Tag Archives: jurnalism

Scrisoare de intenție

Stimată redacție Adevărul,

Va adresez această scrisoare de intenție cu dorința de a face parte din echipa redacțională a publicației Adevărul. Probabil, în această perioadă dificilă, din punct de vedere economic, o să vă întrebați de ce merit să fiu angajat, dar răspunsul îl aveți chiar în paginile dumneavoastră.

Conform unor studii elaborate de astrologie, zodiacal vorbind, sunt capabil pentru un post de redactor, chiar redactor-șef. Sunt zodia leu, ceea ce conform articolului dumneavoastră, este un criteriu numai bun să fiu un lider. Nu mă pasionează politica, dar sunt în stare să realizez o serie de știri minunate în domeniul politic . Și dacă mai e nevoie să vă conving, am și ascendentul în berbec (o altă zodie de jurnaliști). Îl am, nu îl am, fac rost. Ca să nu mai menționez și faptul că pe unele site-uri zodia mă recomandă 100% pentru postul de jurnalist.

Tot pe baza articolelor dumneavoastră mi-am dat seama că merit un post de redactor (modestia nu îmi permite să cer mai mult, în ciuda meritelor), bazându-mă pe articolul despre angajații frumoși care sunt plătiți mai bine. Frumusețea sclipitoare, și faptul că trag de mine să trag de fiare, mă recomandă pentru bani mai mulți la salariu, egal calitate ridicată a muncii prestate. Dar e criză așa că mă mulțumesc și cu puțin mai puțin. Totuși, se vede că sunt leu după cum mă laud singur.

Acestea fiind zise, nu mai este nevoie să anexez CV-ul la această scrisoare de intenție, zodia fiind numai bună.

Pentru a vă garanta faptul că sunt leu, postez și o poză ce nu poate fi contrazisă. (în dreapta)

Mulțumesc anticipat pentru viitorul interviu luat,

George Bonea

Popularity: 5%

Salahorii pasiunii!

Ştie cineva cine e Natalia Mateuţ? Vreunul dintre voi a fost coleg cu ea la facultate? Aţi avut onoarea să lucraţi cu ea? Dacă la toate aceste întrebări răspunsul este “nu” înseamnă că suntem de aceeaşi parte a baricadei.

Natalia Mateuţ, pentru cine nu ştie, este o “nimeni” a industriei româneşti. Esti visul oricărei persoane lipsită de simţul realităţii şi, de asemenea, Natalia Mateuţ este dorinţa angajatorului din România. La umbra unei imagini făcute în puşcării şi paturi, Natalia Mateuţ aduce oricărei spelunci de televiziuni un capital de imagine. Natalia Mateuţ nu cere (încă) să fie Mihaela Rădulescu/Andreea Marin/Teo Trandafir, dar ea vrea să fie pe sticlă. Şi este. Pentru că Natalia Mateuţ nu cere bani, ea cere să fie.

În ultimele zile un scandal a adus-o în atenţia publicului larg pe jurnalista de canal D. A mers într-un restaurant după Andreea Marin şi a vrut să îi arate cum se face “reporterie”, aşa la buza farfuriei. De acolo toată lumea ştie cursul poveştii.

Nu m-am apucat de acest text ca să vorbesc despre un ALT eşec al “şcolii de media” româneşti. E clar, sper pentru toată lumea, ăia bunii se apucă de altceva, ori lucrează mult în umbra Mateuţilor. Toate emisiunile astea “de succes” de la TV, prezentate de rateuri sociale, credeţi că sunt roduri ale minţilor prezentatorilor? E în stare Adelina Vârciu, Oana Zăvoranu, Giulia, etc., să gândească un format de succes? Sunt sigur că dacă emisiunea este un eşec e 100% rodul moderatorului. Dar când emisiunea are şi succes, e clar că în spate sunt 2-3-100 de rupţi în coate care nu dorm de dragul emisiunii unui jurnalist abjectiv.

În ultimul timp nu am mai fost pe la interviuri, complăcut în contextul economic şi social. “Se angajează pe bani puţini, şi e şi bătaie pe locuri”. Dar din când în când mai încerc marea cu sarea în domeniul mult iubit. Şi din proprie experienţă am (mai) descoperit un lucru trist ce îţi poate distruge pasiunea pentru jurnalism: angajatorul să îţi exploateze pasiunea. Să te transforme în Salahorul propriei iubiri.

