Gara De Nord @ Numa' de bine.eu

Aventuri din câmpul muncii: Băiatul de la Ruby Rose

January 04, 2012 Horhe No comments

La 16 ani ai vise, cerințe, dorințe. Vrei să îți cumperi lucruri pe care părinții tăi le văd complet nefolositoare. Așa cum mi-am dorit și eu la 16 ani o chitară electrică. Cică totuși trebuia să muncesc pentru asta. Și nu genul de job prestat acasă: un vas spălat = 1 leu. Nu! Treabă serioasă, cu trezit de dimineață, semnat un act, și tot tacâmul.

Piața muncii la 16 ani e mai degrabă buticul muncii. Ai de ales între împărțit pliante, domeniul vânzărilor și firma părinților. Am ales domeniul vânzărilor, o experiență nouă, plus că în anunț spunea că pot face și 2.000 de lei pe lună. Cine nu vrea 2.000 de lei pe lună, mai ales când scrie negru pe alb, sincer și onest, că atât o să câștigi?

Într-o casă înghesuită undeva pe la Piața Muncii (ironic, nu?), ne-am adunat 20 de tineri, 15-16-17 ani, toți cu dorința de a câștiga bani. Mulți. Nu 2.000 de lei, dar măcar 1.900. Cele două săptămâni de training au dus la următoarea concluzie: „fetele trebuie să poarte fuste scurte și băieții să mintă frumos”. Ce vindeam? Produse de îngrijire corporală și cosmetice. Pentru cine? Oricine aflat într-o bancă, farmacie, butic, gheretă, cașcarabetă. Nu aveam voie să deschidem geanta cu produse pe stradă, ci doar între patru pereți. Am primit harta cu zona pe care trebuia să merg două săptămâni, geanta neagră, produsele înghesuite în geantă și încurajări. Timp de opt ore pe zi, de luni până vineri, trebuia să bat la pas străzile din zona Gara de Nord. Să intru în benzinării, hoteluri, buticuri, tonete de ziare, covrigării, marochinării, sex shop-uri, etc. Mă descurcam bine. Știam că doamnelor cu buze groase trebuie să le recomand rujurile „pentru a evidenția frumusețea și senzualitatea gurii”, duduile cu ochi frumoși le vorbeam despre „rimelul cu aplicare ușoară”, iar bărbaților le recitam din memorie, timp de cinci minute, despre proprietățile săpunului lichid, când ei tot ce vroiau era o ojă pentru soție.

Produsele erau de la Ruby Rose, așa că în scurt timp am devenit cunoscut în zonă ca Băiatul de la Ruby Rose. Entuziasmant! Rapid mi-am dat seama că afacerea nu mergea. Fetele vindeau mai mult ca băieții și noi prezentam mai mult decât să vindem. Plus că la un calcul rapid, 10% din cât vândusem era aproape nimic. Acopeream transportul și mâncarea, deci profit zero. Am mai rezistat alte două săptămâni, zile presărate cu un leșin public la 44°C și un sprint olimpic de 400 de metri cu 10 câini turbați de căldură după mine. Într-un final am demisionat în condiții amiabile, mi-am primit salariul și un bonus de două creme și un gel de duș. Cremele le-am făcut cadou și gelul de duș mi-a provocat o epilare zdravănă pe picioare. Era gel de duș cu efect de epilare. Tot restul verii am avut picioarele galbene și fine, precum fotbaliștii metrosexuali.

Am învățat din această primă experiență. Banii se câștigă greu. Oamenii sunt naivi dacă le faci complimente. Tinerii sunt naivi dacă le arăți sume mari de bani. Dar într-un final părinții apreciază efortul, așa că am primit restul de bani pentru chitară. A mai rămas doar să îmi dau seama apoi că nu știu să cânt la ea.

