Recent am avut o discuţie aprinsă pe tema “liberul arbitru în religie”. Eu mi-am susţinut teoria cu o oarecare virulenţă, în timp ce partenerul de dezbatere a susţinut o altă idee, dar cu o oarecare încăpăţânare. Acesta susţine că religia/ Iisus/ Deus îţi oferă şansa să alegi.

Până aici sunt de acord. E cam aşa:
- Salut, sunt Dumnezeu pe Pământ. Am venit să mă prezint. Vrei să mă alegi drept zeul tău suprem?

- Sărna Doamne, nu ştiu ce să zic. Nu pot să aleg?

- Ba da. Îţi ofer şansa să alegi. Mă alegi pe mine, sau ajungi în Iad.

- Hmmm… foarte tentantă oferta, dar îmi oferi o singură şansă. Categoric nu pot să aleg o eternitate de chin. Şi nici cealaltă ofertă nu este extraordinară.

- E foarte simplu. Mă alegi pe mine, crezi în mine şi îmi urmezi orbeşte ordinele, sauuuu… ca să nu spui că sunt un Zeu Rău, îţi ofer o a doua opţiune: Iadul! Ce spui?

Vă sună a şantaj? Cam da? Pentru CĂ CAM este.

Aici discuţia nu a mai avut sens. Eu consider că e şantaj, celălalt considera ca e “o opţiune”.

Poate tipul din film explică mai bine:

Popularity: 1%