Tag Archives: mama

Povețe creștine: Botezul lui Iisus

botez iisus1.1

Iubiți frați de cruce, stați frumos la coadă la apă sfințită, și citiți pe smartphone-uri povestea Bobotezei:

Se făcea că era anul 30. Și Iisus avea, cum e firesc, 30 de ani. O vârstă frumoasă, până la care acesta a adunat experiență de viață, a învățat și s-a plimbat. Presupunem. Nu știm prea multe despre toate acestea, deoarece Biblia nu acordă atenție unui număr semnificativ de ani din viața lui Iisus, dar noi suntem siguri că având puterea de a face apa în vin nu a trăit în plictiseală și singurătate. 

Deci cum spuneam, Iisus împlinise 30 de ani, vârstă la care a decis să își aleagă religia și să se boteze. Iisus avea o mamă cool, pe Fecioara Maria, care credea că nu trebuie să îți scufunzi copilul în apă când habar nu are ce e religia, ci trebuie să îl lași să își aleagă singur drumul spiritual. Când a crescut i-a zis: „Te-am lăsat să vezi ce religie îți place, dar mamă, nu te băga cu rastafarienii, că aia fumează mult. Și nu-i frumos să stai toată ziua cu jointu`-n gură”. Așa că Iisus a hotărât să se boteze pe 6 ianuarie, pe un ger de înghețase și apa Iordanului.

Dis de dimineață Iisus a ajuns pe malul Iordanului, unde Ioan, cunoscut prin cartier ca Botezătorul, scufunda niște copilași într-o cristelniță pentru spălarea păcatului strămoșesc. Îi băga cu capul în apă regulamentar, ca să nu facă șoc apneic de la primul contact cu creștinismul. Văzându-l pe Iisus la coadă, Ioan și-a amintit că are o datorie la Maria și a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatul lumii”. A zâmbit lung spre Iisus și i-a făcut semn să sară peste persoanele de la coadă și să intre în față. Iisus a sărit, și a aterizat în picioare după un triplu șurub și o țucahara pe spate. 10!

„Cum vrei să te botez fiule? Am cristelnița cam mică pentru tine. Și de ce nu ai venit să te botezi când erai copil? Păi tu nu știi ce au spus babele din sat pentru că nu te-ai botezat? Au zis că ești din familie de rockeri!”, îi zise pe un ton dur Ioan Botezătorul. „Măcar dacă era apa caldă în cristelniță, ori Evian, da așa… Hai să mă botezi în râu. Cică băile în ape înghețate fac bine la inimă”. Și atunci, Ioan Botezătorul și Iisus intrară în apele reci ale Iordanului de li se micșoră pulsul ca la chinezi. Îl scufundă de trei ori sub apă, dar la ultima scufundare lui Iisus îi intră puțină apă în ochi. Când să deschidă ochii, totul era în ceață, și i se părea că sunt numai porumbei albi pe cer. „Nu mai bâzâii, că îți trece până te însori!”, îi spuse amuzat Ioan Botezătorul. „Acum hai pe mal să ne jucăm Prinde Crucea. Și dacă vrei, stai și tu la coadă pentru puțină apă sfântă de sărbători, ori să atingi crucea de gheață. Am pregătit câteva momente de dezmăț, așa ca pentru după de Revelion”, îi zise Ioan în timp ce îl invita la petrecerea ad-hoc.

Și distracția a continuam până seara. Ioan a rugat un alt preot să arunce în apă, dintr-o barcă, o cruce de lemn, și toți au înotat până la ea în apele reci, dar Iisus știa stilul fluture și a ajuns primul. Apoi au stat la coadă pentru apă sfințită în butoaie, și au privit cu orele la crucea de gheață. Spre seară unii au plecat cu Ursul, dar Iisus avea treabă dimineață, așa că a plecat cu ultimul autobuz.

Asta este adevărata poveste a botezului lui Iisus.

Popularity: 10%

Familia model

imagine tactu

Popularity: 14%

Giulia: „Copilului meu nu îi place muzica mea”

Surprinzător, dar în ciuda faptului că încă nu a născut, cântăreața Giulia nu se mai înțelege cu propriul copil. Acesta reacționează violent ori de câte ori aude piesele mamei.

