Vita brevis. Da. Este adevarat. Viata este scurta. Atat de scurta incat imi dau frau liber imaginatiei comparand-o cu un singur an. Folosind doar anotimpurile pot reda viata unui om.
Primavara. Mirosul proaspat de iarba abea rasarita din pamantul inca racit dupa o alta iarna grea. Cu pasi apasati si nesiguri ne facem intrarea “en fanfare”, cu copertine trase si covor rosu in cea ce numim VIATA. Suntem invatati de mici sa o pretuim, sa o folosim cu buna stiinta, pentru ca, la fel ca orice jucarie, demontata nu mai functioneaza la adevarat valoare.
Vara. Caldura mare, idei noi, instinctul de a face ceva pe cont propriu pune stapanire pe mintea ta “coapta” si te impinge spre potecute acoperite cu aur, ori labirinturi cu pereti de lava. Este anotimpul “primelor”. Primul sarut, prima noapte de dragoste, prima despartire cu lacrimi in ochi, prima prima prima. Daca nu esti confuz cu siguranta intensitatea verii, si presiunea ce vine din toate directile te va face. Alegi. O data sau de mai multe ori. Dar ce ai decis in final, va ramane pentru tot restul “anului” (vietii).
Toamna. Esti alt om. Ai crescut, indeajuns de mult incat sa iesi de de sub copacii infloriti ai adolescentei sa dai piept vantului tomnatic, sobru, ce iti suiera in ureche “fa ceva! fa ceva!”. Apesi piciorul in namolul imbibat cu ploile tarzii si iti stabilesti cuibul acolo. Esti intr-o jungla in care toata lumea iti vrea cuibul, trecutul, prezentul sau chiar pe tine. Razbati si cu o ultima suflare intri in iarna grea, la fel de insuficient pregatit sufleteste ca greierele pentru iarna friguroasa.
Iarna. Obosit, surmenat, cu satisfactii mai mari sau mai mici, in egala masura a reusitelor, traiesti din amintiri, amintiri, ce le povestesti cu suras si lacrimi in gene, nepotilor, ce iti amintesc de primavara cu surasul caldut si mirosul de iarba. Ii invelesti in paturile calduroase si ii saruti pe frunte la fel cum au facut si “iernaticii” tai. Cu pasii tarsaiti de podeaua rece cobori usor treptele, la fel cum ai coborat si prin viata. Te asezi la locul tau, si nu te mai obosesti sa te invelesti de frig, oricum nu ai ce sa mai astepti nou de la viata. Inchizi ochii si din nou o lacrima se scurge pe obraz. Dar ingheata acolo la fel ca si timpul.
Si cu trecerea anilor, iti vei amintii si tu si nepotii ca ai avut un an, cu primavara, vara, toamna…..si iarna.

Popularity: 1%