Nu ştiu. Poate pentru că în copilărie ştiam toţi medicii de la Grigore Alecsandrescu şi treceam anual pe acolo. Nu cred că vizitele mele erau rodul unor probleme de sănătate. Asta dacă facem abstracţie de cele 4 fracturi la mâini şi una la picior. Şi operaţia de apendicită. Şi… mai sunt câteva. Dar tot nu sunt motive să mergi la spital. Puteam să mă “repar” cu puţin ceai de ciuboţica-cucului.

În timp începuse să îmi placă. Când eşti bolnav nu vrei să stai acasă. E oribil să stai acasă şi să vezi oameni sănătoşi, să te trateze toată lumea ca pe un invalid şi să vrei să faci de toate, doar eşti acasă. Dar nu poţi. Pentru că eşti bolnav. Nu vrei să păţeşti ca mine acum, care vegetează în pat, îşi ascultă prietena care se duce la muncă (bine, după asta nu cred că tânjesc, dar totuşi se duce). De asemenea, tata spală geamurile, cocoţat pe exterior şi eu nu pot să îl ajut. Nu pot să spăl nici vasele. Aş putea, dar mă tratează toţi ca pe un operat pe cord. În spital nu ai parte de aşa ceva. Toţi te tratează ca pe un cineva rănit, asistentele te vizitează când trebuie sau vor, iar rudele şi prietenii  vin cu gândul să plece mai repede. Nimeni nu vrea să stea printre oameni bolnavi. Şi nici bolnavi nu vă plac pe voi sănătoşilor!

Recenta mea internare a însemnat o introspecţie generală şi chiar mi-am pus o serie de întrebări. Poate mă ajutaţi voi să răspund la ele:

De ce mâncarea din spital e aşa bună?

Nu sunteţi toţi de acord şi nu vă înţeleg. Care sunt primele cerinţe ca ceva să fie comestibil şi delicios? Să arate bine, să miroasă bine, să îţi fie servită la nas/pat şi să fie gratis. În spital toate acestea se îndeplinesc. Mâncarea acolo arată bine, pentru că e făcută la cazan şi tot ce e la cazan arată ca într-o revistă cu mâncare de la bunica. Dacă tu citeşti revistele lui James Olivieră e problema ta. Mirosul este minunat. După ce este plimbată pe la 2 etaje, şi tu stai de ieri cu o banană şi o mandarină în burtă, “porţia” de unt, gem şi cu ceai sunt delicii burgheze. Şi să nu mai vorbim de ciorba fără carne, mâncarea de cartori, argei umpluţi, etc. Apoi, mâncarea îţi este servită la pat. Lux. Şi este gratis. Plăteşti la salariu cu ceva%, dar la spital nu mai laşi nici 10-15%. Se poate ceva mai bine? Se poate? Nu.

Singura problemă pe care o întâmpin e reacţia doamnelor care servesc mâncarea. Se uită la mine ca la un hămesit şi cred că sunt ţinut pe cartofi cu pâine acasă. Ele nu înţeleg. Ele nu înţeleg că mă internez doar pentru mâncare. Şi restul.

De ce se dă şpagă în spitale?

Asta e o problemă ceva mai serioasă. De exemplu, eu sunt angajat. Şi plătesc o serie de contribuţii la stat, printre care şi ceva (puţin, dar nu pentru că aşa vreau eu) medicilor. Cu toate astea, în salon şi pe holuri se discută precum la Bursa de Valori Bucureşti: “cât ai dat la medic?” “400″ “şi la anestezist?” “200″ “şi la asistentă?” “100″ “şi la cea care îţi schimbă patul?” “10″ “şi brancardierului?” “5″ “şi portarului?” “4″…

De ce? De ce trebuie să plătesc? Categorig nici un medic nu mi-a cerut bani, dar oamenii pleacă de la premisa că “nu te bagă în seamă”. Ei şi? Vreţi să ştiţi ceva? Eu NU AM DAT nimic şi uite că am trăit şi fără linguşeala falsă a asistentelor, anestezistei sau medicului. Bine, recunosc, pe medic l-am cinstit, dar era prea de comitet. Dar atât, şi categoric nu cu 400 de lei. Doar nu sunt prost să îi dau aproape jumătate din salariu din moment ce îi dau lunat din salariu. Nu?

Şi Adelina îmi spunea că “să îi dai ceva tipei care îţi face patul, ca să fie totul ok?”. Ştiţi ce? Nu i-am dat nimic! Am ţinut mâinile în buzunar în timp ce ea îmi aranja patul şi am lăsat impresia că mă pregătesc să îi dau ceva. La final doar “mulţumesc”. Tata a fost mai ghinionist acum doi ani. O scârbită a reuşit performanţa să îi facă patul în stilul sauvage pentru că nu a primit nimic prima dată. Nu face nimic. Patul pot să îl fac singur. Ea îşi făcea oricum prea greu MESERIA!

Asistentul mă tot pasa şi mă plimba cu branula în mână la plecare. Nu aveam de gând să îi dau nimic. Cât putea să mă plimbe pe holuri cu branula în mână? Într-un final, la insistenţa medicului, a scos drăcia, cu o scârbă şi dezinteres total. Ma durut. Ma durut cum a tras de ea din mână. Atât.

Brancardierul nu vroia să mă ducă pe scaun de la reanimare/camera de gardă (nu ştiu, o cameră cu oameni slăbiţi după operaţie, ori cu complicaţii post-operatorii). Am insistat până şi-a dat seama că nu scapă nici de gura mea şi nici cu bacşiş!

Liftierul, asemenea portarului, doreau sponsorizări pentru statul jos. Dacă stai mai tare pe picioare şi eşti insistent cedează. Şi nu pentru că sunt deştepţi.

Amuzantă a fost anestezista. A încercat să mă tragă de limbă ca să afle ce lucrez, să vorbească mult cu mine, poate poate… Nimic. I-am răspuns la toate întrebările, i-am spus că am o migrenă şi am rugat-o să mă anestezieze mai repede. Să scap de durere. Şi ghici ce? Trăiesc! Bine, am stat 5 ore sub anestezic, pentru o operaţie de 30 de minute, am rămas perfuzat la camera de gardă/reanimare şi m-am simţit puţin legumificat, dar totuşi. Mă omora pentru că nu i-am dat şpagă?

Eu îi înţeleg că au salarii mici şi îi compătimesc, dar nu pot să îmi dau tot salariul pe o lună la o “vizită”. Dacă nu le convine cât câştigă să convingă oamenii să voteze raţional, să nu mai accepte construirea de biserici în curtea spitalelor deplorabile şi… altele. E stupid că mulţi oameni se înghesuie la hypermarket-uri pentru struguri gratis, dar nu merg la medic pentru că nu au bani! Când multe sunt “gratis” (plătite prin cotizaţia din salariu).

Morala? Se poate şi fără şpagă. Sunt dovada, încă, vie.

Popularity: 5%