Urmează un alt loc de muncă, bani pentru profesor…

Popularity: 9%

Frida

August 16, 2011 Horhe 1 Comment

Românii se duc în Bulgaria pentru că nisipul e curat (chiar dacă am auzit că şi acolo se sting ţigările în nisip), că nu sunt alge, mâncarea-i bună şi totul e ieftin. Dar mai presus de orice, am auzit că românii merg la bulgari pentru că se poartă bine cu tine. Exceptând momentele când te mai lasă fără maşină personală, relaţia turist-gazdă e aproape de perfecţiune. Aşa zice lumea. Eu…

… am privit cu scepticism Bulgaria. Ce-i drept ador Balatonul (Ungaria, mai scump, mai departe, mai frumos), şi când vine vorba de munţi, ori la noi, ori mult mai departe. Dar am zis că pentru două zile de munte, somn, mâncare multă şi un pahar de şampanie, Buşteni e numai bună. Cu greu am găsit cazare pentru că tot românul a plecat în concediu de Sântămărie, dar într-un final, cu noroc şi baie în cameră, am găsit în Buşteni, Casa Frida. Am rezervat luni şi am anunţat că vineri la ora 10 voi fi aproape de staţiune, la volanul maşinii. Ca să ştie gazda.

Până vineri am hotărât să nu mai iau maşina. Mi se acrise de condus după experienţa Bucureşti-Vama Veche-Bucureşti şi mai am cupoane de CFR. Aşa că am hotărât să plecăm cu trenul. Aşa că vineri dimineaţă, la ora 9:30 îmi sun gazda să o anunţ că nu vin cu maşina şi că ajung mai târziu, pe la ora 14. Ca să ştie…

- Alo. Sărut mâna. George din Bucureşti. Am făcut o rezervare luni…

- Aoleuuuu…

- Staţi calmă. Nu am ajuns încă. Nu mai vin cu maşina. O să ajung pe la 14. Sper că nu aţi ieşit deja la strada principală.

- Nu. Dar nu mai am rezervarea.

- Cum aşa?

- Păi am şi uitat de d-voastră şi cineva şi-a prelungit şederea… am uitat… dar vă rezolv eu… în 30 de minute vă găsesc pe alături. Nici o problemă. Revin repede cu un telefon.

Am plecat la gară (deci 30 de minute din Rahova) şi nu am primit nici un telefon. Am hotărât că dacă nu vreau să îmi stric mie şi Adelinei weekendul să găsesc cazare atunci. Cu ajutorul lui Vlad am dat aproximativ 10 telefoane, şi am găsit într-un singur loc, Poiana Ţapului. Am acceptat pentru că nu aveam de ales. Era chiar singura opţiune.

Ne-am urcat în tren şi uitasem de Frida şi nesimţirea gazdei. Cu cinci minute înainte să coborâm din tren primesc un telefon:

- Alo. Aici Frida. V-am găsit cazare! (la 3 ore după cele “30 de minute”)

- Da? Unde?

- Păi vin nişte oameni acum la mine, şi dacă nu vor să stea împreună vă bag la mine în vilă… dacă nu alături. Vorbesc cu ei şi în funcţie de ce zic ei vă sun.

- Chiar vă rog.

Nesimţirea de a nu ţine cont de rezervarea mea e una, dar să fiu şi la mâna altor turişti e deja…

Am refuzat să mai comunic cu Frida, deja eram la cazarea noastră, şi într-un final, tot răul spre bine.

Frida, sper să mai ai turişti când am să mai îmi fac eu rezervare la tine.

Popularity: 8%

Te analizăm ca la NASA

June 23, 2011 Horhe No comments

Un afiş de la Gara de Nord spune cam aşa:

Acum, poate chiar funcţionează “Windows Scio” ăsta, dar chiar te analizează ca la NASA? Adică te aruncă în spaţiu şi te privesc pe toate părţile cu telescopul Hubble? Şi cum e 100% natural? Că doar nu îţi leagă de corp frunze de ciuboţica-cucului şi limba-mielului ca să îţi vadă pulsul?

Hm… nu sunt convins. Mă întorc la rugăciuni.

Popularity: 5%

Cine e Ramona?

May 11, 2011 Horhe No comments

Ramona e peste tot. Mai exact Ramona.Ramona43. Am întâlnit-o pe Ramona atât în personalul de Ploieşti Sud, cât şi în autobuzul 226. Ramona e peste tot în viaţa mea, şi am ajuns să cred că îmi e sortit să mă văd cu ea pentru că altfel nu înţeleg rostul acestor mesaje dumnezeieşti cu marker-ul.