Am trecut prin asta. Am muncit zile şi nopţi pentru bani puţini, pentru salariu primit în rate (ori deloc), pentru laude mincinoase. Toate astea pentru că îmi plăcea ce făceam. Grasu’ (nu îi pot spune numele pentru că este secretos), maturizat şi trecut de vârsta de 21 de ani (la care munceam pe gratis cu contract de muncă), îmi spunea anul trecut: “nu te mai spetii pentru nimic. Caută altceva. Trebuie să existe ceva, să îţi placă, şi să nu te rupă în stomac ca acum”. Atunci nu înţelegeam. Eu vroiam să fac X lucru. Era visul meu. În timp îţi dai seama că dacă nu te caci tu pe visele tale, o fac sigur alţii.

Tinerii de azi, cu vise ca ale mele, vor să lucreze la ziare, radiouri şi televiziuni. Dar nu prea se poate. Eu nu cred (nu vreau să cred) în varianta pile. Nici dacă există nu mă interesează. Eu ştiu că poţi să ajungi să lucrezi bine în domeniul ăsta prin următoarele:

- noroc/şansă;

- calităţi evidente;

- dispus să salahoreşti;

Din păcate, cei mai mulţi ne încadrăm la ultima categorie. Categorie în care tu, salahorul, cu evidente calităţi, eşti pus să lucrezi în umbra unei vedete. Şi chiar dacă nu faci munca pentru o vedetă, ţi se pare normal să fi un “amărât” de redactor pe 800 de lei? 8 ore de muncă pe zi, probabil prelungite, cu stresul unui redactor-şef zelos? E normal să ţi se ceară performanţă, calitate şi să o livrezi pe 800 de lei? E JUST să primească Natalia Mateuţ un salariu de 1.500 de lei pentru o mizerie amestecată cu microfonul? Bine, e televiziune, salarii mai mari, dar e normal ca un reporter amărât, ţinut în ploaie şi inundaţii să primească 1.300 de lei?

Eu m-am hotărât. La următorul interviu la care mă duc am să fiu foooarte natural. Renunţ la cămaşa alba, sacou şi pantofi. Nu mai îmi scot nici cercelul din ureche. Şi nici nu mă bărbieresc. Mă voi prezenta natural, în ţinuta de zi cu zi, aia în care fac transmisiuni/redactez/moderez. Voi fi natural până la a-i spune angajatorului: “vrei să fac toate astea pentru 800 de lei? Pe banii ăştia să o pui pe Natalia Mateuţ să îţi facă muncă de calitate! Eu am făcut o facultate ca să îţi baţi tu joc? Vrei să te bat cu lucrarea/diploma de licenţă/master/doctorat?“.

În ciuda faptului că sunt tânăr, şi aş putea să mai înghit mulţi ani căcaturi pentru a prinde un post bun la un ziar/radio/tv m-am hotărât că nu merită. E un domeniu pentru care munceşti prea mult ca să stai toată viaţa în umbra unor pseudo. Să le scriu eu materiale? Să le compun eu idei? Să le dau mură în gură? Să bucur un patron de media cu specializare… speologie (ca un exemplu)? Nu merită. E la fel de frustrant ca atunci când faci toată viaţa ceva ce nu ţi-ai dorit. Doar că de data asta e un strat subţire de miere pe căcat.

Aşa că doamnelor şi domnilor, stimaţi jurnalişti cu stimă şi încredere personală, la următorul interviu să vă evaluaţi bine competenţele, şi în faţa unui angajator milos să nu aveţi milă. Pentru un salariu mizerabil puteţi întotdeauna să recomandaţi un jurnalism mizerabil. Natalia Mateuţ.

Popularity: 10%

Vă rog frumos nu vă mai bateţi joc de mine,

Popularity: 9%

Bilanţ de facultate. Ep. 2

Am spus că revin cu episodul numărul 2 al subiectului “am terminat facultatea” şi îmi expun părerile de licenţiat.

De ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism? E o întrebare dificilă, mai ales dacă vrei să iei 10 la examene, dar ce faci cu 10 la jurnalism? Nu faci mare lucru nici cu licenţă/master, deci cu atât mai mult dacă ai 10 pe linie. În grupurile studenţeşti temele de discuţie referitoare la note sunt cam aşa:

- dacă lucrezi în domeniu eşti deja de 10;

- dacă nu lucrezi în domeniu, şi nu cunoşti nici măcar interiorul unei redacţii, dar ai 10 pe linie la facultate, o să îţi găseşti greu de muncă;

- dacă lucrezi şi ai şi 10 pe linie eşti prea de tot;

- dacă trei ani ai învăţat şi apoi ţi-ai găsit de muncă imediat eşti un neno… norocos;

Un ilustru filosof, Sergiu I, a propus spre discuţie la o bere o teorie imbatabilă: jurnalismul nu se învaţă. Ori ai papagal/ talent/ condei/ îţi place, ori face câte şcoli media şi-au făcut vedetele şi tot prost rămâi. Şi tind să îi dau dreptate. Mai ales acum când există atâtea “Media Academy” şi ies la prezentatoare de ştiri şi DJ de radio pe bandă, dar foarte puţini din ei lucrează în domeniu.

Şi dacă printre cititorii acestui blog sunt şi studenţi la jurnalism (anul I şi II) să îmi împărtăşesc puţin din experienţa de student: am lucrat şi căutat să lucrez în domeniu încă din liceu. Pentru că notele pot fi contestate (“tu eşti de la facultate particulară, lasă că ştim noi cum se dau notele la voi“), dar experienţa în domeniu nu poate să o conteste nimeni. Pe perioada studenţiei am trecut pe la facultate cât să aflu cum arată profesorii, ce dau la examene şi implicit la examene. Practic am făcut FR la Zi. Am trecut toate examenele de la 5 în sus (şi acum simt şampania în stomac după 5 la Geopolitică) şi la licenţă am luat 9 (8 scris, 10 oral). De ce? Pentru că atât la scrisă cât şi la oral profesorii vor să vadă că ai papagal şi condei, că te exprimi foarte cursiv şi corect, şi dacă bagi şi puţin “din experienţa proprie” te-ai scos.

Acum, dacă sunt bune sau nu sfaturile rămâne să vezi, dar cred că în domeniul ăsta se poate “mai uşor”. Şi nu asculta de fosilele din domeniu care te agasează cu mizerii precum “învaţă că notele de 10 definesc un jurnalist desăvârşit”. Dacă auzi vreodată prostia asta să îţi pui întrebarea “câţi redactori şefi/ editori/ DJ de radio/ moderatori TV/ etc au terminat jurnalismul şi câţi cu 10?”.

Numa’ de bine!

Popularity: 7%

Bilanţ de facultate. Ep. 1

Astăzi, în primul episod al bilanţului o să vă împărtăşesc secretul licenţei de nota 9:

În următoarele episoade o să discutăm despre:

- de ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism;

- de ce grupul de pe Yahoo al  promoţiei 2008-2011 e bun să te ştergi la fundul clasei;

- viaţa după licenţă?;

- de ce nu meritam 10;

Acum, să ne bucurăm toţi de binele meu.

Popularity: 9%

Am primit răspunsul

La întrebarea “cine scrie la revista Star cu iniţialele K.K.?” am primit răspunsul chiar de la Redacţia revistei Star. Uite că există. Bine că nu am făcut concurs că premiam o redacţie întreagă.

Ca o completare, nu am fost nici maliţios, şi nici subiectiv când am făcut precizarea că sunt redacţii unde scriu patru oameni şi se semnează 100. Am fost la o serie de interviuri pentru publicaţii mondene şi inclusiv şoferul scria articole (bine, titluri mari, cu font 20 şi trei rânduri de text). Plus că la una dintre publicaţii am dat peste un redactor-şef care după aspect şi atitudine ziceai că a terminat Universitatea Rahova, Jurnalism şi Jur-că-n-am-zis.

Popularity: 7%

Mândru` coleg cu dive.

Râde lumea, individioasă, că sunt coleg de facultate cu multe celebrităţi. De exemplu, noua divă a României, Roxana Nemeş, îmi este colegă. Da, viitoarea Mihaela Rădulescu (că ea mai e divă) îmi este colegă la Universitatea Hyperion-Jurnalism.  Şi mă laud cu asta pentru că ridică ştafeta numărului de apariţii pe “cap de facultate” în tabloide. Nu că-i mijto?!