Ultima astfel de întâmplare, pe care artista a catalogat-o ca „prima” pentru a da bine la audiență, a avut loc în direct la Pro FM. Exact când a început să cânte piesa mamei, copilul nu a mai rezistat și a început să lovească cu picioarele, moment simțit și de audiență. Un bărbat aflat la volan în zona Arcului de Triumf a reclamat faptul că a primit un picior în burtă în timp ce făcea o depășire neregulamentară. Vinovat este copilul Giuliei.

Solista a declarat că nu știe ce să mai facă, deoarece oricum nu știe să facă altceva, și nu crede că o să se înțeleagă cu propriul copil. „Nu știu ce e cu el. Poate a ascultat pe ascuns ceva muzică bună, dar eu sigur nu i-am dat să asculte ceva calitativ. Oricum, e deja mare, și îmi e greu să îl mai obișnuiesc cu hit-urile mele. Poate peste ani o să mă apuc de alt stil. Se mai poartă stilul rock?”.

Întrebați de tabloide, doctorii au declarat că Giulia își supune copilul unui stres imens. „Este groaznic pentru cel mic să știe că mama lui a cântat în trupa Candy, dar durerea este cu atât mai mare în momentul în care trebuie să fie mereu prezent când mama lui muncește”.


Popularity: 13%

Pepe va face sex în direct la Happy Hour!

Sunt multe emisiuni făcute de Măruță pe care trebuie să le ratezi. Inclusiv cele făcute doamna Măruță. Pur și simplu poți să trăiești fără ele. Chiar o să te simți puțin mai deștept. Dar nu trebuie să ratezi ediția de mâine (luni, 14 octombrie 2011) pentru că se anunță ceva exploziv, o ediție pe care nici devoratorii de tabloide nu au anticipat-o. În cadrul emisiunii Pepe va face sex. De ce ai întreba. Pentru că aparent poate, pentru că Măruță își ajută invitații care trec prin perioade dificile, și pentru că… ce dracu`, ăsta e profilul emisiunii. O facere de bine.

Pepe a declarat în presă ca de când participă la „Dansez pentru tine” nu a mai pupat nici o intelectuală și de sex nici nu se mai pune problema. Cică i-ar fi expirat și abonamentul la Biblioteca Națională. O dramă. Plus că în ultimul timp a fost surprins de paparazzi în timp ce își tundea părul din palmă. E clar că ceva nu merge bine și îl și înțeleg: a scăpat de la femme fatale, dansează pe bani mulți la Pro TV, cică mai scoate un album că și-a amintit cineva că e cântăreț, ș.a.m.d. Viața lui e un fiasco de întâmplări nefericite.

Așa că Măruță îl ajută. Lista de invitați pentru mâine este genială: Pepe, Oana Zăvoranu, Mama lu` Oana, Viorel Lis și Fiona, Adrian Enache și Aurel Moldoveanu. În cadrul emisiunii Pepe va alege dintr-o arie largă de șușe de club, și va iniția procesul de iubire, în timp ce Oana se ceartă cu mama ei. Lângă patul acțiunii, în timpul iubirii, Viorel Lis și Fiona vor ghida acțiunea, totul pe muzica minunată a duetului Enache-Moldoveanu. Știe Măruță să facă emisiuni!

Popularity: 8%

Ăăă… o să vină și Apocalipsa!

Am scăpat. Încă o Apocalipsă pe care o trecem cu bine. Știu, nu intrați în panică, Iisus&Co. se lasă așteptat dar nu putem schimba noi cursul istoriei, al meteoriților, etc. Să sperăm că nu vine după ce ne venim singuri de hac cu o bombă atomică.

Oricum, am o veste bună. Toți panicații care cred că Apocalipsa vine la o dată „specială” precum 11.11.2011/12.12.2012/13.13.2013 trebuie să se liniștească și să nu mai dea bani cretinilor care calculează ora și locul de aterizare al celor 4 Călăreți Fără Cu Cap ai Apocalipsei.

Am aflat eu când vine Mântuirea. Cu ajutorul a două beri și un ficat de preșcolar. Doamnelor și domnilor, Apocalipsa o să vină într-o zi obișnuită de vineri seară, exact când ne pregătim de un weekend odihnitor sau o ieșire la iarbă verde. Da, conform estimărilor mele, Providența nu o să ne lase să ne bucurăm de un ultim weekend, și o să ne judece repede sâmbătă ca să fie liber duminică. Excepție e cazul în care Providența e evreu. Atunci sâmbătă așteptăm judecarea și intrăm la proces duminică dimineață. De asemenea, cel mai probabil o să fim în rândul lumii, adică vorba mamei „Când vine Dracu`, ne ia pe toți”.

