe aici! Fi atent ce fac io mancatias (legat)”. Si in mijlocul intersectiei frumusete de cerculete, si rotocoale si vuiete “WOW FRATE!E SUCAR NU?”…aveam centura pusa, ochii inchisi si ma rugam sa treaca un Jeep al Ambasadei Americane sa ne izbeasca si sa opreasca Disneyland-ul si pe Mickey Mouse-ul de la volan. Pe Drumul Sarii mergea din bordura in bordura doar sa imi arate ca el e Regele Soselelor. Ma intreaba de unde isi poate cumpara o “litruta” de vodka ca ii e sete. Ii spun apasat ca pana la mine nu gaseste. Imi era frica, daca va degusta langa mine?
In fata blocului parcheaza cu derapaj si scartait de roti. Sunt impresionat pana la a incaruntii. Cobor si invat sa merg din nou.
In fata blocului imi imbratisez masina, pentru ca ea nu face cerculete in intersectii si nici macar de fum, si frigiderul pentru ca el mereu are ceva bun de mancare. Mosu` era langa brad, beat si bolborosea ca l-a parasit Craciunita pentru unu…Colum…bea..nu?
CRACIUN FERICIT!
Popularity: 1%
Era cam acum un an, pe vremea asta. Dar erau multe diferente. In primul rand eram mai mic cu un an, aveam plete+dreduri+par scurt (o mixtura in capul meu), geaca de piele cu tinte, lantul meu, raiati trecuti prin toate barurile si multe tricouri cu Ramones, puse unul peste altul. Cristi era imbracat cam la fel, doar ca el mereu a tinut sa aiba o infatisare 30% serioasa.
Bateam la pas Lipscani-ul, cu o pereche de tenesi mai mult rupti, decat intregi, dar nu imi era frig. Pe atunci faceam recorduri de pahare de vin fiert in Fire, pentru ca mereu se gasea cineva sa ne mai ofere unul. Eram fericiti, clasa a 11a, nici un stres, nici o bataie de cap, nu ne incarcam capu` cu lucruri neimportante.
Ce sa mai povestesc? Cand eram alergati pe strada de “unii” oameni? Sau cand rupeam afise?
Eram la inceput. De abea ne cumparaseram chitarile si eram gata de treaba. Nu ne interesa ca nu stiam un acord, noi faceam coveruri Ramones, Sex Pistols, Stooges. Am lasat pe altii sa imi explice ce e punk-ul in timp ce eu stiam de acasa dar pastram linistea. Nici nu cred ca am explodat vreodata, rareori zicand “Frate asta e trupa?!”. Incepeam sa cunoastem lume. Imi placea sa fiu intrebat “ce iti place asa mult la asta?”…era ceva nou…ieseam din tiparele contemporane.
Ce frumos era cand ne adunam 10-15 oameni, uneam masutele din Fire, si trageam o petrecere ad-hoc, cu mese pline de bere si vin. Nu ne cunoastem intre noi, dar la sfarsit plecam toti imbratisati si fericiti. Acum realizez ca trebuia sa plang dupa fiecare plecare. Mai trecea o zi.
Am sa continui aceste depresii de 50 de ani…la 18.
Popularity: 1%
Loading ...
