Munca @ Numa' de bine.eu

A căzut un fund important

February 09, 2012 Horhe No comments

În ciuda faptului că titlul sună pompos și important, textul care urmează nu are legătură cu politica. Nici cu vedetele, ori domeniul sportiv. Nimic din toate cele enumerate. E doar o poveste despre cum am reușit să cad de pe cea mai de jos treaptă, dar nu a societății, ci a locului de muncă.

Totul a început acum aproximativ o săptămână, într-o dimineață de un viscol nemernic, când mânat de un entuziasm tipic de a ajunge mai repede la muncă, am alunecat pe scările de la intrarea în firmă. Condițiile se prezentau în felul următor: trepte înalte de marmură, fără nimic pe ele care să împiedice alunecarea, ude de la zăpada proaspăt căzută, nici o balustradă. Șase la număr, fatidică cifră. Eu, posesorul unor bocanci impresionanți, și să nu uităm, burgundy, am pășit cu încredere, cu stângul. Vă rog, luați aminte la simbolistică: șase trepte, piciorul stâng, viscol, loc de muncă. Am căzut. Piciorul stâng s-a extorsionat spre dreapta, urmând o prăbușire frontal-stânga, cu genunchiul pe următoarea treaptă.

Au urmat apoi momente de agonie, blesteme, luminița de la capătul tunelului, pasaje din Biblie, reveniri la origini și alte ezoterico-incursiuni. M-am adunat și am purces șontic spre lucru.

Cu timpul durerea a dat dovadă de încăpățânare, Diclofenacul fiind frecție la picior, genunchiera o simplă formalitate și mersul la medicul de familie o revedere amicală. Între timp, la același sediu, în ciuda faptului că unii dintre ei bravează și acum la citirea acestui text, alți nefericiți patinau pe scări. Patinau, se loveau, comentau. Nici o schimbare.

Ieri am aflat de la un renumit medic ortoped că am o leziune a ligamentului. Miroase rău a bisturiu. Mai bag antiinflamatorii și poate scap, dar surpriză: la aproape o săptămână de când scările au devenit imposibil de escaladat, au fost puse preșulețe verzi. Această schimbare mă întristează din două motive: îmi plăcea să urc scările precum un ninja, lipit de perete; de asemenea, mă duce cu gândul la faptul că a picat un fund important pe scări, lucru ce a dus la această schimbare. În curând poate apare și o balustradă. Și dacă tot e vremea schimbărilor, și genunchiul nu se lasă vindecat de pastile, montăm și un lift pentru scaunul cu rotile.

Așa că, un sfat pentru situații de criză asemănătoare: dacă vreți o schimbare, trebuie să se rupă un fund/gât important. Altfel, slabe șanse.

Popularity: 1%

Cum ajungi la muncă iarna, cu mașina, fără anvelope de iarnă?

January 25, 2012 Horhe No comments

Sunt oameni care au dat bani grei pe o mașină. Sunt și familii de 3-4 membrii care au dat bani grei pentru a-și permite o mașină/membru. Așa că nu poți să îi ceri românului să lase mașina în parcare, doar așa pentru că, vezi dom’le, ninge! Ce e asta?! Iar sunt autorităţile surprinse de zăpada viscolită? “Nu ştiu frate, eu plec cu volanul în mână la muncă!”. Şi pe bună dreptate. După ce că e criză, şi abia au românii ce să pună în burtă, acum să mai facă rabat şi la rezervor? Obiectez! Au făcut săracii destule sacrificii prin a monta GPL pe Hummer-uri, a spăla maşina doar de două ori pe săptămână şi a cumpăra mai puţine cruci pentru parbriz. Dar ajunge. Cauciul e scump. Merg şi alea de vară!

Dar cum ajungi la muncă, dacă pe străzile mari din Bucureşti sunt poliţişti puşi pe verificat cauciucuri? Echipa NdB a realizat o simulare extraordinar de precisă, adresată şoferilor fără anvelope de iarnă, care vor să ajungă la muncă fără să aibe probleme cu poliţia. Pornirea are loc pe strada Mihai Ilie (zona Mărgeanului), iar finalul este la Parcul Cişmigiu.

