Tag Archives: parazitii

Gură contra 40 de lei

liderul de opinie

Spre deosebire de Ungaria, în România presa scrisă e liberă. Atât de liberă încât poți să te duci să lucrezi pentru publicația România Mare (ziarul lui Vadim Tudor) și să lași sindromul Tourette să zburde liber în cadrul articolelor.  Dar România Mare, credeam până ieri, e singura publicație care nu se poate abține de la ocări cât casa. Hai, că mai dau și Cațavencii/Kamikazii o înjurătura, bine, dar ăla e umor. Trebuie să știi când să spui una bună de carne. În rest, nu îmi amintesc să mai existe un ziar axat exclusiv pe așa ceva…

Îmi place să citesc presa locală din România. E plină de subiecte bune de glume, și dacă grupurile umoristice de la noi ar pune mâna măcar pe un ziar, chiar și național, poate ar mai diversifica glumele alea săptămânal de răsuflate. Dar avantajul meu că nu citesc ei, pentru că altfel descoperea toată lumea bunătate și talent de articol din fițuica constănțeană Liderul de Opinie. Articol integral îl găsiți AICI, și merită reclamă pentru că e scris în tonul profesionalist care face diferența dintre (ca exemplu) un radio pe FM și unul pirat pe tranzistor.

Doamna Carmen Ștefănescu, pentru că e o doamnă ce textul ei, a realizat un amplu material despre un călugăr, un alt călugar, al nu știu câtelea bisericos, ce se dă la carne fragedă și comite păcatul pedofiliei. Pentru fețele bisericești nu mai e nimic nou. Poate nu știm noi cei din afara clerului, dar pe lângă șpagă și milogeli, e posibil să fie și pedofilia o probă de acceptare în cadrul BOR. Dar să fie la ei…

Cum spuneam, doamna Carmen Ștefănescu a dat un titlu foarte explicit articolului: „Muie contra 40 de lei”. De ce să te cenzurezi până la urmă? Oricum și în Constanța cel mai citit ziar e tot Liberlickcan. Concurența e dură și trebuie să dai ce e mai bun din tine. Curios e faptul că în cadrul materialului, muia devine sex oral și relație sexuală orală, sintagme pe care din motive numai de Carmen Ștefănescu știute, nu a putut să le includă în titlu. Ciudat că se abține și de la restul cuvintelor scârbovnice. Eu sunt dezamăgit și mă așteptam, sincer, la un periplu colorat, mai ceva ca în piesele celor de la Paraziții.

În rest e bine că sunt credincioși, și motto-ul publicației este „Nu ne este frică decât de Dumnezeu!”, că CNA pentru presă scrisă nu avem. Norocul lor, norocul nostru…

Popularity: 6%

Tanti, sperietoarea lui Ciutacu

Nu ştiu cum am ajuns la premierea filmului “Tanti”. De fapt ştiu cum, şi îi mulţumesc prietenei că a făcut rost de două invitaţii, pentru că din când în când un film prost îmi dă posibilitatea să îmi solicit latura critică a creierului până la supra-solicitare.

Am ajuns la Patria cu o oră mai devreme pentru că nu aveam loc pe bilet şi am ştiut că o să fie bătaie pe locurile bune. Cred că din acelaşi principiu a venit şi Serghei Mizil cu o oră mai devreme. Ne-am aşezat pe locurile indicate de oamenii de la intrare (foarte bune şi alea) şi am aşteptat să înceapă dezmăţul, care tot întârzia… şi întârzia… şi întârzia. Până să înceapă filmul mi-am procurat ceva de ale gurii, preţul fiind demn de AFI Mall, dar de, e film românes şi nu e făcut de Sergiu Nicolaescu. Poate merită investiţia pe chips-uri şi cico.

La ora 8 şi 15 minute au urcat pe scenă actorii, regizorul, scenaristul şi Ciutacu (?). Ciutacu a pus mâna pe microfon şi a început să vorbească în acelaşi ritm, stil şi culoare cum o face şi la televizor. Şi ştiu că o să vi se pară incredibil, dar a spus aceleaşi căcaturi pe care le debitează şi la TV. A început prin a spune că a fost ales să prezinte evenimentul (premiere film) şi apoi a continuat cu câteva glume anti-pupin-băsiste, câteva ironii politice pe care nu le-a gustat nimeni şi într-un final a spus că a fost profund mişcat de film. Bun. Pleacă Ciutacu (aliluia aliluia), spun vedetele din film câteva vorbe şi Să Înceapă Filmul!

