Tag Archives: gara

Frida

Românii se duc în Bulgaria pentru că nisipul e curat (chiar dacă am auzit că şi acolo se sting ţigările în nisip), că nu sunt alge, mâncarea-i bună şi totul e ieftin. Dar mai presus de orice, am auzit că românii merg la bulgari pentru că se poartă bine cu tine. Exceptând momentele când te mai lasă fără maşină personală, relaţia turist-gazdă e aproape de perfecţiune. Aşa zice lumea. Eu…

… am privit cu scepticism Bulgaria. Ce-i drept ador Balatonul (Ungaria, mai scump, mai departe, mai frumos), şi când vine vorba de munţi, ori la noi, ori mult mai departe. Dar am zis că pentru două zile de munte, somn, mâncare multă şi un pahar de şampanie, Buşteni e numai bună. Cu greu am găsit cazare pentru că tot românul a plecat în concediu de Sântămărie, dar într-un final, cu noroc şi baie în cameră, am găsit în Buşteni, Casa Frida. Am rezervat luni şi am anunţat că vineri la ora 10 voi fi aproape de staţiune, la volanul maşinii. Ca să ştie gazda.

Până vineri am hotărât să nu mai iau maşina. Mi se acrise de condus după experienţa Bucureşti-Vama Veche-Bucureşti şi mai am cupoane de CFR. Aşa că am hotărât să plecăm cu trenul. Aşa că vineri dimineaţă, la ora 9:30 îmi sun gazda să o anunţ că nu vin cu maşina şi că ajung mai târziu, pe la ora 14. Ca să ştie…

- Alo. Sărut mâna. George din Bucureşti. Am făcut o rezervare luni…

- Aoleuuuu…

- Staţi calmă. Nu am ajuns încă. Nu mai vin cu maşina. O să ajung pe la 14. Sper că nu aţi ieşit deja la strada principală.

- Nu. Dar nu mai am rezervarea.

- Cum aşa?

- Păi am şi uitat de d-voastră şi cineva şi-a prelungit şederea… am uitat… dar vă rezolv eu… în 30 de minute vă găsesc pe alături. Nici o problemă. Revin repede cu un telefon.

Am plecat la gară (deci 30 de minute din Rahova) şi nu am primit nici un telefon. Am hotărât că dacă nu vreau să îmi stric mie şi Adelinei weekendul să găsesc cazare atunci. Cu ajutorul lui Vlad am dat aproximativ 10 telefoane, şi am găsit într-un singur loc, Poiana Ţapului. Am acceptat pentru că nu aveam de ales. Era chiar singura opţiune.

Ne-am urcat în tren şi uitasem de Frida şi nesimţirea gazdei. Cu cinci minute înainte să coborâm din tren primesc un telefon:

- Alo. Aici Frida. V-am găsit cazare! (la 3 ore după cele “30 de minute”)

- Da? Unde?

- Păi vin nişte oameni acum la mine, şi dacă nu vor să stea împreună vă bag la mine în vilă… dacă nu alături. Vorbesc cu ei şi în funcţie de ce zic ei vă sun.

- Chiar vă rog.

Nesimţirea de a nu ţine cont de rezervarea mea e una, dar să fiu şi la mâna altor turişti e deja…

Am refuzat să mai comunic cu Frida, deja eram la cazarea noastră, şi într-un final, tot răul spre bine.

Frida, sper să mai ai turişti când am să mai îmi fac eu rezervare la tine.

Popularity: 8%

Cine e Ramona?

Ramona e peste tot. Mai exact Ramona.Ramona43. Am întâlnit-o pe Ramona atât în personalul de Ploieşti Sud, cât şi în autobuzul 226. Ramona e peste tot în viaţa mea, şi am ajuns să cred că îmi e sortit să mă văd cu ea pentru că altfel nu înţeleg rostul acestor mesaje dumnezeieşti cu marker-ul.

