Tag Archives: parinti

Aventuri din câmpul muncii: Băiatul de la Ruby Rose

comis voiajor

La 16 ani ai vise, cerințe, dorințe. Vrei să îți cumperi lucruri pe care părinții tăi le văd complet nefolositoare. Așa cum mi-am dorit și eu la 16 ani o chitară electrică. Cică totuși trebuia să muncesc pentru asta. Și nu genul de job prestat acasă: un vas spălat = 1 leu. Nu! Treabă serioasă, cu trezit de dimineață, semnat un act, și tot tacâmul.

Piața muncii la 16 ani e mai degrabă buticul muncii. Ai de ales între împărțit pliante, domeniul vânzărilor și firma părinților.  Am ales domeniul vânzărilor, o experiență nouă, plus că în anunț spunea că pot face și 2.000 de lei pe lună. Cine nu vrea 2.000 de lei pe lună, mai ales când scrie negru pe alb, sincer și onest, că atât o să câștigi?

Într-o casă înghesuită undeva pe la Piața Muncii (ironic, nu?), ne-am adunat 20 de tineri, 15-16-17 ani, toți cu dorința de a câștiga bani. Mulți. Nu 2.000 de lei, dar măcar 1.900. Cele două săptămâni de training au dus la următoarea concluzie: „fetele trebuie să poarte fuste scurte și băieții să mintă frumos”. Ce vindeam? Produse de îngrijire corporală și cosmetice. Pentru cine? Oricine aflat într-o bancă, farmacie, butic, gheretă, cașcarabetă. Nu aveam voie să deschidem geanta cu produse pe stradă, ci doar între patru pereți. Am primit harta cu zona pe care trebuia să merg două săptămâni, geanta neagră, produsele înghesuite în geantă și încurajări. Timp de opt ore pe zi, de luni până vineri, trebuia să bat la pas străzile din zona Gara de Nord. Să intru în benzinării, hoteluri, buticuri, tonete de ziare, covrigării, marochinării, sex shop-uri, etc. Mă descurcam bine. Știam că doamnelor cu buze groase trebuie să le recomand rujurile „pentru a evidenția frumusețea și senzualitatea gurii”, duduile cu ochi frumoși le vorbeam despre „rimelul cu aplicare ușoară”, iar bărbaților le recitam din memorie, timp de cinci minute, despre proprietățile săpunului lichid, când ei tot ce vroiau era o ojă pentru soție.

Produsele erau de la Ruby Rose, așa că în scurt timp am devenit cunoscut în zonă ca Băiatul de la Ruby Rose. Entuziasmant! Rapid mi-am dat seama că afacerea nu mergea. Fetele vindeau mai mult ca băieții și noi prezentam mai mult decât să vindem.  Plus că la un calcul rapid, 10% din cât vândusem era aproape nimic. Acopeream transportul și mâncarea, deci profit zero. Am mai rezistat alte două săptămâni, zile presărate cu un leșin public la 44°C și un sprint olimpic de 400 de metri cu 10 câini turbați de căldură după mine. Într-un final am demisionat în condiții amiabile, mi-am primit salariul și un bonus de două creme și un gel de duș. Cremele le-am făcut cadou și gelul de duș mi-a provocat o epilare zdravănă pe picioare. Era gel de duș cu efect de epilare. Tot restul verii am avut picioarele galbene și fine, precum fotbaliștii metrosexuali.

Am învățat din această primă experiență. Banii se câștigă greu. Oamenii sunt naivi dacă le faci complimente. Tinerii sunt naivi dacă le arăți sume mari de bani. Dar într-un final părinții apreciază efortul, așa că am primit restul de bani pentru chitară. A mai rămas doar să îmi dau seama apoi că nu știu să cânt la ea.

