Ora 5:20 min – Gara de Nord. Peronul 6 e plin de oameni dornici de puţină mare. Eu sper ca toţi să meargă în staţiunile de “lux” de pe litoral şi să fie Vama goală.
6:15 – Trebuia să fim în tren, şi pe drum, de jumătate de oră, dar coşmelia întârzie.
9:15 – trenul merge ca împins de Naş.
10:30 – Suntem depăşiţi de un biciclist de pe autostradă. Menţionez că bicicleta era model “Velociped 1817″.
11:33 – Trebuia să fim în Mangalia de 10 minute, în schimb suntem depăşiţi fără stres de un beţiv pe scuter şi un bondar.
11:50 – Oare trenul acesta se deplasează, ori se mişcă planeta şi noi alunecam încet pe ea?
12:45 – Ajung în camera de cazare. Mă loveşte în suflet un parfum de hamsii şi mă simt cu adevărat liber. Închid telefonul. Dacă mă caută vreun mogul să mă angajeze pe mii de coco, să revină.
Cred că 13 şi puţin – mă aşez cu prietena “La Meduze” pentru o ciorbă de văcuţă, aşa cum cere tradiţia anuală. Servirea nu mai e la fel de bună ca în alţi ani, dar cui îi pasă? Ei îi pasă. Vine ciorba, minunată ca întotdeauna. O termin ca un nebun şi mă arunc entuziasmat în farfuria Ei. În timp ce Ea se sperie de muştele din olivieră, eu îi controlez pe ascuns porţia de mâncare. Cedează, scârbită de “murăturile” din oţet şi îmi împinge farfuria. Înseamnă că e sătulă.
O oră când cerul e senin – Mă aşez pe plajă, pregătit de un bronz original, ca în fiecare an. 2008 a fost “Bronzul Alex Velea”, 2009 “Bronzul cu motive Leopard şi poate anul acesta o să mă aleg cu “Bronzul Chipul lui Iisus”.
Puţin mai târziu – Plutesc printre alge.
Încă puţin mai târziu – Adorm pe plajă.
Acum – Stau şi scriu asta. Lenevesc. E bine.
…
Popularity: 6%
Loading ...