Prima dată când am întâlnit-o pe “ramona.ramona43″ era în Gara de Nord. Stătea pe peretele din Sala de Aşteptare, şi mai că cerşea să fie băgată în seamă şi în listă. Am ignorat-o total, în ciuda faptului că nu avea nici o completare, ca de exemplu: “dă add ramona.ramona43. O sug bine”, “…fac clătite”, “…îmi place în Gară”, etc. Apoi un timp nu am mai dat de ea, probabil supărată că nu mi-a păsat de ea.

În cele din urmă am văzut-o trei luni de navetă, în fiecare zi, în trenul Personal Bucureşti Nord-Ploieşti Sud şi vice-versa. Deja ştiam unde să mă aşez ca să fiu cu ea. Dar m-am lăsat cucerit cu greu. Am zis să o văd cum fierbe în pasta de pix proprie. Supărată că timp de trei luni nu i-am dat nici măcar un pic de add a hotărât să dispară iar din viaţa mea. Şi odată cu ea şi naveta.

Acum, când nu credeam că o să îi mai văd vreodată id-ul, negru şi misterios ca noaptea, am întâlnit-o în tramvaiul 32 şi în aceeaşi zi în autobuzul 300. Eram stânjenit şi transpirat pentru că eram de faţă cu prietena şi de… înţelegi. E clar că e înapoi în viaţa ea. Nici acum nu vreau să îi dau add, pentru că nu cred că poate exista ceva între noi, exceptând un drum cu tramvaiul/autobuzul/trenul.

Oare o ştie cineva pe ramona.ramona43? Cum arată? Are părul negru ca marker-ul? Ochii albaştrii precum caroseria de tren Personal? Ori e roşcată precum trenul Rapid Bucureşti – Constanţa (da era şi în trenul ăsta)? E o tipă selectă? Pentru că nu am văzut-o niciodată pe pereţii toaletelor. Îi place să călătorească sigur, şi poate locuieşte şi aproape de mine… poate că în fiecare zi e lângă mine, dar eu nu o văd când îşi scrie id-ul în faţa mea.

Cine e Ramona?

Popularity: 9%

Bambi e siliconat, dar cântă ca un…

December 24, 2010 Horhe 2 Comments

Trebuie să recunosc faptul că de cele mai multe ori o caut cu lumânarea. De exemplu, în această seară am ţinut morţiş să cumpăr cadouri de Crăciun din zona Unirii. Puteam foarte frumos să aleg Zăbrăuţi, Dragonul Roşu, ori Metrou Gara de Nord, dar am preferat o etichetă mai centrală.

Dacă eşti orb (ceea ce face greu de citit acest text), surd, ori pur şi simplu arestat la domiciliu, înseamnă că nu ai habar de concertele organizate de Sorin Oprescu în Buricu` Bucureştiului. Exact în parcul Unirii, în fiecare seară, cântă nişte cântăcioşi. De la populară – comercială – bălării – alte bălării, până la exasperarea celor care locuiesc în zonă.

Astăzi (adică ieri, dacă e trecut de ora 12) am avut incomensurabila onoare să mă plimb prin Centru pe ritmul pieselor interpretate de fetele Bambi. Nu ştiam ce mă gâdilă atât de bine la ureche, dar când am auzit versurile “Plângeam când îi vedeam…”, mi-am dat seama că sunt inegalabilele. Fetele cu craci lungi, silicoane-n tot şi nume de desen animat pueril: Bambi.

“Hai să mergem aproape de scenă te rog. Vreau să văd dacă sunt urâte în realitate!”, îmi spune Adelina în timp ce mă trage de mână spre centrul parcului. Te poţi opune unui sondaj atât de important? Nu avea rost să îi spun că sunt poze cu Bambi pe google, doar ştim cu tonţii cât de fofoşopate sunt.

“Toată lumea mâinile sus! Da! Aşa! Hai, toată lumea, această seară e pentru noi!”. Cam aşa urlau cele două pe scenă, şi lumea era… de ce să mint, destul de entuziasmată pentru un concert cu intrare pe coca-moca. Dansa un pensionar, dar cred că de vină era şi frigul, dansau cei mici sub 5 ani, şi fanii trupei. Pentru că dacă nu avea fani, nu supravieţuia parodia asta de craci.