Urmează un alt loc de muncă, bani pentru profesor…

Popularity: 9%

După modelul Samsung Hello Kitty, un nou succes…

hello coaie 2

Succesul companiei Samsung cu telefonului Hello Kitty a inspirat numeroase ale firme de telefonie. De exemplu, Sumsung, o mică întreprindere ce își are sediul la nivelul Oceanului Indian, a realizat un telefon exclusiv pentru băieți. Telefonul, intitulat sugestiv ca în fotografie, are următoarele dotări:

- e dotat;

- taci screen;

- cameră, cu părinți face recognition;

- dinți albaștrii;

- em pe 3;

-  memorie nelimitată pentru numele de fete;

- bateria marca Li Ion ține;

Popularity: 14%

Un profesor din Bucureşti a fost violat de o elevă!

Doamnelor şi domnilor! Curtremurător! Îmi era atât de lene să mă filmez citind acest text, aşa că vă rog să vă imaginaţi că sunt un reporter speriat de lume, şi rârâit, de la Realitatea TV. Dar nu asta este senzaţional!

Incredibil! Un profesor din Bucureşti a fost violat de una din elevele lui, în timpul unei excursii la Predeal. Din spusele martorilor, aceştia au plecat într-o zi de joi spre Predeal cu trenul Personal 5375, Gara de Nord, plecarea fiind stabilită la ora 09:55. Trenul a avut o întârziere de aproximativ 10 minute, dar anchetatorii nu cred că asta va afecta cursul anchetei.

În timpul zilei de vineri, elevii, printre care şi profesorul violat, au vizitat Peleşul. Se pare că biletele la intrare s-au scumpit simţitor, lucru ce a dus la o oarecare nemulţumiri, unii dintre elevi preferând să bea în loc să vadă unde au pus capul cei din familia regală. Profesorul, fiind de sport, a considerat că fiecare e liberă să aleagă în viaţă ce carieră vrea.

Spre seară, victima a hotărât să se retragă în intimitatea camerei şi să îşi verifice contul de Facebook, ultima postare fiind: “Singurel în pat la Predeal. Îmi termin cioco-caldă şi mă bag la nani. Elevii sunt jos la party. Sunt cuminţi. Le-am cumpărat doar vodka ca să nu amestece băuturile. Somn uşor”.

La aceea oră, agresoarea Miruna, olimpica liceului la matematică şi câştigătoarea titlului de “Răţuşca cea urâtă” la concursul organizat de liceu, se matolea bine într-un colţ de sală de mese. Cumpărase de la un butic o sticlă de bere Robema şi o amestecase cu vodkă. În mintea ei virgină nutrea un singur sentiment: proful de sport.

Din imaginile captate pe camera de filmat situată pe holul cabanei se poate observa cum eleva urcă pe burtă scările şi se opreşte în faţa uşii profesorului. Bate la uşă, intră, şi iese 3 ore mai târziu. Din acel moment toată lumea a aflat de la televizor ce s-a întâmplat în aceea cameră în fatidica zi de cât era vineri seară.

Întrebat de poliţişi, profesorul de sport a putut să spună doar: “credeam că vrea să… despre Peleş… şi cumpăna într-un picior… dar… strap-on…şi-a pus… O, Doamne de ce eu?!”, moment în care a început să plângă în hohote pe unul dintre poliţişti.

Părinţii fetei sunt zdruncinaţi şi nu îşi revin nici măcar în direct la OTV: “credeam că o să fie cuminte, mai ales că e prima dată când o lăsăm afară din casă şi îi dăm jos şi lanţul de la picioare. Este greşeala noastră”.

Fata a fost arestată şi riscă până la 5 ani de puşcărie dacă se demonstrează că a abuzat de bunătatea profesorului.

Popularity: 9%

Filmul celor n-jpe moraluri

Atipic, încep prezentarea filmului “Win Win” cu finalul. Adică morala. Problema e că filmul ăsta are nu una, nu două, ci mai multe moraluri. Şi eu am descoperit doar patru, dar mai sunt foarte multe. În ordinea explicaţiilor ar fi următoarele:

Adulţii greşesc. Şi cel mai dificil pentru ei este să admită că greşesc în faţa tinerilor. Şi dacă admit tot e un capăt de ţară şi totul devine o dramă şi o conspiraţie.