Bla bla bla bla bla… bla bla bla… bla… După o oră şi 40 de minute reacţia este următoare:

Când vrei să şochezi, şi singurul tău scop este să şochezi, e mai mult decât clar că o să iasă un mare rahat. Atât de mult s-au chinuit oamenii ăia să sperie şi să arate latura neagră încât au dat-o în veşnicele replici proaste. Dar are şi părţi bune filmul. În primul rând se vede că nu e ieftin şi că nu e filmat cu o singură cameră, precum multe alte filme româneşti. Are şi muzica foarte bună, realizată de Cheloo. Cu o singură excepţie, unde Cheloo cântă cu gura lui aurită, toate piesele sunt bune. Dar despre Cheloo şi muzica lui “pacifistă” în altă postare. Deci muzică bună, imagine bună şi câţiva actori buni. Inclusiv Cosmina Păsărin care este o curvă plângăcioasă veritabilă şi finalul este printre puţinele de calitate la filmele româneşti.  De ce nu sunt toate astea motive bune ca să îmi placă filmul? Pentru că:

- îi place lui Ciutacu, şi asta te pune pe gânduri;

- pentru că multe replici sunt stupide, de un umor previzibil, şi acolo unde nu ai loc de o replică bună intră veşnica “pulă”;

- pentru că puştoaicele punk-rock-eriţe (sau ce dracului sunt) vorbesc ca nişte piţipoance ordinare;

- actorul principal se dezbracă în aproape 90% din scene;

- tipare: belgienii sunt pedofili, puştii drogaţi şi rebeli, femeile curve, etc.

- vocile. Nici până acum nu a fost rezolvată problema cu vocile. Minute întregi oamenii întrebau în sală “ce zice?”. Nu cred că actorii români nu au dicţie, dar nu se înţelege ce spun;

- povestea devine într-un punct foarte haotică şi ilogică;

Într-un final a meritat timpul pierdut la “Tanti” – pe gratis – între oameni de valoare precum Serghei Mizil, Wilmark şi una de a pozat în Playboy.

Într-o frază, e frumos, dar nu prea.

Popularity: 7%

Să pupăm în fond drapelul, să câştige ciorăpelul

Gata, am încheiat şi un capitol important al televiziunii: “Românii au talent!”. Nu mai contează că vor avea loc alte sezoane. Ăsta mi-a ajuns, oricum am impresia că am pierdut prea mult timp la TV încercând să suport trasul de timp al lui Smiley şi Bartoş. Mi-a ajuns şi Mihai Petre, acest N-am-Cuvinte al Pro-ului, cât despre Andra şi pielea ei de găină nici atât. Am ajuns să nu mai suport carnea de găină pentru că de câte ori mă uit în farfurie văd cum îmi râde copanul. În continuare despre Andi Moisescu nu am ce să spun. De rău.

Finala s-a încheiat aşa cum mulţi din anturajul meu nu credeau. Ciorapărul a câştigat şi talentele, alea cu talent, au plecat acasă cu mâna-n buzunare şi cu speranţa că poate în scurt timp îi bagă cineva în seamă. Mă bucur pentru Ţuţu că a câştigat pentru că vrea să îşi renoveze apartamentul şi are multe puştoaice de scos în oraş. Cât despre cariera lui muzicală? Oare o să îl ia Puya sub aripă? Ori BUG Mafia? Oare o să ajungă el “Eminem” de România, aşa cum spunea Andra? Bine, Andra în cultura ei muzicală, nu ştie că Eminem o cam hulea pe “mami” şi într-una din piese îi săpa mormântul. Dar ţi se face pielea de găină.

Ţuţu a câştigat pentru că a ştiut cum. A fost golănaşul ciorăpaşul cu suflet de aur, lovit în aripă şi învelit în tricolor. Ceilalţi nu au avut nici măcar 10% din ambiţia de a câştiga pe care a avut-o Adelina să ţină cu ei. Aseară se frământa lângă mine că “ăla e bun”, “ba ăsta e bun”, “Ţuţu e varză”, “ăştia sunt buni”, dar nu a ieşit cum vroia ea. Tânăra soprană nu a câştigat pentru că lumea nu are cultură muzicală. Asta e clar. Tânărul contratenor nu a câştigat pentru că lumea nu are cultură muzicală şi mai presus de orice, pentru curocefali, Ianis e un băiat fără testicole, doar pentru că are vocea subţire. Mă rog. Bine că au românii ouă bune, masculine, numai bune de ciocnit în sezonul ăsta luminat. Tânărul din Ploieşti nu a câştigat pentru că probabil e ţigan. De ce să nu luăm în considerare latura rasistă din moment ce ţiganul a avut voce şi patriotul a avut steaguri? Mai departe nu am văzut, dar am auzit că toţi au fost buni.

