Tag Archives: numai de bine

Câțiva români se revoltă!

betivi

Doamnelor și domnilor, reporterul NdB ne transmite următoarele date de la Piața Universității, prin SMS cu taxă inversă:

Printre protestatari se află și suporteri ai echipelor Steaua și Dinamo. Se pare că aceștia s-au luat la bătaie, jandarmii fiind nevoiți să îi despartă. Câțiva suporteri au fost recunoscuți după lozinci: <<La pușcărie/ Butelie la pușcărie>> și <<Sus pe Maybach Gigi!>>. 

Văd de asemenea protestatari prezenți și la Revoluția din `89 și Revoluția Pașoptistă. Aceștia sunt cei mai nervoși și spun că era mai bine pe vremea lui Burebista, când a făcut reforma alcoolului. Dar nimeni nu îi crede.”

Am aflat chiar acum, pe surse, că Iliescu a dat un telefon la Cotroceni și a întrebat dacă e nevoie de mineri, că mai are ceva relații. Băsescu a refuzat pe motiv că trebuie să prindă un elicopter spre Sinaia.

Chiar în aceste momente, în momentul în care scriu aceste rânduri, o reporteriță de la Realitatea TV a primit un pumn în plin cod deontologic și își caută dicția pe jos. Victor Ponta este supărat pe protestatari deoarece nu poate să se plimbe cu mașina prin oraș, iar Crin Antonescu se dă pe la Antena 3.

Până la această oră astea sunt toate detaliile. Dacă mâine ne trezim tot în România bețivilor leneși și veșnic victime, cu Băsescu sau fără, înseamnă că situația e tot de rahat.

P.S. – Ilie Stan a demisionat de la Steaua după ce protestatarii au început să scandeze „Demisia!”. Se pare că acesta nu a rezistat presiunii.

Popularity: 9%

Interviu cu o vedetă

xerox

Popularity: 8%

Zara a închiriat faţada Bibliotecii Naţionale.

zara bnr 1.1

Compania Inditex a “câştigat” bătălia pentru faţada viitoarei Biblioteci Naţionale a României. Înscris într-o luptă acerbă cu H&M, Dior şi Cătălin Botezatu, producătorul de haine scumpe va afişa pe faţada bibliotecii numele brandului Zara. Iniţiativa face parte din planul renumitului brand de a sufoca toată România cu reclame.

Oficialii BNR au declarat că: “era nevoie să facem această mişcare. În primul rând ne gândim la bani. O să câştigăm mai mult din închirierea faţadei, în comparaţie cu vânzarea de cărţi sau abonamentele la bibliotecă. Plus că e frumos să mergi la bibliotecă şi între două cărţi citite să mai probezi un tricou, un pantalon, un etcetera. Ne-am gândit şi la băieţi, pentru că în timp ce fetele probează haine în cabină, ei pot sta frumos pe taburet să citească o carte de 100-150 de pagini. Toate se leagă”.

Întrebaţi de reporterii NdB, oamenii sunt încântaţi şi spun că nu este de ajuns doar Zara. De exemplu, Lucreţia, studentă din Bucureşti venită la studiu, a declarat că vrea să aibă un spectru mai larg de opţiuni: “Vreau şi H&M. Plus că o să îmi fie foame de la atâta studiu. Deci obligatoriu un fast food, ceva. O şaormerie, ceva”.

Inditex pregăteşte şi o ofertă specială: la două cărţi de peste 80 de lei fiecare cumpărate, reducere 15% la orice produs Zara mai ieftin de 30 de lei.

Popularity: 11%

După modelul Samsung Hello Kitty, un nou succes…

hello coaie 2

Succesul companiei Samsung cu telefonului Hello Kitty a inspirat numeroase ale firme de telefonie. De exemplu, Sumsung, o mică întreprindere ce își are sediul la nivelul Oceanului Indian, a realizat un telefon exclusiv pentru băieți. Telefonul, intitulat sugestiv ca în fotografie, are următoarele dotări:

- e dotat;

- taci screen;

- cameră, cu părinți face recognition;

- dinți albaștrii;

- em pe 3;

-  memorie nelimitată pentru numele de fete;

- bateria marca Li Ion ține;