Câteva sfaturi foarte utile:

- planificaţi traseul înainte;

- încercaţi, doar încercaţi, să nu mergeţi ilegal pe prea multe străzi cu un singur sens de mers;

- cumpăraţi multă benzină. Cumpăraţi benzina cu câteva zile înainte şi păstraţi în rezervor bidoane de rezervă, pentru că printre blocuri nu prea sunt benzinării;

- montaţi un mini-plug la maşină pentru că multe străzi mici nu sunt deszăpezite;

- răbdare;

- atenţie la maşinile de poliţie;

Acestea fiind zise, studiaţi traseul:

Popularity: 6%

Direct din Asia, noul trend feminin: clanțing!

January 05, 2012 Horhe No comments

Nici planking-ul nu îmi era foarte clar, dar până la un punct era inofensiv și amuzant. Așa îmi distram colegele la muncă, pentru a le distrage atenție de la greșelile pe care le făceam. Știu, eram un planking-whore. Cu toate astea, planking-ul e depășit acum. La fel și owling-ul, standing-ul și working-ul. Bine, ultimul era depășit de mult. Avantajul e că am devenit băiat serios, muncesc acum, nu mai trebuie să mă întind pe birouri pentru un ban cinstit. Plus că…

… direct din Asia, acolo unde a apărut hârtia, medicina naturistă și ceaiul, vă prezint: doorknobing-ul!

Pentru un profan ca mine, doorknobing-ul este o artă neînțeleasă. O străveche metodă chineză de tratare a migrenelor. Sau poate o metodă japoneză de a arăta onoarea față de cineva. Ori singurul lucru pe care mai pun gura nord coreenii de când se Kim atâta pe ei. În principiu, doorknobing-ul înseamnă ceva profund, altfel nu găseam pe internet cataloage întregi cu fete care ling diferite clanțe de îți vine să privești ușa cu alți ochi. Oblici.

Multe fotografii sunt abstracte, cu tinere cocoțate pe ușă și încercând să lingă clanța cât mai abstract, altele o ling semi-îmbrăcate, ori din cădițe de plastic, dar predomină clasicul „linge clanța din genunchi”. Pentru orice doritor, o altă poziție, o altă clanță. O Kama Sutra a lăcătușului. Tu alegi, cheia e la tine.

Doorknobing-ul o să prindă sigur la români, noi fiind obișnuiți cu tradiționalul „ai rămas cu clanța-n mână!”. Problema e că româncele sunt pragmatice, și lor nu poți să le dai clanța. Poate 2-3 leșinate să stea cu gura pe mânerul de la BMW, dar sigur nu o să poți invita o duduie din club să îți lingă mânerul de la intrare.

Așa e dom`le în România. Femeile nu sunt deschise la nou.

P.S. – asta îmi amintește de remarca unui preot român după dezastrul de la Fukushima: „așa merită asiaticii, pentru că sunt păcătoși și au desenele alea animate erotice”. 8/10 persoane din grupul meu nu știu ce e aia hentai, dar un preot știe… Divin!

P.S. 2 – scenariu de film eroic: „Lucreția. O tânără de 18 ani, venită din provincie pentru a studia arta tâmplărie la o facultate particulară din București. Dar pentru a câștiga o pâine e nevoită să facă clanțing…”. Va continua.

Popularity: 13%

Aventuri din câmpul muncii: Băiatul de la Ruby Rose

January 04, 2012 Horhe No comments

La 16 ani ai vise, cerințe, dorințe. Vrei să îți cumperi lucruri pe care părinții tăi le văd complet nefolositoare. Așa cum mi-am dorit și eu la 16 ani o chitară electrică. Cică totuși trebuia să muncesc pentru asta. Și nu genul de job prestat acasă: un vas spălat = 1 leu. Nu! Treabă serioasă, cu trezit de dimineață, semnat un act, și tot tacâmul.

Piața muncii la 16 ani e mai degrabă buticul muncii. Ai de ales între împărțit pliante, domeniul vânzărilor și firma părinților. Am ales domeniul vânzărilor, o experiență nouă, plus că în anunț spunea că pot face și 2.000 de lei pe lună. Cine nu vrea 2.000 de lei pe lună, mai ales când scrie negru pe alb, sincer și onest, că atât o să câștigi?