Părinţii nu trebuiesc iubiţi necondiţionat. O regulă stupidă spune că trebuie să îţi iubeşti părinţii. Indiferent. Ceea ce este o prostie fără margine. Copiii abandonaţi nu trebuie să facă sacrificiul de a-şi adora părinţii doar aşa, de decalogul cuiva.

Uneori să minţi e bine. Mereu spunem că e rău să minţi. Dar toţi minţim uneori cu scopul de a face un bine. Filmul ăsta arată că uneori, cu sacrificii, o minciună e binevenită.

Munca nu e ruşinoasă. Poate un avocat să fie barman? Poate un avocat să fie barman ca un al doilea loc de muncă? Da. Atunci unde e problema. Te sacrifici pentru familie.

“Win Win” e genul de film care îi arată adultului că nu trebuie să ai un idol în cei mai în vârstă, şi că undeva este un puşti de n ori mai cerebral şi matur ca toţi idolii tăi. Povestea se învârte în jurul unui avocat ce îşi riscă cariera pentru un câştig în plus.  Nu o riscă aşa cum se face în România, dar pentru un orăşel din New Jersey, ce face el e destul de imoral. În peisaj apare un puşti de 16 ani care vorbeşte puţin şi face puţin. Cu o atitudine de rebel, dar o morală puternică, le demonstrează tuturor din gesturi ce trebuie făcut în viaţă. Plus că puştiul e zeu la wrestling (sportul, nu teatrul în izmene).

Filmul nu doar că merită văzut, dar şi asimilat. E bun. Cum îmi dau seama când un film e bun rău? Nu apare în cinematograf. Nici măcar 3D.

P.S. – ghici cine e mama alcoolică şi drogată a puştiului minune? Hai ghici?! Cine ar putea juca bine rolul unei mame nebune, drogate şi imorale? Rose din “Doi bărbaţi şi jumătate”. Nu că e gândit tot filmul?

Popularity: 4%

Clovnul, Dickless şi părinţii

Anul ăsta mi-am promis că o să dau la actorie. Am zis că dacă tot joc teatru peste tot, cu toată lumea, să fructific oportunitatea de a juca în Narcisa Sălbatică. După cum bine se vede, nu am mai dat la actorie, altfel mă lăudam de nu mă mai încăpeau scenele. Din motive financiare ş.a.m.d., Nicoleta Luciu, Oana Zăvoranu, Liviu Vârciu şi alţi actori de prim rangă sunt nevoiţi să mai joace, fără mine, în 2-3 “cele mai urmărite telenovele din România”.

Aşa că am luat o altă cărare artistică, mai exact aceea de clovn. Tot mi-au spus colegii de la locul de muncă faptul că mă comport şi îmbrac ca un clovn. Să fiu unul autentic. Aşa că am pus mâna de am învăţat să fac baloane, joculeţe, cântecele, ce să mai, tot tacâmul.

Sâmbătă am ieşit în Parcul Lumea Copiilor, costumat, echipat şi dornic să testez piaţa în prima zi de clovnăreală. Treaba era simplă. Să zâmbesc, să vorbesc şi să fac baloane pentru cei mici.

Începutul a fost promiţător. “Tu cum te numeşti?”, “ai vrea să fi pirat?”, “ai animăluţ acasă? vrei unul?” etc, etc. Problema e că se duce repede vorba când ceva e GRATIS! “SE FAC BALOANE GRATIS ÎN PARC!”. În mai puţin de 5 minute de la scoaterea primului balon din buzunar eram înconjurat din toate părţile, şi nici cel mai ghinionist chelner nu a primit vreodată atâtea comenzi în acelaşi timp. Pudel, căţel, sabie, săbiuţă, puşcă, inimă, pălărie, doar un balon, doar un balon umflat, pisică (“poftim căţel şi zi că e pisică”) şi comenzile tot veneau. Am fost împins până am ajuns într-un gard viu, şi cum nu puteam să mă sprijin în el a trebuit să mă mut într-un gard de fier. Presat presat, dar măcar să stau comod.

