Tag Archives: hi5

Caut femeie. Creştină!

Nu mai merge aşa. Nu mai pot să trăiesc în păcat şi dezlânare. Trebuie să mă căsătoresc, acum cât sunt în floarea vârstei, şi neapărat cu o femeie creştină, cu frică de ‘mniezo şi calităţi demne de biserica ortodoxă.

Dar la cine să apelez? Unde să mă duc? Cu cine să vorbesc? Necuratul colcăie pe facebook, iar hi5-ul a murit în Focurile Trendului. La biserică au început să apară tot felul de domnişorici ispititoare, dar cu sufletul murdar şi pe tocuri de 15 cm. Aliluia Aliluia!

Slavă Cerului şi Pământului deţinut de BOR că am descoperit site-ul de matrimoniale creştine. Www.cetatea-creştină.org, Lumina din întunericul internautic. Aici pot afla lucruri minunate despre taina căsătoriei între creştini. De exemplu, cum o spunea Preotul Iustin Pârvu:

- Casatoriile, nu mai vorbim, se fac de-a valma, fetele pentru un ghiul, un inel, leaga prietenie cu negri, finlandezi, arabi si se casatoresc cu ei. Am primit deunazi un grup de tineri la chilie si m-au surprins cei doi negri care ii insoteau. Insa ei erau asa de deprinsi, obisnuiti unii cu altii, incat m-am mirat foarte tare, fiindca cei doi aveau prietene romance, probabil se vor casatori. Ei bine, dragii mei, aceste legaturi biologice care se nasc in cadrul natiunii noastre nu ne mai dau voie sa vorbim de prestigiu.

Aşa este. Unde a dispărut prestigiul spermei româneşti? Şi cum să permitem femeilor din România Ortodoxă să se îndrăgostească de bărbatul din Finlanda Prosperă? Ruşine! Dumnezeu nu iartă.

- “Nu mai putin daunatoare pentru viata de familie sunt si casatoriile mixte, adica cele care se incheie intre crestinii ortodocsi cu parteneri apartinand altor confesiuni, catolica, protestanta sau cultelor neprotestante sau chiar necrestini: mahomedani, evrei, budisti, hinduisti, brahmani si altii.”, spune Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula. AMIN!

În final, Părintele Cleopa mă ghidează cu lumină şi logică creştină spre deznodământul căsătoriei mixte:

- Acum va intreb pe voi, se mai fac astazi nunti de acestea ?
- Nu, parinte !
- Stiu si eu ca nu ! De aceea va scoateti ochii, de aceea va imbolnaviti, de aceea divortati, de aceea face unul la dreapta si altul la stanga; de aceea unul se duce la alte femei, si femeia la alti barbati si batai si stres si betii si urgii si moarte !”.

Aşa este! Câtă dreptate şi credinţă! Simt!

Aşa că m-am înscris. Vă aştept şi pe voi.

Oare ce tânără creştină vrea să iasă la un date cu mine la Mitropolie?

Popularity: 14%

Ghidul Eroului Contemporan!

Traversăm perioade tulburi, cu crize economice, devalizatori de bănci şi hoţi de buzunare în autobuze, hoţi cărora controlorul nu le cere niciodată bilet. Cu această ocazie, doamnelor şi domnilor, vă prezint Ghidul Eroului Contemporan. Unde îl găseşti, cum arată şi cum se manifestă:

- Eroul Închiloţărat – acesta este cel mai simplu model de erou. Persoanele care abordează această tactică împotriva forţelor răului îşi trag o pereche de chiloţi peste pantaloni şi se sugrumă cu un capod. Eroii mai faşion victim folosesc chiloţi cu push-up şi capoade Bershka.

- Eroul Blogosferic – este acel erou care îşi face un blog şi salvează situaţia prin texte dure şi virulente la adresa răilor. Acest erou lucrează doar în spatele umbrei ecranului şi a coşurilor de pe faţă. Foloseşte un pseudonim, în perfectă antiteză cu personalitatea lui reală (ex: Nătăfleţul devine Spărgătorul de Nătăfleţi, Tocilarul devine Maşina de tocat, etc.).