Prima dată când am întâlnit-o pe “ramona.ramona43″ era în Gara de Nord. Stătea pe peretele din Sala de Aşteptare, şi mai că cerşea să fie băgată în seamă şi în listă. Am ignorat-o total, în ciuda faptului că nu avea nici o completare, ca de exemplu: “dă add ramona.ramona43. O sug bine”, “…fac clătite”, “…îmi place în Gară”, etc. Apoi un timp nu am mai dat de ea, probabil supărată că nu mi-a păsat de ea.

În cele din urmă am văzut-o trei luni de navetă, în fiecare zi, în trenul Personal Bucureşti Nord-Ploieşti Sud şi vice-versa. Deja ştiam unde să mă aşez ca să fiu cu ea. Dar m-am lăsat cucerit cu greu. Am zis să o văd  cum fierbe în pasta de pix proprie. Supărată că timp de trei luni nu i-am dat nici măcar un pic de add a hotărât să dispară iar din viaţa mea. Şi odată cu ea şi naveta.

Acum, când nu credeam că o să îi mai văd vreodată id-ul, negru şi misterios ca noaptea, am întâlnit-o în tramvaiul 32 şi în aceeaşi zi în autobuzul 300. Eram stânjenit şi transpirat pentru că eram de faţă cu prietena şi de… înţelegi. E clar că e înapoi în viaţa ea. Nici acum nu vreau să îi dau add, pentru că nu cred că poate exista ceva între noi, exceptând un drum cu tramvaiul/autobuzul/trenul.

Oare o ştie cineva pe ramona.ramona43? Cum arată? Are părul negru ca marker-ul? Ochii albaştrii precum caroseria de tren Personal? Ori e roşcată precum trenul Rapid Bucureşti – Constanţa (da era şi în trenul ăsta)? E o tipă selectă? Pentru că nu am văzut-o niciodată pe pereţii toaletelor. Îi place să călătorească sigur, şi poate locuieşte şi aproape de mine… poate că în fiecare zi e lângă mine, dar eu nu o văd când îşi scrie id-ul în faţa mea.

Cine e Ramona?

Popularity: 9%

Horoscopul din spatele succesului!

Cine mă cunoaşte ştie că nu îmi permit zilnic trei ziare de mare anvergură (Flick, Câncân şi Liberţâţea) şi ţin de mărunt până îmi cumpăr Kamikaze şi Academia Caţavencu. Ce să-i faci? Sunt sărac lipit duhului şi dacă vreau sâni pot să caut pe google.

Până acum am crezut că este doar o coincidenţă că nu văd navetişti cititori de A.C., ori Kmkz, dar cu ajutorul mai multor cititori de tabloide am aflat care este insuccesul din paginile celor două publicaţii: lipsa horoscopului!

Primul caz, în care un cititor versat de Liberţâţea mi-a atras atenţia că ziarul meu nu are horoscop, a avut loc în Personalul Ploieşti Sud – Bucureşti Basarab. Tricoul mulat pe burtă cu “Puţa Madre”… era “puta”, dar îi căzuse maioneză de la şaormă sub “T”, şi telefonul plin de muzică de petrecere la cort, pus pe boxă, mi-a dat de gândit că stau lângă un vechi cititor de Dilema Veche. După 10 minute de buriceală (dans pe manele) forţată am adormit cu ochii în lacrimi. Nu de durere auditivă, ci de tristeţe la versurile lui Salam: “cui mă laşi tu sufleţel, oooooouăăăăă uăăăă ăăăăă, prinţesa lui viaţa mea, ouăăăăă uăăăăă ăăăăă…”. Mi-am băgat timpanele adânc în creier, pentru că am această super-putere, şi am început să cânt cu creiereul. Nu prea acopeream manelele, dar ce pretenţii aveţi de la un creier 2.1? După cinci minute de şedere în Nirvana, colegul meloman de compartiment mă bate pe umăr şi mă întreabă: “băiatu`? Ziarul ăsta are horoscop?”. Îi spun că nu, şi se uită mirat la mine. Crede că îl mint şi îşi iese din pepenii zodiacali. “Ce căcat de ziar e ăsta fără horoscop?!”. Îi explic “ce căcat de ziar e” şi ne liniştim. Devenim prieteni şi până la Bucureşti îmi spune despre el şi cum se duce să se vadă cu o tipă la o întâlnire. Trebuia să îmi dau seama că merge la agăţat, doar şi-a pus mănuşile de sală de forţă… prostul de mine.