Şi dă-i şi umflă, învârte, răsuceşte, vorbeşte, ascultă. Obositoare treaba, nu glumă. Plăcută dar obositoare. Şi nu sunt cei mici obositori cât părinţii. Aceşti “prea ocupaţi să piardă timpul în parc”, loc unde stai ca să pierzi timpul, nu puteau accepta că un puşti se mai băga în faţă, ori că unul plângea, speriat, şi trebuia să îi fac lui un balon ca să îl liniştesc. Ce pretenţii să mai ai de la viitoarea generaţie când părinţii sunt vai mama lor?!

După ce mi-am dat duhul, şi sângele, pe baricadele divertismentului, am purtat un dialog cu un copil ce vroia un balon căţel:

- Şi tu ai mai avut vreun animăluţ?

- Da, un căţel. Îl chema Dickless.

- Dickless… ce nume… ăhăm… neobişnuit.

- Da, aşa se numea, intervine mama puştiului.

Nu am mai putut să spun nimic, dar am râs puţin isteric, ca un clovn, după plecarea celor doi. Nu-i nimic. Lumea credea că fac pe clovnul.

P.S. – dilema clovnului e următoarea: ce nume să am de scena? Dodo, Bobo, Ţuţu, Ska, Bibi, etc…

Popularity: 9%

Sa te dai cu alifie. Pentru succes.

Când eram în primul an la Jurnalism (sunt pe final de studenţie şi devin emotiv) întrebam în stânga şi dreapta, timid şi ruşinos: “care e reţeta succesului?”. Am primit diverse răspunsuri, de la “muncă” la “noroc”, “pupat în fond” şi “ambiţie”, dar niciodată răspunsul ăsta:
Cred că aici am greşit eu, şi categoric părinţii mei. În primul rând, când am fost conceput, nu au respectat calendarul necesar să facă o fată. Nu ştiu ce lună plină a fost de am ieşit aşa mascul feroce, dar categoric, din start sunt dezavantajat. Cu toate astea, recunosc faptul că nu sunt ambiţios şi nu mă străduiesc deloc să arăt ca în reclama de mai sus. Pur şi simplu parcă nu dau impresia că vreau o schimbare de derier.

Acum mi-am învăţat lecţia şi cu sinceritate vă spun că în acest moment, da, chiar acum când scriu textul, mă masez cu Revicel pe ‘cilea şi pe ‘colea. Frec la piele de 10 minute că mi-am găsit şi tricoul cu Metallica, dar încă nu mi-am netezit drumul spre succes. Oare cei de la Revicel cât recomandă să te cremuieşti? Oare Daniela Crudu, Bianca Drăguşanu, etc. cât s-au alifit?

Dom’le, greu mai ajungi vedetă în România… muncă şi freacă, freacă şi învaţă…

Popularity: 9%

Iisus, miei, bere, carne, iepuri, ouă, lumină…

Încă un Paşte. Din nou acest eveniment ce adună mai multă pioşenie şi penibil, la un loc, decât orice altă sărbătoare. Mulţi creştini nu au înţeles nici acum, ori poate nu ştiu eu, care este scopul sărbătorii: o “petrecere” decentă că a re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-re-….-reînviat Iisus. Sunt aceleaşi cozi la magazine, indiferent de “criză”, şi aceeaşi grandomanie deja tipic creştină. Oamenii sunt la fel de proşti, falşi şi pioşi ca în restul anului, doar că acum devin penibili în faţa propriei credinţe.

