Mulţumiri:
Îmi mulţumesc mie, pentru că m-am ambiţionat să rămân fără loc de muncă (de aceea am atâta timp liber să scriu), pentru că mi-am stresat mama şi a considerat că e timpul să îmi mut derierul din casa părintească (la 42 de ani) şi nu în ultimul rând îi mulţumesc tatălui meu, care a reuşit să mă înveţe două lucruri importante în viaţă: a bate câmpii aduce bani şi “te poţi droga cu scorţişoară”.
Prefaţă:
Când Danuţ Brown a scris “Codul lui Da Vinci” nu ştia că undeva în România există un cod, o congregaţie şi un mister mai mare decât orice spirală nudistă de la Sarmisegetuza. Eu am descoperit această poveste într-o bodegă din Gara de Vest a oraşului, încrustată cu un capac de bere pe o masă de plastic. Aştept ca Mihaela Rădulescu să îmi ceară un interviu, bineînţeles, dacă i se face dor de nămolul din România. Nu vreau să îşi murdărească Porcu` Cayene fabricat la Piatra Neamţ.
Capitolul 1. La şaorma la poartă-i o mâţă coaptă.
Marinică. Janes Marinică cum îi stă scris în buletin. Lui Marinică nu îi place să îi spui Janes, mai ales când e în cercuri înalte, elitele şaormelor internaţionale. Cel puţin asta vrea el, să ajungă în cercurile importante ale şaormelor.
Marinică lucra la Şaorma Non+Stop din Gara de Sud şi nu avea habar că în jurul lui se coace o conspiraţie mondială. Mica şaormerie la care lucra se afla pe Axa Răului: Paris (suburbie) – Obuda – Ploieştenia – Islamabad – Falafel. Marinică nu ştia asta, şi până acum nici nu îl interesa. Punea ketchup picant cu zâmbetul pe buze, indiferent că vroiai dulce, şi mai presus de orice, îl durea undeva de zgârciul tău din lipie. Să îţi sortezi singur carnea de 10 lei.
Şeful lui, Zergu Nicolaesco, era băgat până în gât într-o maioneză ilegală. Trafic de lipii cubaneze. Marinică nu îl văzuse niciodată la faţă pe Nicolaesco, dar de fiecare dată când deschidea casa de marcat îi vedea chipul în fotografia dintre mărunt şi bancnote. Poza lui era acolo ca să nu uiţi că munceşti pentru el. Eşti o simplă bucată de cartof pentru el.
Într-o zi, la şaormerie vin cei 3 iezi cucuieţi. Clienţi fideli şi periculoşi. După nume.
- Marinică! 3 mari, picante şi cu multă ceapă şi usturoi. Diseară mergem la capre, hăhăhă!
Marinică era cel mai experimentat şaormar pe o rază de 4 gări, şi aplica maiestuos tehnica japoneză LyPi A, învăţată de mic de la bunicul lui, traficant de gumă şi blugi în zona Zoster – Caucaz – Turcia. În nici 3 minute şaormele erau gata. Curgea grăsimea şi zeama din ele ca din ciorbă. Stilul lui. Semnătura lui personală. Mai bine nu se poate. Ţinea câte o şaorma în mână şi se întreba: “ăştia nici azi nu plătesc. Tu-le ceapa…”.
Cu o mişcare bivolariană, iedul Taceus se încheie la şliţ după ce desenase un roman de Coelho pe zidul şaormeriei. Îi trase şaorma din mână lui Marinică şi se aruncă asupra ei cu tot râtul şi bojocii din dotare. Se linse pe tricoul pătat, trase un râgâit şi spuse:
- Bună… îmi aminteşte de Frăţia Şaormei.
Va şaorma!
…
Popularity: 7%