Al doilea, şi cel mai grăitor caz de “are horoscop?” a avut loc în facultate. Da, am şi colegi care vin la cursuri în funcţie de ce spune Neti Sandu. O colegă a văzut că citesc ceea ce părea o foaie de hârtie ieşită pe uşa Tipografiei şi a dedus că are horoscop. A venit timidă spre mine şi mi-a cerut ziarul “să îl răsfoiască”. L-am pasat, ca un bun samaritean ce sunt, şi l-am primit înapoi după un minut. Asta da citit rapid! Oare ştie tehnica cititului printre rândurile paginii? “Ai şi terminat?”. “Nu, dar nu are horoscop”.

Un ultim exemplu de lipsă totală de loialitate pentru cititori din partea A.C. şi Kmkz a avut loc zilele trecute la locul de muncă. Mi-am lăsat ziarele pe masa din bucătărie şi o colegă a început să le răsfoiască. Căuta ea ceva şi nu era vorba nici de editoariale şi nici de cronica de teatru. “Nu are horoscop…”. “Aaa… ok”. Şi gata lectura!

Aşa că adresez o scrisoare deschisă celor două ziare: băi băieţi şi fete, am înţeles că nu plătiţi întreţinerea ca ziarul CanCan, că nu faceţi plinul la maşină CA CAnCan-ul, că nema silicon şi naturel ca-n Liberţâţea, da las-o Big Bang iartă-mă de treabă, nici măcar o vorbă astrale pentru zilele ce vin? Ce speranţe să mai avem?

Râdem, glumim, horoscop, plătim.

Popularity: 6%

Ş-am venit din Spania.

Doamna Geta şede pe peronul 3 din Gara de Nord cu nepoţelul ei de 4 ani. Zâmbeşte ca o tută la toată lumea şi măsoară muritorii din cap până în picioare cu un aer de superioritate, de parcă pielea ei zbârcită de madam e înconjurată de aura noastră… de boschetari.

Nepoţelul e inert. Faţă de domnul Goe e o buruiană simţită, tăcută şi leşinată pe geamantane. Doamna Geta e mândră. Se ţine tare, verde, cu muşchi verde pe partea stângă (indică Nordul) şi mănâncă ţigările. Slim, că nu e “din-tralea”.

Vine Personalul. Se chinuie până la peron şi îşi dă duhul in faţa mulţimii care sare pe el. Presimt că în scurt timp o să ajungem ca indienii, pe, în şi sub tren. Doamna Geta reuşeşte cu fineţe să se strecoare prin mulţime şi obţine loc pentru ea şi nepoţel. Ea nu stă la fereastră că i se face rău, “nu mai e ca în tinereţe când aveam parte numai de senzaţii tari”, ceea ce înseamnă că se dădea mult în Căluşei.

Plictisită, Doamna Geta se bagă în seamă cu restul muritorilor din garsoniera pe roţi. Renunţă forţat la accentul de moldoveancă, repet, ea nu e “din-tralea”. Îi place să vorbească mult, tare şi să îşi răspundă singură la întrebări:

- Aţi fost vreodată în Spania? Dar vai, să vă spun eu cum e… păi acolo Sobrino al meu (sp. nepot) era o mică vedetă. Bla bla blaaaaaaaaaaaa!

Doamna Geta nu se ferea nici să îşi expună situaţia materială extraordinară, chiar dacă în preajma ei mă aflam eu, un tânăr disperat după averi gerontofile şi piei lăsate. Nebună mică, mrrrr!

În o oră jumătate de mers cu trenul am aflat care e situaţia familiei “Geta” în Spania, cât de bine vorbeşte spaniolă mutul de Sobrino şi cum ar vrea ea să rămână în Spania, dar nu vrea să îşi încurce fata pe acolo.