Așa că nu vă mai panicați, nu vă mai uitați la stele și dacă tot vine Apocalipsa într-o vineri încercați să lipsiți una-două zile de la muncă pentru a vă distra.

Popularity: 3%

Aventurile Super Băiatului Obişnuit!

Se află printre noi. Poartă un costum care nu atrage atenţia şi se pierde în mulţimea de personaje. În viaţa de zi cu zi este un simplu om îmbrăcat în costum de Scooby Doo, dar când o infracţiune are loc se transformă în Super Băiatul Obişnuit!

Venit de pe planeta Rahova, de unde părinţii l-au trimit la muncă, timidul şi simplul băiat în costum de Scooby Doo nu iese cu nimic în evidenţă. Lucrează pentru o multicorporaţie şi are o viaţă socială foarte activă pe Facebook. Este cunoscut pentru politeţe şi calm. Dar pentru publicul larg este cunoscut ca Super Băiatul Obişnuit, eroul unei generaţii, un vigilanti al secolului XXI, un exemplu de urmat. Este un student, este un salariat… NU! Este Super Băiatul Obişnuit!

1. Episodul 1. De ce nu e asta un desen?

Poate vă întrebaţi de ce Super Băiatul Obişnuit nu este făcut sub formă de desen animat. Răspunsul ar fi simplu: pentru că S.B.O. este unul dintre cei mai slabi desenatori posibil. Vorbim aici de un om care se afla pe punctul de a rămâne de două ori repetent la desen. Dar de ce? De ce un om care aruncă gunoiul la coş şi strânge mizeria după câine este atât de slab la desen? Pentru că se luptă cu incompetenţa şi obtuzitatea unora şi nu are timp să facă un cocoş colorat. Dar povestea a început aşa…

… Era anul 2002 şi micuţul S.B.O. încă nu îşi descoperise puterile. Era un copil mic într-un costum mic de Scooby Doo. Tot ce ştia era să Super Mănânce, dar avea să descopere că este Super Imun la Critică şi Super Praf la Desen. Profesoara lui de desen din clasa a VI-a, Madam Cucu, avea să îl ajute să afle acest secret teribil.

- Astăzi o să învăţăm să colorăm un cocoş în mai multe nuanţe de roşu. Aveţi în faţă conturul, voi trebuie doar să nu depăşiţi linia.

Dar S.B.O. suferea de daltonism în stare mutantă şi percepea doar maro. Aşa că dintr-o Super Mişcare de Lehamite a făcut tot cocoşul maro. Şi iarba. Gardul. Cerul. Din punct de vedere artistic, pictura era un dirty paint renascentist. Dar profesoara nu a apreciat revoluţionara perspectivă artistică aşa că mama lui S.B.O. a fost chemată la şcoală. Ce nu ştia Madam Cucu era că mama lui S.B.O. nu dădea doi bani pe talentul de Tonitza al progeniturii. Aşa că situaţia a rămas în coadă de cocoş, şi de atunci S.B.O. nu mai pune mâna pe peniţă, aceasta fiind un fel de kriptonită pentru celelalte fiinţe.

Până la episodul următor, când S.B.O. va salva lumea şi propria coadă, nu uitaţi, Super Băiatul Obişnuit este printre noi. Dacă aveţi nevoie de ajutor sunaţi la 112.

Popularity: 5%

Halloweenu’ bagă spaima-n românism!

Gabriel Cotabiţă a declarat că este împotriva sărbătorii americăneşti intitulată Halloween. Acesta a mai menţionat că nu o să sărbătorească Halloween-ul pentru că nu este românesc, de parcă îi păsa cuiva în ce Scufiţă Roşie o să se îmbrace Cotabiţă. Pe viitor, dacă tot este atât de patriot, Cotabiţă poate renunţa şi la muzica rock, aceasta fiind de altă provenienţă. De asemenea, acesta poate renunţa şi la fotbal, hainele scumpe şi străine şi maşina care sigur nu e Dacia 1300. Bag mâna în foc de faptul că nu posedă un telefon mobil românesc (exista, AllView) şi nici nu îşi face mereu vacanţele la băi şi pe litoral. De acum încolo, dacă tot îl dă patriotismul afară din grupul oamenilor care pur şi simplu vor să se distreze, ar putea să se mute într-o casă românească de chirpici, să “conducă” o căruţă şi să cânte toată ziua la bucium.