Nu ştiu cum a ajuns Roxana aşa de vedetă dar o felicit. A venit de departe ca să găsească dragostea adevărată în impresarul acela gras… ăăă, gras de bunăvoinţă şi iubire. Eu nu sunt precum colegul meu Robert care intrat în lift cu ea a spus “frate, pe piciorul ei scrie bostănărie” (aluzie că are picioarele groase… ruşine colegu`, ruşine!). Eu mă bucur pentru Roxana şi când apare în tabloide, deoarece nu ratează ocazia să spună ceva de noi, colegii ei: “Eu îl iubesc pe X cu adevărat, pentru că aşa cum am învăţat la Universitatea Hyperion-Jurnalism, anul II, colegă cu George, Cristina, Robert, Adi, ….”. Aşa e. Şi în viitorul apropiat, când o să ajungă pe scenă cu Inna, Lady Gaga şi Sofia Vicoveanca sunt sigur că o să spună: “Mulţumesc părinţilor pentru încurajare. De asemenea casei de discuri, fanilor, colegilor de la X-Studio, adică Iubi într-un cuvânt. Şi nu în ultimul rând, le mulţumesc delor de la Universitatea Hyperion, colţ cu cafeneaua X, şi colegilor George, Adi, Andreea, Catalina, Clara, …”. Bag mâna-n silicon că o să zică aşa.

O altă divă din facultate, persoană de care mă leagă un trecut tumultuos, este o Blondă (nu îi cunosc numele), dansatoare în cluburi şi videoclipuri de manele. Blonda a fost şi colega mea de liceu, amândoi fiind mândria “Grupului Şcolar “Nichita Stănescu”, acum Liceu scris cu litere mari. Pentru mulţi tot un Palat al Curbelor. De, poreclele nu mor niciodată. Cu Blonda nu am avut tangenţe nici în liceu, nici acum, dar am zărit-o de 2-3 ori la fumat în curtea liceului, şi paranormal, la fumat în facultate. Precizez că eu nu fumez şi nu am fumat. Socializez.

Imensă a fost mândria mea când colegul Adi mi-a arătat pe youtube un videoclip de manelist cu Blonda în rol de dansatoare. M-am lăudat la părinţi şi m-am rugat la Providenţă ca într-o viaţă anterioară să ajung ca ea. Apropo, dacă găseşte cineva clipul, îl rog să pună link la comentarii. Ca să vadă tot poporul.

Acestea fiind zise, îi încurarej pe toţi colegii mei, şi nu numai, să se laude cu vedetele facultăţilor în care prestează. Apoi să ne batem în apariţii TV şi mondene. Facultatea câştigătoare are diplomele acreditate timp de 5 ani.

La lupte divii şi divele mele!

Popularity: 22%

Înapoi în cafenelele de lângă facultate.

Anul acesta nu am mai avut emoţii. Am fost tare pe picioare, dar cam moale din genunchi. Somn. Am urmat traseul necesar începerii noului an facultativ:

- Casierie – plătit ultima rată pe anul trecut, plus penalizare. Glumiţe scurte cu casieriţa, admirat ghiuluri şi lanţoaie de aur, complimentat stiloul aurit. Am suportat şi o mică muştruluială din partea casieriţei pentru că am plătit cu “bani mototoliţi”. Mă iubeşte… lasă că vede ea diseara…

- Secretariat – dat “săr`na”. Cerut contract şi foaie care atestă că am trecut în anul III. Să vadă şi mama că am terminat gimnaziul. Dat afară. E 9:35. Programul începe la 10:00. Dat “mulţumesc, săr`na”.

- Venit colegi – uitat de secretariat. Dat “salut la toată lumea!”. Vorbit aiurea despre tot şi nimic.

- Curs – predat Oreste. Acel Oreste. Foarte mijto. Ezoteric de mijto!

- Terminat curs – lălăit pe holuri. Uitat de secretariat. Coborât cu liftul, doar am plătit.

Plecat. E şi mâine o… d`asta.

Numa` de bine!

Popularity: 5%

Jurnalul naţional al lui Bob Dylan

Cu ocazia concertului pe care îl va susţine în România, Bob Dylan a oferit un interviu în exclusivitate ziarului Jurnalul Naţional. Frumos, doar că fals (sweet, but it`s wrooong!).

