Tag Archives: mici

De ce îmi place la spital?

Nu ştiu. Poate pentru că în copilărie ştiam toţi medicii de la Grigore Alecsandrescu şi treceam anual pe acolo. Nu cred că vizitele mele erau rodul unor probleme de sănătate. Asta dacă facem abstracţie de cele 4 fracturi la mâini şi una la picior. Şi operaţia de apendicită. Şi… mai sunt câteva. Dar tot nu sunt motive să mergi la spital. Puteam să mă “repar” cu puţin ceai de ciuboţica-cucului.

În timp începuse să îmi placă. Când eşti bolnav nu vrei să stai acasă. E oribil să stai acasă şi să vezi oameni sănătoşi, să te trateze toată lumea ca pe un invalid şi să vrei să faci de toate, doar eşti acasă. Dar nu poţi. Pentru că eşti bolnav. Nu vrei să păţeşti ca mine acum, care vegetează în pat, îşi ascultă prietena care se duce la muncă (bine, după asta nu cred că tânjesc, dar totuşi se duce). De asemenea, tata spală geamurile, cocoţat pe exterior şi eu nu pot să îl ajut. Nu pot să spăl nici vasele. Aş putea, dar mă tratează toţi ca pe un operat pe cord. În spital nu ai parte de aşa ceva. Toţi te tratează ca pe un cineva rănit, asistentele te vizitează când trebuie sau vor, iar rudele şi prietenii  vin cu gândul să plece mai repede. Nimeni nu vrea să stea printre oameni bolnavi. Şi nici bolnavi nu vă plac pe voi sănătoşilor!

Recenta mea internare a însemnat o introspecţie generală şi chiar mi-am pus o serie de întrebări. Poate mă ajutaţi voi să răspund la ele:

De ce mâncarea din spital e aşa bună?

Nu sunteţi toţi de acord şi nu vă înţeleg. Care sunt primele cerinţe ca ceva să fie comestibil şi delicios? Să arate bine, să miroasă bine, să îţi fie servită la nas/pat şi să fie gratis. În spital toate acestea se îndeplinesc. Mâncarea acolo arată bine, pentru că e făcută la cazan şi tot ce e la cazan arată ca într-o revistă cu mâncare de la bunica. Dacă tu citeşti revistele lui James Olivieră e problema ta. Mirosul este minunat. După ce este plimbată pe la 2 etaje, şi tu stai de ieri cu o banană şi o mandarină în burtă, “porţia” de unt, gem şi cu ceai sunt delicii burgheze. Şi să nu mai vorbim de ciorba fără carne, mâncarea de cartori, argei umpluţi, etc. Apoi, mâncarea îţi este servită la pat. Lux. Şi este gratis. Plăteşti la salariu cu ceva%, dar la spital nu mai laşi nici 10-15%. Se poate ceva mai bine? Se poate? Nu.

Singura problemă pe care o întâmpin e reacţia doamnelor care servesc mâncarea. Se uită la mine ca la un hămesit şi cred că sunt ţinut pe cartofi cu pâine acasă. Ele nu înţeleg. Ele nu înţeleg că mă internez doar pentru mâncare. Şi restul.

De ce se dă şpagă în spitale?

Asta e o problemă ceva mai serioasă. De exemplu, eu sunt angajat. Şi plătesc o serie de contribuţii la stat, printre care şi ceva (puţin, dar nu pentru că aşa vreau eu) medicilor. Cu toate astea, în salon şi pe holuri se discută precum la Bursa de Valori Bucureşti: “cât ai dat la medic?” “400″ “şi la anestezist?” “200″ “şi la asistentă?” “100″ “şi la cea care îţi schimbă patul?” “10″ “şi brancardierului?” “5″ “şi portarului?” “4″…

De ce? De ce trebuie să plătesc? Categorig nici un medic nu mi-a cerut bani, dar oamenii pleacă de la premisa că “nu te bagă în seamă”. Ei şi? Vreţi să ştiţi ceva? Eu NU AM DAT nimic şi uite că am trăit şi fără linguşeala falsă a asistentelor, anestezistei sau medicului. Bine, recunosc, pe medic l-am cinstit, dar era prea de comitet. Dar atât, şi categoric nu cu 400 de lei. Doar nu sunt prost să îi dau aproape jumătate din salariu din moment ce îi dau lunat din salariu. Nu?