Sunt mulţi români care nu sărbătoresc Halloween-ul, şi cred că destui nu o fac din aceleaşi motive pentru nu o fac nici eu: e bătaie de cap să cauţi costum şi să te prosteşti toată seara că eşti speriat de bombe. Câţi dintre voi, totuşi, nu vă bucuraţi de o petrecere, indiferent de motiv? Vezi dom’le, nu ne supărăm că de Paşte petrecem cu manele la biserică, dar ne deranjează puţină bânţuială în club, costumaţi în… ce te duce capul. Unde erau plăieşii patriei. Şi ce mă mai bucur de faptul că nu împrumutăm nimic de la străini (toleranţa, bunul simţ, seriozitatea, etc.) pentru că noi suntem patrioţi şi dacă e prost, e prostul nostru!

Cotabiţă face parte din grupul de români pe care îi consider Yeti mioritici, nişte reduşi sociali, care vor să se joace cu iPhone-ul sub fusta tradiţională a mamei. Sunt trei metode să îţi dai seama cine e un Yeti în România: cei care spun “dom’le, asta e România!” când văd ceva în neregulă şi nu intervin; speriaţii de societate care trăiesc mereu cu teama că “ne vede lumea/vecinii/rudele”; şi cei care refuză multe obiceiuri bune din străinătate pentru simplul fapt că nu sunt româneşti.

Ce e românesc?

Cotabiţă, ultimul rulment al românismului!

Popularity: 5%

Spielberg 8!

Ca să înţelegi noua creaţie a lui Steven Spielberg (Super 8), trebuie să înţelegi câteva lucruri elementare despre celebrul regizor. Acesta nu a avut o copilărie normală. Mama lui nu îi spunea “dacă nu papi tot te dau la ţigani” (un obicei cretin), ci “dacă nu mănânci tot o să te pape monstrul secret din baza secretă americană!”.

Când micuţul Spielberg a reuşit să deschidă pentru prima dată uşa frigiderului nu a văzut un munte de mâncare, ci posibili monştrii alimentari, mutanţi, experimente genetice militare. La pubertate, cel mai probabil în perioada când şi-a pierdut virginitatea, Spielberg vedea sexul ca pe o luptă cu un organ extraterestru venit să muşte din oameni. Şi cred că asta vă face să vă gândiţi la nişte efecte speciale, nu?

Apoi, după ce a crescut şi a început să facă filme, o dimineaţă din viaţa lui Spielberg decurgea cam aşa:

Vreau să fac un film. Ceva unic. Ceva ce nu am mai făcut până acum. Un monstru! Da, încă un monstru. Şi acesta vine din… spaţiu… da, încă un monstru din spaţiu. Şi mai e şi secret militar. Da, încă un monstru din spaţiu, ţinut secret militar de, cine altcineva, americani. Bun. Dar cu cine se luptă monstrul? Cu un copil. Da, să fie şi un copil, erou, că dă bine. Şi o mică poveste de dragoste între el şi o fată, aşa pentru impresia artistică. Hm… ceva lipseşte?! A, da! Efecte speciale. Multe. Vreau rachete mijto, monştii înfiorători, scene sângeroase şi copilaşi cu două trei coşuri pe faţă. Asta da film.”

Acum că toată lumea ştie ceva despre Steven Spielberg, să vă spun puţin despre filmul Super 8. Aceeaşi Mărie Spielberg cu o altă pălărie de efecte speciale. Dacă nu aveţi ceva mai bun de văzut, vizionare plăcută.

Popularity: 4%

Filmul celor n-jpe moraluri

Atipic, încep prezentarea filmului “Win Win” cu finalul. Adică morala. Problema e că filmul ăsta are nu una, nu două, ci mai multe moraluri. Şi eu am descoperit doar patru, dar mai sunt foarte multe. În ordinea explicaţiilor ar fi următoarele:

Adulţii greşesc. Şi cel mai dificil pentru ei este să admită că greşesc în faţa tinerilor. Şi dacă admit tot e un capăt de ţară şi totul devine o dramă şi o conspiraţie.

Părinţii nu trebuiesc iubiţi necondiţionat. O regulă stupidă spune că trebuie să îţi iubeşti părinţii. Indiferent. Ceea ce este o prostie fără margine. Copiii abandonaţi nu trebuie să facă sacrificiul de a-şi adora părinţii doar aşa, de decalogul cuiva.