Studiul Adelindian a avut următoarea concluzie: “aia brunetă e crăcănată, siliconată şi are dinţii strâmbi, iar blonda o lălăie ca pe manele şi are părul cât tot corpul. Apropo, bruneta de ce nu şi-a reparat dinţii, înaintea…?”. Pentru că probabil face mai mult job cu sânii decât cu dinţii. Eu ştiu? Se numeşte marketing.

Am supravieţuit acestui concert minunat organizat de Primărie, şi dacă aveţi de gând să chemaţi trupa Bambi la nuntă, botez, divorţ, înmormântare (trebuie să te asiguri că mortul nu se mai trezeşte), cele două cântăcioase crăcănate şi despuiate îşi scurtează fustele pe orice ritm şi stil: de la clasicele lălăieli, până la arăbească, turcească, grecească, lautărească şi tot ce se mai termină în -ească.

Petrecere numa` de bine!

Popularity: 15%

Ş-am venit din Spania.

August 20, 2010 Horhe No comments

Doamna Geta şede pe peronul 3 din Gara de Nord cu nepoţelul ei de 4 ani. Zâmbeşte ca o tută la toată lumea şi măsoară muritorii din cap până în picioare cu un aer de superioritate, de parcă pielea ei zbârcită de madam e înconjurată de aura noastră… de boschetari.

Nepoţelul e inert. Faţă de domnul Goe e o buruiană simţită, tăcută şi leşinată pe geamantane. Doamna Geta e mândră. Se ţine tare, verde, cu muşchi verde pe partea stângă (indică Nordul) şi mănâncă ţigările. Slim, că nu e “din-tralea”.

Vine Personalul. Se chinuie până la peron şi îşi dă duhul in faţa mulţimii care sare pe el. Presimt că în scurt timp o să ajungem ca indienii, pe, în şi sub tren. Doamna Geta reuşeşte cu fineţe să se strecoare prin mulţime şi obţine loc pentru ea şi nepoţel. Ea nu stă la fereastră că i se face rău, “nu mai e ca în tinereţe când aveam parte numai de senzaţii tari”, ceea ce înseamnă că se dădea mult în Căluşei.

Plictisită, Doamna Geta se bagă în seamă cu restul muritorilor din garsoniera pe roţi. Renunţă forţat la accentul de moldoveancă, repet, ea nu e “din-tralea”. Îi place să vorbească mult, tare şi să îşi răspundă singură la întrebări:

- Aţi fost vreodată în Spania? Dar vai, să vă spun eu cum e… păi acolo Sobrino al meu (sp. nepot) era o mică vedetă. Bla bla blaaaaaaaaaaaa!

Doamna Geta nu se ferea nici să îşi expună situaţia materială extraordinară, chiar dacă în preajma ei mă aflam eu, un tânăr disperat după averi gerontofile şi piei lăsate. Nebună mică, mrrrr!

În o oră jumătate de mers cu trenul am aflat care e situaţia familiei “Geta” în Spania, cât de bine vorbeşte spaniolă mutul de Sobrino şi cum ar vrea ea să rămână în Spania, dar nu vrea să îşi încurce fata pe acolo.

Doamna Geta a reuşit să enerveze pe toată lumea din tren cu ideile ei iberice, fiţe de senora şi alte bălării. Loco mujer!

Până la Ploieşti am aflat tot… şi nici nu întrebasem. Îi doresc doamnei Geta o viaţă bună în Catalunia Moldavă, iar Sobrino să facă bine să vorbească altfel o să facă bunica toată treaba pentru el.

Popularity: 4%

Vama Veche, Vama Nouă. Prima zi.

July 28, 2010 Horhe 4 Comments

Ora 5:20 min – Gara de Nord. Peronul 6 e plin de oameni dornici de puţină mare. Eu sper ca toţi să meargă în staţiunile de “lux” de pe litoral şi să fie Vama goală.

6:15 – Trebuia să fim în tren, şi pe drum, de jumătate de oră, dar coşmelia întârzie.

9:15 – trenul merge ca împins de Naş.

10:30 – Suntem depăşiţi de un biciclist de pe autostradă. Menţionez că bicicleta era model “Velociped 1817″.

11:33 – Trebuia să fim în Mangalia de 10 minute, în schimb suntem depăşiţi fără stres de un beţiv pe scuter şi un bondar.

11:50 – Oare trenul acesta se deplasează, ori se mişcă planeta şi noi alunecam încet pe ea?

