Astept fara suflare sa iasa placinta din cuptor. Sa iasa abur din ea. Sa simt ca e iarna, sau macar toamna tarzie.
Daca am reusit sa indur atatea zile fara placinta, azi sunt cel mai fericit. Ma simt in stare de orice. Imi sclipeste fericirea in ochi, ca unui copil ce isi primeste jucaria mult visata. Sunt deasupra lumii. Doar eu si placinta mea .
Toate astea pentru ca visele devin realitate. Doar de la o placinta….Sau Mastercard .

Popularity: 1%

Treceam azi prin zona Garii de Nord, si atentia mi-a fost atrasa de o cantina (sau bodega, cum vreti sa ii spuneti). Mirosea INCREDIBIL! a placinta cu dovleac. Miros ce imi aduce aminte de bunici (putin cat am putut sa ma bucur de ei), de iernile cu zapada multa, caldura din casa, omatul adunat in ghete dupa joaca de afara. Am salivat puternic si ma gandeam daca sa intru, sa imi cumpar o felie, sau sa plec mai departe gandindu-ma ca poate am noroc si gasesc acasa (probabil in mandria mea, nu admiteam sa mananc acolo…dar pofta era prea mare). Si am mers mai departe. Cred ca a fost un blestem al placintei, deoarece acel miros ma urmarit tot restul zilei (chair si acum salivez). Am incercat de toate, dar nimic nu imi stavileste pofta acea de placinta. Pofta de copilarie. Nu e asa ca ajungi la un moment dat, sa traiesti amintirile, ca si cum ar fi trecut 50 de ani?
Stau acum in fata calculatorului, si refuz cu indarjire orice altceva, in afara de placinta. Ma port ca un copil mic si razgaiat. Si nu ma intereseaza. Declar oficial greva foamei (exceptand fast-food ), pana nu primesc placinta. Placinta MEA cu dovleac!

Popularity: 1%