Tag Archives: imitat

Românii au talent. Dar…

Au fost şi sunt multe lucruri pe care oamenii şi media nu le prezintă dintr-o politeţe faţă de concurenţi şi “spiritul spectacolului”. Poate pentru că suntem în preajma sărbătorii de Paşte, şi toată lumea e mai bună, mai milostivă, mai drăguţă. Cu excepţia creştinopatului din Statele Unite care nu avea pe cine să ardă, şi a ars Coranul. Dar despre bolnavi psihici şi instigatori nebuni am tot vorbit, şi îi avem pe ai noştrii.

Juriul emisiunii “Românii au talent” este compus din aceleaşi trei persoane: Andra “Hihihi-hahaha-Pielea de găină”, Mihai PreaŞtiutor Petre şi Andi Moisescu. A văzut cineva dansul de final al primei semi-finale? A înţeles cum stă treaba? Bărbaţii din juriu au toţi o performanţă în acest concurs (replici, atitudine, trăiri), Andra e remarcată doar prin faptul că a născut. E şi fătatul un talent.

În prima ediţie a concursul a fost destul de nepotrivit să dispară de pe ecran numărătoarea piruetelor în cazul familiei Viorica şi Emil Luca. Nu contest performanţa lor, dar după 70 de piruete a dispărut numărătoarea, a reapărut pe la 200, apoi iar a dispărut, şi dintr-o dată, fix 400! Pot să fiu sceptic?

Mă amuză foarte mult povestea tânărului Iustin, un real talent. Sper să câştige el, în ciuda faptului că mama lui este de-o ipocrizie colosală, conform declaraţiilor lui Iustin. Acesta a spus că până să participe la concurs mama lui îi spunea să nu mai cânte aşa şi să înceteze. Dar acum, miroase a premiu, şi ignoranţa ei a văzut că avea o mină de aur la uşă. Oricât de mult urăsc ipocriţii şi ignoranţii, Iustin merită prea mult premiul.

A doua semi-finală a fost şi mai disputată. Mai mulţi concurenţi dotaţi, şi cel de care îmi era frică era Imitatorul. Coşofrei parcă. Nu e un talent colosal, consider chiar că a ocupat locul altui talent în semi-finală, dar îmi era teamă că românii ar fi votat genul de umor “mai dă Bendeac aşea”.

Hip-hop-erul Adrian Ţuţu a câştigat primul loc în urma votului publicului, impresionând încă de prima dată cu povestea lui tristă. Hai să fim sinceri şi să recunoaştem că nu este cel mai bun cântăreţ de hip-hop, nu este cel mai carismatic, şi poate nici cel mai trist om de pe Pământ. Este trist că nu mai are părinţi, şi că vrea să îşi decoreze apartamentul cu 120 mii de euro, dar talentul lui nu îl recomandă pentru Locul I. Poate să îl ajute Pro după concurs, dar ar fi o nedreptate pentru Iustin să câştige cineva care din două-n două versuri spune ceva ce te loveşte la “sentiment”. Şi până şi părinţii mei sunt de acord că “nu poţi să îţi iubeşti orbeşte părinţii” pentru că e foarte important ce fac ei pentru tine. Dacă tatăl/mama te bate, te chinuie, îţi face viaţa un chin, de ce să îi iubeşti? Doar pentru că, precum a spus un profet, “eşti produsul unui f*tai”? Şi cât, tu ca viitor fac Adrian Ţuţu, o să poţi să asculţi piese despre părinţi? Dacă Ombladon şi Cheloo ţi-ar cânta despre cât de “curve şi inferioare” sunt femeile, ţi-ar plăcea? Sper că nu…

Cât despre “linguşeala emoţională” pe care marşează unii concurenţi, unul din sportivii clubului Akikai a spus-o cel mai bine: “şi noi avem probleme şi cazuri triste, dar am venit să ne arătăm talentul” (reproduc din memorie).

P.S. – aşteptam cu nerăbdare reacţia românilor după ce grupul “Veveriţele Vesele” au imitat-o pe Laura Stoica. Exact reacţia la care mă aşteptam: “HUO!”. De aici deduc următoarea concluziei: e minunat să râdem/parodiem/prezentăm morţii altora, dar ai noştrii…

P.S. 2 – Antena 1 e tot pe locul 2, cu re-re-re-re-reinventatul Dan Negru, Bendeac şi celelalte pseudo-emisiuni. Progresăm?

Popularity: 7%

Ce puii mei?

Ca să nu spună cineva că nu îmi place Mircea Badea, şi că bat moneda numai pe asta, astăzi schimb macazul. Recunosc, nu îmi place nici Bendeac. Şi am motivele mele:

- un actor de talia lui (nu îi contest talentul) se metamorfozează într-un cocalar neaoş;

-pe blogul lui contestă cocalarii, dar dacă ne uităm sinceri la viaţa şi comportamentul lui megaloman, nu e cu nimic mai presus;

- este avid după publicitate. Dacă nu e tabloid, e blog, şi dacă nu pe blog, să fie la TV;

- a stricat Mondenii cu glume vulgare;

- a plecat de la Mondenii pentru mai mulţi bani şi mai multe glume vulgare. De, are cu cine, rupe norma cu Buzdugan;

- nebunia lui de a ajunge o vedetă creează o isterie pe net: e mişto să îl ai în blogroll;

- nu e aşa de amuzant;

- şi imitatul are un sfârşit;

- scena descrisă pe blogul lui (cocalarul şi el pe scuter, care apoi plânge de durere pentru “oamenii normali, nu vedete”) este penibilă şi demnă de un fariseu de Libertatea.

Mă bucur că am schimbat macazul şi închei cu un citat din revista Kamikaze: “de ce nu e maro blogul lui Bendeac?”.

Popularity: 3%

Mişel Jacson cu pene

Mă amuză pasărea şi mai ales faptul că orice papagal vrea să îl imite pe Mişel.

Popularity: -0%