În timp ce mă deplasam, cu capul în pământ şi freza-n vânt, spre gară, am fost apostrofat de un cetăţean de etnie cocalară: “băi, emo!”. Aşa este. Sunt un emo. Ce mă dă de gol? Tunsoarea? Zâmbetul isteric? Muzica ska?

Cu această ocazie mi-am reamintit un episod recent de confuzie între emo şi restul oamenilor cu păr mai mare de 2 degete gelate.

Tot în gară (hm… încep să cred că stau prea mult pe acolo) un tânăr pletos se grăbea să ajungă la tren. În nebunia produsă de o confuzie marca CFR, tânărul pletos a împins un bătrânel aflat sub influenţa mai multor băuturi răcoritoare româneşti, cunoscute şi sub numele de Poşirci. Supărat nevoie mare că i-a fost bruscat yingu` şi yangu`, bătrănul a strigat în gura mare spre roacăr: “EMO! MORI!”. Din această povestioară fără haz (amuzantă doar la faţa locului) deducem că tot ce este trist/ supărător/ enervant/ cu păr/ tânăr este emo.

Am hotărât să îmi arăt adevărata faţă. Acesta sunt eu când mă ascund de civilizaţie:

Popularity: 7%