Acum fiecare o să se întoarcă la ale lui. Pro-ul se pregăteşte de al doilea sezon, dar sunt curios câţi se vor mai uita, după decepţia de acum, Ianis o să se întoarcă la Bacău, şi fie ca ‘mniezoul Raţional să îl ajute, copila să plece acum cât nu e prea legată de ţară, iar restul. Să încerce şi ei peste tot. Poate pică. Cât despre Ţuţu, ar fi mai mare ruşinea pentru Pro şi votanţii lui, să nu ajungă mare raper. Oricum voce nu are, şi despre părinţi morţi nu poţi să cânţi prea mult, cum nici despre femei bătute (Paraziţii), blocuri gri (Puya) şi jmecheria de cartier (BUG Mafia). Dar să se bucure de bani că a muncit şi el.

Acum se poate supăra oricine pe mine, dar sfânto-patriotismul ăsta mie nu îmi place, şi ca să vedeţi că nu e numai “specific românesc”, am să vă spun că şi în Anglia, unde Razy Gogonea face valuri după dansul lui genial, există curocefali. Mulţi frustraţi au văzut că Razy e ţigan, şomer, imigrant, etc., numai talentat nu are.

Anglia a avut o finală cu Susan Boyle şi nişte dansatori. Au câştigat ceilalţi, dar Susan a făcut istorie. Poate aşa o să se întâmple şi la noi.

Popularity: 7%

Românii au talent. Dar…

Au fost şi sunt multe lucruri pe care oamenii şi media nu le prezintă dintr-o politeţe faţă de concurenţi şi “spiritul spectacolului”. Poate pentru că suntem în preajma sărbătorii de Paşte, şi toată lumea e mai bună, mai milostivă, mai drăguţă. Cu excepţia creştinopatului din Statele Unite care nu avea pe cine să ardă, şi a ars Coranul. Dar despre bolnavi psihici şi instigatori nebuni am tot vorbit, şi îi avem pe ai noştrii.

Juriul emisiunii “Românii au talent” este compus din aceleaşi trei persoane: Andra “Hihihi-hahaha-Pielea de găină”, Mihai PreaŞtiutor Petre şi Andi Moisescu. A văzut cineva dansul de final al primei semi-finale? A înţeles cum stă treaba? Bărbaţii din juriu au toţi o performanţă în acest concurs (replici, atitudine, trăiri), Andra e remarcată doar prin faptul că a născut. E şi fătatul un talent.

În prima ediţie a concursul a fost destul de nepotrivit să dispară de pe ecran numărătoarea piruetelor în cazul familiei Viorica şi Emil Luca. Nu contest performanţa lor, dar după 70 de piruete a dispărut numărătoarea, a reapărut pe la 200, apoi iar a dispărut, şi dintr-o dată, fix 400! Pot să fiu sceptic?

Mă amuză foarte mult povestea tânărului Iustin, un real talent. Sper să câştige el, în ciuda faptului că mama lui este de-o ipocrizie colosală, conform declaraţiilor lui Iustin. Acesta a spus că până să participe la concurs mama lui îi spunea să nu mai cânte aşa şi să înceteze. Dar acum, miroase a premiu, şi ignoranţa ei a văzut că avea o mină de aur la uşă. Oricât de mult urăsc ipocriţii şi ignoranţii, Iustin merită prea mult premiul.

A doua semi-finală a fost şi mai disputată. Mai mulţi concurenţi dotaţi, şi cel de care îmi era frică era Imitatorul. Coşofrei parcă. Nu e un talent colosal, consider chiar că a ocupat locul altui talent în semi-finală, dar îmi era teamă că românii ar fi votat genul de umor “mai dă Bendeac aşea”.