- Eroul de Facebook – acest tip de erou este cel mai întâlnit în zilele noastre. Eroul de Facebook îşi începe cariera atunci când îşi face cont şi prinde gustul “grupurilor”. Fiind încrezător în ideile lui originale, decide să facă multe grupuri “de salvare a omenirii”. Cum gândeşte el? Aşa: “ce să fac eu ca să nu mai calc în gumă de mestecat pe stradă? Cum să opresc acest flagel incomensurabil? GATA! Fac grup <<Anti-Gumă De Mestecat Pe Stradă>> pe Facebook. Sigur o să funcţioneze”. Genul acesta de eroi sunt preponderent visători, idealişti şi dependenţi de iniţiative. Ei luptă pe facebook împotriva mai multor lucruri, precum: poluarea cu ciorapi, exterminarea Lupului cu Coada Bleagă (Lupus Blegus), interzicerea învăţământului obligatoriu, auto-arestarea întregului Guvern Român, etc. Realizabile toate.

Un Erou de Facebook îşi imaginează cam aşa ceva:

Gata. M-am săturat să ies în oraş, să beau, să mă fac zdrenţe din 2 beri şi să nu mai am autobuz spre casă! Fac grup!”.

… Undeva în sediul RATB…5 minute mai târziu…

Adrian Criţ, Directorul RATB, stă pe Facebook şi vede grupul. Urlă după secretară şi aceasta se prezintă într-un pantof cu cui la el.

“- Gata! Lumea a ales. Credeam că o să scăpăm de această problemă, dar se pare că bucureştenii nu beau destul noaptea încât să realizeze că merg pe jos. Cu durere în suflet, şi cu planul de a majora biletele la 10 lei/călătoria, pornim autobuzele şi noaptea.

- Dar domnule director. Cum aşa ceva? Asta înseamnă că o să stau şi seara pe aici? Am familie, am bărbat, am murături de verificat… se lamentează tânăra secretară.

- Taci. Pentru oamenii ăştia o să facem totul. Pentru că ei au făcut Grup pe Facebook! Tu ştii ce înseamnă asta femeie?! Grup pe Facebook. Să vină Petrică Şeful de Autobaza. Şi sun-o şi pe Achiroaiei, Directoarea Controlorilor.

- Imediat!

… 3 minute mai târziu… Doar Petrică…

- Unde e Achiroaiei? Cum adică doarme? Spune-i să se trezească, şi dacă are pijama albastră să plece în control pe autobuze. Şi să amendeze şi sugarii fără bilet. TOT! Tu Petrică dute şi pune lichid de parbrize în toate maşinile. De azi nimic nu va mai fi la fel…”

Cam aşa.

- Eroul de Hi5 – Eroul de Hi5 a devenit din ce în ce mai demodat, dar îşi face simţită prezenţa prin fraze tipice precum “tânără domniţă, vrei să te salvez de monotonia virginităţii?”. De cele mai multe ori, Eroul de Hi5 ajunge pe lista neagră, listă intitulată “Cocalari”. Viaţa e dură cu Eroii.

- Eroul de Tabloid – acest erou face parte din clasa de jos a vedetelor de tabloid. Îşi face simţită prezenţa prin comentarii elogioase la adresa persoanelor agassate de viaţă sau ziare. Exemplificare: Sânziana Buruiană este o fată cu IQ-ul mic (zice ziarul Liberţâţea), dar X Erou dă interviu şi spune că Sânziana are IQ-ul cât sânii. Situaţia a fost salvată!

- Eroul de Autobuz - apar mai rar printre noi deoarece au o piedică psihică, ca toţi eroii, dar se întâmplă cam aşa.

Cineva vă bate pe umăr în autobuz şi vă spune asta: “nu vă supăraţi, tocmai aţi fost făcut la buzunare şi nu mai aveţi portofelul, cheile la maşină, telefonul şi brelocul de la iubită, dar e bine că nu vă curge sânge de la tăietura cu lamă. Eu nu am putut să intervin pentru că eram în colţul ăla. Filmam toată faza ca să dau la Pro TV. Acolo e luminozitatea mai bună, dar nu am reuşit să vă imortalizez indiferenţa… Îmi pare rău pentru dumneavoastră. Cu ce să vă ajut?”

- Eroul 24/7 – este aceea persoană care se foloseşte de maxim 3 fraze pentru a salva orice situaţie. Indiferent de gravitatea problemei, el are întotdeauna cele SUPER 3 FRAZE:

1. “Asta-i Românie frate!”

2. “Aşa a vrut Dumnezeu!”

3. “Trăim în România şi asta…!”