Într-o casă înghesuită undeva pe la Piața Muncii (ironic, nu?), ne-am adunat 20 de tineri, 15-16-17 ani, toți cu dorința de a câștiga bani. Mulți. Nu 2.000 de lei, dar măcar 1.900. Cele două săptămâni de training au dus la următoarea concluzie: „fetele trebuie să poarte fuste scurte și băieții să mintă frumos”. Ce vindeam? Produse de îngrijire corporală și cosmetice. Pentru cine? Oricine aflat într-o bancă, farmacie, butic, gheretă, cașcarabetă. Nu aveam voie să deschidem geanta cu produse pe stradă, ci doar între patru pereți. Am primit harta cu zona pe care trebuia să merg două săptămâni, geanta neagră, produsele înghesuite în geantă și încurajări. Timp de opt ore pe zi, de luni până vineri, trebuia să bat la pas străzile din zona Gara de Nord. Să intru în benzinării, hoteluri, buticuri, tonete de ziare, covrigării, marochinării, sex shop-uri, etc. Mă descurcam bine. Știam că doamnelor cu buze groase trebuie să le recomand rujurile „pentru a evidenția frumusețea și senzualitatea gurii”, duduile cu ochi frumoși le vorbeam despre „rimelul cu aplicare ușoară”, iar bărbaților le recitam din memorie, timp de cinci minute, despre proprietățile săpunului lichid, când ei tot ce vroiau era o ojă pentru soție.

Produsele erau de la Ruby Rose, așa că în scurt timp am devenit cunoscut în zonă ca Băiatul de la Ruby Rose. Entuziasmant! Rapid mi-am dat seama că afacerea nu mergea. Fetele vindeau mai mult ca băieții și noi prezentam mai mult decât să vindem. Plus că la un calcul rapid, 10% din cât vândusem era aproape nimic. Acopeream transportul și mâncarea, deci profit zero. Am mai rezistat alte două săptămâni, zile presărate cu un leșin public la 44°C și un sprint olimpic de 400 de metri cu 10 câini turbați de căldură după mine. Într-un final am demisionat în condiții amiabile, mi-am primit salariul și un bonus de două creme și un gel de duș. Cremele le-am făcut cadou și gelul de duș mi-a provocat o epilare zdravănă pe picioare. Era gel de duș cu efect de epilare. Tot restul verii am avut picioarele galbene și fine, precum fotbaliștii metrosexuali.

Am învățat din această primă experiență. Banii se câștigă greu. Oamenii sunt naivi dacă le faci complimente. Tinerii sunt naivi dacă le arăți sume mari de bani. Dar într-un final părinții apreciază efortul, așa că am primit restul de bani pentru chitară. A mai rămas doar să îmi dau seama apoi că nu știu să cânt la ea.

Urmează un alt loc de muncă, bani pentru profesor…

Popularity: 9%

Secretul frumuseții Andreei Raicu

November 14, 2011 Horhe No comments

Acum câteva luni bune o colegă de la muncă aștepta înfrigurată să apară o revistă cu sfaturi de frumusețe de la Andreea Raicu. Redundant, știu, dar dacă a reușit să ofere sfaturi de frumusețe, de ce nu și de carieră. Hai că poți Andreea!

Până la urmă nu am văzut atunci care îi sunt secretele, dar am aflat recent cum face Andreea Raicu de arată atât de bine pe sticlă: fibre. Cică mănâncă la fibre de nu mai poate. Și imediat ce am auzit de secretul ei m-am gândit la celebrele Fibrobar, batoanele fără gust, cu aspect îndoielnic. Le găsești claie peste grămadă în IDM, la raionul de pastile pentru tipii cu mușchi mari și penis mic.

Dar am cercetat mai intens și mi-am dat seama că oricâte fibre din IDM ai băga nu poți să treci printr-o schimbare așa de mare:

Atunci am conștientizat că Andreea Raicu arată bine deoarece are un regim de viață complex: Tae Boo, Tae Ceapă, Chirilă Boo și Photoshop Bar, cel mai tare baton cu fibre.

Adevăratul secret al unei frumuseți de invidiat. Plus că de la atâtea fibre îți vin și idei geniale de emisiuni, precum… ăăă… și… ăă… Oricum.

Popularity: 6%

Ultimul text pe Numa`de bine.eu!

November 10, 2011 Horhe 1 Comment

Doamnelor și domnilor, stimați cititori și prieteni.

Cu durere în sufleu vă anunț că acesta este ultimul text pe blog. Da, a sosit Ziua Judecății și așa cum am fost îndemnat de toți pereții din București (Iisus vine! Porcăiți-vă!) am să mă opresc în penitență și iertare.