12:45 – Ajung în camera de cazare. Mă loveşte în suflet un parfum de hamsii şi mă simt cu adevărat liber. Închid telefonul. Dacă mă caută vreun mogul să mă angajeze pe mii de coco, să revină.

Cred că 13 şi puţin – mă aşez cu prietena “La Meduze” pentru o ciorbă de văcuţă, aşa cum cere tradiţia anuală. Servirea nu mai e la fel de bună ca în alţi ani, dar cui îi pasă? Ei îi pasă. Vine ciorba, minunată ca întotdeauna. O termin ca un nebun şi mă arunc entuziasmat în farfuria Ei. În timp ce Ea se sperie de muştele din olivieră, eu îi controlez pe ascuns porţia de mâncare. Cedează, scârbită de “murăturile” din oţet şi îmi împinge farfuria. Înseamnă că e sătulă.

O oră când cerul e senin – Mă aşez pe plajă, pregătit de un bronz original, ca în fiecare an. 2008 a fost “Bronzul Alex Velea”, 2009 “Bronzul cu motive Leopard şi poate anul acesta o să mă aleg cu “Bronzul Chipul lui Iisus”.

Puţin mai târziu – Plutesc printre alge.

Încă puţin mai târziu – Adorm pe plajă.

Acum – Stau şi scriu asta. Lenevesc. E bine.

…

Popularity: 6%

La Mulţi Ani 2010! Pe bune?

December 29, 2009 Horhe 1 Comment

În Gara de Nord, cum cobori din tren, sau cum intri în hambar, depinde din ce unghi priveşti, scrie mare : LA MULŢI ANI 2010!. Din beculeţe care abea aşteaptă să se ardă de Revelion. Ce nu înţeleg eu este:

Cum poţi ura UNUI AN, să aibe MAI MULŢI ANI?! Nu e ilogic? Şi dacă ai ura unui an, “la mulţi ani”, de ce anul 2010? De ce în anul în care toate previziunile sunt sumbre? Şomeri pe bandă rulantă, euro aproape de 5 lei, Sânziana Buruiană se apucă de cântat şi poate divorţează cuplul Columbit.

Deci sună de porc (că e sezon) să urezi unui an, “mai mulţi ani”.

Poftim câteva posibile urări, pe care le poţi urla la trecerea dintre ani, la un pahar de şampanie şi o petardă chinezească:

- Un 2010 plin de urările din 2009!

- Să mă 2010 pe tine!

- Încă 2 ani până la Apocalipsă!

- Încă 1500 de ani până la finalizarea autostrăzii Bechtel!

- Regele Vine! Pocăiţi-vă!

- Elvis Vine! Dansaţi(-vă)!

- Sunt beat! Ce an e?!

- Nu faceţi sex în patul părinţilor!

- Parcă am venit cu o tipă?!

- Mâncarea de aici e naşpa!

- Să trăim numa` de bine!

Popularity: 1%

Am fost amendat de Satana

December 03, 2009 Horhe 1 Comment

Acum ceva zile am venit la Bucureşti pentru o porţie de facultate şi ciorbă caldă de la părinţi. La ora 7 dimineaţa, Gara de Nord, erau controlori, dar mie nu îmi păsa pentru că aveam bani pe cardul Activ (cu bifidus esensis). Am urcai în treileibuz şi am dat să validez cardul. Surpriză. Biletul e 1,3 lei, iar eu pe card aveam doar 1,2 lei. Din spate controlorii au văzut scena aşa că nu s-au mai obosit cu “biletul vă rog”, ci au trecut la fapte: “buletinul”.

Are rost să vă mai spun că am fost amendat cu 50-100 de lei (nu ştiu sigur încă, deoarece depun contestaţie) pentru 10 bani?! Pentru 10 bani am fost amendat de nişte cefe groase, care nu au avut tupeul/curajul/cheful să controleze şi cinci cocalari din vehicul.

Oricum, trecând peste acest eveniment care îmi demonstrează inteligenţa controlorului RATB, am ajuns acasă şi am aruncat un ochi pe amendă, mai nou denumită “constatare”. E cifra diavolului pe ea! Vă spun eu, controlorii ăia trei aveau cipul biometric în ei! D-aia erau lipsiţi de logică şi omenie! Aveau Necuratul în ei! Belzebut se zvârcolea în ei precum tenia!