Uneori să minţi e bine. Mereu spunem că e rău să minţi. Dar toţi minţim uneori cu scopul de a face un bine. Filmul ăsta arată că uneori, cu sacrificii, o minciună e binevenită.

Munca nu e ruşinoasă. Poate un avocat să fie barman? Poate un avocat să fie barman ca un al doilea loc de muncă? Da. Atunci unde e problema. Te sacrifici pentru familie.

“Win Win” e genul de film care îi arată adultului că nu trebuie să ai un idol în cei mai în vârstă, şi că undeva este un puşti de n ori mai cerebral şi matur ca toţi idolii tăi. Povestea se învârte în jurul unui avocat ce îşi riscă cariera pentru un câştig în plus.  Nu o riscă aşa cum se face în România, dar pentru un orăşel din New Jersey, ce face el e destul de imoral. În peisaj apare un puşti de 16 ani care vorbeşte puţin şi face puţin. Cu o atitudine de rebel, dar o morală puternică, le demonstrează tuturor din gesturi ce trebuie făcut în viaţă. Plus că puştiul e zeu la wrestling (sportul, nu teatrul în izmene).

Filmul nu doar că merită văzut, dar şi asimilat. E bun. Cum îmi dau seama când un film e bun rău? Nu apare în cinematograf. Nici măcar 3D.

P.S. – ghici cine e mama alcoolică şi drogată a puştiului minune? Hai ghici?! Cine ar putea juca bine rolul unei mame nebune, drogate şi imorale? Rose din “Doi bărbaţi şi jumătate”. Nu că e gândit tot filmul?

Popularity: 5%

De ce îmi place la spital?

Nu ştiu. Poate pentru că în copilărie ştiam toţi medicii de la Grigore Alecsandrescu şi treceam anual pe acolo. Nu cred că vizitele mele erau rodul unor probleme de sănătate. Asta dacă facem abstracţie de cele 4 fracturi la mâini şi una la picior. Şi operaţia de apendicită. Şi… mai sunt câteva. Dar tot nu sunt motive să mergi la spital. Puteam să mă “repar” cu puţin ceai de ciuboţica-cucului.

În timp începuse să îmi placă. Când eşti bolnav nu vrei să stai acasă. E oribil să stai acasă şi să vezi oameni sănătoşi, să te trateze toată lumea ca pe un invalid şi să vrei să faci de toate, doar eşti acasă. Dar nu poţi. Pentru că eşti bolnav. Nu vrei să păţeşti ca mine acum, care vegetează în pat, îşi ascultă prietena care se duce la muncă (bine, după asta nu cred că tânjesc, dar totuşi se duce). De asemenea, tata spală geamurile, cocoţat pe exterior şi eu nu pot să îl ajut. Nu pot să spăl nici vasele. Aş putea, dar mă tratează toţi ca pe un operat pe cord. În spital nu ai parte de aşa ceva. Toţi te tratează ca pe un cineva rănit, asistentele te vizitează când trebuie sau vor, iar rudele şi prietenii  vin cu gândul să plece mai repede. Nimeni nu vrea să stea printre oameni bolnavi. Şi nici bolnavi nu vă plac pe voi sănătoşilor!

Recenta mea internare a însemnat o introspecţie generală şi chiar mi-am pus o serie de întrebări. Poate mă ajutaţi voi să răspund la ele:

De ce mâncarea din spital e aşa bună?

Nu sunteţi toţi de acord şi nu vă înţeleg. Care sunt primele cerinţe ca ceva să fie comestibil şi delicios? Să arate bine, să miroasă bine, să îţi fie servită la nas/pat şi să fie gratis. În spital toate acestea se îndeplinesc. Mâncarea acolo arată bine, pentru că e făcută la cazan şi tot ce e la cazan arată ca într-o revistă cu mâncare de la bunica. Dacă tu citeşti revistele lui James Olivieră e problema ta. Mirosul este minunat. După ce este plimbată pe la 2 etaje, şi tu stai de ieri cu o banană şi o mandarină în burtă, “porţia” de unt, gem şi cu ceai sunt delicii burgheze. Şi să nu mai vorbim de ciorba fără carne, mâncarea de cartori, argei umpluţi, etc. Apoi, mâncarea îţi este servită la pat. Lux. Şi este gratis. Plăteşti la salariu cu ceva%, dar la spital nu mai laşi nici 10-15%. Se poate ceva mai bine? Se poate? Nu.