Vă invit pe toți să ne unim mâinile în așteptarea iertării și mânuirii… ăăă, mântuirii. Să ne iertăm apropiații, să trecem cu vederea peste crimele tuturor, violuri, pedofilii și alte ocări. Să ne unim ca frați. Să citim o ultimă știre din tabloid, să ne bucurăm ochiul cu o fată de la pagina 5 și să bem o bere bună.

Români, frați, prieteni. Mâine (11.11.2011), la ora 11:11, e posibil să dorm fiind obosit de la muncă. Vă rog să filmați Apocalipsa ca să văd și eu înregistrarea în timp ce aștept să intru la Judecarea de Apoi. Nu am pretenții să fie HD, dar să dați și voi un zoom pe fețele celor patru cavaleri.

În încheiere, un creștinesc „să mă ierte `mniezo”. Apropo, Vlad, îți dau datoria aia pe partea cealaltă. Cristi să aduci și tu laptopul să jucăm ceva. Adi, să îmi iau bicicleta? Ade, nu uita să îmi aduci și mie tricoul cu Ramones. E preferatul meu.

V-am pupat, numa` de bine!

Popularity: 4%

Filmul celor n-jpe moraluri

October 20, 2011 Horhe No comments

Atipic, încep prezentarea filmului “Win Win” cu finalul. Adică morala. Problema e că filmul ăsta are nu una, nu două, ci mai multe moraluri. Şi eu am descoperit doar patru, dar mai sunt foarte multe. În ordinea explicaţiilor ar fi următoarele:

Adulţii greşesc. Şi cel mai dificil pentru ei este să admită că greşesc în faţa tinerilor. Şi dacă admit tot e un capăt de ţară şi totul devine o dramă şi o conspiraţie.

Părinţii nu trebuiesc iubiţi necondiţionat. O regulă stupidă spune că trebuie să îţi iubeşti părinţii. Indiferent. Ceea ce este o prostie fără margine. Copiii abandonaţi nu trebuie să facă sacrificiul de a-şi adora părinţii doar aşa, de decalogul cuiva.

Uneori să minţi e bine. Mereu spunem că e rău să minţi. Dar toţi minţim uneori cu scopul de a face un bine. Filmul ăsta arată că uneori, cu sacrificii, o minciună e binevenită.

Munca nu e ruşinoasă. Poate un avocat să fie barman? Poate un avocat să fie barman ca un al doilea loc de muncă? Da. Atunci unde e problema. Te sacrifici pentru familie.

“Win Win” e genul de film care îi arată adultului că nu trebuie să ai un idol în cei mai în vârstă, şi că undeva este un puşti de n ori mai cerebral şi matur ca toţi idolii tăi. Povestea se învârte în jurul unui avocat ce îşi riscă cariera pentru un câştig în plus. Nu o riscă aşa cum se face în România, dar pentru un orăşel din New Jersey, ce face el e destul de imoral. În peisaj apare un puşti de 16 ani care vorbeşte puţin şi face puţin. Cu o atitudine de rebel, dar o morală puternică, le demonstrează tuturor din gesturi ce trebuie făcut în viaţă. Plus că puştiul e zeu la wrestling (sportul, nu teatrul în izmene).

Filmul nu doar că merită văzut, dar şi asimilat. E bun. Cum îmi dau seama când un film e bun rău? Nu apare în cinematograf. Nici măcar 3D.

P.S. – ghici cine e mama alcoolică şi drogată a puştiului minune? Hai ghici?! Cine ar putea juca bine rolul unei mame nebune, drogate şi imorale? Rose din “Doi bărbaţi şi jumătate”. Nu că e gândit tot filmul?

Popularity: 5%

Prostilismul populismul

October 03, 2011 Horhe No comments

Ştie toată lumea că vin alegerile. Şi dacă nu vin azi, mâine, întotdeauna sunt nişte alegeri “pe vine”. Şi campania de acum nu e mai murdară/mârşavă/nesimţită/etc, ci e la fel ca întotdeauna, doar că se joacă alte cărţi pe masă. Şi de data asta chiar nu ştiu care e răul cel mai mic.

Nu am să vorbesc despre partidele mici, care nu vor face nici 10%, precum PRM, UDMR, (Big Bang ajută!) PP-DD, Partidul Verde, etc. Nu am să vorbesc acum nici de PDL, pentru asta fiind disponibili cei de la Intact 24/7. Da, ştiu, PDL naşpa, dar cine mai are nevoie de motive pentru ei?