Hip-hop-erul Adrian Ţuţu a câştigat primul loc în urma votului publicului, impresionând încă de prima dată cu povestea lui tristă. Hai să fim sinceri şi să recunoaştem că nu este cel mai bun cântăreţ de hip-hop, nu este cel mai carismatic, şi poate nici cel mai trist om de pe Pământ. Este trist că nu mai are părinţi, şi că vrea să îşi decoreze apartamentul cu 120 mii de euro, dar talentul lui nu îl recomandă pentru Locul I. Poate să îl ajute Pro după concurs, dar ar fi o nedreptate pentru Iustin să câştige cineva care din două-n două versuri spune ceva ce te loveşte la “sentiment”. Şi până şi părinţii mei sunt de acord că “nu poţi să îţi iubeşti orbeşte părinţii” pentru că e foarte important ce fac ei pentru tine. Dacă tatăl/mama te bate, te chinuie, îţi face viaţa un chin, de ce să îi iubeşti? Doar pentru că, precum a spus un profet, “eşti produsul unui f*tai”? Şi cât, tu ca viitor fac Adrian Ţuţu, o să poţi să asculţi piese despre părinţi? Dacă Ombladon şi Cheloo ţi-ar cânta despre cât de “curve şi inferioare” sunt femeile, ţi-ar plăcea? Sper că nu…

Cât despre “linguşeala emoţională” pe care marşează unii concurenţi, unul din sportivii clubului Akikai a spus-o cel mai bine: “şi noi avem probleme şi cazuri triste, dar am venit să ne arătăm talentul” (reproduc din memorie).

P.S. – aşteptam cu nerăbdare reacţia românilor după ce grupul “Veveriţele Vesele” au imitat-o pe Laura Stoica. Exact reacţia la care mă aşteptam: “HUO!”. De aici deduc următoarea concluziei: e minunat să râdem/parodiem/prezentăm morţii altora, dar ai noştrii…

P.S. 2 – Antena 1 e tot pe locul 2, cu re-re-re-re-reinventatul Dan Negru, Bendeac şi celelalte pseudo-emisiuni. Progresăm?

Popularity: 7%

Mă mulţumesc şi cu Visul American.

Până acum 4-5 ani ascultam Paraziţii. Erau amuzanţi atunci când vorbeau despre politicieni şi droguri. Am renunţat la muzica lor pentru că au ajuns să considere etniile vinovate pentru Toate. Noi suntem perfecţi, aşa cu bătutul nevestei, alcoolizări precoce, jmechereală de cartier, tradiţii stupide, etc.

Puya pentru mine, care nu sunt un adept al curentului hip-hop/rap, nu reprezintă nici măcar curentul cioRAP. Atât de trist şi capitalist, atât de lup moralist şi anti-coca (rămâne între noi, dar mulţi cocalari îl ascultă). Ultima lui piesă dezbate în versuri alese “veşnica americanizare” la care ne auto-supunem. Îl doare că ne  pierdem identitatea naţională, că vorba lui “cândva era Turcia pe aici”. Cam atât cu identitatea naţională, nu? Şi da, Connect-R cântă în engleză. Că asta e morala: Puya nu e Tupac, dar Conectat-U e Şean Pon de România.

Românul se fereşte de americanizare. “Ăia se împuşcă prin licee”, în timp ce pe la noi “doar se bat/ sexuiesc/ înjunghie”. Bun. Ăia acceptă homosexualii. Noi acceptăm popii gay.  Noi visăm la Americăn Drim, dar ne mulţumim cu Visul Dorobanţian.

Ştiţi povestea omului cu Voce de Radio? Pe scurt: fost DJ de radio – droguri – cerşetor – youtube – faimă. Cât de des vezi acest Vis la noi? Noi avem Fenomene, dar să se ocupe Guvernul, Băse, politicienii de ei. Şi `mniezo cu mila. De Revelion am fost mai scârboşi ca niciodată. S-au perindat prin faţa televizorului cele mai scârboase şi prosteşti toalete decoltate. Şi ăia de la televizor sunt moralişti.

Spre “ruşinea” mea am văzut, abia acum, emisiunea Andrei Măruţă. O-la-la ce ipocrizie de prost gust! Dacă nu îşi cântă piesele anonime la fiecare 10 minute nu se simte bine. Mă laşi?!

Şi nu vă faceţi griji că bagă televiziunile pe gât rahaturi. Suntem ahtiaţi după Moni, Iri şi Bote. Se vinde cartea lui Bote de zici că nu mai are românul ce să citească pe WC. Pensionarii vorbesc politică după ce răsfoiesc Liberţâţea, iar tinerii se vor jurnalişti după ce se uită la Acces DinRect. Vorba lui tata: “ne merităm soarta”.

Poftim program TV:

P.S. – că vorbeam de Puya, Paraziţii, etc, am eu ceva mai bun:

Popularity: 5%

Elita universitară

Am plătit facultatea. Un moment memorabil pentru mine, deoarece până acum nu am dat niciodată atâţia bani pentru o cauză.