- Eroul Mess – acesta este cel mai agasant pentru civili. Oriunde este un copil bolnav de leucemiu, un şchiop căzut peste proteza ruptă, ori un bolnav de diabet rămas fără insulina, Eroul Mess este acolo pentru a da un… mass.

- Eroul Gigolo – este masculul care se laudă dimineaţa, îm faţa colegilor eroi, că a făcut sex şi a dat “ca un erou”.

- Eroina Şopinggistă – este femela care se laudă prietenelor cu incredibila performanţă de a cumpăra de doar 1000 de lei din trei Mall-uri… şi toate astea în doar 14 ore, fără oprire.

- Eroul Plângăcioaselor – ultimul erou este acela care îşi rupe cămaşa de pe el, şi scoate toate şerveţelele din buzunare, când vede o femeie tristă. Super abilitatea cu care o abordează şi o convinge că fostul e un măgar îl clasează pe primul loc în topul Gazdele Proaspăt-Despărţitelor 2010.

Mai e cineva erou?


Popularity: 6%

Să gătim, din nou, cu Eu-ri!

După succesul răsunător pe care l-am avut cu Johnny Sandwich, a sosit momentul să vă mai dezvălui o reţetă culinară, de mare angajament. Foaia, pixul şi notaţi:

Clătite în foi d-aşteaptă!

1. Se creează un cont pe facebook, hi5, myspace, cautfumee, bărbatdisperat şi alte platforme de socializare…

SAU

1,1. Se iese din casă, se bea un cico împreună cu prietenii (dacă nu există, se fac).

2. Se abordează o Ea şi se iniţiază un program strict de întâlniri, discuţii despre Ea şi posibile cadouri.

3. Trece timpul şi se coace o relaţie.

4. Te amorezezi irecuperabil şi hotărăşti să vă mutaţi împreună. De aici începe gătirea clătitelor.

5. Demarezi un procedeu de linguşire (complimente, masaj, sărutări), iar la final pui următoarea întrebare:

“Îi faci şi iubiţelului tău nişte clătite?”

5,1. În funcţie de fiecare Ea procesul de linguşire poate dura o zi- o lună- un an- o viaţă. Perseveraţi!

6. Trebuie să îi asiguri toate condiţiile pentru gătirea clătitelor. Dacă nu ai toate ingredientele e necesar să ai bani. Altfel te întorci la punctul 1, sau 1,1.

7. În timp ce ea se speteşte pentru tine, ai grijă să lipseşti din preajma Ei în reprize dese şi scurte, astfel încât să nu laşi impresia că stai degeaba la TV în timp ce Ea găteşte… pentru tine.

8. Când procesul de preparare se apropie de final mai aplică o serie de sărutări şi complimente la adresa intelectului/ fizicului/ talentului/ genei/ etc Ei.

9. La final, mai pupă de 2-3 ori, mulţumeşte şi întreabă o singură dată dacă vrea şi ea. Dacă te refuză să nu mai întrebi. Politica firmei.

10. Dacă sunt bune (clătitele), mănâncă tot cu poftă, în timp ce o priveşti admirativ. Este obligatoriu să ai ciocolată pe bot, să te mângâi pe burtă şi să repeţi orgasmic: “oooo”, “mmm”, “daaa”, “yamyyy”.

10,1. Dacă nu sunt bune, mănâncă atât cât te duce ficatul şi apoi dezbracăte. Spune-i: “acum vreau să fac şi eu ceva pentru tine, mrrrr!

Fraze de evitat:

- “doar atât?!”

- “hmm…”

- “mama le făcea cu…”

- “apropo de fosta X…”

- “o să îmi faci şi mâine, nu?”

- “pentru asta te iubesc!”

- “eşti numai bună de ţinut în bucătărie”

- “dacă tot eşti încălzită fă-mi şi o ceafă de porc la tavă”

Ştiu că procesul pare puţin mai lung, dar garantez şanse de 98% de amor după cei 10 paşi. Pentru cei dezinteresaţi de reţeta mea le recomand să facă amor cu bucătarul de la restaurant.

Poftă bună-n cui!

Popularity: 6%

Românu-i fermier, ura, leliţa mea!

Au mai fost isterii internautice prin România, dar nici una nu o egalează pe cea de acum. A fost vremea lui Travian, lui Wow, GTA şi chiar Solitaire, dar nici un joc nu a dus la un asemenea flux de mass-uri pe messenger. De fapt nu este “un singur” joc. Sunt mai multe dar cu aceeaşi temă: eşti un fermier.