Eu am fost păcălit de Necurat, dar pentru voi mai există o şansă. Când urcaţi în RATB şi vedeţi controlorii să aruncaţi cu apă sfinţită pe ei, cu iconiţe şi cu biblia, versiunea pentru buzunar. Dacă nu cedează şi încă se apropie de voi, scoateţi o ghirlandă de usturoi. Nu se ştie. Poate e lună plină, ziua pe lumină. Baftă, şi pe ei pe ei pe “le mama”!

amenda ratb

Popularity: 2%

Spaima seminţelor

October 23, 2009 Horhe No comments

Pe peronul 8 în gară. Vântul îmi zburătăcea cârlionţii iar soarele îmi intra în ochi şi mă făcea să privesc încruntat. Aveam o bere la bord, şi două sandvisuri cu salam, ceea ce însemna că respiraţia mea numai a gheaţă nu era. Dar te puteam îngheţa.

Mă plimbam agale pe peron cu parpalacul în mână şi admiram… persoanele: “ea merge până la Ploieşti… ea coboară la Iaşi…ea la Băicoi… ea nu mai are rost să coboare…” şi tot aşa. Trenul deja întârzia 20 de minute. Dar nu face nimic. Pe criza asta mulţumim lui dumniezo că mai vine.

Pe peron, în dreapta mea, o tânără. Vârstă greu de definit, 19-20 de ani, rubicondă, cu geanta atârnată de antebraţ, cu buzele rose şi cu ochii conturaţi până la tocirea creionului. Era… era dezmăţul vizual de care avea nevoie Gara de Nord pentru a arăta bună de UE. Gara. Se întoarce către mine şi mă fixează cu privirea. Cad pradă senzualităţii ei de baltă şi precum Ielele, aud cântece în cap: “la inimă m-ai ars, dar nu am să te las…“. Îmi zâmbeşte. Îmi curge salivă din gură.

Trenul vine. Urc în vagonul 3 (cifră magică) şi mă aşez la numărul 33 (cifră la fel de magică, adică 3 + 3 = am dat de dracu`). Cine se aşează în faţa mea? Ea. Numai ea. Se ploşteşte pe scaunul din faţă, iar prietena ei alături. Îmi face ochi dulci. Bine că nu sunt diabetic. Ne fixăm cu privirea. Ea îmi zâmbeşte cu ochii, eu încerc să mă concentrez asupra Academiei Caţavencu (de fapt mă holbam în ziarul Liberţâţea). Printr-o mişcare suavă scoate din geantă o hârtie A4. E clar, îmi va scrie o poezie… sunt fleaşcă de emoţie. Îşi plimbă hârtie printre degete până se taie de vreo trei ori. Sângele ei e albastru. Bea mult spirt prin pâine.

Încet… încet… face din hârtie un con. Eram stupefiat şi siderat de ce vedeam. Aşteptam ca din moment în moment să deschidă conul şi în el să scrie “TE IUBESC!”. Dar nu… din geantă mai scoate ceva. O pungă mare de seminţe. O desface graţioasă prin procedeul trage-şi-împrăştie-jumate şi se apucă de masticat.

O vedeam de la un metru cum îşi aruncă sămânţa în gură şi cum mitraliază conul. Eram înnebunit de plăcere. Vroiam mai mult. Ea scuipă în continuare, eu îmi muşc buzele. Ea scuipă şi pe jos, eu îmi ling buzele a poftă. Ea scuipă pe mâini, piept (era şi greu de nimerit…) şi pe prietena ei, mie îmi vine să mă tăvălesc pe jos de plăcere. Dar nu aveam loc de cerşetori.

Mai vreau…

Da…

Ya…

Fick me…

Ya…

Naturlich…

Ya…

Spinnen grenade!

……….

Ca orice poveste de dragoste, întotdeaună există un zgârcit care nu a plătit decât pentru jumătate din drum. Nu-i nimic. Se va întoarce ea la Mall la Bucurieşti. Iubirea noastră-i marfă. CFR MARFĂ!

P.S. – Această poveste este un pamflet care poate fi sau nu adevărat, dar totul este imaginaţie pură bazată pe fapte reale.

tren