Doamna Geta a reuşit să enerveze pe toată lumea din tren cu ideile ei iberice, fiţe de senora şi alte bălării. Loco mujer!

Până la Ploieşti am aflat tot… şi nici nu întrebasem. Îi doresc doamnei Geta o viaţă bună în Catalunia Moldavă, iar Sobrino să facă bine să vorbească altfel o să facă bunica toată treaba pentru el.

Popularity: 4%

Franţuzoaica din tren

Am dat tramvaiul 32, Rahova – Unirii, cutie de tablă şi circ cu durata unui serial de aproximativ 15 minute, pe trenul Personal 1663 Ploieşti Sud – Bucureşti Nord, cutie mai mare, mai lungă şi mai interesantă, serialul fiind mai lung cu aproximativ o oră. Eu câştig la afacerea asta, deoarece nimic nu se compară cu imaginea navetiştilor zgomotoşi şi înfometaţi sexual, ori controlorii RATB care dau şpagă Naşului, şi dacă stau să mă gândesc, Naşu` e un alt personaj aparte.
O poveste demnă de cei 69 (!!!) de kilometri a avut loc acum puţin timp când am avut onoarea să stau lângă o duduie ce presta servicii de franţuzoaică, la facultate şi în particular. A nu se înţelege că făcea amor cu ţigarea-n gură sau că vorbea rârâit. Doar era francofonă.
Eu stăteam pe locul 66, cifră atât de obişnuită în viaţa mea încât nu mă mai miră cornul crescut în frunte. Franţuza era aşezată pe locul din faţă, astfel încât să am o imagine perfectă asupra comportamentului, port-jartierele rupte-n coate, fustei mini, maieul decoltat şi cele trei culori şterse din cap.

Prea ocupat cu muzica din căşti nu am dat atenţie comportamentului “turistei”, dar imediat ce a pornit o discuţie la telefon am fost nevoit să îmi împing căştile în creier. Proces fără un rezultat notabil:
“Da fatăăăă! Vin de la facultate! Am terminat! La limba franţuză fă ce dracu, hihi, mă cunoşti! Mie îmi place cu limbile! TU?! Eşti ok fă?! Hai că te ador! Je ta ime fă! Pierd semnalul p*****ş pe el de Vodafone…

După ce a reuşit să atragă atenţia întregului vagon a început să ne uimească. În ultimele 20 de minute de drum a arătat cât de diferiţi sunt franco-românii faţă de francezi sau români. În primul rând franco-românii nu au jenă, bun-simţ, 7 ani acasă, 12 de liceu, şi 25,9 zile pe WC, loc numai bun de citit Codul Bunelor Maniere. Duduia era atât de je man fiş (mi se peşte) că nu o durea nici în basca de franţuză de ceilalţi. A început preludiul cu o uşoară descălţare erotico-tactilă, etalând ciorapii cu vedere la cartofi, apoi a continuat cu o scobeală insistentă la molari de unde au rezultat mai multe scuipături pe jos, iar în final, (cred) că încerca să îşi bage limba-n nas să vadă dacă poate, ori de foame. Oricum, Bon Hepatit!

Cu părere de rău (şi rău la stomac) a trebuit să cobor la Ploieşti Sud. Duduia a continuat drumul, poate până în Franţa. Niciodată nu voi uita această lecţie de spirit civic francofon, tipic românească, şi nici faptul că o Mademoiselle nu se poate scărpina în nas cu limba. Dacă vizitez Parisul e bine de ştiut.

Acum voi încerca să îmi conving prietena să abandoneze dorinţa de a viziona Shrek 3D, pentru că suntem mult mai câştigaţi la Şmen 6D.


Popularity: 11%

Codul lu` Marinică. de Eustaţiu Fasolea.