Vorbim de USL (PNL+PSD), care dă dovadă de o disperare soră cu moartea, doar de dragul ciolanului. Sincer, nu te pune pe gânduri faptul că nişte oameni sunt dispuşi să facă atâtea rahaturi doar ca să câştige? Alungarea PC-ului din alianţă? Măsurile populiste? Dar pentru şutul dat PC-ului mă bucur, chiar dacă am auzit că, supărat, Voiculescu vrea să instaureze monarhia. Ha-ha-hamburger!

Cât despre măsurile populiste, hai să aprofundăm doar două, doar aşa de dragul dialogului politic:

1. Fără Bac la facultate

Mie Androneasca nu mi-a plăcut niciodată. Şi îi spun “Androneasca” pentru că aduce ca aspect şi mentalitate cu o doamnă în vârstă, educată până la refuzul nebuniei şi pitită seara în dormitor, ca să nu vadă lumea că se uită la telenovele. Cât a fost ministresă era mai preocupată ca generaţia mea să fie îndobitocită cu religie decât să… orice. Acum are aceleaşi idei de domnişoară la 50 de ani, doar că nu e proastă (deh!) şi ştie că după 18 ani, adică după ce dai Bac-ul, poţi să votezi. Aşa că ce a gândit domnişoara? Să intre la facultate toţi care au picat Bac-ul, dar au peste 7 media în liceu. Şi cum în liceu peste 7 au muuuuuuuuulţi, şi multe gloabe, e clară treaba. Sistemul de valori este 0!

Adică tu, dacă ai trecut examenul de Bac, chinuit, învăţat, o să ajungi egalul unuia care “poate trece la anul”. De ce toate astea? Pentru că facultăţile suferă, mai ales cele particulare, şi Androneasca are câteva poliţe de plătit după ce a făcut pe supărata că Spiru Haret produce studenţi pe bandă. Poftim, Androneasca este noua Spirulină Haret. Şi ştim ce e spirulina: o plantă minune. Eşti o plantă Androneasco!

2. Pleacă Nokia

Nu dau vina pe USL că vrea să înduioşeze oamenii şi să îi prostească pentru că ăsta e rolul fiecărui partid politic. Se hrăneşte cu prostia şi ignoranţa alegătorilor. Dar şi oamenii sunt responsabili, cei care pot, să mai pună “mâna dreacu pe un almanah ceva!”. Nu?

A plecat Nokia, şi da, este o dramă pentru cei care au lucrat acolo şi au rămas fără locuri de muncă. Dar nu poţi da, neapărat, vina pe guvern pentru asta. Poţi să dai vina pe capitalism, pe faptul că unele ţări sunt mai ieftine prin definiţie, dar cred că nici dacă aveam 12312 de km de autostrăzi nu stăteau cei de la Nokia prea mult pe aici. Pentru că au scăzut vânzările Nokia în Europa şi muncitorul român e mult mai pretenţios ca cel asiatic.

Dacă era aşa bine în România/Europa, marile branduri de haine produceau p-aici, nu în Taiwan, Vietnam şi alte ţări sărace. Şi acum o scurtă comparaţie, ca să explicăm de ce unii români apelează la angajaţi asiatici:

- românul cam bea. Şi vrea pauză de masă. Şi salariu mare. Şi mai vrea o pauză. Şi concedii lungi şi dese. Şi cred că mai cere câte ceva, dar nu primeşte;

- asiaticul vrea să muncească, tace dacă îl exploatezi şi protestează doar când i se termină şi ultima gaură la curea;

Aşa că dacă te duce capul, şi nu trăieşti în epoca mercantilismului USL-ist, o să te întrebi la fel ca mine:

Care e răul cel mai mic?

Popularity: 8%

Bilanţ de facultate. Ep. 2

July 09, 2011 Horhe No comments

Am spus că revin cu episodul numărul 2 al subiectului “am terminat facultatea” şi îmi expun părerile de licenţiat.