Popularity: 14%

Pentru doamne şi domnişoare,

Să-mi fie iertată nesimţirea, mai ales că nu cred că am dat dovadă de aşa ceva de când scriu eu pe blog, dar am o întrebare? Câte duduiţe suferinde de candida umblă cu căţelul de usturoi în… fericire? De ce o întrebare atât de cretină şi chiar nepotrivită? Pentru că:

Ultimul articol de pe blog, cel legat de echipa naţională de fotbal, a fost trecut ca recomandare pe site-ul tratamentcandida.ro. Acum ce legătură este între fotbalul românesc şi candida nu văd, şi nici blogul meu nu este bolnav. Pe cuvântul meu. Ce mă intrigă sunt metodele “naturiste” de tratare a candidei. De exemplu:

- tampoane de usturoi. Pe bune? Funcţionează? Adică exceptând candida, dispare şi Dracula din peisaj?

- iaurt natural introdus cu o seringă fără ac. Iaurtul natural are grăsimi? Dacă da, cât de gras să fie? E ceva rău dacă nu e natural? De fructe? Ce fructe? Ce se întâmplă dacă în iaurt pui şi cereale?

Sunt scârbos? Ştiu, dar totuşi vă rog să înţelegeţi faptul că blogul meu este menţionat la finalul articolului, şi eu chiar nu înţeleg… e un semn?

Oare să îmi deschid un cabinet de ginecologie…?

Popularity: 7%

Banalul text, banala zi

Am fost anunţat că ultimele texte de pe blog au fost slabe (adevărul este că poza Ginei Pistol este un eşec total), aşa că astăzi, ca o formă de protest faţă de mine, voi scrie un text fără nici un pic de inspiraţie, temă, idee, fler, talent, va-lo-are, jmechereală, ecetera. Un simplu text de blog, banal, de zi cu zi.

Am venit de la muncă într-un tramvai aproape gol. Aceleaşi feţe. Cei doi boschetari care dorm pe ultimele scaune, trei eleve care se hlizează la orice şi tânărul care vine bureţi de vase dar strigă “şerveţele!”. Îi vinzi omului ce vrea să audă, nu ce are nevoie.

Am dormit foarte puţin pentru că ce-i mult strică, şi mai aveam de ridicat şi noul buletin. Da, pe cel vechi l-am pierdut, dar oricum, tot răul spre bine. Înainte barmanii îmi cereau buletinul, şi după ce le arătam buletinul îmi spuneau să vin cu părinţii pentru că în poză arătam de 12 ani. Acum arăt ca un hoţ de buzunare, deci mă prezint la terasă doar cu fişa de eliberare de la Rahova.

Apoi mi-am luat nepoţelul de la grădiniţă. Nu prea ştiu ce să zic despre asta, dar mă bazez pe cititoarele mele că vor lăsa comentarii cu “oooo, ce drăguţ că ai fost după nepoţelul tău la grădiniţă!”. După ce l-am dus acasă i-am mâncat pachetul de la grădiniţă. De asemenea, aştept cititoarele să exclame “aaaa, ce drăguţ că ai mâncat tu iaurtul cancerigen, ca să nu se îmbolnăvească el!”.

La întoarcere am încărcat sifoanele. Oare câţi dintre voi mai beau “sifon”? Eu trebuie să recunosc, sunt un melancolic. Ador apa oxigenată, umplută la colţ de stradă şi fără etichetă cu Izvorul Minunilor. Şi cum altfel să bei vinul dacă nu cu sifon?

La întoarcele spre casă am dat peste câinele comunitar al blocului. Rivalitatea dintre noi doi nu putea să nu reapară, dar mi-am spus că de data asta fac ORICE numai să nu intru iar pe geam. Stau la 2. Aşa că mi-am amintit o serie de sfaturi, dintr-un ziar. “Cum să te comporţi în preajma câinilor comunitari“. Trebuie să fiu impunător şi să îi arăt că domin. Dar bestia se ridică în 4 labe şi vine mârâind spre mine. Nu-i nimic. Sunt dotat cu două sifoane, o geacă groasă şi bocanci de tractorist. Sunt echipat ca un soldat din Irak. Potaia se apropie de mine şi latră ameninţător. În astfel de cazuri, articolul spunea să nu mă uit în ochii câinelui, aşa că mă uit la cer. Următorul pas este cel parapsihocucu, moment în care trebuie să îi transmit câinelui că eu am o diplomă de Bacalaureat, dinţi spălaţi cu AquaFresh în trei culori şi trei luni de înot profesionist la 23 August. Nu pare să mă bage în seamă şi nu vreau să aplic ultima tehnică din ziar, aceea în care latru la el şi îi spun că “dacă nu mă laşi să trec o să îţi fur căţelele!”. Nu joc murdar. Câinele da.