Săptămâna asta, importantă, de mare post şi iertare, a început cu stângul pentru tagma creştină şi iertătoare, fiind scandalizaţi de “bebeluşii homosexuali” ce au împânzit România. Au înfierat campania de “promovare” a homosexualităţii, de parcă a ţi-o trage în fund e un trend, şi trebuie promovat precum H&M sau Zara. Bebeluşul ăla nu face reclamă pentru “cât de cool e să o arzi gay”, ci pentru “sunt gay pe planeta de n-jpe mii de ani, unii şi-au adus aportul istoriei mai mult decât ai crede, şi nu o să dispară pentru că îi arzi tu pe rug ca în Evul Mediu”. Deci, arde-o tolerant, că oricum nu ai nimic de câştigat fiind un războinic fidel al luptei între… până la urmă cine? Şi vă rog eu, măcar cei ce citiţi acest blog, nu vă mai întrebaţi “ce o să îi spun copilului meu când o să vadă doi bărbaţi că se ţin de mână pe stradă?”. Mai bine încercaţi să îi spuneţi de ce o bate Ghiţă pe Maria că e ciorba rece. Ori de ce Maria îl înşală pe Ghiţă. Ori de ce… Înţelegeţi?

Tot în săptâmâna asta au avut loc şi mai multe evenimente de maxim interes, precum pomenile, împărţelile şi postul. Toţi creştinii trebuie să ţină post, pentru că şi Patriarhul, în turnul lui de fildeş, a dat de pe masă caviarul şi acum mănâncă ciorbă de ştevie şi piure de spanac. Şi da, aşa îşi arată toată lumea nivelul de bunătate. Prin post. Nu prin a ajuta oamenii, semenii, săracii, nevoiaşii. Prin post. Când tu eşti în post, cu mielul tăiat în congelator, un muritor de foame este “excitat” de pioşenia ta.

Vorbeam mai sus de “panoul gay” şi mi-am amintit cât de penibili au fost şi mulţi reprezentanţi ai presei în perioada asta, începând cu redactorii pătrunşi de “lumină” ce au scris că “bebeluşul gay promovează homosexualitatea”. Am demontat deja prostia asta. Apoi, ziarele s-au bătut să comercializeze Biblii şi cărţi cu Iisus pentru că… Gazeta Sporturilor are legătură cu Iisus. O carte de Confucius nu puneau, ori Codul Bunelor Maniere. Nu. De ce să înveţi despre etică şi morală, aşa cum sunt ele normale. Nu. Trebuie să înveţi etica şi morala creştină, altfel, “liberul arbitru” te taxează = mori = iad = chin veşnic.

Într-un final, oamenii se bat pe carne, şi mieii stau morţi, cu fundă roşie la gât, în aşteptarea unei alte sărbători de “băgat la burdihan” şi în care, ştiu, toţi o să spuneţi “TREBUIE SĂ FIM MAI BUNI!”. Dacă o să îmi spui rahatul ăsta am să te ignor, pentru că dacă tu eşti bun doar de Paşte şi Crăciun, înseamnă că îmi recunoşti faptul că în restul anului eşti o scârbă de om. Corect?

Am să petrec şi eu paştele cu familia, pentru că m-am născut într-o familie creştină, şi o TOLEREZ pentru că nu mă afectează credinţa lor. Şi da, am să merg şi la biserică să iau lumină, pentru că e o “tradiţie” de-a mea, să merg cu părinţii la lumină. Ei se bucură că “îi ajută ‘mniezo”, eu mă bucur că stau cu ei. Şi da, am să şi mănânc bucate tradiţionale de paşte, dar asta pentru că îmi place carnea de miel şi plăcinta cu brânză dulce, numită Pască. Îmi place atât de mult Pasca încât mulţumită mentalităţii tolerante a mamei mele, primesc Pască şi de Crăciun şi ziua mea.

Am să mă întorc de la biserică împreună cu familia, în corul pieselor dance ce vor rupe boxele prin balcoane şi maşini, voi saluta respectuos vecinii cu “Bună seara” şi ei vor spune că “Hristos a înviat”, de parcă nu s-a demonstrat ştiinţific faptul că reînvierea e normală. Voi observa aceleaşi babe cum fac aceleaşi ritualuri păgâne atribuite creştinismului, cu fier şi iarbă la uşă, iar în final, după ora 12 noaptea, o să mă holbez la decolteul Biancăi Drăguşanu, în timp ce aduce lumină împreună cu Bendeac şi umorul lui. Pentru că un copil nu trebuie să fie tolerant. El trebuie să fie obsedat de “ţăţe, buci şi glume cu tentă”. Altfel, conform logicii româno-creştine, nu e demn de ţara noastră.