Şi Adelina îmi spunea că “să îi dai ceva tipei care îţi face patul, ca să fie totul ok?”. Ştiţi ce? Nu i-am dat nimic! Am ţinut mâinile în buzunar în timp ce ea îmi aranja patul şi am lăsat impresia că mă pregătesc să îi dau ceva. La final doar “mulţumesc”. Tata a fost mai ghinionist acum doi ani. O scârbită a reuşit performanţa să îi facă patul în stilul sauvage pentru că nu a primit nimic prima dată. Nu face nimic. Patul pot să îl fac singur. Ea îşi făcea oricum prea greu MESERIA!

Asistentul mă tot pasa şi mă plimba cu branula în mână la plecare. Nu aveam de gând să îi dau nimic. Cât putea să mă plimbe pe holuri cu branula în mână? Într-un final, la insistenţa medicului, a scos drăcia, cu o scârbă şi dezinteres total. Ma durut. Ma durut cum a tras de ea din mână. Atât.

Brancardierul nu vroia să mă ducă pe scaun de la reanimare/camera de gardă (nu ştiu, o cameră cu oameni slăbiţi după operaţie, ori cu complicaţii post-operatorii). Am insistat până şi-a dat seama că nu scapă nici de gura mea şi nici cu bacşiş!

Liftierul, asemenea portarului, doreau sponsorizări pentru statul jos. Dacă stai mai tare pe picioare şi eşti insistent cedează. Şi nu pentru că sunt deştepţi.

Amuzantă a fost anestezista. A încercat să mă tragă de limbă ca să afle ce lucrez, să vorbească mult cu mine, poate poate… Nimic. I-am răspuns la toate întrebările, i-am spus că am o migrenă şi am rugat-o să mă anestezieze mai repede. Să scap de durere. Şi ghici ce? Trăiesc! Bine, am stat 5 ore sub anestezic, pentru o operaţie de 30 de minute, am rămas perfuzat la camera de gardă/reanimare şi m-am simţit puţin legumificat, dar totuşi. Mă omora pentru că nu i-am dat şpagă?

Eu îi înţeleg că au salarii mici şi îi compătimesc, dar nu pot să îmi dau tot salariul pe o lună la o “vizită”. Dacă nu le convine cât câştigă să convingă oamenii să voteze raţional, să nu mai accepte construirea de biserici în curtea spitalelor deplorabile şi… altele. E stupid că mulţi oameni se înghesuie la hypermarket-uri pentru struguri gratis, dar nu merg la medic pentru că nu au bani! Când multe sunt “gratis” (plătite prin cotizaţia din salariu).

Morala? Se poate şi fără şpagă. Sunt dovada, încă, vie.

Popularity: 5%

Farmacia inimiiiiiiiii!

Se apropie sfântul moment în care ne vom înghiontii spre a pupa oscioarele Paraschievei. Asta dacă nu se întâmplă asta deja. Oricum, nu asta e important. Ştiţi reclama la Catena cu “Muzeul Ţăranului Român. Muzeul tuturor românilor. Mihai Eminescu. Poetul tuturor românilor…”. De fapt, asta e versiunea actuală (făcută la 8 dimineaţa).

Popularity: 7%

Ţara lui “cea mai mare”

Avem printre cele mai mari lucruri din lume. De exemplu avem cele mai mari aşteptări. Şi asta nu e tot. Poftim o listă amplă a celor mai mari lucruri pe care turiştii (mai ales cei din autobuzul etajat, fără ghid):

- avem cel mai mare oraş din lume plin cu rahat canin;

- cel mai mare cârnat (în mandatul lui Oprescu);

- (probabil) cei mai lungi şi laţi în şanţuri beţivi, aceştia fiind posesorii celor mai lungi palme date nevestelor;

- cei  mai mulţi “Smalls” oferiţi ca mită electorală (garantat Vanghelie);

- cei mai mulţi oameni lipsiţi de atitudine civică, dar preocupaţi de echipele de fotbal, câinii vagabonzi, orientarea sexuală a altora, etc;

- cele mai mari maşini de neam prost pe cele mai mici piste de biciclişti;

- cele mai mici parcuri mari din lume;

- cele mai scunde mari VIP-uri din lume;

- cea mai mare şi de neam prost catedrală;

… Şi în curând, cel mai mare Iisus din Europa de Est. Motivul pentru care cele de mai sus, aproape, nici nu mai contează.

Spider Iisus

Salvarea vine. Spider Iisus va salva România din numeroase motive. În primul rând pentru că noi suntem Poporul Ales şi alte milioane de euro cheltuiţi pe un asemenea kitch religios îi va arăta zeului că noi merităm să trăim veşnic, ori să murim de foame cu demnitate. Poate vin şi ceva turişti să se pozeze cu Spider Iisus. Şi de ce nu, fiind din fier, poate cineva îl demontează pe bucăţi şi îl vinde la fier vechi. Aşa putem spune că Spider Iisus a salvat de la foame câteva familii.