Mulţumiri:

Îmi mulţumesc mie, pentru că m-am ambiţionat să rămân fără loc de muncă (de aceea am atâta timp liber să scriu), pentru că mi-am stresat mama şi a considerat că e timpul să îmi mut derierul din casa părintească (la 42 de ani) şi nu în ultimul rând îi mulţumesc tatălui meu, care a reuşit să mă înveţe două lucruri importante în viaţă: a bate câmpii aduce bani şi “te poţi droga cu scorţişoară”.

Prefaţă:

Când Danuţ Brown a scris “Codul lui Da Vinci” nu ştia că undeva în România există un cod, o congregaţie şi un mister mai mare decât orice spirală nudistă de la Sarmisegetuza. Eu am descoperit această poveste într-o bodegă din Gara de Vest a oraşului, încrustată cu un capac de bere pe o masă de plastic. Aştept ca Mihaela Rădulescu să îmi ceară un interviu, bineînţeles, dacă i se face dor de nămolul din România. Nu vreau să îşi murdărească Porcu` Cayene fabricat la Piatra Neamţ.

Capitolul 1. La şaorma la poartă-i o mâţă coaptă.

Marinică. Janes Marinică cum îi stă scris în buletin. Lui Marinică nu îi place să îi spui Janes, mai ales când e în cercuri înalte, elitele şaormelor internaţionale. Cel puţin asta vrea el, să ajungă în cercurile importante ale şaormelor.

Marinică lucra la Şaorma Non+Stop din Gara de Sud şi nu avea habar că în jurul lui se coace o conspiraţie mondială. Mica şaormerie la care lucra se afla pe Axa Răului: Paris (suburbie) – Obuda – Ploieştenia – Islamabad – Falafel. Marinică nu ştia asta, şi până acum nici nu îl interesa. Punea ketchup picant cu zâmbetul pe buze, indiferent că vroiai dulce, şi mai presus de orice, îl durea undeva de zgârciul tău din lipie. Să îţi sortezi singur carnea de 10 lei.

Şeful lui, Zergu Nicolaesco, era băgat până în gât într-o maioneză ilegală. Trafic de lipii cubaneze. Marinică nu îl văzuse niciodată la faţă pe Nicolaesco, dar de fiecare dată când deschidea casa de marcat îi vedea chipul în fotografia dintre mărunt şi bancnote. Poza lui era acolo ca să nu uiţi că munceşti pentru el. Eşti o simplă bucată de cartof pentru el.

Într-o zi, la şaormerie vin cei 3 iezi cucuieţi. Clienţi fideli şi periculoşi. După nume.

- Marinică! 3 mari, picante şi cu multă ceapă şi usturoi. Diseară mergem la capre, hăhăhă!

Marinică era cel mai experimentat şaormar pe o rază de 4 gări, şi aplica maiestuos tehnica japoneză LyPi A, învăţată de mic de la bunicul lui, traficant de gumă şi blugi în zona Zoster – Caucaz – Turcia.  În nici 3 minute şaormele erau gata. Curgea grăsimea şi zeama din ele ca din ciorbă. Stilul lui. Semnătura lui personală. Mai bine nu se poate. Ţinea câte o şaorma în mână şi se întreba: “ăştia nici azi nu plătesc. Tu-le ceapa…”.

Cu o mişcare bivolariană, iedul Taceus se încheie la şliţ după ce desenase un roman de Coelho pe zidul şaormeriei. Îi trase şaorma din mână lui Marinică şi se aruncă asupra ei cu tot râtul şi bojocii din dotare. Se linse pe tricoul pătat, trase un râgâit şi spuse:

- Bună… îmi aminteşte de Frăţia Şaormei.

Va şaorma!

Popularity: 7%

Unde şi ce beau românii? Studiu britanico-român.