Şi dimineaţă am să lecturez cu acelaşi interes, editorialul lui Bichir, acest N-am Cuvinte al românismului, tradiţiei şi iubirii. Omul care a reuşit într-un editorial să transforme un banal meci de fotbal între CFR Cluj şi U Cluj, într–o luptă între “românii creştini şi bozgorii răi şi ai dracu’”. Dar are voie, pentru că “eşti mai bun” doar de Paşte. În rest…

Vă urez haleală fericite, să nu vă cadă lumina, şi să vă scoată iepuraşu’ de paşte cât mai multe ouă pe…

Popularity: 7%

Ce-mi place!

Acum ceva ani, când eram încă în liceu, mai exact în clasa a 12-a, mi-am permis să scriu pe blog (abia ce îl făcusem) un text despre unii profesori şi cum îşi manifestă aceştia trăirile rasiste, xenofobe, homofobe, antisemite pe la ore. Nu îmi amintesc dacă am menţionat că era vorba despre diriginta mea, dar la câteva zile după postare am avut surpriza să îmi fie citit textul în ora de dirigenţie. De ce? “De ce ai scris aşa ceva pe internet?“. Dacă îmi amintesc bine, chiar în ziua când am scris textul, la ora de istorie a avut loc o discuţie în care profesoara vorbea cam laudativ la adresa mişcării naziste şi legionare. Şi nu am făcut absolut nimic greşit, doar am împărtăşit pe blogul personal lecţia de istorie primită.

Au fost sunaţi părinţii mei şi chemaţi la şcoală pentru că nu doream să şterg materialul de pe internet, şi era semn clar că integritatea profesoarei era lovită. Aşa e cu “libera exprimare” şi “curajul de a spune ce gândeşti”: eşti stăpân pe tine în faţa a 20 de elevi, dar să nu apară nimic pe internet.

Părinţii nu au fost foarte impresionaţi de scuzele şi acuzele profesoarei, chiar au acuzat-o de faptul că ar trebui să îşi asume ce vorbeşte la ore, pentru că până la urmă ce ne învaţă se reflectă asupra noastră: “doamna profesoară. Dacă fiului meu începea să îi placă doctrina nazistă, după ora dumneavoastră, şi făcea un site elogios la adresa lui Hitler? Şi apoi avea el probleme… cine spuneam că e de vină?”, spunea mama. Justificarea dirigintei era simplă şi marşa pe idea că discuţiile din clasă sunt confidenţiale. De parcă educaţia e confidenţială.

Într-un final, sfatul părinţilor a fost să modific textul, “ca să nu ai probleme acum la Bac”. Aşa că am mai şters câteva paragrafe. Nu sunt foarte mândru de lipsa mea de verticalitate, dar… Asta e textul!

Atunci consideram că părerile profesorilor “despre viaţă” pot influenţa elevul. Şi uite că am avut dreptate:
Conform EvZ, majoritatea elevilor din România nu vor vecini homosexuali, evrei, maghiari, ţigani. Românii vor să îşi fure capra doar între ei. Patriotism.

De asemenea, românii nu vor nici vecini bolnavi de SIDA, pentru că în ignoranţa multora, SIDA se transmite prin “Bună ziua” şi ţinutul uşii la lift. Cât despre homosexualism, e clar: copilul o să te întrebe “de ce nenea se ţine de mână cu nenea?”, nu “de ce nenea o bate pe doamna?” (încerc să evit stereotipiile, dar e tradiţional românesc să îţi baţi femeie). De normalitate.

Popularity: 7%

Sunt bolnav. Sau special.

Părinţii mei sunt de vină pentru toată problema asta. Bine, nu sunt direct vinovaţi, dar atunci când au văzut că am confundat ghivecele de flori cu toaleta era necesar un drum până la medic. Ei au ales în schimb să mute florile pe palierul blocului, şi oricât de somnambul aş fi ştiu sigur că nu am balustradă la WC.