Amin.

Popularity: 10%

Text cu efect lacrimogen

Acest text poate avea efecte tragi-comice şi îţi poate induce o oarecare stare de milă. Efectele adverse pot fi ireversibile şi există şanse să te apuci să îmi faci cadouri într-un mod inconştient. Dacă te încadrezi în tiparul prezentat, continuă să citeşti.

M-am născut într-o caniculară zi de vară, şi aşa cum am înţeles de la părinţi, medicii au declarat că sunt singura fiinţă de pe Terra ce a fost bătută de Soare în cap încă dinainte să se nască. Probabil de acolo mi se trage această constantă “coacere” la nivel neuronal. La naşterea mea planetele au fost aliniate în aşa hal încât se eclipsau toate între ele, iar adolescenta Carmen Harra a fost lovită de o putere parapsihocucu atât de puternică încât a realizat că menirea ei e să bată câmpii despre alte persoane.

În copilărie mi-am descoperit talentele motiv pentru care părinţii au declarat în repetate rânduri: “eşti… special…”. Găuri în pereţi, bijuterii aruncate pe geam, incendierea patului, (încercarea) paraşutismului cu umbrela şi multe altele mi-au adus titulatura de “STAI DRACE!”. Mai târziu, la şcoală, am descoperit că pe mine matematica şi desenul nu mă vor descoperii niciodată, în schimb eram olimpic la pauze. Problemele existenţiale au continuat şi la 14 ani, când din cauza unui exces de păr am întâmpinat probleme în a trece la profa de fizică. Concluzia de geniu a fost că un chiul pe zi mă poate ajuta. “Eşti… special…”, zise mama.

La liceu am continua seria surprizelor şi puterile mele speciale erau deja la un alt nivel. Eram singura persoană care putea fi (în Argentin) “la înălţime” sub masă. Toate astea se datorau unei influenţe astrologice de gradul 5% alcool şi gravitaţiei. Prea greu de luptat.

Şi aşa am ajuns astăzi. Încă mă descopăr şi mă surprind zilnic. Am capacitatea să mă îmbrac total haotic şi fără noimă, să îmi promit bicicletă de 3 ani (încă fără rezultat), să stric şi să repar laptopul cu puterea privirii şi să mănânc între mult şi enorm. Deţin două recorduri nerecunoscute internaţional, o pizza mare în 4:36 de minute, şi un bol de paste în 10:12 minute. 32 de mici cu muştar şi pâine şi numeroase ciorbe în Vama Veche. “Sunt… special…”, zice lumea.

De asemenea, deţin puterea de a deţine un mp3 ce are un singur buton pentru toate funcţiile. Dacă apeşi pe Play de sus în jos îl deschizi, de la stânga la dreapta (şi mai apăsat) măreşti volumul, iar de jos în jos (foarte apăsat) schimbi piesa. Dacă îi dau un pumn se stinge.

Scopul acestui text este de a spune că…  “sunt… special…”. Şi m-am întors din concediu.

Popularity: 5%

Am mâncat ZeListu`!

Cu ocazia faptului că ieri am mâncat cât pentru o Unire întreagă, astăzi e clar ce poziţie am în ZeList, nu? Pe lângă faptul că am cea mai mare poziţie, ca suprafaţă, dar sunt şi cel mai greu în top. Practic am rupt topu`-n două! Sunt peste tot şi am propria gravitaţie în acest clasament. Sunt… GeorgeZilla! The Foamea Monster!

Ieri fu zi dă sărbătoare,

Am băgat la buzunare.

Am băgat şi la stomac,

Ş-acum stau să mă refac.

La Mulţi Ani cu Muştar!

Popularity: 5%

La Mulţi Ani Emigranţilor!

Astăzi sărbătoresc Ziua României! La Mulţi Ani mie! Uiu iu şi hop şa şa! M-am trezit puţin emoţionat dimineaţă şi cam stricat la stomăcel, dar toate se trag de la poftele nocturne. De aseară tot bălesc la micii, berea, vinul fiert şi fasolea cu ciolan pe care le împart anual primarii. Şi fiindcă nu este primul an când sărbătoresc Ziua Naţională la modul  “pomană style”, anul acesta m-am trezit la 6 dimineaţa. Cine se trezeşte de dimineaţă e primul la cazan!