Singura problemă pe care o întâmpin e reacţia doamnelor care servesc mâncarea. Se uită la mine ca la un hămesit şi cred că sunt ţinut pe cartofi cu pâine acasă. Ele nu înţeleg. Ele nu înţeleg că mă internez doar pentru mâncare. Şi restul.

De ce se dă şpagă în spitale?

Asta e o problemă ceva mai serioasă. De exemplu, eu sunt angajat. Şi plătesc o serie de contribuţii la stat, printre care şi ceva (puţin, dar nu pentru că aşa vreau eu) medicilor. Cu toate astea, în salon şi pe holuri se discută precum la Bursa de Valori Bucureşti: “cât ai dat la medic?” “400″ “şi la anestezist?” “200″ “şi la asistentă?” “100″ “şi la cea care îţi schimbă patul?” “10″ “şi brancardierului?” “5″ “şi portarului?” “4″…

De ce? De ce trebuie să plătesc? Categorig nici un medic nu mi-a cerut bani, dar oamenii pleacă de la premisa că “nu te bagă în seamă”. Ei şi? Vreţi să ştiţi ceva? Eu NU AM DAT nimic şi uite că am trăit şi fără linguşeala falsă a asistentelor, anestezistei sau medicului. Bine, recunosc, pe medic l-am cinstit, dar era prea de comitet. Dar atât, şi categoric nu cu 400 de lei. Doar nu sunt prost să îi dau aproape jumătate din salariu din moment ce îi dau lunat din salariu. Nu?

Şi Adelina îmi spunea că “să îi dai ceva tipei care îţi face patul, ca să fie totul ok?”. Ştiţi ce? Nu i-am dat nimic! Am ţinut mâinile în buzunar în timp ce ea îmi aranja patul şi am lăsat impresia că mă pregătesc să îi dau ceva. La final doar “mulţumesc”. Tata a fost mai ghinionist acum doi ani. O scârbită a reuşit performanţa să îi facă patul în stilul sauvage pentru că nu a primit nimic prima dată. Nu face nimic. Patul pot să îl fac singur. Ea îşi făcea oricum prea greu MESERIA!

Asistentul mă tot pasa şi mă plimba cu branula în mână la plecare. Nu aveam de gând să îi dau nimic. Cât putea să mă plimbe pe holuri cu branula în mână? Într-un final, la insistenţa medicului, a scos drăcia, cu o scârbă şi dezinteres total. Ma durut. Ma durut cum a tras de ea din mână. Atât.

Brancardierul nu vroia să mă ducă pe scaun de la reanimare/camera de gardă (nu ştiu, o cameră cu oameni slăbiţi după operaţie, ori cu complicaţii post-operatorii). Am insistat până şi-a dat seama că nu scapă nici de gura mea şi nici cu bacşiş!

Liftierul, asemenea portarului, doreau sponsorizări pentru statul jos. Dacă stai mai tare pe picioare şi eşti insistent cedează. Şi nu pentru că sunt deştepţi.

Amuzantă a fost anestezista. A încercat să mă tragă de limbă ca să afle ce lucrez, să vorbească mult cu mine, poate poate… Nimic. I-am răspuns la toate întrebările, i-am spus că am o migrenă şi am rugat-o să mă anestezieze mai repede. Să scap de durere. Şi ghici ce? Trăiesc! Bine, am stat 5 ore sub anestezic, pentru o operaţie de 30 de minute, am rămas perfuzat la camera de gardă/reanimare şi m-am simţit puţin legumificat, dar totuşi. Mă omora pentru că nu i-am dat şpagă?

Eu îi înţeleg că au salarii mici şi îi compătimesc, dar nu pot să îmi dau tot salariul pe o lună la o “vizită”. Dacă nu le convine cât câştigă să convingă oamenii să voteze raţional, să nu mai accepte construirea de biserici în curtea spitalelor deplorabile şi… altele. E stupid că mulţi oameni se înghesuie la hypermarket-uri pentru struguri gratis, dar nu merg la medic pentru că nu au bani! Când multe sunt “gratis” (plătite prin cotizaţia din salariu).

Morala? Se poate şi fără şpagă. Sunt dovada, încă, vie.

Popularity: 5%