Îmi place în special de doamna de la ghişeu care îmi primeşte banii fără întârziere. Scurta discuţie cu ea este memorabilă. Îmi place şi aspectul ei, de doamnă de 40 de ani, funcţionară din totdeauna, cu experienţă întipărită în degete (10 degete, 10 ghiuluri) şi la gât (1 gât, 10 lanţuri). E o femeie care ştie cum se face meseria.

În timp ce plăteam, din căştile telefonului meu se auzea o trompetă (neşte ska). Doamna a ridicat privirea şi a întrebat zâmbăreaţă: “Paraziţii? Asculţi Paraziţii?”. Răspunsul meu a fost sincer şi franc, “nu”. “E ska… ăăă… reggae. Ceva de genul”. Atunci am provocat, fără să vreau, un val de tristeţe, pe chipul şi în exprimarea doamnei.

E minunat că Paraziţii au devenit etalon universitar, şi indiferent că ascultam ska, reggae, canţonete, tot roacăr satanist rămâneam.

Popularity: 2%

OTV şi mesajele ascunse!

În timp ce urmăream telekinetic OTV-ul, ca să fiu la curent cu aberaţiile de pe lumea cealaltă, am intrat în contact cu următorul cadru:

Pentru că mă pricep la decriptare-citire-în-fasole-şi-suflare-în-lapte-bătut-cu-spume (e o specializare la Şcoala Harry Poker feat. Leonida Bucium Vadim Tudor) voi “traduce” fiecare element pe care lemurianul Diaconescu îl inserează în mintea oamenilor:

- ora 02:11:22 – cifre codate care reprezintă numărul de cont al lui Dan Diaconescu, iar cifrele inversate prezintă suma de bani pe care o primeşte DD în cont la fiecare minut, din cauza telespectatorilor: 221.120 Coco. De asemenea, specialiştii BOR sunt de părere că dacă ai calcula complet absurd cifrele ai obţine un 666!

- OTV Direct! - NU EXISTĂ emisiune cu DD în direct! El este o hologramă al lui Escrocheratus, un “sfătuitor” de la poarta lui Mango Cuceritorul.  La şcoală nu aţi învăţat de ei pentru că sunt masoni şi nimeni nu ştie nimic despre ei. Sunt atât de secreţi încât nici măcar nu ştim că Escrocheratus şi Mango au fost masoni, ceea ce au fost. Nu?

- Sciitorul secret Pavel Coruţ – este viitor membru PRM. El nu ştie asta, dar conjunctura Marte-Saturn-Distonocalm spune clar că pe viitor va adera grupului politic care încurajează manifestările OTVistice: PRM.

- “Hristos nu este fiul lui Dumnezeu” – şi ce? D-aia nu se tuf preoţii-n ruc?

- cravata – are urme de flacără violetă! Semn că are gaze! La aragaz! Şi îşi usucă hainele deasupra flăcării violete!

- 15 – de când anunţă OTV-ul limita de IQ peste care nu poţi să te uiţi?

- …gie sau Psihotronică – de fapt scrie “Eşti fan OTV? Ce vrei mai des pe ecran: Orgie sau Psihotronică!”. De asemenea, numărul de SMS la care poţi răspunde este magic: 1333. Calculând absurd poţi obţine 666!

- “Au mai rămas 17 ore…” – Mereu sunt 17 ore! Vrem să ştim adevărul! A dat Băse cu ghiocul după Geoană, sau şi-a dat Geoană cu argintul viu în coaste?

- Breaking News – Cică emisiunile “Dragoste cu năbădăi” şi “Pe mâna soacrei” au fost lidere de piaţă. Minciuni! Pe Cuvântul Meu TiVi se difuza “Dragoste cu Paraziţii” şi “Pe mâna soartei”, emisiuni mult mai bune. Iar lider de piaţă a fost cartoful românesc, pe care ieri BNR-ul îl dădea la un curs de 1,50 de lei kilogramul.

Să aveţi o tantră numa` nebună!

Popularity: 16%

Hip Hop românesc, ză start!

Nu am găsit nici un film cu începutul mişcării punk în România, dar vă asigur că următorul merită atenţia voastră, mai ales că o să apară şi Chelo, Ombladon, Tatae, Uzzi şi Marijuana (nu ştiu dacă am scris corect numele lor, dar cui îi pasă?). Vizionare plăcută şi gie păpădie!

Popularity: 2%