Prietena a dorit să vadă parada militară, dar i-am explicat că nu e nimic interesant la ea. Nişte oameni, călare, în maşini sau pe jos, se plimbă pe bulevard şi îşi etalează armele, bombele şi petardele. Adică România şi-a scos armamentul în ploaie. Să vezi că se udă rachetele alea şi li se înmoaie vârful. I-am spus fumeei: “dragă, mai bine stai aici, la coada asta pentru pâine şi muştar, şi uite televizorul ăla suspendat acolo. Poftim parada! ALO! Doamnă, vă rog frumos daţi pe Paradă să vadă şi asta mică… că de Noră pentru mămuca România sunt sătul”.

Şi acum, după ce mi-am umplut burdihanul cu trăire naţională şi iubire patriotică vreau să las şi eu un mesaj ca tot românul, pentru România. Deci e cam aşa:

Dragă Românie. În anul care urmează îţi doresc bunăstare, să fie linişte şi să nu mai facă lumea nunţi între blocuri. Să ne bucurăm de bătrâneţe, că tinereţea am muncit-o ca salahorii la stat/patron/matroană. Să ne iubim şi să avem parte de reduceri cu 25% la prezervative. Da d-alea bune, că iubire cu cauciuce Ylang Ylang nu merge. Să fie pace pe planetă şi să nu aibă dreptate Baba Vanda cu prezicerile, adică să nu fie răzbel. Nu acum, că abia ce s-a aşezat şi la noi criza economică şi pare că rodeşte.

Cu ocazia lu` azi le urez Sănătate şi Fericire românilor, şi le spun aşa pe limba lor, să nu îşi piardă speranţa, credinţa şi optimismul. Să aveţi speranţă în suflet, să pupaţi cât de multe moaşte puteţi şi să frecaţi toate biletele la loto de 3 ori de biserică, în genunchi. Că nu e Dracu`-n ele de 6/49 aşa de negru.

Pentru domnii politicieni nu am decât acest mesaj, şi io ca tot românul: domnilor, aveţi mai multă grijă de noi, că noi, dacă nu vă e clar, la cum votăm noi e clar că noi nu putem avea grijă de… noi. Nu?

Numa` de bine!

Aoleu şi să nu uit, la final, pentru petrecăreţi, o piesă de mare angajament de la DJ Ciolan (adică Dub Chemistry):
Dub Chemistry – Carciuma de la drum

Popularity: 5%

PSD, un partid făcut pe vapor

Azi la muncă am observat pe birou o cutie colorată cu un radio în ea. Am crezut că un coleg mai sărac de buzunar vrea să asculte non-stop Radio Prahova. De fapt era cu totul şi cu totul altfel.

În plină campanie electorală, PSD Ploieşti împarte radiouri chinezeşti. Atât de chinezeşti încât nici Vanghelie nu poate pronunţa numele firmei. SQNNY! Nu cred că vine de la Sonny. Se citeşte “skinny”, adicătelea slab. Ironic, oamenii din PSD sunt doar slabi cu duhul, pentru că în marea majoritate au burdihanuri impresionante.

Oricum slabuţă (SQNNY!) filiala din Ploieşti. Păi în Bucureşti se dau telefoane, cuptoare cu microunde, bonuri de masă şi salamuri… nu radiouri făcute pe vapoare. Sunt dezamăgit. Şi nu doar de PSD. Sunt dezamăgit de toate partidele. Cum domne să nu primesc şi eu măcar o pungă cu alimente? Ce campanie e asta? Eu îl votez pe KeleMan Hunor. Măcar el are o scuză. Nu putea să îmi aducă kurtos tocmai din secuime.

psd

Popularity: 1%

Micing electoral

Nici nu ştiu când se va spune STOP campaniei. Pare că va dura o veşnicie, dar în tot acest timp partidele se întrec în mârlănisme şi românisme:

PDL – portocalii au pus sechestru pe microfon, aşa că indiferent de statutul pe care îl ai, îţi trebuie aprobare să vorbeşti, mai ales când ai ceva împotriva partidului. Mircea Dinescu a simţit din plin tăria expresiei “o ţară democrată, cu o exprimare liberă”.

PSD – anul acesta nu se mai împart telefoane din Coreea şi nici salamuri. Bonul de masă de 50 de lei e mai folositor. Şi când te semnezi pe el “De la Marean Vanghelie, cu stimă”, ai mers la sigur. Şi de asemenea ai mers şi la hypermarket.

PNL – un partid cu o doctrină liberă. Atât de liberă încât fiecare membru important spune ce vrea. Orban este exemplul viu al zicalei: “vorbesc ce vrea muşchii mei, da?”. După ce a dat cu mu… ăăă…ceva în zid, a venit rândul lui Crin Antonescu să repare greşeala. Curat murdar mon cher!

Pentru continuare: NEBUNII DE LA RADIO. PUNCT RO!

3978_500

Popularity: 1%