Mă aleargă până la cea mai apropiată maşină şi mă arunc pe capotă ca în Matrix. Unde-i Neo să mă vadă! Stau cu sifonul la ochi ca puşca cu lunetă şi aştept să plece bestia. Aş da orice să am un pistol cu 3 gloanţe. Unul pentru câine, şi două pentru cele două babe nebune care îl cresc în scara blocului. Nu vă panicaţi iubitorilor de câini, 3 gloanţe cu tranchilizant de elefant.

Într-un final ajung în casă, mă aşez în pat şi scriu prostia asta.

Numa’ de bine.

Popularity: 5%

Ăl mai Mondial Hedăr!

Pentru că săptămâna asta sărbătorim Zilele Internaţionale ale lui Bercea Mondialul, m-am gândit că un hedăr în cinstea lui este numa’ bun. Aştept să pună şi google o imagine specială pentru Bercea, iar în câteva zile vă voi prezenta secvenţe unice din emisiunea “Tip Top Gear” cu noul autoturism Mercedes Mondialu’.

Numa’ de bine!

Popularity: 4%

2 motive pentru care filmul “Black Swan” merită Oscarul!

Popularity: 5%

Reformele lui Cuza.

Scurt test de incultură generală:

Care sunt reformele lui Cuza şi care nu sunt reforme deloc?

a) Secularizarea averilor mânăstireşti;

b) Secularizarea averilor boiereşti;

c) SECU;

d) Secularizarea porcilor împuşcaţi de Ţiriac;

Câştigătorul primeşte o portavoce pentru a-l trimite mai bine la origini pe Băsescu.

Popularity: 9%

pe Tron 3D!

Ce se întâmplă atunci când duci obsedatul de Chicken Invaders la film 3D? Ce păţeşte fiinţă umană, conectată la laptop cu tub catodic, atunci când vede cinematograful? Ce se întâmplă în creierul umanoidului, adept al SH-urilor, atunci când vede ţoalele din Mall? Acesta poate fi un răspuns:

Hai la 3D. Te rog!”. “HAI LA 3D! TE ROOOOG!”. “3D! ACUM!”. JPoc! AUUUUuuu! Aceasta este scurta, dar emoţionanta poveste a procesului de convingere, proces iniţiat de Adelina. Aşa că am purces în integrarea absolută, am intrat în lumea bună, adică la Mall. AFI, sau a nu fi, nu?

Am rezervat două bilete la Tron 3D, pentru că, zice lumea, nu mai găseşti bilete/locuri bune pe ultima sută de oră. Aşa este. Când am ajuns la Mall era o coadă lungă şi trainică, de zici că împărţea Vanghelie telefoane şi salam. Am intrat în sală, ne-am aşezat pe locurile ultracentrale şi mi-am pus ochelarii 3D, curăţaţi de băiatul de la intrare cu Gingko Biloba şi Aloe Vera. Am intrat aşa repede în 3D că nu mai vedeam paharul cu suc, şi pipăiam scaunul, iar triunghiuleţele de tortilla le înmuiam în aer. Aşa-i la cinema cu Neanderthalu`.

A început nebunia! WOW, mamă şi să mor io! Cum venea scrisul spre mine! Ce nebunie, ce ferie! Dezmăţ! Cât de adevărat îşi putea suge degetele copilul de lângă mine. Curat 3D, mon cher-icule! Dar vai, în ce hal de 3D putea să vorbească unul la telefon în timpul filmului! Nu-i adevărat. Ce geniu cinematografic a putut include în film un român care să înjure pe fundal? Mijto frate!

Despre film? Numa` de bine. Poveste frumoasă, efecte interesante, dar nu spectaculoase, şi fumei în latex. Deci scoate milionul la încasări.

La final nu ştiam de ce e supărata Adelina. Se pare că dacă mai aşteptam o oră mergeam la Tron 3D IMAX. Şi noi am fost la un biet 3D. Cică la IMAX se aşează regizorul lângă tine şi te întreabă: “mai vrei cremă UV pentru arsurile de la armele laser?”.

Popularity: 5%