Tag Archives: legume

Ce-mi doresc de ziua mea

- să dorm seara;

- să mănânc mai mult;

- să fiu cuminte;

- să mănânc legumele din ciorbă;

- să câştig la Loto fără să joc;

- să fiu sănătos tun, nu praştie;

- să mi se maturizeze ficatul;

- să ajung la performanţe notabile în a sta degeaba;

Şi lista poate continua.

P.S. – Cine îmi spune o asemănare şi o deosebire între cele două poze câştigă o conservă cu hamsii.

Popularity: 11%

Aseară am dormit toată noaptea…

Se făcea cândva demult, ieri, pe la orele 12 că mi se închideau ochii. Aşa că am purces spre pat, unde deja eram, am închis lăptuca, televizorul, pick-up-ul şi ondulatorul de păr. Era momentul să fac ceea ce fetele numesc “nani”, iar în unele zone i se spune “să dorm ca porcul”.

30 de minute mai târziu, un SMS buclucaş mă trezeşte din visare. Soneria SMS-ului nu se potriveşte cu alarma, dar ce mai contează.

Mă ridic din pat, trag budigăii pe mine, mă spăl pe dinţi şi mă apuc să îmi fac pachetul pentru muncă. Mă uit la ceas, şi el la mine. El îmi spune că este 12:30, eu ştiu că mă minte şi văd 06:00. Îmi scot jumătate din frigider pe masă, încep să îmi tai pâine, să ung, să aşez bucăţi prin ea, spăl legume… când îl văd pe tata buimac de somn şi zarva pe care o fac eu când gătesc… un sandvich. Dar e Johnny Sandvich, Perfecţiune Absolută!

- Ce faci la ora asta?

- Pachetul nu se vede.

- Păi e 12 noaptea!

- E… cum aşa?! Uite ceasul sus…

- Da. E 12… fiule… te simţi bine?!

- Hm… da… mă duc să mă culc.

Dimineaţă am luat-o de la capăt…

Vă rog nu mai îmi daţi mesaje noaptea, nu de alta dar poate vă treziţi cu mine la uşă să vin să vă iau la muncă, ori ajung la Ploieşti cu noaptea în cap şi le aştept pe ştiriste…

Prietenul meu imaginar crede că ai o problemă dacă îmi dai mesaje aşa târziu!

Popularity: 6%

Eu vreau să mă mândresc cu ţara! Ep. 4

Dragi nepoţi, nu v-am mai scris de mult o scrisoare către viitor, fiind prea ocupat să muncesc pe brânci ca vouă să nu vă rămână nimic.

Vreau să vă spun că am aflat de ce voi sunteţi nişte retardaţi. Da, nu vă mai uitaţi unul la celălat (dacă fiul meu a avut destulă sămânţă să facă mai mult de 1 copil), sunteţi nişte proşti. Statisticile zilelor mele mă ajută să afirm că sunteţi o cauză pierdută şi cel mai probabil o să vă curgă salivă pe hârtia asta. Toate combinaţiile alea de lucrurile pe care le faceţi dăunează: nu tu hălci de carne cu grăsime naturală pe grătar în faţa casei (zburătoare?), numai păstăi eco, mâncare de plastic la canci-food, sedentarism internautic (îmi imaginez că nici personajele din WoW nu le mai mişcaţi), la clasa a 12-a probabil coloraţi cărţile de logică şi sărbători care ajută la plafonarea creierului.

În zilele mele există un partid politic, PDL, care probabil are preşedinte şi în vremurile voastre (Ebu). În PDL există doi oameni, de care eu nu am auzit, probabil dormeau prin parlament, dar ei au propus Ziua Naţională de Rugăciune, ca mulţumire închinată divinităţii pentru tot ce avem (la ora la care scriu eu aceste rânduri, România este inundată, în criză financiară şi colaps raţional). Deci mulţumim. Sunt destul de sigur că legea privind ziua asta specială o să fie votată şi o zi pe an românii îşi vor împreuna mâinile într-o zi neproductivă pentru a aduce mulţumiri celor lumeşti. Sau mai româneşte, se vor aduna la mânăstiri să facă un grătar.

Dragi mei nepoţi, problema e că bisericoşii şi-au dat acordul pentru un asemenea demers pentru că nu erau proşti. De unde e zi liberă, e vot bun, ban bun şi construcţii mari. Şi cum societatea din ziua de azi pare mai interesată de lene, câştiguri ilicite şi frecat menta creştineşte, să nu vă miraţi de ce vă curge salivă din colţul gurii.

În finalul acestei scrisori, am şi eu o dorinţă: să creşteţi mari şi proşti, să intraţi în Parlament şi acolo să propuneţi “Ziua Naţională pentru Citit”… dacă se poate cărţi. Aşa o să rămâneţi în istorie.

Vă pupă bunicul vostru criogenat.

P.S. – Anakin, scoate degetul din nas.

Popularity: 10%