Un cercetător britanic se afla, ca prin minune, în Gara de Sud – Ploieşti, şi a imortalizat cu pixul şi carneţelul lui de şoarece de laborator, următoarea scenă:

“I mă aflam în Gara de South din Ploieşti, when am văzut o scenă foarte… cum îi spuneţi voi, interesting. Se făcea că un tânăr de 16 ani (etnie română) era beat rangă şi plimba împreună cu gang-ul lui mai multe pet-uri de beer pe peron. Au deranjat mai mulţi călători şi mult mai multe călătoare cu propuneri de prietenie şi invitaţii la un drink. Am fost impresionat de vârsta fragedă la care romanians încep să bea şi să deranjeze femei în acelaşi timp, şi de asemenea, very interesant sistemul de pază din gările from Romania: paznicii nu intervin dacă nu eşti pe peronul unde îşi fumează ei ţigarea. Very interesant. În urma celor văzute am scris pe genunchi un studiu ce va apărea în ziarul Liberţâţea”.

A doua zi, în ziarul Liberţâţea, între editorialul Adrianei Bahmuţeanu şi fata de la pagina 5:
“Românul, cunoscut şi ca <<sapiens sapiens>>, este o specie very old, aproximativ 2.000 de ani. Acesta a apărut în urma sexului neprotejat dintre daci şi romani. La această mare orgy mai participau uneori şi tracii, lucru ce explică numărul mare de fetişişti romanians. Acest studiu îmi aparţine mie, Cercetătorului Britanic, şi am scris pentru ziarul Liberţâţea următoarele locuri de băut, plus tipurile de alcool:”

- la volan = bere, aceasta fiind răcoritoare şi uşor de manevrat (varianta la cutie). Pet-ul necesită o a doua persoană pentru procesul “turnare pe gât”;
- în gară = bere la pet, deoarece denotă masculinitate şi forţă brută;
- pe macara = bere la cutie, fiind uşor de transportat, iar distanţa mică de soare necesită o băutură răcoritoare;
- la masă = vin. Înalta clasă de alcoolici poate ajunge la înalte stări psihotice după 2-3 sticle degustate;
- nuntă = vin + whiskey + bere, combinaţie cât mai aleatorie pentru un furt de mireasă neaoş, cu viol inclus;
- înmormântare = vin, în combinaţii diferite: la pahar, la halbă, la sticlă, la farfurie, cu pâine, cu friptură, etc. Toate acestea garantează o boceală reuşită şi o pomană de ţinut minte;
- botez = vin. Roşu. Exclusiv doar popa;
- aniversări = whiskey, în combinaţie cu energizant, pentru un afect cât mai tru;
- party/clubbing = whiskey + energizant + “tic tac”, combinaţie ce duce inevitabil la purtare de ochelari de soare indoor;
- în pat = vin, pentru amor, bere pentru fotbal şi certuri conjugale. Nu combinaţi situaţile între ele;
- blog meet = apă plată şi cico. Nu vrei să ratezi un sfat bun despre cum să ajungi jmecher. Bei acasă de fericire că o să ajungi vestit.
- la pescuit = vodka. Recomandată braconierilor, bună pentru dilatarea timpului şi spaţiului. “Mititica” devine “măricica”, şi sună mai bine la cazier.
Sunt mult mai multe situaţii, dar aştept recomandări de la alţi cercetători britanici.
Să bem only de bine!

Popularity: 6%

La Mulţi Ani 2010! Pe bune?

În Gara de Nord, cum cobori din tren, sau cum intri în hambar, depinde din ce unghi priveşti, scrie mare : LA MULŢI ANI 2010!. Din beculeţe care abea aşteaptă să se ardă de Revelion. Ce nu înţeleg eu este:

Cum poţi ura UNUI AN, să aibe MAI MULŢI ANI?! Nu e ilogic? Şi dacă ai ura unui an, “la mulţi ani”, de ce anul 2010? De ce în anul în care toate previziunile sunt sumbre? Şomeri pe bandă rulantă, euro aproape de 5 lei, Sânziana Buruiană se apucă de cântat şi poate divorţează cuplul Columbit.

Deci sună de porc (că e sezon) să urezi unui an, “mai mulţi ani”.

Poftim câteva posibile urări, pe care le poţi urla la trecerea dintre ani, la un pahar de şampanie şi o petardă chinezească:

- Un 2010 plin de urările din 2009!

- Să mă 2010 pe tine!

- Încă 2 ani până la Apocalipsă!