Simplu şi la obiect, jurnaliştii lui Voiculescu au furat un interviu  de pe site-ul artistului, au tradus şi au schimbat puţin ordinea întrebărilor.

Originalul: Bob Dylan talks about Christmas in the Heart with Bill Flanagan

Falsul: Interviu în falsă exclusivitate!

Foarte frumos este ce au scris cei de la JN la începutul interviului. Cuvintele din paranteze sunt ale mele:

“Bob Dylan nu este chiar un prieten al jurnaliştilor (clar nu al celor incorecţi) şi de aceea, în general, nu prea acordă interviuri. Dar după mai multe intervenţii, Nova Music-Sony/BMG a reuşit până la urmă să-l înduplece pe legendarul muzician şi să accepte un interviu pentru Jurnalul Naţional (pe bune?). Cu o condiţie însă, întrebările să fie strict în legătură cu noul album “Christmas in the heart”. Astfel, înainte de Paşte, stăm de vorbă cu Bob Dylan… despre Crăciun! (pentru că nu au avut ce alt interviu să traducă)

Felicitări, şi diseară o să îmi consum 60 de minute din viaţă ca să îl urmăresc pe Badea cum îi apostrofează pe colegii lui incorecţi. Hai Badea, că tu poţi! Doar eşti Zeul! Nu mori dacă zici măcar o singură dată de rău de Felix!

P.S. – am aflat de ce nu îmi place Badea. Mulţi spun: “Badea e tare că le zice pe bune!”. Mie îmi plac oameni care tac şi fac.

Popularity: 2%

Sesiunile sunt mijto!

Motiv pentru care am o listă întreagă de mulţumiri:

- profesorilor care habar nu au cum arăt, dar au acceptat să dau examenul;

- facultăţii pentru că a suportat povara unui student care nu are ratele la zi;

- colegilor care au “donat” cursuri pentru mine;

- părinţilor, pentru indiferenţa faţă de notele mele, lucru ce sincer mă bucură;

- surorii mele, care nu are altă treabă decât să înveţe şi mă bage pe mine într-un con de umbră;

După atâtea mulţumiri trebuie să spun că ultimul examen scris (ultimele două fiind pe CD-uri) a fost o povară solicitantă, dar cu implicaţii sociale grozave. Un hi5, dacă vreţi să îi spun aşa.

Contrar obiceiului meu, de a mă aşeza în mijlocul sălii, acum am găsit loc în spate, unde de regulă stau intelectualii mult prea deştepţi ca să fie atenţi la ce spune profesorul. Am luat un fund de loc singur, între două scaune goale (vorba aia: “între două nu te copie”) şi am început să socializez cu împrejurimile:

“- Salut. Mă numesc George. Încântat de cunoştinţă. Ştii ceva?!”

Cum era şi normal, nimeni nu ştia nimic… dar din neant, se ridică o tânără silfidă, genul vopsită cu Spor, şi mă întreabă:

- E loc lângă tine?”

Politicos din fire am spus că da, fără să am habar că şi la examene am sex-appeal. Pentru a mă asigura că tânăra nu vrea să abuzeze de tinereţea mea îi spun:

- Dacă te muţi aici să ştii că eu nu cunosc nimic din materie…

- Nu-i nimic. Se citeşte pe faţa ta că ştii.”

Deci nu era vorba de sex-appeal. Mecla mea nu inspiră plăcere lubrică, doar inteligenţă în colţuri.

Tânăra a şezut lângă mine şi ne-am pregătit spiritual pentru marea insipirare. Marea inspirare din părţile sălii.

Pe tot parcursul examenului, colegii de la etajul superior au chemat ploaia într-un dans indian de tropăituri şi bubuituri, iar o colegă din spate a copit greşit o frază de la mine:

“- Fatăăă. Ce ai scris acolo? Granitează? Ce e aia?

- Am luat de la băiatul: subiectul granitează în jurul…

- Nu e granitează, ci GRAVITEAZĂ!”

În liniştea examenul s-a auzit doar impactul dintre capul meu şi banca, pe fondul unui râs înfundat.

Cam atât de la sesiunea asta.

P.S. – Dacă printr-o minune citeşte acest text vreunul din profesorii mei, vă anunţ sincer şi lucid că am scris totul sub influenţa ultimelor grame legale de pătrunjel etnobotanic. Ja!

Popularity: 19%