Anual, în România, 60.000 de persoane primesc diagnostice greşite. Adică zeci de mii de români se duc la medic având dureri în cot, ori în curte, şi primesc un diagnostic grav ca: meningita sau cancer. Problema e că, dacă medicul mai greşeşte (oboseală, stres, are şi el probleme acasă, etc.), până la uşa spitalului te omoară ipohondria apropiaţilor.
Nu ştiu dacă e specific românesc, nu am citit nici o carte despre “Ipohondria la români” (mai ales că la noi totul se tratează cu alcool), dar cunosc destule persoane ipohondre. Oameni pentru care o zgârietură este cale sigură spre o infecţie mortală, o durere de cap înseamnă tumoare şi un junghi e semn clar de cancer. Adică orice te doare îţi provoacă sfârşitul.
De exemplu, acum multe luni am reuşit stupida performanţă de a-mi bărbierii o aluniţă. Aşa e cănd vrei să testezi noul Gillette jucând golf cu o mână, ca Tiger Woods, şi ţinând picurele precum Thierry Henry. Mi-am dat de m-am julit, ca să citez din Bendeac, Perversul.
Aluniţa nu era mare. 2-3 milimetri, nu foarte pronunţaţă, nici foarte vizibilă. Sincer e o performanţă că am reuşit să o tai. A curs ceva sânge, vreo 2 zile şi gata. Am ajuns la muncă unde o colegă a văzut o uşoară urmă de sânge. “Ce ai păţit?”, “mi-am tăiat o aluniţă din greşeală/prostie. Nu e mare lucru”. “Aoleeeuuu. Măi George dute la doctor. Poţi să mori! Cancer! Tumoare! Mori! Uiu iuuu!”. Hm… o primă reacţie tulburătoare.
Sunăm prietena ca să mai cerem o părere. Discuţie ceva mai temperată, lipsesc fraze gen “o să mori”, “cancer”, “gata mă părăseşti…ăăă, pardon, ne părăseşti”. Dar în principiu nu e de bine, mergi urgent la medic. Buuun, nimeni nu îmi spune “nu-i nimic, bea ţuică!”.
Apoi a urmat o ultimă părere. A părinţilor. Pfuai ghe zililiii meliii! Am omis să vă spun că tata e ipohondru, şi mama e ipohondră temperată (un fel de Coca Cola Light), dar în principiu tot la moarte ajungem. În acel moment îmi imaginam că mă duc din cauza fricii, nu a cancerului. Şi hai la medic.
Intru pe uşă şi încep fără să fiu întrebat:
- Săr`na. Doamna doctoriţă e cam aşa. Mi-am tăiat o aluniţă. Curs sânge. 2 zile. Colegii/familia/prietena spus că mor. Deci? Verdict? Crimă?
După o scurtă analiză, cu un aparat simpatic, am aflat că e o aluniţă inofensivă şi că toate aluniţele mai mici de 5 mm sunt nevinovate. Şi asta e povestea aluniţei buclucaşe.
Stau şi mă gândesc, dacă mă duceam, mă dădeau de dimineaţă până seara pe Realitatea şi Antena 3? Pe Cartoon Network? Oare îmi creştea numărul de vizite pe blog? Badea vorbea de mine şi nu de Băse? Căutau fafaştoacele prin librării “să îmi cumpere blogul”? Oare…
Şi acum, pentru toţi ipohondrii cu frică de `mniezo, cancer şi meningită… Madness! Ska Ska Ska!
Audio clip: Adobe Flash Player (version 9 or above) is required to play this audio clip. Download the latest version here. You also need to have JavaScript enabled in your browser.
Popularity: 4%