- Încă 1500 de ani până la finalizarea autostrăzii Bechtel!

- Regele Vine! Pocăiţi-vă!

- Elvis Vine! Dansaţi(-vă)!

- Sunt beat! Ce an e?!

- Nu faceţi sex în patul părinţilor!

- Parcă am venit cu o tipă?!

- Mâncarea de aici e naşpa!

- Să trăim numa` de bine!

Popularity: 1%

CFR se duce de râcă

Închid ochii şi adorm, aşa cum fac în fiecare tren Personal, pe ruta Ploieşti – Bucureşti. Deja m-am obişnuit cu “nesimţirea” controlorului care mă atinge tandru pe umăr (de ce nu sunt mai multe controloare?) şi îmi cere biletul. Enervantă procedura. Deja am mers aşa de mult cu trenul pe ruta asta că sincer aş învăţa măcar căciula pe care o port. Nu-i nimic. Mă trezesc, mă dezmeticesc, îmi scot căştile din urechi, mă pipăi în căutarea biletului şi… voila-la-la-laaa. Îmi pune un X pe bilet (ce rudimentar) şi pleacă mai departe.

Acum sunt treaz, hai să mai cuget puţin cu ochii deschişi.

Trei rânduri mai în faţă un cocozaur se înscrie la un dialog, abordat de controlor:

- Beletul vă rog.

- Nu am… nu am bani, şi scoate 2-3 lei din buzunar pe care îi întinde controlorului râzând.

Controlorul calculează suma cu privirea, pune mâna pe bani, se întoarce cu spatele, îi bagă în buzunar şi spune:

- Băi nene, cumpără bilet măi… că nu e frumos. Of, n-am văzut aşa ceva…

Vizibil impresionat de drama controlorului, forţat să primească şpagă, am adormit. CFR, o instituţie cu oameni de valoare, care fac, uneori, greve pentru salarii mari, ei fiind primii care nu îşi respectă meseria.

Îmi pare rău că nu salivez în somn. Aş fi salivat 5 minute în tren, pe scaun, drept omagiu pentru acel controlor. Icsulescu.

cfr

Popularity: 2%

Am fost amendat de Satana

Acum ceva zile am venit la Bucureşti pentru o porţie de facultate şi ciorbă caldă de la părinţi. La ora 7 dimineaţa, Gara de Nord, erau controlori, dar mie nu îmi păsa pentru că aveam bani pe cardul Activ (cu bifidus esensis). Am urcai în treileibuz şi am dat să validez cardul. Surpriză. Biletul e 1,3 lei, iar eu pe card aveam doar 1,2 lei. Din spate controlorii au văzut scena aşa că nu s-au mai obosit cu “biletul vă rog”, ci au trecut la fapte: “buletinul”.

Are rost să vă mai spun că am fost amendat cu 50-100 de lei (nu ştiu sigur încă, deoarece depun contestaţie) pentru 10 bani?! Pentru 10 bani am fost amendat de nişte cefe groase, care nu au avut tupeul/curajul/cheful să controleze şi cinci cocalari din vehicul.

Oricum, trecând peste acest eveniment care îmi demonstrează inteligenţa controlorului RATB, am ajuns acasă şi am aruncat un ochi pe amendă, mai nou denumită “constatare”. E cifra diavolului pe ea! Vă spun eu, controlorii ăia trei aveau cipul biometric în ei! D-aia erau lipsiţi de logică şi omenie! Aveau Necuratul în ei! Belzebut se zvârcolea în ei precum tenia!

Eu am fost păcălit de Necurat, dar pentru voi mai există o şansă. Când urcaţi în RATB şi vedeţi controlorii să aruncaţi cu apă sfinţită pe ei, cu iconiţe şi cu biblia, versiunea pentru buzunar. Dacă nu cedează şi încă se apropie de voi, scoateţi o ghirlandă de usturoi. Nu se ştie. Poate e lună plină, ziua pe lumină. Baftă, şi pe ei pe ei pe “le mama”!

amenda ratb

Popularity: 2%