De ce nu e nevoie să înveţi la jurnalism? E o întrebare dificilă, mai ales dacă vrei să iei 10 la examene, dar ce faci cu 10 la jurnalism? Nu faci mare lucru nici cu licenţă/master, deci cu atât mai mult dacă ai 10 pe linie. În grupurile studenţeşti temele de discuţie referitoare la note sunt cam aşa:

- dacă lucrezi în domeniu eşti deja de 10;

- dacă nu lucrezi în domeniu, şi nu cunoşti nici măcar interiorul unei redacţii, dar ai 10 pe linie la facultate, o să îţi găseşti greu de muncă;

- dacă lucrezi şi ai şi 10 pe linie eşti prea de tot;

- dacă trei ani ai învăţat şi apoi ţi-ai găsit de muncă imediat eşti un neno… norocos;

Un ilustru filosof, Sergiu I, a propus spre discuţie la o bere o teorie imbatabilă: jurnalismul nu se învaţă. Ori ai papagal/ talent/ condei/ îţi place, ori face câte şcoli media şi-au făcut vedetele şi tot prost rămâi. Şi tind să îi dau dreptate. Mai ales acum când există atâtea “Media Academy” şi ies la prezentatoare de ştiri şi DJ de radio pe bandă, dar foarte puţini din ei lucrează în domeniu.

Şi dacă printre cititorii acestui blog sunt şi studenţi la jurnalism (anul I şi II) să îmi împărtăşesc puţin din experienţa de student: am lucrat şi căutat să lucrez în domeniu încă din liceu. Pentru că notele pot fi contestate (“tu eşti de la facultate particulară, lasă că ştim noi cum se dau notele la voi“), dar experienţa în domeniu nu poate să o conteste nimeni. Pe perioada studenţiei am trecut pe la facultate cât să aflu cum arată profesorii, ce dau la examene şi implicit la examene. Practic am făcut FR la Zi. Am trecut toate examenele de la 5 în sus (şi acum simt şampania în stomac după 5 la Geopolitică) şi la licenţă am luat 9 (8 scris, 10 oral). De ce? Pentru că atât la scrisă cât şi la oral profesorii vor să vadă că ai papagal şi condei, că te exprimi foarte cursiv şi corect, şi dacă bagi şi puţin “din experienţa proprie” te-ai scos.

Acum, dacă sunt bune sau nu sfaturile rămâne să vezi, dar cred că în domeniul ăsta se poate “mai uşor”. Şi nu asculta de fosilele din domeniu care te agasează cu mizerii precum “învaţă că notele de 10 definesc un jurnalist desăvârşit”. Dacă auzi vreodată prostia asta să îţi pui întrebarea “câţi redactori şefi/ editori/ DJ de radio/ moderatori TV/ etc au terminat jurnalismul şi câţi cu 10?”.

Numa’ de bine!

Popularity: 8%

Unde şi cum să dormi. La muncă.

June 09, 2011 Horhe No comments

Un articol dintr-un ziar mi-a atras atenţia acum două zile. Cică e foarte sănătos să dormi la muncă. Cine nu ştie asta? Eu am descoperit asta acum ceva ani de zile, şi de atunci păstrez tradiţia asta sănătoasă peste tot. Câteva exemple de somn la muncă pentru cei care nu au altă treabă şi vor să mă copieze:

- dacă eşti comis-voiajor de produse cosmetice (da, sunt specialist în produse Ruby Rose) poţi să dormi pe o bancă într-un parc, cu geanta de produse sub cap;

- dacă lucrezi la benzinărie poţi să dormi în camera unde se ţin produsele. E înghesuită atmosfera dar sub cutii nu te vede nimeni. De asemenea, poţi să dormi în picioare rezemat de pompele de alimentare (dar obligatoriu cu spatele la casă) şi în frigider. Pentru cei care vor să doarmă în frigider am o recomandare de bun simţ. Geacă;

- la radio în Bucureşti obişnuiam să dorm pe masa din studio pentru că nu făceam eu butoanele. Era comod, dar nu se compara cu biroul în care îmi băgam picioarele (măsuţa specială de tastatură);

- la radio în Ploieşti a trebuit să învăţ tainele somnului la muncă de la un specialist, altfel şi acum dormeam pe scaunul incomod de lemn. Mulţumită lui Nicoară am aflat că se poate trage un pui de somn minunat pe mochetă, ori bureţii de antifonare;

- acum, la noul loc de muncă, dorm cu capul pe birou (ce fumat), dar am reuşit performanţa să adorm şi în picioare la toaletă. Deci se poate;

Pentru cei care lucrează de la domiciliu le recomand somnul în pat.

Oameni buni… servici uşorrrrr…zzzz…