Şi dă-i şi luptă cu click-urile să-ţi crească producţia de ovine, caprine, porcine, poate şi recolta. Dă-i să fie. Rupe tastele pe hi5, facebook şi oriunde mai poţi să creşti ceva electronic.

Pe mine nu mă deranjează avalanşa de fermieri, că vorba aia, avem cu ce, dar se blochează computerul când vine avalanşa de mesaja de genul: “salut, am crescut cu sudoarea frunţii nişte cafea românească. Dai un click să-mi crească producţia?“, sau “salut. Eu şi cu porcul meu vrem să fim mai mulţi. Dă şi tu un click!“.

Dacă am prieteni care joacă acest tip de Tamagochi, şi citesc aceste rânduri, le spun cu mâna pe tastatură că eu sunt român şi vreau să moară ferma vecinului ca să am linişte pe messenger.

Popularity: 2%

Mă însor… din două, măcar 1!

Întotdeauna am vrut să intru pe uşă şi să spun:
Mama, ea e aleasa inimii mele. Ce părere ai?

Şi mama să fie aşa fericită încât în cinci minute să îmi gătească porţia preferată de paste, în timp ce îi arată nurorii pozele cu mine pe oliţă.

Problema, la următorul film, e că eu nu am ajuns la nivelul intelectual al lui Hamuie, dar îmi permit să scot una din cele două dudui în club… măcar de sărbători. Dragi cititori, şi părinţi ce nu îmi citiţi blogul, una din cele două. Care să fie?

Popularity: 2%

Nina Pianina!

pianina

În curând, pe hi5, facebook şi netlog, poze cu pianina, în următoarele ipostaze:

- răscrăcită între Sol şi Do

- cu cheia sol între picioare

- cu ochelarii D&G pe clape

- urcată pe pianină cu prietenul, în chiloţi, între craci

- cu sigla de BMW pe pianină

- eleron pe pianină

- imitând cântatul

- la braţ cu Vivaldi (photoshop)

De asemenea, youtube şi trilulilu vor fi invadate de:

- maneliste ce dansează laşciv lângă pianină

- cocalari ce urlă: “bagă bă un Guţă!”

- curse auto între Dacii 1300 tunate şi pianină pe roţi

Popularity: 5%

Si stai…

Esti in fata unui ecran. Colorat. Voi scrie f alambicat si prost asta seara pt ca nu am mai scris de mult aici. M-am obisnuit sa scriu pe foi, sau la revista. Numai ca acolo nu poti scrie sentimente etc etc.
Ce am adonat in aceste zile. Performante. Incep sa trec “ca Voda prin loboda” peste chestii care ma enerveaza, intristeaza, indoctrineaza si ce alte “in-” mai vreti voi. Inclusiv un 7 la mate. :D URA! Einstein is in the HOUSE! or BLOG!
Vorbeasc cu o amica care imi spune “Vai ce detasat, optimist si cum stii sa te bucuri de viata!”. Nu stie toata lumea asta? Adica ce? Sunt singurul care are greutati si trece usor peste? Toti avem greutati.
Observ o chestie. Toti suntem eroi, dar avem o modestie (curata) sa nu recunoastem. “Ce e reprezentativ pt tine in anul 2007?”. Multi pe care i-am intrebat au inceput cu chestile negative, dar apoi repede au schimbat “placa”. Deci sunt niste eroi.
Daca cineva are impresia ca eu sau oricine altcineva traieste cu zambetul pe buze din lacrimile altora, se insala amarnic. “Scanez” atent ce scrie fiecare pe blog, mess, hi5 etc etc, si incerc sa gasesc o explicatie. Nu caut raspunsul la aceea persoana. Nu am incredere sa imi zica adevarul. Dar eu ma simt impacat cu mine ca ma implic.
Tu nu crezi ca e bine sa ne “implicam”? Macar sa cititm fara sa comentam. Doar citim si analizam acolo sus la noi. Doar noi si materia cenusie.
Apropo, am un sentiment de deja-vu! Parca tot trecutul meu de acum 2 ani incepe sa revina…cu o alta palarie. Nu e amuzant? :D Cred ca mi se ofera o a doua sansa…

Popularity: 1%