În timp problema a devenit din ce în ce mai enervantă şi în ultimul timp mi-am dat seama că sunt o adevărată pedeapsă telefonică atunci când dorm. Am ajuns să dau SMS-uri şi apeluri în somn, să invit persoane în oraş, iar apoi să mă trezesc şi să nu mai îmi amintesc nimic. Ultima experienţă de genul se rezumă la: “Unde eşti bă?”. “Abia m-am trezit. De ce?”. “Cum mă să te trezeşti acum? Nu am vorbit acum patru ore să ne vedem la Unirii? Eşti dus cu capul?”. Da. Am crezut că glumeşte, dar în mijlocul somnului am dat două apeluri telefonice şi un SMS. Asta nu e bine.

Problema e că nu am ajuns încă la medic şi în continuare mănânc, îmi dau acceptul pentru interviuri dubioase şi ţin prelegeri în somn, dar trebuie să văd şi partea bună a lucrurilor. Sunt un somnambul care nu suferă de ADHD.

Cea mai amuzant de nefericită experienţă somnoroasă a avut loc atunci când am refuzat un loc de muncă extraordinar de bine plătit şi uşor. Am aplicat pe internet, am fost până la Cucuruzu din Deal, am lăsat impresie bună la interviu, am fost acceptat, dar am avut ghinionul să fiu sunat când dormeam. Din spusele secretarei discuţia a decurs cam aşa:

- Alo, bună ziua, suntem de la firma X, şi am sunat în legătură cu locul de muncă pentru care aţi dat interviu. Am vrea să ştim dacă mai sunteţi disponibil pentru că aţi fost acceptat.

- Nu mulţumesc. Vreau să dorm şi nu vreau să muncesc. Îmi e bine cum e acum. Nu.

- Am înţeles. Şi am putea să vă mai sunăm pe viitor, poate reveniţi asupra deciziei?

- Nu prea. Poate. Nu ştiu ce să vă spun. Nu prea aş vrea. Îmi e bine acum.

- Am înţeles. O zi bună.

- Noapte bună.

Când m-am trezit am văzut apelul pe telefon, şi pentru că nu îmi aminteam nimic am sunat să văd cine era. De atunci am devenit adeptul auto-mutilării.

Popularity: 100%

Amor pe datorie, la şaormerie!

Vine taxa pe fast-food, ceea ce este o porcărie. Obezii sunt simpatici, amuzanţi şi cordiali. De asemenea, o ţară de “spartani” e o ţară periculoasă. Nu te sperie gândul că poate să coboare un obez din maşină să te bată, nu? Şi de ce taxă pe fast-food când eu mă chinui să mă îngraş? E  cumva o conspiraţie împotriva mea?

Mă amuză părinţii care apar la ştiri şi spun că “taxa este binevenită”, deoarece acum nu o să mai îmi şantajez plodul cu McDonald`s. Am adăugat eu ultima parte pentru că aşa e. Când îţi plânge copilul nu îl duci la bunica la o sarma, şi nici la un mic la Cocoşatu`. Îl duci la MucDonal`s, unde primeşti calorii, cico plin de zahăr şi jucărie.

Oricum eu m-am scos la şaorma. Dacă îmi cere taxa, îi spun să o oprească din porcăria aia de Ayran pe care îl dau gratuit.

Problema e că se discută taxarea pe sex (o glumă politică), dar ştim că politicianul român nu face diferenţa între glumă şi realitate. Aşa că să ne pregătim de zilele când vom face sex cu sectoristul în dormitor, iar prezervativele le vom cumpăra direct de la el, la locul faptei. Taxa o plăteşti după…

P.S. – dacă taxa o să fie scumpă, mulţi români vor folosii maţul de porc (e de sezon) şi contus-întreruptus. Să vezi disponibilizări la fabrica de cauciucuri. Ui iu iuuu!

cuplu

Popularity: 3%